Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 910/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 910
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - aflat în arest preventiv în cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu S - împotriva încheierii de la 17 2008 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Mehedinți.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat (în stare de arest), asistat din oficiu de avocat.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate cereri noi, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, deoarece inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor, nu are antecedente penale, iar în cauză rezultă că inculpatul a comis infracțiunea de care este acuzat, în urma instigării la care a fost supus de către investigatorul sub acoperire, în condițiile în care la data cererii nu existau date că inculpatul ar fi săvârșit fapte penale.
În subsidiar se solicită înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că există dovezi certe cu privire la faptul că inculpatul a vândut în mod repetat droguri, inclusiv investigatorului sub acoperire și că a făcut acest lucru fără a fi instigat.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt declară că își însușește concluziile apărătorului și arată că împreună cu investigatorul sub acoperire s-a dus la furnizorul de droguri pe care îl cunoștea, de unde a făcut rost de drogurile date și unde a consumat împreună cu investigatorul droguri.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin Încheierea de la 17 2008 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalului Mehedinția dispus, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, menținerea în continuare a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 03 iulie 1990 în municipiul DTS, în prezent deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu S, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 Cod penal.
A fost respinsă totodată cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 35/D/P/27 octombrie 2008 al Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada 26 iunie 2008 - 02 octombrie 2008 vândut în mod repetat droguri de risc, către o persoană sub acoperire, contra unor sume de bani, iar la data de 03 octombrie 2008 fost prins în flagrant.
Anterior, prin Încheierea de la data de 04 octombrie 2008, Tribunalul Mehedinția dispus arestarea preventivă a inculpatului, reținându-se în acest sens ca temei dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Procedând în conformitate cu dispozițiile art. 3002Cod procedură penală la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat în condițiile arătate anterior, instanța de fond a constatat că temeiul inițial ce a determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, sub aspectul ambelor condiții cumulative prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Astfel, s-a constatat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței, este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar starea de pericol pe care lăsarea inculpatului în libertate o reprezintă pentru ordinea publică, rezultă din împrejurările comiterii faptei, din gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat și frecvența acestui gen de infracțiuni în rândul tinerilor, precum și din proliferarea fenomenului, cu consecințe nefaste asupra viitorului persoanelor consumatoare de droguri.
Față de data arestării inculpatului - 04 octombrie 2008 - prima instanță a apreciat că nu s-a depășit caracterul rezonabil al duratei măsurii preventive, fiind respectate în acest sens dispozițiile art. 5 paragraful 3 din, constatându-se în final că subzistă temeiul ce a determinat arestarea preventivă a inculpatului și se impune menținerea în continuare a acestei măsuri preventive.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul -, oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, susținând netemeinicia privării sale de libertate, în condițiile în care pe parcursul urmăririi penale a fost sincer, nu are antecedente penale, iar din probe rezultă că a săvârșit faptele de care este acuzat în prezent la cererea investigatorilor sub acoperire.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare cu următoarea motivare.
Așa cum temeinic și legal a reținut instanța de fond, împotriva inculpatului există dovezi certe și concludente care atestă faptul că acesta în mod repetat ar fi vândut diverse cantități de hașiși contra unor sume de bani, fapte de altfel recunoscute de inculpat, dovezi care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi putut comite infracțiunea gravă de care este acuzat și care este sancționată de lege cu pedeapsa mai mare de 4 ani.
Curtea mai reține și faptul că există și dovezi care atestă împrejurarea că anterior cererii formulate de investigatorul sub acoperire și de colaboratorul acestuia către inculpat, pentru furnizarea de droguri, inculpatul împreună cu alte patru persoane s-ar ocupa de comercializarea de droguri contra unor sume de bani, împrejurări care au determinat extinderea cercetărilor și verificarea acestor dovezi, verificare care s-a concretizat la datele de 26.06.2008; 09.07.2008; 30.07.2008; 20.08.2008 și 26.09.2008 prin livrarea de către inculpatul recurent a unor cantități de droguri colaboratorului sub acoperire.
Din aceste considerente, critica inculpatului precum că ar fi fost provocat să comită faptele de care este în prezent acuzat, este nefondată.
Este nefondată și critica privind lipsa pericolului social pentru ordinea publică în cazul în care ar fi judecat în stare de libertate, având în vedere că în dosarul cauzei există dovezi, care nu au fost concretizate până în prezent printr-o acuzație oficială, care atestă că inculpatul s-a aflat până în momentul reținerii sale și arestării preventive într-o grupare infracțională care se ocupa cu procurarea și distribuirea de droguri, grupare și cu privire la care nu există dovezi că și-ar fi încetat activitatea.
Cu motivarea reținută, neexistând motivele de casare invocate în temeiul art.3856alin.3 p, și neconstatându-se din oficiu motive de fapt ori de drept care să impună casarea încheierii, în temeiul art.38515alin.1, pct.1 lit.b p, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 p;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - aflat în arest preventiv în cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu S - împotriva încheierii de la 17 2008 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Mehedinți.
Obligă recurentul - inculpat la 110 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma 100 lei ce reprezintă onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, care va fi plătită din fondurile Ministerului Justiției prin Curtea de APEL CRAIOVA.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. fond:
Dact. 2 ex.// 08 Ianuarie 2009
-19.12.2008 -
- Administrați Finanțelor Publice DTS, va încasa de la recurentul - inculpat suma de 110 RON, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu