Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 895/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 895/

Ședința publică din 24 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 14.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocat solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii tribunalului motivat de faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și aplicarea art. 136.

C.P.P.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 14 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiul lui și, născut ladata de 06.07.1968 în T, jud. T, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/19.11.2008 emis de Judecătoria Lugoj, și s-a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 12.11.2009.

În temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă restrictivă de libertate, formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului apelant.

Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timiș deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului apelant, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia subzistă și în prezent, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv furt calificat, și lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii și la modul concret de săvârșire a acesteia, după cum acestea au fost reținute prin actul de inculpare.

Totodată, instanța de apel a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că acesta a dat dovadă de perseverență infracțională, în condițiile în care a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni împotriva patrimoniului, iar faptul că inculpatul nu avea un loc de muncă a fost de natură a forma convingerea instanței de apel că dacă va fi lăsat în libertate, acesta nu va adopta un comportament adecvat normelor de conviețuire socială.

Pentru aceste considerente și apreciind că la acest moment procesual măsura arestării preventive este cea mai adecvată pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, în temeiul art. 3002Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană Drepturilor Omului, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă restrictivă de libertate, formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului.

Împotriva încheierii penale din 14 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs inculpatul, recurs nemotivat în scris și înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 22.09.2009.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios instanța de apel a menținut măsura arestării preventive a inculpatului raportat la art.300/2 și 160/b pr.pen, iar revocarea măsurii arestării preventive se poate dispune în condițiile art.139 al.2 pr.pen. respectiv dacă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri au dispărut.

Aceste temeiuri reprezentate de art.143 și 148.pr.pen subzistă în continuare, în sensul că împotriva inculpatului există la dosarul cauzei probe și indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că a săvârșit infracțiunile pentru care este trimis în judecată, mijloace de probă care nu au fost înlăturate până în această fază procesuală de către inculpat.

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de probele administrate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii).

De asemenea, pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului nu este înlăturat, susceptibilitatea încălcării de către inculpat a ordinii juridice concretizate în jurul relațiilor sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltarea normală sunt condiționate de respectarea atributelor fundamentale ale respectării dreptului de proprietate subzistând în continuare.

Sub aspectul cuantumului pedepsei cu privire la care există indicii ca fiind comise de către inculpat, acesta nu a suferit modificări de la luarea măsurii arestării preventive și până în prezent.

Instanța de fond, condamnând inculpatul la pedeapsa închisorii în regim de detenție, a făcut o analiză atentă a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și reluat în fața primei instanțe, probatoriu care urmare a declarării căii devolutive de atac va fi reanalizat de instanța superioară.

Astfel, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. pr.pen. va respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 14.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. pr.pen. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 14.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 24.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.-25.09.209

Tehnored. -30.09.2009

Prima instanță - - Judecătoria Lugoj

Instanța de apel: jud., - Tribunalul Timiș

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

MINUTA DECIZIEI PENALĂ NR. 895/

Ședința publică din 24 septembrie 2009

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. pr.pen. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 14.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 24.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 895/2009. Curtea de Apel Timisoara