Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 354/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 354/
Ședința publică din 22 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 3: Teodora
Judecător - G--
Grefier
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Pitești - reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 20 iulie 1967, deținut în Arestul A, împotriva încheierii de ședința nr. 183 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocați aleși și, în baza împuternicirilor avocațiale aflate la dosar.
În baza disp.art. 304 alin.1 cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art.172 alin.7 din Codul d e procedură penală permite apărătorilor să ia legătura cu recurentul, deoarece se află în stare de arest.
Avocat depune la dosar un borderou cu înscrisuri, respectiv: o evaluare psihologică, o apreciere și memorii din partea colegilor fiicei inculpatului și precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul parchetului de asemenea arată ca nu mai are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constata recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 18.05.2009 pronunțata de Tribunalul Argeș ca nemotivată, întrucât toată motivarea instanței de fond este circumscrisă necesității prelungirii stării de arest a inculpatului, nefiind motivată în niciun fel respingerea cererii de liberare provizorie.
Așa fiind consideră că sunt îndeplinite disp.art. 385/9 pct. 9 Cod procedură penală, hotărârea nefiind motivată în legătură cu respingerea cererii de liberare provizorie, solicitând în baza disp.art. 385/15 pct. 2 lit.c Cod procedură penală trimiterea cauzei spre rejudecare.
Se reține în încheierea atacată că există un pericol pentru ordinea publică dacă va fi lăsat in libertate inculpatul și se motivează că acest pericol derivă din natura faptelor, amploarea operațiunilor desfășurate, numărul persoanelor implicate și relațiile avute cu inculpatul G.
O primă critică privind gravitatea faptelor reținute de instanța de fond este aceea că în conformitate cu disp.art.18/1 alin.2 Cod penal, la stabilirea gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Deci dincolo de limitele de pedeapsă care sunt un indiciu, judecătorul trebuie să se raporteze la dispozițiile legale aplicabile. Ori, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu sunt infracțiuni grave, pentru ca pedepsele prevăzute de textele incriminatoare sunt foarte mici in raport cu alte infracțiuni din codul penal care au ca pedepse detențiunea pe viață sau 25 ani închisoare.
Până la acest moment nu există nicio probă care să ateste că inculpatul a avut vreun interes imediat să săvârșească asemenea fapte, să demonstreze că inculpatul ar fi dat cuiva bani, produsul infracțiunii de dare de mită lipsind.
Un alt motiv avut în vedere este acela că, atunci când s-a statuat in hotărâre că în conformitate cu disp.art. 136 Cod procedură penală unul dintre scopurile măsurii arestării preventive este acela de a crea condiții pentru procesul penal, s-a oprit numai acolo unde a dorit să citească, întrucât la același articol 136 la alin.2 se C.P.P. arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea sub control judiciar ori pe cauțiune și ar fi trebuit să facă referire și la acest articol, motivând de ce scopul procesului penal nu poate fi atins prin liberare provizorie.
Motivele avute in vedere de instanța de fond sunt total nepertinente și se subsumează unui referat de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului, nemotivând cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
De asemenea invocă prevederile art. 5 paragraf 1 din care a instituit noi reguli, ultima dintre ele a consacrat că instanțele naționale sunt obligate, mai înainte de a lua măsura arestării preventive, să verifice dacă nu se pot dispune măsuri preventive mai puțin restrictive cum ar fi obligația de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, când introduce termenul de necesitate lărgește cadrul procesual, spunând că măsura arestării preventive, chiar dacă este aplicabilă după dispoziția legilor naționale, ea trebuie să fie necesară, iar necesitatea nu se justifică decât în două cazuri: când inculpatul prezintă pericol public pentru societate și când există pericol să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori să nu se prezinte în fața autorităților.
De asemenea Curtea mai introduce un termen de proporționalitate, instanțele naționale fiind obligate să verifice dacă măsura arestării preventive este proporțională față de faptele săvârșite.
Dacă măsura arestării preventive este justificată pentru a preîntâmpina săvârșirea de alte infracțiuni, ea nu se mai justifică pentru inculpatul în condițiile în care are un copil care trebuie să susțină un examen de bacalaureat și apoi de admitere la facultate, are un tată bolnav și trebuie să analizăm dacă se pot preîntâmpina consecințele ce decurg din perpetuării stării de arest a inculpatului.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recusului declarat.
Avocat, pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat si casarea încheierii nr. 183 pronunțată de Tribunalul Argeș,invocând disp.art.5 din si cauza Tache contra României, pentru care am fost criticați.
În aparență susține că inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, de dreptul de a păstra tăcerea, arătând că, numai in 2008, România a primit 18 condamnări pentru încălcarea art. 5 din
Formal inculpatul face cereri, memorii, recursuri, la fel de formal sunt respinse, pentru bunul mers al procesului penal, întru binele întregii națiuni, însă în mod arbitrar sunt ignorate prevederi ale codului penal, dându-se motivări abstracte, stereotipe, golite de conținut.
Solicită admiterea recursului cu consecința punerii în libertate de îndată a recurentului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală si temeinică. În cauză s-a mai formulat o astfel de cerere de liberare provizorie sub control judiciar cu nr- al Tribunalului Argeș, care a fost respinsă ca nefondată, soluție menținută de Curtea de Apel Pitești.
S-a avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de complicitate la dare de mită către inculpat și s-au extins cercetările si pentru alte fapte în formă continuată, astfel că cererea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp.art. 38513alin.3 pr.penală, solicită admiterea recursului, judecarea lui în stare de libertate pentru a-și îngriji copilul și tatăl al căror sprijin unic este, obligându-se să respecte orice măsuri va lua instanța în sarcina sa.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea nr.183 din 18.05.2009, Tribunalul Argeș, în baza art.1608aalin.6 Cod pr.penală, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, ca neîntemeiată, obligând inculpatul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin încheierea de ședință nr. 23/CC/23.04.2009 a Tribunalului Argeșs -a dispus, între altele, arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită prin decizia nr.2054/13.05.2009 a Curții de Apel Pitești care a admis recursul declarat de împotriva încheierii nr. 36/CC/11 mai a Tribunalului Argeș, măsură în executarea căreia se află în prezent inculpatul.
S-a arătat că, potrivit art. 160/2 alin.1 și 2.pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă însă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Analizând dispozițiile care reglementează instituția liberării sub control judiciar, instanța a apreciat că aceasta este o măsură facultativă și, pe cale de consecință, beneficiul acordării ei nu se constituie într-un drept al inculpatului, ci doar într-o vocație a acestuia.
Având în vedere cele de mai sus, s-a analizat oportunitatea luării acestei măsuri, prin raportare la dispozițiile art. 143 și 148 alin.1 lit. f) pr.pen. și ale art. 159 pr.pen.
S-a reținut că faptele imputate inculpatului prin actul de acuzare a căror existență a fost conturată conform celor constatate prin intermediul interceptărilor telefonice consemnate prin procese verbale, coroborate cu declarațiile martorului, sunt de o gravitate deosebită, apreciată ca atare și de legiuitor care pedepsește săvârșirea unor asemenea fapte cu închisoarea mai mare de patru ani.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică s-a considerat că acesta există prin prisma naturii faptelor imputate, amploarea operațiunilor desfășurate, numărul persoanelor implicate, poziția pe care inculpatul o ocupa în cadrul firmei și relațiile pe care le avea cu celălalt inculpat din dosar, G.
Față de timpul scurs de la dispunerea măsurii arestării preventive care a declanșat din partea organelor de urmărire penală o activitate mult mai susținută de strângere probelor, apreciem că, cel puțin în acest moment, măsura este proporțională cu scopurile legitime urmărite, în considerarea argumentului consacrat tot de jurisprudența CEDO potrivit căruia în faza inițială a detenției provizorii, interesul public al menținerii ordinii trece înaintea dreptului persoanei, la liberare.
, s-a invocat fapta inculpatului care, optând pentru sesizarea instanței cu diverse cereri de liberare sub control judiciar, a îngreunat mersul anchetei ceea ce a condus la menținerea rațiunilor pentru care acesta a fost arestat, respectiv buna desfășurare a procesului penal aflat actualmente în fața strângerii probelor și menținerea îngrijorărilor privind pericolul pe care inculpatul îl reprezintă în continuare pentru ordinea publică, privit prin prisma criteriilor mai sus prezentate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o sub aspectul greșitei motivări, care face referire la instituția prelungirii arestului preventiv, nereferindu-se la cea a liberării provizorii, solicitând să se constate că o dată ce va fi lăsat în libertate, nu va influența cercetarea judecătorească fiind la dispoziția oricărei obligații sau măsuri fixate de instanța de judecată.
Considerând că nu se regăsește în niciuna dintre situațiile avute în vedere de art.160/2 alin.2 Cod procedură penală, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este, în opinia inculpatului, întemeiată invocându-se, totodată circumstanțe personale referitoare la lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate a unora dintre membrii familiei sale, situația specială a fiicei sale care a rămas fără sprijinul părinților săi într-un moment important, ca urmare a vârstei sale de 19 ani și a necesității de a susține examenul de maturitate, precum și cel de intrare la facultate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este nefondat.
Așa cum corect a reținut și instanța fondului, articolul 160/2 alin.1 Cod procedură penală, prin folosirea sintagmei " liberarea provizorie se poate acorda" se naște doar o vocație la punerea în libertate a persoanei arestate preventiv, neputându-se interpreta în sensul că atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute de alin.1 și nu se regăsesc ipotezele negative prevăzute de alin.2 se dispune automat liberarea provizorie.
Articolul 1688aalin.2 Cod procedură penală prevede că se dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată.
Astfel, din interpretarea textului legal rezultă că trebuie realizată și o analiză privind temeinicia cererii care, în esență, constă în verificarea necesității menținerii stării de arest, dar și consecințelor punerii în libertate a inculpatului arestat, criterii asemănătoare celor care se au în vedere și la prelungirea măsurii arestului preventiv.
În plus, aprecierea temeiniciei cererii aflate pendinte trebuie raportată la natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat
( fapte de corupție), dar și la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl poate prezenta inculpatul ( o condiție neprevăzută de textul legal aplicabil în materia liberării provizorii, dar care trebuie subînțeleasă în cadrul unei interpretări logice a acestuia).
Din această perspectivă, nu se poate concluziona că motivarea încheierii atacate este greșită, iar infracțiunile de corupție comise, sunt de o gravitate sporită știut fiind faptul că în peisajul general al criminalității, corupția se detașează ca un fenomen de pericol social major care împiedică ordinea instaurată într-un stat de drept prin întinarea probității profesionale a unor persoane aparținând unui serviciu de interes public, în speță, inculpatul urmărind satisfacerea cu prioritate a unor interese proprii prin nesocotirea intereselor colectivității din care face parte.
Din materialul probator administrat până în prezent, în special din înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu G și cu alte persoane incriminate coroborate cu declarațiile unor martori ( ) rezultă bănuiala rezonabilă că inculpatul a comis fapte de dare de mită în formă continuată, activități infracționale pentru care a fost arestat.
Chiar dacă articolul 136 alin.1 din Codul d e procedură penală prevede că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, judecătorul trebuie însă să aleagă măsura în conformitate cu alineatul 8 al textului legal amintit care se referă la anumite criterii ce urmăresc realizarea eficace a scopului măsurii preventive.
Inculpatul a invocat încălcarea art.8 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, referitor la dreptul la viață privată, arătând că arestarea sa are consecințe nefaste asupra tatălui său care a suferit un accident vascular cerebral, urmare căruia a rămas cu sechele, respectiv o hemiplegie care-l face dependent de îngrijirea fiului său și de care este lipsit după arestarea lui, precum și atingerea pe care încarcerarea inculpatului o aduce drepturilor fiicei acestuia de a primi sprijin de la tatăl său într-o perioadă în care urmează să susține examenul de bacalaureat și este nevoită să își asume sarcini suplimentare privind îngrijirea bunicului.
Inculpatul a depus la dosar un memoriu formulat de fiica sa care se află în îngrijirea lui exclusivă, deoarece mama a părăsit-o la vârsta de 4 ani, precum și fotografii din care rezultă atât starea de sănătate a tatălui său cât și relația apropiată pe care aceștia o au.
Referitor la acest aspect, curtea constată că dreptul la viață privată, invocat de către inculpat, mai ales cu privire la consecințele pe care măsura arestării preventive luată față de acesta le au asupra vieții membrilor familiei sale (tată și fiică) este un drept ce se bucură atât conform reglementării Convenției Europene cât și jurisprudenței, de o protecție relativă, ceea ce înseamnă că este permisă restrângerea acestui drept în anumite situații și, desigur, trebuie să fie prevăzută de lege și să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea unui scop legitim.
. unei persoane, chiar și în virtutea unui mandat de arestare preventivă, presupune, implicit, o restrângere a contactelor pe care inculpatul le are cu membrii familiei sale, izolarea acestuia separat de locul în care-și ducea viața în mod obișnuit și chiar lipsirea de ajutorul acordat de acesta altor persoane, deoarece arestarea determinată de existența indiciilor temeinice în sensul săvârșirii unei infracțiuni de către inculpat este o consecință a priorității interesului public față de drepturile individuale la libertate și la viață privată ale persoanei arestate.
Ca atare, sub acest aspect, încheierea atacată cu recurs este legală și temeinică.
Constatând pertinente argumentările făcute de prima instanță, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, iar în baza art.192 al.2 Cod procedură penală îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul(fiul lui și al lui, născut la 20 Iulie 1967)în prezent aflat în ARESTUL A, împotriva încheierii nr.183 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./09.06.2009.
Jud.fond:
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Elena Minodora Rusu, Teodora
