Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 464/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 464

Ședința publică de la 01.09.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr. 581 din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect liberare condiționată (art. 450 cod pr. penală).

În conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în substituirea avocat în baza împuternicirii avocațiale de substituire emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală,

Întrebat fiind, recurentul condamnat arată că înțelege să își retragă recursul.

Apărătorul recurentului condamnat și reprezentantul Parchetului, având pe rând cuvântul, solicită instanței să ia act de retragerea recursului.

Având ultimul cuvânt, recurentul condamnat solicită să se ia act de retragerea recursului.

- CURTEA -

Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 729/P din 24 aprilie 2009 Judecătoriei Medgidia, județ C, în temeiul art. 450 al. 2 cod pr. penală, s-a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul - fiul lui și, născut la 10.08.1986, împotriva procesului verbal al comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, județ

Totodată, s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii la 14.10.2009, iar petentul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului, în sumă de 60 lei.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei s-a dispus să fie avansat din fondurile către Baroul Constanța, pentru avocat.

Judecătoria Medgidiaa reținut următoarele:

Analizând actele de la dosar în legătura cu cererea formulată, instanța reține că acest condamnat nu poate fi liberat condiționat având în vedere că perioada executată nu a fost suficientă pentru realizarea funcției preventiv - educative a pedepsei, deținutul nefăcând nici un fel de dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării și reintegrării sale, reținând și abaterile condamnatului de la norme si regulament, neimplicarea in activități educative si lipsa vreunei recompense. In concluzie, instanța consideră necesară reanalizarea situației la data de 14.10.2009.

Din considerarea celor expuse mai sus, instanța apreciază contestația ca nefondată și va fi respinsă ca atare.

Prin decizia penală nr. 581 din 12 iunie 2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat recursul formulat de împotriva sentinței penale nr. 729/P din 24 aprilie 2009 Judecătoriei Medgidia și l-a obligat pe recurent la plata sumei de 160 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi plătit din fondurile MJ in favoarea Baroului C, pentru avocat.

Urmare examinării actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor recurentului, tribunalul a reținut că, recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 59 Cod penal, după executarea fracției minime cerută de lege, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Condamnatul a executat fracția de 2/3 cerută de lege, a fost sancționat disciplinar de 5 ori, nu a fost recompensat, a fost folosit la muncă, realizând un câștig de 15 zile, are antecedente penale.

Din datele existente nu rezultă că deținutul a participat la activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială din penitenciar, iar în caracterizarea acestuia se arată că este puțin receptiv la mesajul educativ, tratând cu indiferență regulile ce-i sunt impuse ca persoană privată de libertate. Condamnatul a muncit, dar din zilele câștigate nu se poate concluziona că a fost stăruitor în muncă. De asemenea, a fost sancționat disciplinar, nu a fost recompensat, se află la a treia examinare de către comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, iar de la data ultimei analize a mai fost sancționat disciplinar o dată, dovedind prin conduita sa că scopul pedepsei nu a fost atins.

Ținând seama de conduita condamnatului, antecedentele sale penale, lipsa dovezilor temeinice de îndreptare, tribunalul apreciază, întocmai ca și prima instanță, că nu există suficiente elemente care să conducă la concluzia că cel condamnat și-a format o atitudine corespunzătoare față de ordinea de drept, muncă și regulile de conviețuire socială, astfel încât acesta să se integreze eficient în societate, iar riscul revenirii la conduita infracțională să fie mult diminuat. Este necesar ca petentul - condamnat să execute în continuare pedeapsa, în vederea realizării depline a scopului pedepsei, astfel cum este reglementat în art. 52 cod penal.

Împotriva deciziei penale nr. 581 din 12 iunie 2009 Tribunalului Constanțaa declarat recurs, în termen legal, condamnatul.

Prezent în fața curții și asistat de apărător din oficiu, recurentul a declarat că înțelege să retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 581/2009 a Tribunalului Constanța.

Având în vedere declarația recurentului și în temeiul prevederilor art. 3854al. 2 cod pr. penală, raportat la art. 369 al.1 teza I-a cod pr. penală, curtea va lua act de retragerea recursului acestuia.

Onorariu avocat oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul în contul Baroului C, pentru av..

Cheltuielile judiciare, în sumă de 200 lei, avansate de stat, vor fi plătite de recurentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul-fiul lui și, născut la 10.08.1986, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva împotriva sentinței penale nr. 581 din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului apărătorului din oficiu avocat în sumă de 100 lei.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2009.

Președinte, Judecători,

- - - - -

-

Grefier,

I

Red.jud.fond..

Red.dec.

Red.dec.rec.-/18.09.2009

Tehnored.IC

2 ex./13.10.2009

Președinte:Viorica Lungu
Judecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare condiționată (art.450 c.p.p. art.55 ind.1 și următoarele cod penal). Decizia 464/2009. Curtea de Apel Constanta