Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 02 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Burlacu Aurel Președinte Secția pentru - cu
Minori și de Familie
JUDECĂTOR 2: Cauze
JUDECĂTOR 3: Mariana Cristache
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpații și, în prezent reținuți în Arestul V, împotriva încheierii de ședință din data de 24 februarie 2009 a Tribunalului Vrancea.
La apelul nominal au răspuns recurenții inculpați, în stare de arest, asistați de av. apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 1111/02.03.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Recurenții inculpați, întrebați fiind, precizează că își mențin recursurile declarate.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurenților inculpați susține că aceștia au declarat recurs împotriva încheierii din 24.02.2009, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților până la data de 26.03.2009. În cauză inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie.
Pentru inculpatul major G s-a susținut că măsura arestării preventive este nelegală deoarece singura probă care îl incriminează este declarația inculpatului. În ceea ce-l privește pe inculpatul s-a susținut că acesta este la primul impact cu legea penală, astfel că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Solicită judecarea cauzei cu inculpații în stare de libertate și plata onorariului din fondul Ministerului Justiției.
Reprezentanta Ministerul Public apreciază că recursurile declarate de inculpații G și sunt nefondate și că încheierea din 24.02.2009 Tribunalului Vrancea este legală și temeinică.
Corect instanța de fond a apreciat că, măsura arestării preventive a celor doi inculpați este legală deoarece a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f Cod proc. penală și că, în raport de actele care urmează să mai fie efectuate în cauză, necesare finalizării urmăririi penale și întocmirii actului de sesizare a instanței, este necesară menținerea stării de arest preventiv a inculpaților și
Solicită respingerea recursurilor, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și să fie cercetat în stare de liberate.
Recurentul inculpat G, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Inculpatul G este cercetat în dosarul nr. 2597/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a și alin. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.
În același dosar penal, inculpatul este cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a și alin. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.
În fapt, în sarcina inculpaților se reține că la data de 26.11.2008, prin violență fizică au constrâns-o pe minora să întrețină acte sexuale normale, orale și anale, iar după aceea, tot prin violență, inculpatul i-a sustras părții vătămate telefonul mobil și suma de 100 lei.
Prin încheierea de ședință nr. 491/91/24.02 2009 a Tribunalului Vranceas -a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și, în temeiul art. 159 Cod proc. penală, s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților până la data de 26.03.2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că măsura arestării preventive a celor doi inculpați este legală deoarece a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f Cod proc. penală, iar prelungirea măsurii arestării preventive este necesară deoarece pentru finalizarea urmării penale se impune să se efectueze o expertiză tehnico-științifică biocriminalistică, sens în care de la inculpați și de la partea vătămată au fost recoltate probe biologice, probe care au fost înaintate la Institutul de biocriminalistică a
Împotriva încheierii de ședință nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații G și.
Inculpații nu și-au motivat în scris recursurile, prezenți în instanță nu au invocat și susținut motive de casare. Apărătorul desemnat din oficiu, în ceea ce-l privește pe inculpatul major G, a susținut că măsura arestării preventive este nelegală deoarece singura probă care îl incriminează este declarația inculpatului. În ceea ce-l privește pe inculpatul s-a susținut că acesta este la primul impact cu legea penală, astfel că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
RECURSURILE SUNT NEFONDATE.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că măsura arestării preventive a celor doi inculpați este legală deoarece a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f Cod proc. penală.
Astfel, din plângerea și declarațiile părții vătămate, procesele-verbale încheiate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, raportul de constatare medico-legală, raportul de constatare dactiloscopică și chiar din declarațiile inculpaților, rezultă indicii temeinice că la data de 26.11.2008, inculpatul minor a invitat-o pe minoră la o plimbare cu autoturismul condus de inculpatul G, sub pretextul că merg să dea mâncare la animale, au dus-o în comuna Răstoaca și în casa părinților inculpatului unde, prin violență fizică au constrâns-o pe minora să întrețină acte sexuale normale, orale și anale, iar după aceea, tot prin violență, inculpatul i-a sustras părții vătămate telefonul mobil și suma de 100 lei.
Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a și alin. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal pentru inculpatul G și ale de infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a și alin. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal pentru inculpatul, pedeapsa prevăzută de lege pentru ambele infracțiuni fiind închisoarea mai mare de 4 ani.
Datorită modului și împrejurărilor concrete în care inculpații au săvârșit faptele, a vârstei părții vătămate și a impactului pe care fapta o are asupra părții vătămate și a membrilor comunității, dar și a atitudinii de nesinceritate pe care inculpații au adoptat-o până în prezent, lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prelungirea măsurii arestării preventive este necesară deoarece pentru finalizarea urmării penale se impune să se efectueze o expertiză tehnico-științifică biocriminalistică, sens în care de la inculpați și de la partea vătămată au fost recoltate probe biologice, probe care au fost înaintate la Institutul de biocriminalistică a
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la 29.11.1991 în Focșani, domiciliat în Focșani-,.12, jud.V, CNP -, în prezent aflatîn Arestulși G (fiul lui și, născut la 23.09.1965 în Focșani, domiciliat în Focșani,-, -.1,.55, jud.V, CNP -, în prezent aflatîn Arestul) împotriva încheierii de ședință nr- din 24.02.2009 a Tribunalului Vrancea.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpații și G la câte 200 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs, - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 4: Constantinescu
- - - - - -
Grefier,
Red.tehnored. motivare/ -/02.03.2009
Jud.fond-
Președinte:Burlacu AurelJudecători:Burlacu Aurel, Cauze, Mariana Cristache, Constantinescu