Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 245

Ședința publică din data de 4.04.2009

PREȘEDINTE: Cristina Georgescu

JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Ion Stelian

: - -

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul - Biroul Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui - si, născut la 15 august 1983, în prezent aflat in Arestul P B, împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de avocat, din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest.

Avocat pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat pentru recurentul inculpat, critică încheierea dată de Tribunalul Buzău, întrucât din punctul său de vedere aceasta este nelegală și netemeinică.

Susține astfel, având în vedere că împotriva inculpatului, instanța de fond menține măsura arestării preventive pentru motive neimputabile acestuia.

La termenul de judecată din data de 31.03.2009 s- amânat cauza pentru termenul din data de 19.05.2009 pentru lipsă de procedură cu o parte civilă, însă este posibil ca nici la termenul acordat procedura de citare cu această parte să se îndeplinească, astfel încât apreciază că față de această împrejurare nu se impune menținerea inculpatului în stare de arest.

Mai mult decât atât, inculpatul din prezenta cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție, a avut o poziție sinceră pe parcursul urmăririi penale, temeiurile inițiale pentru care s-a luat această măsură s-au schimbat la momentul de față, iar termenul rezonabil a fost depășit.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii dată de Tribunalul Buzău și pe fond judecarea inculpatului în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii dată de Tribunalul Buzău ca legală și temeinică, avându-se în vedere numărul mare de infracțiuni, modalitatea de comitere a acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, perioada de timp în care infracțiunile au fost comise si valoarea prejudiciului creat.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 31.03.2009, Tribunalul Buzăua menținut măsura arestării preventive inculpaților fiul lui - și născut la 15.08.1983 în municipiul B,domiciliat în municipiul B cartier Broșteni - 6 Sc B.2.11,CNP -, "" fiul lui și născut la data de 26.09.1988 în municipiul B domiciliat în municipiul B B-dul - -.21 AB.5.23 jud B și în B B-dul - B -.51.3.15 jud B CNP -, aceasta fiind legala si temeinica.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul DIICOT Biroul teritorial Buzău nr. 49/D/P/2007 din 23 decembrie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților și "", reținându-se în sarcina lor următoarele infracțiuni:

- falsificarea instrumentelor electronice de plata si punerea in circulație a instrumentelor falsificate sau deținerea in vederea punerii in circulație prev.de art.24 alin.1 si 2 din Legea nr.365/2002;

- deținerea de echipamente in vederea falsificării instrumentelor de plata electronica, prev. de art.25 din Legea nr.365/2002;

- efectuarea de operațiuni financiare in mod fraudulos, prev. de art.27 din Legea nr.365/2002.

- introducerea fără drept de date informatice în vederea producerii de consecințe juridice și crearea unui prejudiciu prin introducerea lor în sistemul informatic în scopul obținerii de beneficii, prev. de art. 48 și art. 49 din legea 161/2003, faptele fiind săvârșite în mod continuat;

- asocierea în vederea comiterii de comiterii infracțiuni grave, prev. de art. 8 din Lg.39/2003;

Ca situație de fapt, instanța a reținut că inculpații sunt învinuiți că în perioada februarie-august 2008 au inițiat si constituit un grup infracțional la care au aderat si alți doi inculpați și trei învinuiți ( aceștia din urmă fiind scoși de sub urmărire penală ), in scopul obținerii in mod fraudulos de date de identificare a unor titulari legitimi de carduri bancare pe care le-au folosit la falsificarea de carduri, au pus cardurile falsificate in circulație prin retragerea frauduloasa de numerar banesc din -uri situate in B si B si au transmis în mod neautorizat datele de identificare ale unor titulari legitimi de carduri bancare emise de bănci din SUA si unele state europene, au deținut aparate în vederea falsificării și au introdus fără drept date informatice în vederea producerii de consecințe juridice și crearea unui prejudiciu prin introducerea lor în sistemul informatic în scopul obținerii de beneficii.

S-a apreciat de către tribunal că se impune a fi menținută măsura arestării preventive a inculpaților si deoarece subzista temeiurile avute în vedere la momentul luării acestei masuri (faptele sunt grave, aceștia au acționat într-o perioadă mare de timp împreuna cu alte persoane iar textele de lege in baza cărora au fost încadrate infracțiunile reținute prevăd închisoarea mai mare de 4 ani, fiind îndeplinită una din condițiile prev.de art.148 lit.f cod pr.penala.

Cei doi inculpați nu sunt la prima încălcare a legii penale, anterior fiind condamnați la 1 an și 6 luni cu executare în regim de detenție - și 1 an cu suspendare condiționată -, tot pentru infracțiuni prev. de legea 365/2002, dovedind perseverență în comiterea aceluiași gen de fapte penale, existând riscul săvârșirii de noi infracțiuni, astfel că lăsarea lor in libertate prezintă pericol pentru ordinea publica ( condiție prevăzută tot de art. 148 lit. f Cod procedură penala ).

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, susținând în esență că nu se mai impune menținerea sa in stare de arest, întrucât temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva sa s-au schimbat, că de când cauza este pe rolul Tribunalului Buzău nu s-a avansat deloc în cercetarea judecătorească, termenele acordate fiind foarte lungi pentru îndeplinirea procedurii de citare cu o serie de părți civile, unități bancare din străinătate, respectiv din Cehia si Statele Unite ale Americii.

In final,acesta a solicitat casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate.

Examinând încheierea recurată în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de susținerile recurentului inculpat, de dispozițiile legale incidente în materie, art. 300/2 și 160/b C.P.P. precum și de dispozițiile art. 385/6 al. ultim, curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.

Astfel, arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus prin încheierea nr. 15/3.09.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în temeiul art. 148 lit. d și f C.P.P. arestarea fiind apoi prelungită și menținută de instanța de judecată, inclusiv prin încheierea recurată.

Din actele dosarului de fond atașat rezultă că recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- falsificarea instrumentelor electronice de plata si punerea in circulație a instrumentelor falsificate sau deținerea in vederea punerii in circulație prev.de art.24 alin.1 si 2 din Legea nr.365/2002;

- deținerea de echipamente in vederea falsificării instrumentelor de plata electronica, prev. de art.25 din Legea nr.365/2002;

- efectuarea de operațiuni financiare in mod fraudulos, prev. de art.27 din Legea nr.365/2002

- introducerea fără drept de date informatice în vederea producerii de consecințe juridice și crearea unui prejudiciu prin introducerea lor în sistemul informatic în scopul obținerii de beneficii, prev. de art. 48 și art. 49 din legea 161/2003, faptele fiind săvârșite în mod continuat;

- asocierea în vederea comiterii de comiterii infracțiuni grave, prev. de art. 8 din Lg.39/2003.

Prin actul de acuzare se menționează că în perioada februarie - august 2008 inculpatul recurent împreună cu ceilalți coinculpați - și au constituit un grup infracțional în scopul obținerii în mod fraudulos de date de identificare a unor titulari legitimi de carduri bancare, au folosit aceste date pentru falsificarea de carduri pe care le-au și pus in circulație prin retrageri frauduloase de numerar bănesc din -uri situate in B și B, au transmis în mod neautorizat astfel de date de identificare, au deținut aparate in vederea falsificării cardurilor și au introdus fără drept aceste date in sistemul informatic în scopul obținerii de beneficii.

Susținerile recurentului inculpat că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat nu sunt întemeiate.

Argumentele avute în vedere de instanța de judecată atât la luarea măsurii, cât și cu ocazia prelungirii și menținerii acesteia sunt valabile și în prezent, în cauză existând probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, activitatea infracțională desfășurându-se pe o perioadă îndelungată de timp și având implicații transfrontaliere, odată ce părțile civile care figurează cu această calitate în proces sunt unități bancare din Statele Unite ale Americii si Cehia.

Citarea de către instanța de fond a acestor părți civile și solicitarea unui punct de vedere cu privire la prejudiciul suferit este o măsură procedurală, dispusă in interesul justei soluționări a cauzei, iar efectuarea acestui act de procedură nu poate fi considerată ca o dovadă că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat.

Totodată, instanța de fond reținut în mod corect că în cazul recurentului inculpat există riscul ca la lăsarea in libertate acesta să-și reia activitatea infracțională, risc ce rezultă din faptul că acesta a mai suferit o condamnare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru aceleași infracțiuni și cu toate acestea, s-a asociat cu ceilalți inculpați, desfășurând activitatea infracțională dedusă judecății din prezenta cauză.

Ca atare, curtea consideră că este corectă aprecierea primei instanțe că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului recurent, iar recursul său se privește ca nefundat și va fi respins ca atare în conformitate cu disp. art. 385/15 pct.1 lit. b

C.P.P.

Văzând si disp. art. 192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui - si, născut la 15 august 1983, în prezent aflat in Arestul P B, împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Obligă recurentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4.04.2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Ion Stelian

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. DG/

4ex/6.04.2009

f-- Tb.

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

Președinte:Cristina Georgescu
Judecători:Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Ploiesti