Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 839/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 839
Ședința publică de la 11 2009
PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Membri Liana Balaci
- - - - JUDECĂTOR 3: Mircea
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
T - Serviciul Teritorial Dolj
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, deținut în C, împotriva încheierii din 9 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul în stare de arest, asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a inculpatului, invocând caracterizările depuse la dosar, circumstanțele personale ale acestuia, care, prin muncă și-a asigurat veniturile necesare traiului și are la dispoziție un apartament unde locuiește.
Procurorul a solicitat respingerea recursului inculpatului și menținerea încheierii atacate, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, procesul fiind în faza administrării probelor și nu au intervenit elemente noi pentru înlocuirea măsurii arestării preventive.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului său și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin încheierea din 9 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 3002c pr.penală rap. la art.160bCod procedură penală, menținerea stării de arest a inculpatului, fiul lui și, ns. 01.12.1985 în C, cu domiciliul în C,-, - 1,.1,.63, CNP --, deținut în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Procedându-se din oficiu, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, tribunalul a constatat că rin p. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută și pedepsită de art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.522/2004.
Astfel, la data de 26 mai 2009, lucrătorii de poliție din cadrul C, pe baza datelor și informațiilor avute, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul, zis "", avea în preocupări procurarea, deținerea și punerea în vânzare de droguri de risc pe raza municipiului C, substanțe psihotrope pe care le primea săptămânal din B, prin intermediul unui"student", precum și faptul că folosea postul telefonic: -.
Pentru descoperirea și probarea activității infracționale, în cauză, s-a uzat de instituția interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice și a înregistrării audio - video în mediul ambiental, pe baza autorizației nr. 36 din data de 29 mai 2009, emisă de către Tribunalul Dolj.
Întrucât convorbirile avute nu au fost relevante, dar existând date că susnumitul a primit la locuința sa din C,-, -l, se. 1,.63, o cantitate mare de rezină de cannabis, ce intenționa să o înstrăineze de îndată, unor tineri de pe raza municipiului C, în ziua de 16.06.2009 s-a efectuat o percheziție domiciliară, în baza autorizației nr. 119/ 16.06.2009 emisă de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 47/P/2009, ocazie cu care, în bazinul WC-ului din apartament s-a găsit ascuns un pachet format din două plăci dintr-o substanță solidă, de culoare maro, ambalate, fiecare, în folie de staniol și amândouă învelite, apoi, în hârtie igienică de culoare.
Cu ocazia analizei de laborator, materializată prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 16.06.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul, s-a stabilit că substanța respectivă este constituită din 390,15 gr. rezină de cannabis punându-se în evidență (), substanță psihotropă biosintetizată de planta, că rezina de cannabis face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri.
Fiind întrebat despre proveniența drogurilor, a precizat că nu cunoaște nimic, atitudine pe care a avut-o și cu ocazia audierii.
Având în vedere poziția procesuală a inculpatului și pentru a lămuri, eventuala participare a altor persoane la traficul de droguri în cauză au fost audiați mai mulți martori, procedându-se și la interceptarea autorizată a convorbirilor telefonice efectuate d ultimii tineri care l-au vizitat pe inculpat, rezultând următoarele: avea un grup restrâns de prieten cu care frecvent se întâlnea în apartamentul său, unde consumat băuturi alcoolice și fumau țigări cu hașiș.
ce locuia împreună cu inculpatul, nu a fost prezent în apartament în ultimele trei zile înainte de percheziție, fiind plecat să efectueze lucrări de construcții la domiciliile martorilor și -, unde a rămas pe timpul nopții.
- și -, care în seara de 15.06.2009 l-au vizitat pe inculpat la domiciliu, cu scopul de a le instala anumite programe, muzică și filme pe calculator, au sta acolo doar câteva ore, nerezultând, din declarațiile acestora coroborate cu notele de redare a convorbirilor telefonice, că ar fi adus ei drogurile și le-ar fi pus în locul unde au fost găsite de organele de anchetă.
Starea de fapt de mai sus, a fost demonstrată cu următoarele probe: procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de către organele de poliție, procesul verbal privind efectuarea percheziției domiciliare,planșa fotografică ș înregistrarea audio-video, raportul de constatare tehnico-științifici nr. - din 16.06.2009, întocmit de Laboratorul Central di Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul declarațiile martorilor, notele de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și cu declarațiile inculpatului.
Inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore iar prin încheierea din 17 iunie 2009, dată de Tribunalul Doljs -a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 29 de zile până la data de 15 iunie 2009 inclusiv.
Prin încheierea din data de 14 iulie 2009, Tribunalul Dolja menținut starea de arest a inculpatului.
Sub aspectul verificării existenței temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, instanța a constatat că din materialul probator administrat până în prezent, rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, care prezintă un grad ridicat de pericol social, prin astfel de infracțiuni fiind lezate valori sociale fundamentale, cum ar fi sănătatea sau chiar viața persoanelor și care sunt, deci, de natură să producă un impact negativ în rândul colectivității, astfel de fapte fiind sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art.3002.pr.pen rap la art 160bpr.pen, în ceea ce privește prima condiție, respectiv existența unor indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată, instanța a constatat că aceste indicii subzistă atâta vreme cât urmărirea penală a fost finalizată și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în vederea tragerii acestuia la răspundere penală.
Față de natura și gravitatea infracțiunilor, amploarea și frecvența acestui fenomen infracțional, care pune în pericol sănătatea publică, împrejurarea că activitatea infracțională a luat sfârșit prin depistarea acestora de către organele de urmărire penală, instanța a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol s-a dedus din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, din amploarea și rezonanța unei asemenea fapte în societate, reacția opiniei publice în situația în care persoane bănuite că ar fi săvârșit infracțiuni de asemenea gravitate ar fi judecat în stare libertate, cât și din riscul de a fi reluată această activitate de către inculpat în stare de libertate.
Potrivit jurisprudenței CEDO, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pentru un termen limitat, durată rezonabilă care nu a fost depășită în cauza de față.
Tot instanța europeană a subliniat că persistența motivelor plauzibile care au condus la arestarea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunilor este o condiție sine qua non a legalității menținerii detenției.
În evaluarea pericolului pentru ordinea publică nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit.
În cauză, inculpatul este cercetat pentru infracțiuni care prezintă un grad de pericol social ridicat ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor ci și din amploarea și rezonanța unor astfel de fapte în rândul societății și caracterul său organizat.
Din actele și probele administrate în cauză instanța a constatat că de la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și până în prezent nu au fost administrate probe care să determine concluzia că aceste temeiuri s-au schimbat.
Trebuie să se aibă în vedere și stadiul procesual al cauzei, urmând a fi audiat nemijlocit martori și administrate și alte probatorii ( în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut fapta dar nici nu a oferit vreo explicație plauzibilă cu privire la prezența drogurilor în apartamentul în care locuia), astfel încât s-a apreciat că efectuarea cercetării judecătorești cu menținerea stării de arest a inculpatului este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal și pentru a nu se zădărnici aflarea adevărului
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii, motivând că nu se justifică menținerea arestării preventive.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Art. 3002alin.1 Cod procedură penală prevede că, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea luării și prelungirii acestei măsuri. Dacă instanța constată că prelungirea arestării este justificată, dispune, prin încheiere motivată, prelungirea acestei măsuri.
La termenul din 9 2009, Tribunalul Dolj, în baza art. 3002rap. la art. 160 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului, reținându-se că este justificată de existența unor indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Referitor la motivele de recurs invocate de inculpat, este de observat că acestea privesc fondul cauzei respectiv elemente de circumstanțiere judiciară și nu relevă temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Acestea sunt considerente în afara criteriilor prevăzute de lege.
Trecând la verificarea din oficiu a temeiniciei și legalității încheierii recurate, Curtea constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.
Cauza se află în curs de judecată la prima instanță, iar în privința temeiurilor de fapt și de drept care au impus luarea măsurii arestării preventive nu a intervenit nicio schimbare.
Or, în raport de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, de necesitatea asigurării mersului normal și operativ al procesului și de faptul că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea apreciază, că, într-adevăr, există în continuare temeiuri care justifică menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpat.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, deținut în C, împotriva încheierii din 9 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 11 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.CD
IB/ 16.09.2009
11 2009,
C va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Constantin DiaconuJudecători:Constantin Diaconu, Membri Liana Balaci, Mircea