Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 82/2008
Ședința publică de la 07 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații -, -, - și - împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 31 ianuarie 2008 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul - aflat în stare de arest și asistat de avocat ales, inculpatul - aflat în stare de arest și asistat de avocat în substituirea avocat - apărător ales și inculpații - și - aflați în stare de arest și asistați de avocat în substituirea avocat - desemnată din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpați.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Precizează că inculpații au fost audiați în față instanței de fond și fiecare a recunoscut participarea, în esență, la comiterea faptelor astfel că se poate discuta despre punerea lor în libertate. Arată că nu există probe de asociere, în cauză fiind vorba despre împrejurări spontane iar pericolul social nu este dovedit cu probe certe iar pentru a se mai menține stare de arest a inculpaților nu se poate aduce în discuție numai limitele pedepselor. Nu există probe că inc. ar fi încercat să plece în Spania pentru a se sustrage; inc., are o situație mai specială, dar a spus că el nu a participat la săvârșirea vreunei infracțiuni.
Avocat solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate și procedând la rejudecare a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii inculpaților în libertate.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, procesul penal se poate desfășura și cu inculpații în stare de libertate deoarece nu există indicii că ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate precizând că în cauză subzistă toate temeiurile care au fost avute în vedere atât la luarea cât și la menținerea măsurii preventive a arestării, există probe și indicii temeinice cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, infracțiuni care prezintă un grad deosebit de pericol social.
Inculpatul - având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și a se lua față de el o altă măsură neprivativă de libertate.
Inculpatul - având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Inculpatul solicită admiterea recursului și punerea lui în libertate.
Inculpatul - având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin încheierea penală din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Hunedoaras -a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, și întrucât temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și subzistă și în prezent.
Împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat recurs, solicitând a fi puși în libertate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut în mod corect că inculpații recurenți au fost arestați pentru învinuirea de a fi săvârșit infracțiuni prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 282 al. 2 rap. la art. 284 Cod penal, art. 215 al. 1 și 2 Cod penal, art. 288 al. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpaților ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile și un pericol pentru ordinea publică, că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt neschimbate și subzistă și în prezent.
Față de cele reținute și de dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursul inculpaților este nefondat și urmează a fi respins.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. recurenții vor fi obligați să plătească statului cheltuielile judiciare avansate pentru soluționarea acestui recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
În baza art. 192 al. 2 cod procedură penală, obligă pe inculpați să plătească statului cheltuieli judiciare, astfel: inculpații și câte 50 lei, iar inculpații: și câte 90 lei din care sumele de câte 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. dact.. 2 ex/17.02.2008
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș