Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 371/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 09 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 371
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 340/07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (art.449 C.P.P.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul recurent, în stare de deținere, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelate fiind, părțile arată ă nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. solicită admiterea recursului declarat de condamnatul și deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei de la 19.06.2007 la 30.07.2007, având în vedere că din conținutul mandatului de executare a pedepsei depus la fila 28 dosar de fond rezultă că a fost reținut la data de 19.06.2007.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului și deducerea perioadei executate conform actelor aflate la dosar.
Recurentul având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării.
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 340 din 07 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iașia fost admisă cererea de modificare a pedepselor formulată de condamnatul -, fiul lui și, născut la 17.04.1986, deținut în Penitenciarul Iași și în consecință:
S-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 152 din 07.03.2008 a Tribunalului Iași în pedepsele de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. "a și g" Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. "c" și art. 40 Cod penal;
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 Cod penal cu aplicarea art. 40 Cod penal.
S-a constatat că toate infracțiunile de mai sus se află în concurs real cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1706/08.06.2007 a Judecătoriei Iași pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1. 209 alin. 1 lit. "g și i" Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 74-76 Cod penal și, respectiv cu cea de 6(șase) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 672/12.11.2008 a Tribunalului Iași pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor și, în consecință:
În baza art. 33-34 lit. "b" și 36 Cod penal s-au contopit pedepsele cu închisoarea menționate mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6(șase) ani închisoare.
S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71-64 lit. "a", teza a doua și lit. "b" Cod penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal s-a scazut din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință perioada executată, respectiv de la 30.07.2007 la 25.11.2008 și de la 03.03.2009 la zi.
S-a dispus anularea formelor de executare și emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentințe.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului,inclusiv onorariul pentru apărător din oficiu în sumă de 100 lei, către Baroul Iași.
Pentru a dispune astfel, prima instanță analizând aplicabilitatea dispozițiilor art. 449 Cod procedură penală la datele prezentei spețe a constatat că infracțiunile reținute în sarcina petentului - condamnat - pentru săvârșirea cărora a fost condamnat prin sentința penală nr. 152/ 07.03.2008 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 101/07.10.2008 a Curții de APEL IAȘI ( la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea la data de 24.11.2004 a infracțiunilor de "furt calificat" și dare de mită), respectiv nr. 672/12.11.2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 18/24.02.2009 a Curții de APEL IAȘI și decizia penală nr. 1372/13.04.2009 a (la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea la data de 18.06.2007 a infracțiunii de tentativă de omor) și prin sentința penală nr. 1706/ 08.06.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare (la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea la data de 25.11.2005 și 26.05.2005 în baza aceleiași rezoluții infracționale a infracțiunii de "furt calificat") au fost comise de către acesta, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, incidente fiind astfel regulile concursului de infracțiuni prev. de art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. "b" Cod penal.
Aceste dispoziții sunt aplicabile prezentei cauze întrucât norma penală prevăzută de art. 36 al. 2 Cod penal stabilește că disp. art. 34 și art. 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare pentru o infracțiune concurentă.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza disp. art. 449 Cod procedură penală a admis cererea de modificare pedepse formulată de către petentul condamnat -, si, respectând regulile concursului de infracțiuni,a dispus în sensul contopirii pedepselor aplicate prin sentințele penale anterior menționate, urmând ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 6(șase) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal a fost aplicată si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal.
S-a menținut starea de deținere a condamnatului, iar în baza art. 36 alin. 3 Cod penal, s-a scăzut din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre perioada deja executată începând cu data de 30.07.2007 la 25.11.2008 și de la 03.03.2009 la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise pe numele petentului - condamnat și a se dispune emiterea unui nou mandat de executare.
În termen legal, sentința penală pronunțată de tribunal a fost recurată de condamnatul - pentru motive de netemeinicie, sub aspectul omisiunii instanței de a face aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Codul penal pentru perioada cuprinsă între 18.06.2007 și 30.07.2007.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate, dar și sub toate aspectele conform prevederilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 449 alin. 1 lit. "a" din Codul d e procedură penală în cazul în care se constată, la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, că există și o altă hotărâre definitivă privind o infracțiune care este în concurs real sau ideal cu infracțiunea pentru care s-a dispus executarea, trebuie să se procedeze, conform art. 36 Cod penal, la contopirea pedepselor.
Cazul infracțiunilor concurente judecate separat este reglementat de art. 36 din Codul penal potrivit căruia, dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care după ce o hotărâre a rămas definitivă se constată că cel condamnat a mai suferit și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.
Pentru contopirea tuturor pedepselor stabilite în astfel de condiții se face abstracție de contopirile anterioare și pedepsele rezultante, operând o nouă contopire după regulile prevăzute de art. 34, 35 și art. 36 din Codul penal.
În caz de contopire, se scade din durata pedepsei rezultante durata deținerii preventive pentru toate infracțiunile aflate în concurs.
În speță, tribunalul, constatând incidența regulilor concursului de infracțiuni, a procedat la contopirea pedepselor; în aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 3 Cod penal a scăzut din durata pedepsei ce a rezultat în urma contopirii durata deținerii preventive pentru infracțiunile aflate în concurs, însă a omis durata de prevenție cuprinsă între 19.06.2007-30.07.2007.
În temeiul considerentelor expuse, criticile formulate de condamnat sunt fondate, urmând ca în baza art. 38515pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală să se admită recursul promovat și să se caseze, în parte, hotărârea pronunțată de tribunal.
Procedând la rejudecarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 36 alin. 3 Cod penal se va scădea din pedeapsa rezultantă ce urmează a fi executată și durata prevenției cuprinsă între 19.06.2007-30.07.2007.
Se vor menține toate celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu recurentului-condamnat va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de condamnatul -, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 340/07.05.2009 a Tribunalului Iași pe care o casează în parte și rejudecând:
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă stabilită de 6 ani închisoare și perioada de la 19.06.2007 la 30.07.2007.
Menține celelalte dispoziții.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru apărător desemnat din oficiu în cuantum de 100 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 Iunie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
17.06.2009
2 ex.-
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu