Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Sentința 16/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.16/

Ședința publică din data de 10 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentin Iancu

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare cauza penală privind pe petentul - deținut în Spital Penitenciar Poarta Albă, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.P.P.).

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul - în stare de arest și asistat de avocat - în substituirea apărătorului din oficiu - avocat - în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.11/2008, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat.

Prin referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că a fost înaintat de către Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, răspunsul solicitat.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală,

Curtea, pune în discuția părților, excepția competeneți materiale în favoarea Judecătoriei Medgidia, județul C și sesizarea Înaltei Curți de CVasație și Justiție pentru a judeca conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Medgidia și Curtea de APEL CONSTANȚA.

Procurorul, având cuvântul, apreciază că nu Curtea de Apel este competentă material să soluționeze cauza.

Potrivit disp.art.449 al.2 Cod procedură penală, instanța de executare este Judecătoria Medgidia, motiv pentru care se impune declinarea la Judecătoria Medgidia, competentă material să judece cauza în fond, pentru faptele reținute petentului și pentru care a fost deja condamnat în Belgia și, pe raza căreia se află locul de deținere.

Solicită a se constata și conflictul negativ de competență și trimiterea dosarului la Înalta Curte de casație și Justiție pentru a se pronunța, invocând în acest sens și o încheire pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - nr.4926/2006, care este o speță similară cu cea de față.

Avocat, apărător al petentului, având cuvântul, solicită admiterea excepției, urmând a se declina competența în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Petentul, având ultimul cuvânt, cu privire la excepția invocată, precizează că a înțeles despre ce este vorba dar, vrea să știe când se va libera întrucât are 6 ani executați din cel mai mare mandat.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii penale de față:

La data de 30.09.2008, pe rolul Judecătoriei Medgidia, s-a înregistrat cererea numitului, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, privind contopirea pedepselor de 6 ani, 5 ani, 3 luni și 672 zile, toate aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.

Prin sentința penală nr.1851/P/24.10.2008, Judecătoria Medgidia în baza art.39 și 42 Cod procedură penală, raportat la art.449 al.2 Cod procedură penală, a declinat cauza în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA, cu mențiunea că ultima condamnare a fost aplicată prin sentința penală nr.135/2007 a Curții de Apel București, prin care s-a recunoscut hotărârea de condamnare nr.679/2004 a Curții de Apel Gent - Belgia.

În conformitate cu dispozițiile din art.418 Cod procedură penală, Curtea de Apel București, are calitatea de instanță de executare fiind singura instanță rămasă competentă material și teritorial să soluționeze în primă instanță, cererile de transferare ale unor cetățeni români condamnați în străinătate.

Prin sentința penală nr.135/2007, Curtea de Apel București, nu l-a condamnat pe petent ci doar s-a conformat prevederilor din art.418 Cod procedură penală.

În conformitate cu art.449 al.2 Cod procedură penală, instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.

Cum în cauză, obiectul cauzei îl constituie cererea de contopire a pedepselor, formulată în baza art.449 al.1 lit."a" Cod procedură penală, iar acesta se află deținut în Penitenciarul Poarta Albă, în raza căruia este competentă Judecătoria Medgidia, se va constata că, cauza este în competența teritorială a acestei instanțe dar și competentă material să judece, în raport de natura faptelor comise.

Pentru aceste considerente, se va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze conflictul negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină cauza în favoarea Judecătoriei Medgidia, competentă material să judece, cât și, teritorial.

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.Hot.Jud.

Tehnored.Gref.-/2 ex.

Data:12.02.2009

Președinte:Valentin Iancu
Judecători:Valentin Iancu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Sentința 16/2009. Curtea de Apel Constanta