Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.96/R/2008
Ședința publică din 21 februarie 2008
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela judecător
Judecător: - - - vicepreședintele instanței
Procuror:
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 25.03.1979, din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, împotriva încheierii penale din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive potrivit prevederilor art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/b Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul d e Maximă Siguranță O, asistat de avocat în substituire avocat, în baza delegației de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind alte cereri sau excepții prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului cu care a fost legal investită.
Apărătorul inculpatului avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive, neexistând probe la dosarul cauzei din care să rezulte vinovăția inculpatului.
În subsidiar, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Procurorul apreciază că în cauză există indicii și probe temeinice privitoare la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, care este de o gravitatea deosebită, considerente fața de care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent, în ultimul său cuvânt, a arătat instanței că este nevinovat și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, în baza art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/b Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul, născut la 25.03.1979 în O, fiul lui și, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, prin încheierea penală nr.87/25 noiembrie 2005 Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.144/25 noiembrie 2005.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul examinând temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța a constatat că inculpatul a fost arestat la data de 25 noiembrie 2005, în baza mandatului nr.144/2005 emis de Tribunalul Bihor, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este învinuit este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din gravitatea deosebită a faptei de care inculpatul este învinuit, fapt care creează în mod cert o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei, modul și mijloacele concrete de săvârșire.
În ce privește cercetarea judecătorească desfășurată până în prezent, declarațiile martorilor audiați în instanță nu sunt apte a înlătura toate probele și indiciile existente la dosar și care, analizate ca un ansamblu probator, conduc la concluzia că există motive plauzibile pentru a considera că inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală, în conformitate cu exigențele art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, instanța a considerat că probele administrate până în prezent, nu sunt de natură a duce la consecința modificării temeiurilor avute de judecător la luarea acestei măsuri, motiv pentru care instanța reține că împrejurările ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia și văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală și prevederile art.23 alin.4/2 din Constituția României, respectiv dispozițiile art.5 paragraful I lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a respins cererea privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara și a menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul solicitând admiterea lui, casarea încheierii în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive neexistând probe la dosarul cauzei din care să rezulte vinovăția inculpatului.
În subsidiar, s-a solicitat a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului se arată că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă iar pe de altă parte, inculpatul este arestat de peste 2 ani fiind depășit termenul rezonabil al unei arestări preventive.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefundat, astfel că va fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În mod corect instanța de fond a apreciat că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, fiind întrunite atât condiția pericolului pentru ordinea publică cât și condiția pedepsei mai mare de 4 ani închisoare aplicabilă în cauză.
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, având în vedere infracțiunea reținută în sarcina acestuia, de o gravitate deosebită. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu pericolul social al infracțiunii, însă la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de acesta.
Pericolul pentru ordinea publică constă și în sentimentul de insecuritate generat în rândul societății civile că persoane cercetate pentru infracțiuni de o gravitate deosebită sunt lăsate în libertate.
Nici susținerea că, în speță, ar fi trecut termenul rezonabil al deținerii preventive nu poate fi primită.
Acest termen, nu este unul stabilit legal în timp, dimensiunile lui variind în raport, atât cu gravitatea infracțiunilor imputate, cu complexitatea cauzei, cât și cu gradul de pericol prezentat de inculpat pentru ordinea publică.
Pentru considerentele arătate, Curtea apreciază că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi țara.
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 25 martie 1979, din Penitenciarul Oradea împotriva încheierii penale din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.dec./-
În concept - 06.03.2008
Jud.fond/
Tehnored.dec./
2 ex./07.03.2008
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela, Crișan Marinela
