Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 898/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--22.09.2009
DECIZIA PENALĂ NR.898/
Ședința publică din data de 24.09.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale de ședință din 18 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpații intimați, toți în stare de arest preventiv, asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, și G asistați de avocați aleși, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și respingerea cererii inculpaților de înlocuire a măsurii arestului preventiv. Apreciază că menținerea măsurii arestării preventive se impune, este în concordanță cu prevederile art. 148 Cod procedură penală și cu art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât în cauză există nu numai motive verosimile de se bănui că inculpații au săvârșit fapte penale, ci dovezi certe, că lăsarea în libertate va determina o stare de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în organele de justiție, atât martorilor cât și întregii comunități.
În apărarea inculpaților și G, avocat solicită respingerea recursului formulat de procuror și menținerea încheierii primei instanțe având în vedere considerentele instanței de fond care a avut privire de ansamblu asupra probatoriului. Solicită a se avea în vedere inculpații nu au antecedente penale, au despăgubit-o integral pe partea vătămată care nu mai are nici o pretenție, au avut o comportare bună după declanșarea procesului și că nu există pericol concret pentru ordinea publică, acesta s-a estompat odată cu trecerea timpului.
În apărarea inculpaților și G, avocat solicită respingerea recursului formulat de parchet și menținerea încheierii Tribunalului Timiș ca legală și temeinică apreciind că lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că infracțiunile reținute în actul de inculpare nu sunt infracțiuni comise cu violență sunt elemente care arată că persoana acestora nu este o amenințare pentru societate. Solicită a se face distincție între cei care au achitat prejudiciul. Susține că rechizitoriul nu este 100% conform cu realitatea; legiuitorul nu stabilește ce se înțelege prin pericol pentru ordinea publică; nu există nici o convorbire telefonică între inculpatul și partea vătămată, iar noua plângere care a fost depusă la dosar nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
În apărarea inculpaților și G, avocat solicită respingerea recursului formulat de parchet și menținerea încheierii Tribunalului Timiș ca legală și temeinică precizând că își însușește concluziile colegilor săi și că își exprimă consternarea și nedumerirea pentru ceea ce se întâmplă la Curtea de APEL TIMIȘOARA în această cauză.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat solicită respingerea recursului formulat de DIICOT și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale pronunțată de Tribunalul Timiș apreciind că răspunderea penală este una de natură personală, că temeiurile arestării nu mai subzistă, ele fiind modificate radical. Procurorul a reținut în sarcina inculpatului dispozițiile care-i reduc la pedeapsa prin art. 18 din legea specială, ceea ce poate constitui un motiv de revocare a măsurii arestării preventive. Arată că nu poate fi neglijată participația penală pe care acesta a avut-o la săvârșirea faptei, el a realizat numai traducerea discuțiilor iar prejudiciul a fost achitat. A depus la dosar caracterizări care-l descriu pe inculpat ca fiind o persoană respectabilă în societate, susținând că însuși procurorul de ședință a fost de acord cu admiterea cererii inculpatului având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar.
Inculpatul intimat solicită respingerea recursului formulat de DIICOT.
Inculpatul intimat G solicită respingerea recursului procurorului susținând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul intimat solicită respingerea recursului procurorului ca fiind nefondat
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 indice 1.C.P.P. a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpații, G și, prin apărători aleși.
A dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații (fiul lui și, născut la data de 02.12.1977 în T, domiciliat în T, str. - -, bloc 303,. 2,. 11, jud. T, CNP- -, administrator persoană juridică, fără antecedente penale, studii medii), (fiul lui și, născut la data de 14.08.1954 în L, jud. T, domiciliat în T, str. -. - nr. 12,. A,. 6, jud. T, CNP - -, studii superioare, pensionar, fără antecedente penale) și (CNP - -, domiciliat în comuna Noi nr. 528, jud. T, fără antecedente penale, studii medii), în prezent reținuți în Penitenciarul Timișoara, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cpp raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c Cpp, a obligat pe inculpații, și G, ca, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată, respectiv Tribunalul Timiș, ori de câte ori sunt chemați;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază - desemnat cu supravegherea, respectiv T/Postul de Poliție al comunei, jud. T, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timiș;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se apropie de partea vătămată, martori, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
A atras atenția inculpaților, și G asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22Cpp, conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
A dispus punerea în libertate a inculpaților, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 52/24.06.2009, emis de Tribunalul Timiș, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 53/24.06.2009, emis de Tribunalul Timiș, și G, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54/24.06.2009 emis de Tribunalul Timiș, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
Pentru a pronunța această încheiere penală instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 25/P/2009 din 01.09.2009 au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații, G și în stare de libertate inculpata, reținându-se în sarcina acestora săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 alin. 1.pen. art. 215 alin. 1, 2, 3, 5.pen și art. 23 lit. b, c din Legea 656/2002 cu aplicarea art.33.lit.a constând în aceea că au constituit un grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni și în scopul obținerii unui beneficiu material, au indus în eroare pe partea vătămată prin folosirea mai multor mijloace frauduloase, au deținut și ascuns adevărata natură și situarea banilor obținuți în mod fraudulos.
Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpații, G prin încheierea nr.90/CC din 24.06.2009, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f pr.pen
În ceea ce privește cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f C.P.P. pentru a putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, iar ulterior pentru ca această măsură să fie prelungită ori menținută, raportat la acest motiv, instanța este obligată ca, pe lângă indiciile sau probele cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, să constate că pedeapsa aplicabilă pentru acea infracțiune este închisoarea mai mare de 4 ani și, în același timp, să constate existența unor probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care subzistă și ulterior, măsura fiind legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
De asemenea, în condițiile art. 3002.pr.pen. instanța este datoare să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar în lumina jurisprudenței CEDO, instanța este obligată să ia în calcul și posibilitatea aplicării unei măsuri preventive alternative.
Referitor la prima condiție, s-a reținut până în această fază procesuală prin încheierea de arestare preventivă și ulterior prin încheierile de prelungire a măsurii arestării preventive că în cauză sunt suficiente probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, fapte pentru care au fost trimiși în judecată în prezentul dosar.
Raportat la cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f însă C.P.P. tribunalul a reținut că, în momentul de față, aceasta nu mai este îndeplinită în prezenta cauză.
Astfel s-a reținut că inculpații au achitat prejudiciul părții vătămate, urmărirea penală este finalizată, în cauză fiind emis rechizitoriul.
Tribunalul a apreciat că în prezent, după trecerea unei perioade de timp, acea amenințare la adresa ordinii publice ce rezultă din însăși gravitatea faptei reținute în sarcina inculpaților s-a diminuat. Totodată, instanța a reținut că, la administrarea probelor ce urmează a se efectua în faza de judecată, inculpații nu pot avea vreo influență. De asemenea, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că infracțiunile reținute în actul de inculpare nu sunt infracțiuni comise cu violență sunt elemente care arată că persoana acestora nu este o amenințare pentru societate.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca in prezent s-au schimbat temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive și acum nu se mai justifică menținerea acesteia.
Măsurile preventive au un caracter de constrângere, prin ele încercându-se împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Această caracteristică a măsurilor preventive rezultă chiar din dispozițiile art.136 C.P.P. unde se arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.
Deși s-a apreciat că nu exista riscul sustragerii inculpaților de la proces, instanța a stabilit însă că este justificată înlocuirea măsurii arestării preventive cu alta măsura restrictivă de libertate, respectiv interdicția de a părăsi țara pentru a se asigura prezența acestora la organele judiciare si un control judiciar asupra acestora, tocmai placând de la gravitatea infracțiunii în sine. În consecință, s-a dispus în baza art. 139 alin. 1.pr.pen raportat la art. 145 indice1 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpați, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 145 alin. 1 ind. 1.C.P.P. și art. 145 alin. 1 ind. 2.C.P.P.a obligat pe inculpații, și G, ca, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată, respectiv Tribunalul Timiș, ori de câte ori sunt chemați;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază - desemnat cu supravegherea, respectiv T/Postul de Poliție al comunei, jud. T, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timiș;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu se apropie de partea vătămată, martori, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22Cpp, conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de inculpați măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu obligația acestora de a nu părăsi țara.
Recursul declarat de procuror este fondat cu privire la inculpații, G, nefiind fondat cu privire la inculpatul .
Prin încheierea penală nr. 90/CC din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în baza prevederilor art. 1491alin. 9 Cod procedură penală, art. 148 lit.f Cod procedură penală, art. 143 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și G, în fapt reținându-se că în luna ianuarie 2009 împreună cu inculpații G, și învinuitul De s-au asociat într-un grup în vederea săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1-3 și alin. 5 Cod penal, și spălare de bani, prev. de art. 23 lit.b,c din Legea nr. 656/2002.
Prin rechizitoriul nr.25/D/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr-, inculpații au fost trimiși în judecată.
Așadar, arestarea inculpaților s-a dispus în temeiul prevederilor art.148 lit.f Cod procedură penală, prevederi potrivit cărora arestarea inculpatului se poate dispune dacă întrunește condițiile prev. de art. 143 și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Infracțiunile reținute la urmărirea penală în seama inculpaților sunt pedepsite cu închisoare în cuantum mai mare de 4 ani, astfel că prima condiție prevăzută de art. 148 lit.f Cod procedură penală, este îndeplinită.
Cu privire la pericolul pe care-l prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților sunt de reținut următoarele: în încheierea penală prin care s-a dispus arestarea inculpaților, Tribunalul Timișa reținut că în luna ianuarie 2009 inculpatul împreună cu învinuitul De și inculpații G, și alte persoane s-a asociat și au constituit un grup infracțional organizat în vederea înșelării părții vătămate.
Astfel, cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr.155 din data de 23.02.2009, prin inducerea în eroare a părții civile i-au creat o pagubă de 150.000 Euro prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase și folosirea unor mijloace frauduloase în acest sens, învinuitul a folosit în cadrul negocierilor prealabile încheierii contractului autentic mai multe înscrisuri nereale ( extras CF, zonal, scrisori de intenție) care privea un teren intabulat în CF și al cărui nr. top inculpatul spunea că aparține învinuiților, fiind inclus în -ul zonal. În momentul efectuării verificării terenul pe care învinuitul îl va vinde, este inclus în -ul prezentat. În acel moment, învinuitul a folosit pentru inducere în eroare un extras CF care se referea la un teren de 20.0002pentru care proprietari erau învinuiții și care era situat în comuna Noi. Acest CF folosit de inculpatul în vederea inducerii în eroare s-a descoperit în urma investigațiilor efectuate ulterior încheierii contractului autentic, că avea nr. CF 2149, că a avut ca proprietari pe învinuiții și că este inclus în -ul zonalÎn momentul în care inculpatul prin inculpatul Gac omunicat părții civile nr. de CF pentru perfectarea contractului autentic de vânzare- cumpărare a terenului inclus în, a declarat un nr. de CF apropiat celui negociat, respectiv CF nr. 2145 Noi, pentru care partea civilă nu și-a dat seama că este de fapt alt teren decât cel negociat, deoarece după ridicare CF, a constatat că privește un teren de 20.0002"
Această stare de fapt preluată de către instanță de la urmărirea penală, trebuie verificată prin administrarea probatoriului de către instanța de fond, verificare ce se impune a fi efectuată cu inculpații și G, în stare de arest.
Împrejurările săvârșirii faptei, așa cum acestea au fost reținute la urmărirea penală, comportarea inculpaților la termenul de astăzi, procurorul a depus la dosar plângerea penală formulată împotriva inculpatului de către numitul în care se reclamă fapte de aceeași natură cu actele reținute în seama sa - valoarea mare a prejudiciului chiar dacă acesta a fost recuperat, dovedesc pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă pentru societate lăsarea în libertate acelor doi inculpați.
Contractele civile sunt încheiate pentru a produce efecte juridice și nu pentru a nu produce nici un efect, iar părțile contractante trebuie să fie de bună credință în executarea acestora.
Pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a celor doi inculpați, rezidă în sentimentul de teamă ce poate fi transmis altor cetățeni că la rândul lor pot fi victima unor fapte de aceeași natură. Ordinea publică impune conformarea conduitei indivizilor la normele de drept ce guvernează societatea, orice acțiune contrară situându-se pe linia încălcării acestei ordini.
Așadar, fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 148 lit.f Cod procedură penală, privind pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpaților și G, în baza prevederilor art. 38515alin. 1, pct.2 lit.d Cod procedură penală, recursul procurorului va fi admis, încheierea penală recurată va fi casată și rejudecându-se cauza în baza art. 3002Cod procedură penală, rap. la prevederile art. 160 Cod procedură penală se va menține măsura arestării preventive a acestora.
Cu privire la inculpatul, recursul declarat de procuror nu este fondat.
Participația penală a acestuia, așa cum ea a fost reținută la urmărirea penală, faptul că a fost trimis în judecată cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2003, urmare colaborării sale cu organele de urmărire penală, dovedește temeinicia și legalitatea încheierii penale recurată cu privire la acesta, motiv pentru care, în baza art. 38515alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, față de el, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale de ședință din 18 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- cu privire la inculpatul.
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.2, lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva aceleiași încheieri penale, cu privire la inculpații și
Casează în parte încheierea penală recurată și rejudecând, în temeiul prevederilor art. 3002Cod procedură penală, raportat la prevederile art.160 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive inculpaților și G urmând ca temeinicia și legalitatea acesteia să fie reverificată înainte de expirarea duratei legale de 60 zile.
Menține dispozițiile încheierii penale recurate cu privire la mersul dezbaterilor și la termenul de judecată la care s-a amânat soluționarea cauzei.
În temeiul prevederilor art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului procurorului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 02.10.2009
Tehnored.
2ex/05.10.2009
Prima inst. - Trib.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--22.09.2009
MINUTĂ DECIZIA PENALĂ NR.898/
Ședința publică din data de 24.09.2009
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale de ședință din 18 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- cu privire la inculpatul.
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.2, lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva aceleiași încheieri penale, cu privire la inculpații și
Casează în parte încheierea penală recurată și rejudecând, în temeiul prevederilor art. 3002Cod procedură penală, raportat la prevederile art.160 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive inculpaților și G urmând ca temeinicia și legalitatea acesteia să fie reverificată înainte de expirarea duratei legale de 60 zile.
Menține dispozițiile încheierii penale recurate cu privire la mersul dezbaterilor și la termenul de judecată la care s-a amânat soluționarea cauzei.
În temeiul prevederilor art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului procurorului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
CĂTRE,
TRIBUNALUL TIMIȘ
Vă restituim alăturat dosarul dumneavoastră nr--76 file, privind pe inculpații, și G cu termen de judecată la data de.
Anexe: dosar urmărire penală nr. 25/D/2009 vol. I- 140 file, vol.II-170 file, vol.III-237 file, vol.IV- 113 file,vol. V-50 file, vol.VI-89 file, vol.VII-160 file.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
- -
Tehnored. 30.09.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--22.09.2009
CĂTRE,
PENITENCIARUL TIMIȘOARA
Vă facem cunoscut că, prin decizia penală nr. 898/R din 24.09.2009, pronunțată de această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, instanța a dispus:
" În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Srviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale de ședință din 18 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- cu privire la inculpatul ( ns. 14.08.1954 fiul lui și )
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.2, lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism - serviciul Teritorial Timișoara, împotriva aceleiași încheieri penale, cu privire la inculpații ( ns. la 02.12.1977 fiul lui și ) și G ( CNP--).
Casează în parte încheierea penală recurată și rejudecând, în temeiul prevederilor art. 3002Cod procedură penală, raportat la prevederile art. 160 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive inculpaților și G urmând ca temeinicia și legalitatea acesteia să fie reverificată înainte de expirarea duratei legale de 60 zile.
Menține dispozițiile încheierii penale recurate cu privire la mersul dezbaterilor și la termenul de judecată la care s-a amânat soluționarea cauzei.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului procurorului rămân în sarcina statului.
Definitivă".
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
- -
Tehnored. 24.09.2009
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Laura Bogdan, Victor Ionescu