Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 83/MP

Ședința publică de la 19 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Valentin Iancu

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 17 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 5576/2008, emisă de Baroul

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța și pe fond să se dispună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, in subsidiar, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Apreciază că, judecarea cauzei in apel, poate continua și cu inculpatul în stare de libertate, este beneficiar al prezumției de nevinovăție, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii, nu se mai mențin.

Procurorul având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea dispozițiilor încheierii instanței de fond, Care este legală și temeinică. Lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă pericol pentru ordinea publică.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că nu există nici o probă care să-l acuze, este nevinovat și solicită judecarea sa in libertate.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Tribunalul Constanța, prin încheierea de ședință din 17 2008, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui G și -, născut la data de 07.03.1976 în mun. C, jud.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 136/18.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, de la data de 17.01.2007 la data de 15.11.2008 inclusiv.

La luarea măsurii arestării preventive s-a reținut sub aspectul stării de fapt că în datele de 15.09.2008, 29.09.2008 și 13.10.2008, prin constrângere fizică și morală, inculpatul a întreținut în relații sexuale cu minora.

La data de 16.10.2008, profitând de absența de la domiciliu a numitelor, și, inculpatul i- cerut părții vătămate, în vârstă de 12 ani și 3 luni, să-i aducă o cafea și o bere în grădina din spatele casei și după ce minora i-a adus inculpatului băuturile cerute, acesta a prins-o de mână, a tras-o în jos și a obligat-o să se așeze pe o pătură, încercând apoi să o dezbrace și cerându-i să întrețină relații sexuale. întrucât victima a refuzat propunerea formulată și a încercat să se îndepărteze, inculpatul i-a imobilizat mâinile și picioarele, a amenințat că o va strânge de gât dacă va solicita ajutor, i-a dat jos în mod forțat obiectele vestimentare, respectiv chiloții și pantalonii, și a penetrat-o, întreținând un raport sexual normal, cu prilejul căruia a avut loc și deflorarea minorei.

S-a mai reținut că începând din anul 2005 inculpatul a inițiat o relație de concubinaj cu numita și a conviețuit împreună cu aceasta, cu fiicele sus-numitei, respectiv, în vârstă de 14 ani și 9 luni, și, în vârstă de 12 ani și 3 luni, cu alți trei copii minori ai concubinei, având vârstele cuprinse între 1 an și 6 luni și 5 ani, precum și cu sora sa, în vârstă de 16 ani, în locuința familiei inculpatului, situată în sat, comuna,-, jud.

S-a mai reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143. Pr. Pen. în sensul existenței indiciilor temeinice privind săvârșirea faptelor care de către inculpat și este incident cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Pr. Pen.

Prin rechizitoriul nr. 1284/P/2008 din data de 11.11.2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I cu aplicarea art. 41 alin. 2. și art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 33 lit. a P, aceleași care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Potrivit disp. art. 3002Cod. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 Cod proc. pen.

În actualul stadiu procesual sunt în continuare îndeplinite cerințele art. 143. Pr. Pen. și este incident cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Pr. Pen.

Ținând seama de mijloacele de probă enumerate în actul de sesizare a instanței rezultă presupunerea rezonabilă că aceasta a săvârșit faptele care fac obiectul judecății.

De la ultima menținere a măsurii arestării preventive nu au intervenit modificări ale temeiurilor arestării, astfel încât, în continuare, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor de care este acuzat, numărul actelor materiale, vârsta părților vătămate, împrejurarea că acestea erau persoane apropiate inculpatului, fiind fiicele concubinei sale, urmările produse asupra psihicului părților vătămate, pentru partea vătămată reținându-se că raportul sexual avut cu inculpatul a reprezentat debutul în viața sexuală. Faptele de care este acuzat inculpatul stârnesc o reacție profund negativă în societate, sentimente care se acutizează cu pregnanță în cadrul comunităților restrânse ( cum este în cazul de față ), în care fiecare persoană ajunge să cunoască despre comiterea faptelor.

Intervalul de timp trecut de la săvârșirea faptelor deduse judecății este scurt, iar revenirea inculpatului în cadrul familiei poate avea un impact negativ asupra părților vătămate, ceea ce ar putea influența și desfășurarea cercetării judecătorești.

Împotriva încheierii de ședință din 17 2008 Tribunalului Constanța, a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, se solicită casarea încheierii de ședință și rejudecând să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate, pentru că în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive și beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, rezultă următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 1284/P din 11.11. 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului recurent pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I cu aplicarea art. 41 alin. 2. și art. 197 alin. 1,2 lit. b și alin. 3 teza I, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 33 lit. a

Acest rechizitoriu face obiectul dosarului penal nr- al Tribunalului Constanța în care cercetarea judecătorească nu a început, motiv pentru care în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive și anume că, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar pericolul pentru ordinea publică este dovedit prin gravitatea faptelor comise, derivate din împrejurările în care a săvârșit faptele, vârsta părților vătămate, dar și de perseverența inculpatului în încălcarea legii penale, fiind recidivist.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală;

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 17 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală,

Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu av. ce se decontează din fondurile MJ către Baroul

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Jud. fond:

Red.. Jud. -

Tehnodact. Gref. -

2 ex./22.12.2008

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu, Valentin Iancu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Constanta