Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 126/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.126/2009

Sedința publică din 3 martie 2009

PREȘEDINTE: Monica Farcaș JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter

- - -JUDECĂTOR 3: Oana Maria

- - - judecător

-grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 219/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța din oficiu pune în discuție calificarea prezentei căi de atac precum și compunerea completului de judecată raportat la hotărârea atacată.

Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul învederează că Tribunalul Alba trebuia să soluționeze cauza în complet de apel.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil și sesizarea instanței cu contestație la executare.

Învederează că cererea condamnatului trebuia înregistrată inițial ca fiind contestație la executare.

Condamnatul, având ultimul cuvânt solicită a se judeca prezenta cauză de către Curtea de APEL ALBA IULIA. Învederează că a formulat până în prezent 3 contestații la executare însă nu s-a contopit anumită perioadă din pedeapsă, respectiv 8 zile.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar penal nr- a fost respinsă cererea formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul Aiud, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința penală nr.1035/2007 a Judecătoriei Aiud, în sensul nededucerii din pedeapsă a perioadei executate.

Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că motivul invocat de condamnat nu se circumscrie cazurilor prev. de art. 195 Cod pr. penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal prev. de lege, condamnatul aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

In expunerea motivelor de apel se relevă că în mod greșit i s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, deoarece prin sentința penală nr.1035/2007 a Judecătoriei Aiud nu i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată.

Prin decizia penală nr. 219/A/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnat, reținându-se că motivul invocat de condamnat prin cererea sa nu constituie o eroare materială în sensul art. 195 Cod pr. pen. cu mai degrabă un motiv de exercitare a căilor ordinare de atac împotriva sentinței penale nr. 1035/2007 a Judecătoriei Aiud, căi pe care condamnatul nu le-a promovat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, condamnatul, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând deducerea perioadei executate din pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 1035/2007 a Judecătoriei Aiud.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la prevederile art. 385/9 al. 3 Cod pr. pen. Curtea constată că recursul condamnatului este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 1035/2007 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de condamnatul, dispunându-se contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente, în conformitate cu prevederile art. 449 Cod pr. pen.

Sentința a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac.

La data de 20.08.2008, prin cererea înregistrată în dosarul nr-, condamnatul a solicitat modificarea sentinței penale nr. 1035/2007, în sensul deducerii perioadei executate în intervalul 13.01.2000 - 12.11.2003.

Solicitarea condamnatului a fost calificată drept cerere de îndreptare a erorii materiale, fiind soluționată în temeiul procedurii reglementate de art. 195 Cod pr. pen.

Împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Aiud, condamnatul a formulat apel, soluționat ca atare de către Tribunal.

Curtea constată că în speță sunt incidente prevederile art. 385/9 pct.3 și 11 Cod pr. pen. întrucât Tribunalul a calificat în mod greșit calea de atac drept apel și a soluționat cauza în complet compus din 2 judecători.

Deși legea nu prevede expres, încheierile de îndreptare a erorii materiale pot fi atacate cu aceleași căi de atac pe care legea le reglementează pentru hotărârile vizate de aceste cereri.

Prin sentința penală nr. 1035/2007 a Judecătoriei Aiuda fost soluționată o cerere de contopire a pedepselor, întemeiată pe prevederile art. 449 Cod pr. pen. iar, în conformitate cu prevederile art. 361 al. 1 lit. f Cod pr. pen. introdus prin Legea nr. 356/2006, în vigoare la acea dată, sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penalenu pot fi atacate cu apel.

Așadar, cât timp sentința penală nr. 1035/2007 a Judecătoriei Aiud nu putea fi atacată cu apel, același regim îl urmează și cererea de îndreptare a erorii materiale.

Pe cale de consecință, constatând că Tribunalul a soluționat o cale de atac neprevăzută de lege, respectiv apelul condamnatului, iar completul nu a fost legal constituit, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod pr. pen. Curtea va admite recursul condamnatului, va casa decizia penală nr. 219/A/2008 a Tribunalului Alba și va dispune rejudecarea cauzei de către această instanță, în complet legal constituit, alcătuit din 3 judecători.

Cu ocazia rejudecării, se va pune în discuție calificarea cererii, Tribunalul urmând să stabilească, având în vedere manifestarea de voință a petentului condamnat, dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 195 Cod pr. pen. sau ale art. 461 al. 1 lit. d Cod pr. pen.

Această măsură se impune pentru asigurarea dreptului condamnatului la un proces echitabil, conform prevederilor art. 6 CEDO.

În temeiul art. 192 al. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 219/A/2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr- și în consecință:

Casează decizia penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de Tribunalul Alba.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3.03.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Dact. /2 ex./24.03.2009

și

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș, Tiberiu Peter, Oana Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 126/2009. Curtea de Apel Alba Iulia