Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 244/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 244

Ședința publică din data de 4.04.2009

PREȘEDINTE: Cristina Georgescu

JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Ion Stelian

: - -

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul - Biroul Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la 13 mai 1988, în prezent aflat in Arestul J B, împotriva încheierii de ședință din data de 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de către inculpat.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de avocat, din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest.

Avocat pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat pentru recurentul inculpat, critică încheierea dată de Tribunalul Buzău, întrucât din punctul său de vedere aceasta este nelegală și netemeinică.

Susține astfel, având în vedere motivarea instanței de fond, motivare care din punctul său de vedere, este una tipică unei cereri de prelungire a măsurii arestării preventive și nicidecum a unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune.

Tribunalul motivează că există indicii în sensul că inculpatul, în situația in care va fi pus in libertate, ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților sau a martorilor.

Insă, dispozițiile art. 160/2 p privind liberarea provizorie sub control judiciar prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul in care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori ori experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Astfel, în opinia sa, așa cum a mai arătat, motivarea instanței de fond nu se bazează pe dispozițiile art. 160/2 care C.P.P. spun că trebuie să existe date, ci pe alte dispoziții care spun că trebuie să existe indicii.

Mai mult decât atât, instanța de fond deși apreciază că în cauză sunt indicii că inculpatul, în situația in care va fi pus in libertate, ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților sau a martorilor nu arată ce a avut în vedere la a aprecia că există aceste indicii.

Solicită a se avea în vedere și faptul că la momentul de față cauza nu mai este într-o fază incipientă, urmărirea penală fiind aproape finalizată, iar DIICOT- ul nu s-a pronunțat cu privire la cererea inculpatului privind efectuarea unei expertize medico-legale nici în sensul admiterii acesteia și nici în sensul respingerii.

Susținerea parchetului în sensul că în cauză nu se impune lăsarea inculpatului in libertate, dat fiind faptul că între inculpatul și alt inculpat trebuie efectuată o confruntare nu poate fi primită de instanță, întrucât această confruntare poate fi efectuată și cu inculpatul aflat în stare de libertate, avându-se în vedere poziția corectă acestuia pe parcursul urmăririi penale.

Referitor la motivarea instanței în sensul că fapta pentru care inculpatul este cercetat este una foarte gravă nu este aplicabilă instituției de față, avându-se în vedere dispozițiile art. 136 al.2 care C.P.P. prevăd clar că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin admiterea unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune.

Prin admiterea unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune se poate impune in mod obligatoriu inculpatului o conduită pe care trebuie să respecte, cunoscute fiind consecințele nerespectării acestei conduite impuse de instanță.

Cu privire la reținerea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, susține că aceasta este discutabilă și este posibil ca la terminarea urmăririi penale împotriva inculpatului să nu mai fie reținută această infracțiune, iar cu privire la infracțiunea de trafic de droguri, solicită a se avea in vedere cantitatea foarte mică - nici 5 g și mai mult decât atât nu s-a probat in nici un fel că inculpatul a mai traficat droguri altor persoane decât investigatorului sub acoperire, persoană care din punctul său de vedere și-a depășit limitele de competență.

Față de toate acestea, precum și față de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, este student la zi și provine dintr-o familie organizată, apreciază că recursul inculpatului este întemeiat, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii, iar pe fond admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune cu stabilirea obligațiilor pentru inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii, față de actele și lucrările dosarului de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii dată de Tribunalul Buzău ca legală și temeinică.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, conștientizează faptele sale, însă solicită să fie judecat în stare de libertate, fiind de acord cu toate restricțiile impuse de lege, toate acestea numai pentru a-și continua studiile.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 2.04.2009, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulata de către inculpatul, fiul lui și, născut la 13 mai 1988, în prezent aflat în Arestul IPJ

A dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 8.000 lei consemnata la CEC Bank B cu recipisa de nr.-/1 din 01.04.2009 (chitanța nr.-/1 din 01.04.2009) pe numele inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul a fost arestat preventiv la 14.02.2009, în temeiul art.148 alin.1 lit.f proc.pen. reținându-se că împotriva sa a fost pusa în mișcare acțiunea penala pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc, prevăzuta de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și tentativa la infracțiunea de tâlhărie, prevăzut de art.20 pen. raportat la art.211 alin.21lit.a din pen. constând în faptul că în perioada noiembrie 2008 - februarie 2009 procurat, deținut fără drept și oferit spre vânzare droguri de risc, rezina de canabis, hassis, iar la data de 13.02.2009, după ce, împreuna cu inculpatul l-a chemat la întâlnire pe numitul "", conducător al autoturismului BMW (cu număr de înmatriculare emis in Italia), sub pretextul efectuării unei tranzacții cu hassis, contra sumei de 5.000 euro, l-au urmărit pe acesta in trafic, l-au blocat in apropierea localității, cu intenția de a-l deposeda prin acte de violenta și amenințări de suma pe care o avea asupra sa pentru cumpărarea drogurilor.

A reținut tribunalul că din interpretarea prevederilor art.136 alin.2, art.1601, art.1604proc.pen. rezulta că liberarea provizorie este o măsura procesuala ce presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, însa organul judiciar apreciază ca prelungirea stării de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectării anumitor condiții.

S-a observat că în dosarul de urmărire penala în care este cercetat inculpatul, au fost audiați învinuiții -, martora -, inculpatul, s-au efectuat constatări tehnico științifice cu privire la 5,64. rezina de canabis, rezultând ca face parte din tabelul - anexa nr.III la Legea nr.143/2000, au fost atașate procesele verbale de transcriere a discuțiilor telefonice purtate intre inculpatul si investigatorul sub acoperire "".

Tribunalul a mai observat că sunt indicii în sensul că inculpatul a deținut, procurat si intermediat cumpărarea de droguri de risc iar la data de 13.02.2009 l-a urmărit în trafic cu mașina, împreuna cu inculpatul, pe investigatorul sub acoperire, l-au blocat, după ce anterior prezumtiva tranzacție de droguri eșuase.

Inculpatul a avut un rol de intermediere intre inculpatul si prezumtivii cumpărători de droguri.

In plus, inculpatul a participat si la 13.02.2009 când l-a urmărit pe investigatorul sub acoperire, luând inițiativa blocării acestuia cu mașina în trafic.

In dosarul de urmărire penala se pretinde participarea mai multor persoane la comiterea infracțiunilor, precum si faptul ca, acesta își lua toate masurile de prevedere in momentul încheierii tranzacțiilor cu droguri, racolând numai persoane de încredere.

În această situație, avându-se in vedere atât complexitatea cauzei, cat si dificultatea stabilirii adevărului in astfel de cauze in care făptuitorii acționează si prin intimidarea persoanelor cu care încheie tranzacții privind vânzarea cumpărarea de droguri, tribunalul a apreciat ca sunt indicii in sensul ca inculpatul ar putea încerca sa zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților sau martorilor.

Învinuitul a declarat că avea prieteni comuni cu inculpatul, că a aflat de la aceștia despre faptul că inculpatul putea procura droguri, motiv pentru care a apelat la acesta, pentru a face rost de 1 gram de hașis.

Toate acestea sunt date și indicii ca nu este îndeplinita cea de-a doua condiție prevăzuta de art.1602alin.2 proc.pen. cu privire la liberarea provizorie pe cauțiune.

Tribunalul a mai avut în vedere că urmărirea penala este într-o faza incipienta și pentru a se asigura desfășurarea cercetărilor și efectuarea de confruntări la adăpost de orice presiuni sau înțelegeri frauduloase într-un stadiu decisiv al procedurii și totodată ținând seama de gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul și de riscul de influențare a martorilor și părților, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune respingerea cererii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut recurentul, sub un prim aspect, că instanța de fond în mod nelegal a avut în vedere existența unor indicii din care să rezulte încercări de zădărnicire a adevărului de către inculpat, câtă vreme textul de lege ce reglementează instituția vizată se referă la existența unor date și nu a unor indicii, cele două noțiuni fiind total diferite și având un câmp de aplicare separat.

În plus, a mai învederat recurentul că nu sunt motive legale și pertinente pentru ca cererea sa să fie respinsă, atâta vreme cât pe de o parte scopul măsurilor preventive poate fi asigurat, în conformitate cu dispozițiile legale și prin liberarea provizorie pe cauțiune, iar pe de altă parte există suficiente garanții ca acest scop poate fi atins, aceste garanții constituindu-le tocmai obligațiile ce sunt impuse pe timpul liberării în sarcina inculpatului. De asemenea, s-a mai invocat și împrejurarea că toate actele de urmărire penală ce se mai impun eventual să fie administrate în cauză, se pot efectua în bune condiții cu inculpatul în stare de libertate, în acest fel neprejudiciindu-se în nici un mod ancheta și eventuala judecată a cauzei.

Nu în ultimul rând s-a susținut că gravitatea pedepsei prevăzută de lege nu poate constitui un argument pentru a se aprecia ca nefondată cererea de liberare provizorie câtă vreme, aceasta este admisibilă în raport de dispozițiile legale.

Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea pe fond a cererii de liberare provizorie pe cauțiune.

Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin. final pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Împotriva recurentului a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev. de art.20 penal rap. la art.211 alin.2/1 lit.a penal.

Ca situație de fapt, s-a reținut că: în perioada noiembrie 2008 - februarie 2009 procurat, deținut fără drept și oferit spre vânzare droguri de risc, rezina de canabis, hassis, iar la data de 13.02.2009, după ce, împreuna cu inculpatul l-a chemat la întâlnire pe numitul "", conducător al autoturismului BMW (cu număr de înmatriculare emis in Italia), sub pretextul efectuării unei tranzacții cu hassis, contra sumei de 5.000 euro, l-au urmărit pe acesta in trafic, l-au blocat in apropierea localității, cu intenția de a-l deposeda prin acte de violenta și amenințări de suma pe care o avea asupra sa pentru cumpărarea drogurilor.

Arestarea preventivă a recurentului a fost dispusă la data de 14.02.2009, în raport de disp. art.148 alin.1 lit.f pr.penală.

Curtea constată că prima instanță și-a argumentat pe larg elementele în raport de care a reținut ca fiind nefondată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, și că deși art.136 alin.2 pr.penală stabilește că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului sub control judiciar, ori pe cauțiune, cu toate acestea, în raport de actele de urmărire penală desfășurate în cauză, nu sunt suficiente garanții în vederea realizării eficiente a acestui scop în modalitățile sus-menționate.

Astfel, potrivit art.160/4 rap. la art.160/2 alin.2 pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.

Este adevărat că textul de lege sus-menționat se referă la existența unor date din care să rezulte aspectele menționate mai sus și nu la existența unor indicii.

Este în egală măsură real că prima instanță a argumentat hotărârea adoptată prin existența unor indicii în acest sens pe care le-a evidențiat pe larg în considerentele hotărârii.

Aceasta nu reprezintă însă un aspect de nelegalitate de natură să atragă reformarea hotărârii și deci critica recurentului sub acest aspect nu este fondată, câtă vreme în realitate argumentația primei instanțe este în afara oricărei îndoieli, și aspectele reținute reprezintă prin ele însele nu indicii, ci chiar date, pe baza cărora se poate aprecia în concret, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.160/2 alin.2 pr.penală.

Astfel, din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, rezultă existența unor indicii verosimile privind participația inculpatului la săvârșirea faptelor pentru care este cercetat, participație desfășurată în intervalul noiembrie 2008 - februarie 2009 (în privința infracțiunii de trafic de droguri de risc) și la data de 13.02.2009 (în privința tentativei la infracțiunea de tâlhărie), iar actele de participație penală configurează până în prezent, așa cum a reținut și prima instanță, existența unor rol de intermediere a inculpatului între prezumtivii cumpărători de droguri și celălalt coinculpat, arestat în aceeași cauză.

În mod constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, riscul ca în cazul eliberării să încerce să împiedice desfășurarea procesului penal sau să comită alte infracțiuni, ori riscul ca acesta să ordinea publică.

S-a mai evidențiat în jurisprudență că examinarea unei astfel de cereri trebuie să fie posibilă încă din primele faze ale procedurii, lucru care de altfel s-a și realizat în speță.

Practic, rezultă că prima instanță a avut în vedere intervalul scurt de timp care s-a scurs de la momentul arestării și se observă că în repetatele sale decizii, Curtea a evidențiat că gravitatea sancțiunii aplicabile este un factor relevant în aprecierea existenței pericolului de sustragere sau de obstrucționare a cursului procesului, fiind în egală măsură recunoscut că gravitatea pedepsei la care acuzatul se poate aștepta în caz de condamnare, poate să fie considerată în mod legitim ca fiind de natură a-l incita să fugă ( Cauza Wemhoff contra Germaniei, hotărâre din 27 iunie 1968).

În acest sens, se observă că sunt nefondate criticile recurentului privitoare la aprecierea acestei condiții ca fiind un element determinant în analiza riscului de încercare de sustragere de la proces.

În plus, trebuie observat că de la momentul arestării recurentului și până la data soluționării prezentului recurs s-a scurs un interval de timp foarte scurt, de nici 2 luni, insuficient pentru a se putea aprecia în legătură cu existența unor garanții ferme, pe baza cărora să se poată stabili că scopul procesului penal poate fi atins și prin liberarea provizorie, astfel că și această critică a recurentului este privită ca nefondată.

Or, jurisprudența Curții Europene a evidențiat încălcări ale convenției doar în situația în care detenția provizorie s-a prelungit un interval foarte mare de timp, în general de ordinul anilor, astfel că se observă că în cazul recurentului eventuala sa punere în libertate ar putea constitui un risc major de împiedicare a desfășurării cursului normal al procesului, în acest stadiu al procedurii, așa cum a apreciat și prima instanță, prin încercări de influențare a martorilor sau prin realizarea unor eventuale înțelegeri frauduloase, în scopul denaturării adevărului.

Ca atare, Curtea constată că aspectele evidențiate de prima instanță constituie în realitate, date și nu indicii, pe baza cărora se poate stabili într-adevăr că inculpatul ar putea zădărnici aflarea adevărului, astfel că în concret ne aflăm în câmpul de aplicare al art.160/2 alin.2 pr.penală care exclude liberarea provizorie în situația existenței unor date din care rezultă necesitatea împiedicării aflării adevărului sau a săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de considerentele expuse, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.

Văzând și disp. art.192 pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13 mai 1988, în prezent aflat in Arestul P B, împotriva încheierii de ședință din data de 2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Obligă recurentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4.04.2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Ion Stelian

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. GC/

4ex/06.04.2009

f- - Tb.

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

Președinte:Cristina Georgescu
Judecători:Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 244/2009. Curtea de Apel Ploiesti