Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.87/
Ședința publică din 15 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Daniela Liliana
Grefier -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul - ( fiul lui și, născut la data de 16.05.1992, in Adjud, județul V, CNP -, domiciliat in com. Pufești, jud. V, posesor al CIP, seria -, nr. - eliberată de Poliția F - deținut în Penitenciarul Focșani ), împotriva încheierii din 1.06.2009 pronunțată de tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza delegației nr. 2799 din 12.06.2009 eliberată din oficiu de Baroul Galați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent susține recursul declarat de inculpat. Solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive.Arată că la soluționarea menținerii măsurii arestării preventive instanța trebuie să aibă în vedere împrejurarea săvârșirii infracțiunii și persoana inculpatului.
Inculpatul săvârșit infracțiunea, fiind în stare de ebrietate, fost provocat de alte persoane, cât și de partea vătămată, în sensul că fost amenințat cu securea, înțepat cu un foarfece în abdomen.
Solicită a se avea în vedere și vârsta acestuia, faptul că fost crescut la orfelinat și a muncit de mic copil, pentru a supraviețui.
Față de concluziile certificatului medico-legal în care se precizează faptul că nu s-a pus în primejdie viața părții vătămate solicită a se aprecia că nu sunt probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Solicită admiterea recursului, punerea în libertate a inculpatului, pentru a fi judecat în această stare.
Reprezentanta Ministerului Public arată că recursul inculpatului este nefondat. Apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului întrucât nu au încetat și nici nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării și menținerii acestei măsuri, și la acest moment subzistând temeiurile prev. de art.148 lit.f Cod pr.penală.
Raportat la modalitatea în care inculpatul a acționat, acesta aplicând lovituri cu un obiect contondent în zona capului părții vătămate, lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 01.06.2009 a Tribunalului Vrancea, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului minor.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă tribunalul Vrancea nr. 100/P/2009 din 23 februarie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului minor pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal și a infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 Cod penal, pentru ambele infracțiuni cu aplicarea art. 99 Cod penal.
S-a reținut că în seara zilei de 10.11.2008, inculpatul a aplicat numitului o lovitură puternică în zona capului cu o scândură, producându-i leziuni grave și a distrus o porțiune din gardul acestuia prin ruperea unor scânduri.
S-a reținut că măsura arestării preventive este legală fiind luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f Cod proc. penală, deoarece din probele administrate până în prezent rezultă indicii certe că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.
Măsura arestării preventive s-a luat pe considerentul că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani.
S-a apreciat că în cauză temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a susținut că a săvârșit infracțiunea deoarece a fost provocat de partea vătămată, în sensul că a fost amenințat, și că la dosar nu există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. S-a solicitat revocarea măsurii arestării preventive
Recursul formulat e nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpatului recurent.
Considerăm că se mențin și la acest moment temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât:
- infracțiunea pentru care e cercetat inculpatul (tentativă la omor prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal) e prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani (art. 160 alin. 1 lit. Cod procedură penală);
- contrar celor susținute de inculpat, la dosar există probe (declarațiile părții vătămate, certificatul medico-legal, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi penale și a instanței ) din care rezultă că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. f teza II Cod procedură penală).
Întrucât în cauză nu au încetat temeiurile care au determinat arestarea preventivă,apreciem că e nefondată cererea formulată de inculpat, de revocare a măsurii arestării preventive.
Văzând și dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, considerăm că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea inculpatului în stare de arest.
Față de cele de mai sus se va respinge ca nefondat recursul promovat.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - ( fiul lui și, născut la data de 16.05.1992, in Adjud, județul V, CNP -, domiciliat in com. Pufești, jud. V, posesor al CIP, seria -, nr. - eliberată de Poliția F - deținut în Penitenciarul Focșani ), împotriva încheierii de ședință nr- din 01.06.2009 a Tribunalului Vrancea.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul - la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 15.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud.
Jud.fond
Tehnored. CG/ 2 ex./17.06.2009
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Daniela Liliana