Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 166/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - contopire pedepse -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 166
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Claudia Lăutaru
JUDECĂTOR 3: Onița
Judecător -
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
Pe rol, soluționarea recursului penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva sentinței penale nr. 453 de la 02 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimatul - condamnat, deținut în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - condamnat (în stare de arest), asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului promovat, susținând motivele de nelegalitate privitoare la omisiunea deducerii perioadei arestării contravenționale de la 19 mai 1997 la 23 iulie 1997, precum și înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului prev de art. 64 lit. c Cod penal, cu motivarea că această pedeapsă este nelegal aplicată, față de natura infracțiunilor pentru care s-au aplicat pedepsele contopite. S-a arătat că nu se susține motivul de netemeinicie privitor la stabilirea pedepsei rezultante, conform dispozițiilor art. 36 alin. 2 Cod penal pentru pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 153/2000 a Judecătoriei Lipova și nr. 18/2002 a Judecătoriei Lipova, apreciindu-se că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - condamnat, a solicitat admiterea recursului pentru criticile de nelegalitate dezvoltate, arătând că aceste critici sunt favorabile condamnatului atât privitor la deducerea suplimentară a perioadei executate, cât și privitor la restrângerea conținutului pedepsei complementare.
Intimatul - condamnat, având ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile formulate de apărătorul său, în sensul admiterii recursului parchetului.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 453 de la 02 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus admiterea cererii de contopire formulată de către condamnatul - fiul al, născut la data de 02.11.1972 în orașul, jud. B, domiciliat în orașul,-, jud. B, CNP -, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță
Astfel, s-a dispus desfacerea pedepsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 1728/04.12.1998 a Judecătoriei Aiud, definitivă prin neapelare, în pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 18/1996 a Judecătoriei Caransebeș, pentru care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate și în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
S-a înlăturat sporul de 4 luni închisoare din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și s-a descontopit această pedeapsă în pedepsele de: 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inițial prin sentința penală nr. 1392/1997 a Judecătoriei Sibiu și 3 ani închisoare aplicată inițial prin sentința penală nr. 610/1998 a Judecătoriei Buzău.
A fost înlăturat sporul de 5 ani închisoare din pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod Penal, aplicată aceluiași condamnat prin sentința penală nr. 551/16.11.2005 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod Penal, în pedepsele de: - 6 luni închisoare aplicată inițial prin sentința penală nr. 18/1996 a Judecătoriei Caransebeș, pentru care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate; - 2 ani închisoare aplicată inițial prin sentința penală nr. 153/2000 a Judecătoriei Lipova; - 3 ani închisoare și două pedepse a câte 3 ani și 6 luni închisoare fiecare, aplicate inițial prin sentința penală nr. 18/2001 a Judecătoriei Lipova; - două pedepse a câte 10 ani închisoare și două pedepse a câte 20 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod Penal, toate aplicate prin sentința penală nr. 135/2001 a Tribunalului Arad.
În baza art. 36 alin. 2.Cod Penal, s-au contopit toate pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, condamnatul urmând să execute în total 25 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c după Cod Penal executarea pedepsei principale.
S-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă de mai sus a perioadei executată de la 24.07.1997 la 10 mai 2000 și de la 29.10.2000 la zi și a fost menținută starea de arest a condamnatului; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale sus menționate; a fost anulat mandatul de executare a închisorii nr. 630/2005 emis în baza sentinței penale nr. 551/2005 a Tribunalului Dolj și s-a dispus emiterea unui nou mandat, corespunzător prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care, suma de 100 lei onorariu apărător oficiu s-a dispus a fi suportate din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 19 iunie 2009, condamnatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - a formulat o cerere prin care a contestat executarea deciziei penale nr. 537 din 21 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, prin care s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinței penale nr. 72 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a fost casată această hotărâre, trimițându-se astfel cauza spre rejudecare, la Tribunalul Dolj.
Astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 72 din 18 februarie 2009, Tribunalul Dolja admis cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul; a desfăcut pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată prin nr. 551 din 16 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și sporul de 5 ani; a descontopit pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin nr. 135/27.06.2001 pronunțată de Tribunalul Arad, definitivă prin nr. 4507/24.10.2002 a ÎCCJ, în pedepsele componente de:
a) 20 ani închisoare, aplicată pentru art. 174 Cod penal, rap. la art. 176 lit. d Cod penal (faptă din 4/5.09.1994);
b) 20 ani închisoare, aplicată pentru art. 174, 176 lit. a, c, d Cod penal, cu aplic. art. 13 Cod penal;
c) 10 ani închisoare, pentru art. 211 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 13 Cod penal;
d) 10 ani închisoare, pentru art. 211 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 13 Cod penal.
Prin aceeași sentință, s-a dispus desfacerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin 18/20.02.2001 a Judecătoriei Lipova, definitivă prin neapelare la data de 22.02.2001, în:
a) pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni;
b) sporul aplicat de 1 an și 6 luni închisoare;
c) s-a constatat revocată pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin nr. 18/10.01.2006 a Judecătoria Caransebeș;
d) s-a constatat menținută liberarea condiționată pentru restul de 623 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată prin nr. 610/23.03.1998 a Judecătoriei Buzău.
De asemenea, a fost descontopită pedeapsa de 3 ani și 6 luni în pedepse componente de:
a) 3 ani închisoare, pentru art. 208 alin. 1, 209 lit. c și e Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 13 și 33 lit. a Cod penal (faptă din vara anului 1996);
b) 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru art. 208, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplic. art. 34 lit. a și 33 lit. a Cod penal (2 pedepse - pentru fapte din 10/11.07.2000 și iunie 2000);
S-a desfăcut pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin nr. 1392/4.12.1998 a Judecătoriei Aiud, definitivă la 07.04.1998 în: - pedeapsa de 3 ani și 8 luni aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 lit. d, e, g Cod penal și art. 2 lit. c Cod penal (fapta din 18.05.1997); - pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin nr. 18/1996 a Judecătoriei Caransebeș, pentru care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate.
S-a desfăcut pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin nr. 610/23.03.1998 pronunțată de Judecătoria Buzău, în:- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. e, g Cod penal (fapta din 29.03.1996); - pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin nr. 18/10.01.1996 a Judecătoriei Caransebeș pentru care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 36 alin. 2 Cod penal, s-au recontopit pedepsele aplicate prin: sentința penală nr. 135/27.06.2001 a Tribunalului Arad definitivă prin nr. 4507/24.10.2002, respectiv: 20 ani închisoare pentru art. 174, 176 Cod penal; (faptă din 4/5.09.1994); 10 ani închisoare pentru art. 211 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 13 Cod penal (fapta din 9/10.08.1996); 20 ani închisoare pentru art. 174, 176 lit. a, c, d Cod penal, cu aplic. art. 13 Cod penal (fapte din 9/10.08.1996); 10 ani închisoare pentru art. 211 alin. 1 cu aplic. art. 13 Cod penal; sentința penală nr. 1392/19.11.1997 definitivă la 7.04.1998 pronunțată de Judecătoria Sibiu, respectiv: 3 ani și 8 luni închisoare pentru art. 208, 209 lit. d, e, g și art. 2 lit. a Cod penal, pentru fapte din 18.05.1997; sentința penală nr. 610/23.03.1998 pronunțată de Judecătoria Buzău, definitivă la 16.04.1998, pentru fapta din 29.03.1996; - 3 ani închisoare pentru art. 208, 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal, pentru fapta din 29.03.1996; nr. 18/20.02.2001 a Judecătoriei Lipova, definitivă la 22.02.2001, prin neapelare, respectiv: - 3 ani închisoare pentru art. 208 alin 1 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 13 și 33 Cod penal (pentru fapte din vara anului 1996), în pedeapsa de 20 ani închisoare, sporită cu 5 ani închisoare, în total 25 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal cu art. 13 Cod penal.
S-a dedus perioada executată începând de la 19.05.1997, la data de 10.05.2000 ( 1392/19.11.1997 a Judecătoriei Sibiu ) și de la 30.10.2000 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a condamnatului.
S-a constatat revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 18/10.01.1996 a Judecătoriei Caransebeș.
S-a constatat menținută liberarea condiționată a inculpatului pentru restul de 623 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin 610/23.03.1998 a Judecătoriei Buzău și s-au recontopit pedepsele aplicate prin nr. 18/20.02.2001 a Judecătoriei Lipova (cele 2 pedepse de câte 3 ani și 6 luni), în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni, sporită cu 1 an și 6 luni, în total 5 ani închisoare.
În baza art. 39 al. 2 Cod penal, s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare aplicate prin nr. 18/20.02.2001 a Judecătoria Lipova și de 2 ani închisoare aplicată prin nr. 153/25.11.2000 a Judecătoria Lipova cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 25 ani închisoare, de 13 ani 8 luni și 21 zile, urmând să execute în total 13 ani 8 luni și 21 zile și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b, c Cod penal și s-a constatat revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin nr. 18/1996 a Judecătoriei Caransebeș; s-a constatat menținută liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 623 zile din pedeapsa aplicată prin nr. 610/1998 a Judecătoriei Buzău, de 3 ani închisoare; s-a anulat mandatul de executare al pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 551/16.nov.2005 al Tribunalului Dolj, urmând a fi emis un nou mandat corespunzător.
În acest sens, s-a constatat în esență că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin sentința penală nr. 1392/19.11.1997 - definitivă la data de 07.04.1998 - sunt concurente nu numai cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală 610/ 23.03.1998 pronunțată de Judecătoria Buzău, definitivă la data de 16.04.1998, dar și cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală 135/ 27.06.2001 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 4507/24.10.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și infracțiunea săvârșită în vara anului 1996, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 18/20.02.2001 a Judecătoriei Lipova, definitivă prin neapelare la data de 22.02.2001; de asemenea, s-a stabilit că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 135/27.06.2001 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 4507/24.10.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite la data de 4/ 5.09.1994 și la 9/ 10.08.1996, iar infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1392/19.11.1997 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la 7.04.1998 și sentința penală nr. 610/23.03.1998 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 16.04.1998, au fost săvârșite la data de 18.05.1997 și, respectiv 29.03.1996, iar infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 153/25.11.2001 a Judecătoriei Lipova, pentru art. 208 alin. 1 lit. c Cod Penal, a fost săvârșită în vara anului 1996.
Pentru infracțiunile săvârșite în datele de 4/ 5.09.1994; 9/ 10.08.1996; 18.05.1997; 29.03.1996 și vara anului 1996, judecate prin sentințele penale nr.: 135/27.06.2001 a Tribunalului Arad; 1392/19.11.1997 a Judecătoriei Sibiu; 610/23.03.1998 a Judecătoriei Sibiu și 18/20.02.2001 pronunțată de Judecătoria Lipova, condamnatul a fost pentru prima dată condamnat definitiv la data de 7.04.1998 (sentința penală nr. 1392/19.11.1994, pronunțată de Judecătoria Sibiu, definitivă la 07.04.1998), astfel încât pedepsele aplicate acestuia sunt pentru fapte concurente; pentru infracțiunea de furt prev. de art. 208, 209 lit. d, e, g și alin. 2 lit. a Cod Penal, pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală 1392/ 19.11.1997 pronunțată de Judecătoria Sibiu, a fost arestat preventiv la data de 19.05.1997, iar infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 153/25.11.2000 a Judecătoriei Lipova și sentința penală nr. 18/20.02.2001 a aceleași instanțe (cu excepția infracțiunii de furt săvârșită în vara anului 1996), au fost comise de condamnat în stare de recidivă postcondamnatorie.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o cu referire la dispozițiile art. 3856alin. 3 Cod pr. penală, în sensul că nu s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin nr. 1728/1998 a Judecătoriei Aiud; în mod greșit s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare, perioada executată de la 30 octombrie 2000 la zi și a fost menținută starea de arest preventiv; în mod nejustificat s-a dispus mai întâi contopirea pedepselor aplicate prin nr. 18/2001, iar după aceea contopirea cu pedeapsa aplicată prin nr. 153/2000 și cu restul de pedeapsă calculată conform celor expuse la pct. V alin. 3 din dispozitivul hotărârii; în mod greșit nu s-a dedus nici o perioadă ca executată din pedeapsa finală de 13 ani 8 luni și 21 zile.
Curtea de Apel Craiovaa reținut că deși prin sentința penală nr. 1728 din 4 decembrie 1998 a Judecătoriei Aiud, definitivă prin neapelare la 29 decembrie 1998, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin sentința penală nr. 1392/1997 a Judecătoriei Sibiu și nr. 610/1998 a Judecătoriei Buzău, în mod greșit prin sentința penală recurată nu s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată, cu consecința nerepunerii pedepselor în individualitatea lor și, neprocedând astfel, nu s-a putut reține realizarea unei reale operațiuni de contopire a pedepselor respective. De asemenea, raportat la operațiunile de contopire ulterioare, în mod greșit instanța de fond a dedus din pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare perioada executată de la 30 octombrie 2000, la zi și a menținut starea de arest preventiv a condamnatul, întrucât, ulterior, în temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal, instanța a dispus contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin nr. 18/2001 și nr. 153/2000 ale Judecătoriei Lipova, cu restul rămas neexecutat, calculat de instanță ca fiind de 13 ani 8 luni și 21 zile, rest care însă, în condițiile deducerii de mai sus, nu ar mai exista. Mai mult decât atât, nu s-a lămurit modul în care a fost calculat acest rest de pedeapsă, având în vedere că dacă este stabilită data începerii perioadei, respectiv 30 octombrie 2000, sintagma "la zi", poate face referire în egală măsură la data pronunțării, la data rămânerii definitive a hotărârii, la data formulării contestației etc.
Prin sentința penală nr. 1728/4.12.1998 pronunțată de Judecătoria Aiud, au fost contopite pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 1392/1997 pronunțată de Judecătoria Sibiu și sentința penală nr. 610/1998 pronunțată de Judecătoria Buzău, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni, în total 4 ani închisoare, ce se va executa alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 18/1996 a Judecătoriei Caransebeș, în final 4 ani și 6 luni închisoare.
Reținând că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin 1392/1997 a Judecătoriei Sibiu și 610/1998 a Judecătoriei Buzău au fost săvârșite la 18.05.1997 și, respectiv, 28.03.1997, s-a constat că faptele se află în concurs real și s-a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 8 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare; s-a constatat revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin 18/1996 a Jud. C și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă susmenționată, în total 4 ani și 6 luni închisoare; a fost dedus arestul de la 19.05.1997 la zi.
Din executarea acestei pedepse, petentul a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 781/03.05.2000 a Judecătoriei Aiud, la data de 10.05.2000, în prezent aflându-se în executarea pedepsei rezultante aplicate prin 551/2005 a Tribunalului Dolj.
Prin sentința penală nr. 551/16.11.2005 pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă prin neapelare, au fost contopite pedepsele aplicate petentului condamnat prin sentința penală nr. 135/27.06.2001 pronunțată de Tribunalul Arad, sentința penală nr. 153/2000 a Judecătoriei Lipova și sentința penală nr. 18/2001, pronunțată de această instanță, în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare sporită cu 5 ani, în total 25 ani și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c, Cp, cu aplic. art. 13 Cp
Reținând că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin 18/2001 a Jud. L au fost săvârșite în iunie 1996, iunie 2000, 10/11 iulie 2000, infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin 153/2000 a Jud. Laf ost săvârșită la 29.10.2000 și infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin 135/2001 a Tribunalului Arad au fost săvârșite la 4/5.09.1994 și 09.08.1996, s-a constatat că faptele se află în concurs real și au fost contopite pedepsele aplicate prin cele trei sentințe susmenționate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod Penal, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare; s-a constatat că s-a menținut liberarea condiționată pentru restul de 623 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin 610/1998 a Jud. B și, de asemenea, revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin 18/1996 a Jud. C, dispunându-se ca petentul să execute în final pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c p; s-a dedus arestul preventiv și detenția, cu începere de la 30.10.2000 la zi, și s-a menținut starea de arest a petentului.
În legătură cu prezenta cerere de contopire, instanța de fond a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat (prin sentințele penale 1392/1997 a Jud. Sibiu și 610/1998 a Jud. B) sunt concurente, iar față de data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, concursul între infracțiunile pentru care petentului i-au fost aplicate pedepse prin sentințele penale 153/2000 a Jud. L, 18/2001 a Jud. L, 135/2001 a Tribunalului Arad.
Or, infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin 135/2001 a Tribunalului Arad, definitivă prin 4507/24.10.2002 a Curții Supreme de Justiție au fost săvârșite la 4/5.09.1994 și 09.08.1996, astfel că sunt concurente, la rândul lor și cu infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentințele penale 1392/1997 a Jud. Sibiu și 610/1998 a Jud. B, iar fapta din 04/05.09.1994 este concurentă și cu infracțiunea săvârșită în aprilie 1995, pentru care petentul a fost condamnat prin 18/10.01.1996 a Jud. C, definitivă prin neapelare la 12.02.1996 la pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81.Cod Penal, în baza art. 208, 209 lit. c, e și Cod Penal pentru care s-a revocat, ulterior, beneficiul suspendării condiționate.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat întemeiată cererea de contopire formulată, deoarece, la data comiterii infracțiunilor aplicate prin sentința penală 135/2001 a Tribunalului Arad, maximul general al pedepsei cu închisoarea era de 25 ani și potrivit art. 33.Cod Penal, în cazul concursului de infracțiuni (printre care și aceea de omor), s-a apreciat că poate fi aplicat un spor de până la 5 ani închisoare, pedeapsa rezultantă de mai sus fiind astfel sporită cu 5 ani închisoare, condamnatul urmând să execute în final 25 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod Penal
Din pedeapsa rezultantă de mai sus, s-a constatat de instanța de fond că se impune a fi dedusă perioada efectiv executată de către petent.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând prin motivele de recurs precizate oral, în esență următoarele: - în mod greșit instanța de fond nu a dedus din pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare aplicată condamnatului perioada executată de acesta de la 19 mai 1997 la data de 23 iulie 1997; - în mod nelegal s-a interzis inculpatului și exercițiul dreptului prev de art. 64 lit. c Cod penal, care nu se impune, în raport de natura infracțiunilor pentru care s-au aplicat pedepsele contopite.
Curtea, analizând recursul din speță, reține caracterul fondat, astfel:
În privința criticii referitoare la aplicarea prevederilor art.36 alin.3 p, - deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei executată din pedepsele aplicate infracțiunilor concurente - se reține că prin sentința penală nr.1392 din 19 noiembrie 1997 Judecătoriei Sibiu, a fost dedusă și perioada cuprinsă între 19 mai 1997 la 10 mai 2000, când a fost liberat condiționat, sentință prin care petentul a fost condamnat pentru infracțiune concurentă cu restul infracțiunile pentru care s-a solicitat contopirea, situație constatată prin sentința penală 1728 din 4 decembrie 1998 Judecătoriei Aiud, intrată în putere de lucru judecat.
Ori, în prezenta cauză s-a procedat la contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente judecat anterior prin sentințele penale: 1728 din 4 decembrie 1998 Judecătoriei Aiud, 1392/1997 a Judecătoriei Sibiu, nr.610/1998 a Judecătoriei Buzău, 551 din 16 noiembrie 2005 Tribunalului Dolj, 18/96 a Judecătoriei Caransebeș, 153/2008 a Judecătoriei Lipova și 135/2001 a Tribunalului Arad, stabilindu-se pedeapsa principală rezultantă, în baza art.36 alin.2 p, de 25 ani închisoare.
În aceste condiții, devin aplicabile și prevederile art.36 alin.3 p, privind deducerea tuturor perioadelor executate din pedepsele pentru care s-a dispus contopirea, respectiv de la 19 mai 1997 la 10 mai 2000 și de la 29 octombrie 2000 la zi.
În consecință, recursul parchetului este fondat, urmând să se deducă, după casarea parțială a sentinței și perioada executată cuprinsă între 19 mai 1997 și 23 iulie 1997.
Sub aspectul criticii referitoare la conținutul pedepselor complementară și accesorie, prev.de art.64 lit.c p, se constată că aceste pedeapse au fost aplicate inițial prin sentința penală 135/2001 a Tribunalului Arad, pentru două infracțiuni de omor deosebit de grav, însă în prezent, au un alt conținut, ca urmare a modificării conținutului art.64 alin.1 lit.c p, prin G nr.93/2002, respectiv interdicția dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii; ori, față de natura infracțiunilor pentru care a operat contopirea pedepselor în prezenta cauză, se reține că interdicția dreptului prev.de art.64 alin-.1 lit.c p, trebuie aplicată prin coroborare cu dispoz.art.65 alin.2 p și art.71 alin.2 și 3 p, astfel cum au fost interpretate prin decizia 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind necesară în speță în raport de criteriile prev.de art.71 alin.3 p (împrejurările cauzei din care nu rezultă că petentul ar avea în întreținere minori sau persoane aflate sub tutelă ori curatelă).
În consecință, reținând că recursul este fondat prin prisma ambelor critici, urmează ca în conformitate cu prevederile art.38515pct.1 lit.d p, și art.3856alin.3 p, să fie admis, să fie casată în parte sentința recurată și, în rejudecare, să fie înlăturată interdicția dreptului prev.de art.64 lit.c p, din conținutul pedepselor complementare și accesorie și, de asemenea, în raport de prevederile art.36 alin.3 p, rap.la art.88 p, să fie dedusă din pedeapsa principală rezultantă și perioada executată de la 19 mai 1997 la 23 iulie 1997.
Pentru celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin soluției din prezenta decizie, se vor aplica prevederileart.38517alin.2 p și vor fi menținute.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3
C.P.P.ENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva sentinței penale nr. 453 de la 02 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimatul - condamnat, deținut în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță
Casează sentința penală, în parte.
Înlătură interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod penal, ca pedeapsă complementară și accesorie.
În baza art. 88 Cod penal;
Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului și perioada executată de la 19.05.1997 la 23.07.1997.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu vor fi virate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier
Red. jud.:
Jud. fond:
Dact. 3 ex./T/IS
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Claudia Lăutaru, Onița