Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 358/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 358/R/2009
Ședința publică din 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul, deținut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva deciziei penale nr. 142 din data de 30 aprilie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de condamnat, având în vedere că a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
Condamnatul arată că în această situație înțelege să-și retragă recursul.
Apărătoarea din oficiu a condamnatului solicită să se ia act de retragerea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere declarația dată astăzi de către condamnat, solicită să se ia act de retragerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucărilor dosarului constată că Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr. 600 din 25 martie 2009, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 11.04.1968, deținut în Penitenciarul Baia Mare.
În temeiul art. 450 alin.2 Cod procedură penală s-a fixat termen de 6 luni după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită, termen care urma să fie calculat începând cu data rămânerii definitive a sentinței.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu ce se va vira din către d-na av..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, a reținut în fapt următoarele:
Condamnatul este deținut în executarea pedepsei de 23 ani 4 luni și 6 zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 29/1992 a Tribunalului Sălaj.
Situația juridică a petentului a fost discutată în Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Baia Mare la data de 11.03.2009, când a fost propus pentru rediscutare pentru data de 09.09.2009, motivându-se că nu îndeplinește cumulativ condițiile art. 59 Cod penal.
Petentul a început executarea pedepsei la data de 02.06.1992, care urmează să expire la 07.10.2015. La data discutării situației condamnatului, acesta executase fracția de 3/4 din cuantumul pedepsei aplicate.
Pe timpul deținerii condamnatul s-a încadrat în program, a respectat regulamentul de ordine interioară și a participat la activitățile standard, nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 19 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită, pentru comportamentul adecvat și activitățile lucrative desfășurate.
Potrivit dispozițiilor art. 59 Cod penal, pentru a se putea dispune liberarea condiționată este necesar ca persoana condamnată să execute fracția din pedeapsă prevăzută de lege și, totodată, să fi avut un comportament corespunzător în perioada detenției, să fi fost disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
În condițiile în care chiar și îndeplinirea cumulativă a criteriilor menționate de acest text legal creează condamnatului doar o vocație la liberare condiționată și nu un drept, avându-se în vedere condamnările suferite anterior, instanța a respins ca neîntemeiată cererea și a fixat un termen pentru reînnoirea ei.
Astfel, instanța a apreciat față de întreaga situație a condamnatului, că este necesar, pe lângă atitudinea corespunzătoare de care a dat dovadă în timpul detenției până la acest moment, să se dovedească fără nici un fel de echivoc că acesta și-a însușit scopul pedepsei aplicate și că există dovezi temeinice de îndreptare.
Împotriva sentinței penale nr.600/25 martie 2009 Judecătoriei Baia Marea declarat recurs condamnatul solicitând admiterea acestuia.
Tribunalul Maramureș prin decizia penală nr.142 din 30 aprilie 2009, a admis recursul declarat de condamnatul și a redus termenul pentru reînnoirea cererii, fixat potrivit art.450 alin.2 proc.pen.de la 6 luni la 4 luni, termen ce va curge de la data pronunțării prezentei hotărâri, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia Tribunalului a fost atacată cu un nou recurs de către condamnatul, recurs pe care l-a retras în ședința publică din 2 iunie 2009.
Așa fiind, Curtea în baza art.3854raportat la art.369 proc.pen.va lua act de retragerea recursului condamnatului.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.condamnatul va plăti statului 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul, deținut în Penitenciarul Baia Mare împotriva deciziei penale nr.142 din 30.04.2009 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.PD/CA
04.06.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;;
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan