Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 371/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 371/
Ședința publică din 29 Mai 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.- -, președinte secție
Judecător:: dr.- -
Judecător:: - - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Direcția Națională Anticorupție -
Serviciul Teritorial Pitești reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G, în prezent aflat în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean A, împotriva încheierii nr.201 din 27.05.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat G, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpat ia legătura cu acesta, după care precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat în cauză.
Depune la dosar un memoriu pentru recurentul inculpat.
Reprezentantul parchetului depune în ședință publică ordonanța de extindere a urmăririi penale dispusă în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurentul inculpat, critică încheierea recurată, precizând că în motivarea acesteia au fost reiterate aspecte ce au fost avute în vedere la soluționarea cererilor referitoare la luarea măsurii arestării preventive.
Precizează că în motivarea hotărârii atacate, instanța de fond a apelat la aprecieri de ordin general, după care a arătat că, având în vedere datele privind circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, cererea acestuia este neîntemeiată. În raport de aceste precizări ale instanței de fond, apreciază că în speță a fost afectat obiectul social juridic și nu cel material.
Pe de altă parte, apreciază că nu poate fi motivată menținerea inculpatului în stare de arest preventiv prin poziția acestuia de negare a oricărei forme de vinovăție, având în vedere dispozițiile art.70 alin.2 din Codul d e procedură penală, potrivit cărora inculpatul are dreptul de a nu face nicio declarație.
De asemenea, art.52din Codul d e procedură penală statuează, cu valoare de principiu fundamental, că orice persoană este nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
În raport de acestea, încheierea pronunțată de tribunal este nelegală deoarece înfrânge dispoziții exprese ale legii.
Menționează că la pagina 6 alin.3 și 4 din încheierea atacată sunt conținute enunțuri de ordin general care nu au nicio relevanță în rezolvarea cauzei, în raport cu motivele invocate în sprijinul cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Instanța a reținut în mod eronat că în vederea susținerii cererii de liberare provizorie pe cauțiune a fost invocată existența unor interese personale sau de familie și că în acest context au fost încălcate interesele generale.
În acest sens, apreciază că din probele administrate în cauză rezultă iminența intrării în insolvență și apoi în faliment a societăților la care inculpatul este acționar, ceea ce demonstrează că în mod inevitabil vor fi afectate interese de ordin general și nu particular. Precizează că statul încasează impozite de ordinul zecilor și sutelor de miliarde, sens în care sunt depuse probe la dosar.
În final, critică hotărârea primei instanțe și sub aspectul invocării, din nou, a dispozițiilor art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, privind pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar constitui lăsarea în libertate a inculpatului.
În încheierea tribunalului se menționează (pagina 4 alin. final) că în cauză există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, ignorându-se cerința expresă a legii, în sensul că trebuie să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Nu trebuie confundate indiciile care sunt doar presupuneri, potrivit art.68/1 Cod procedură penală cu probele - elemente de fapt -, așa cum sunt reglementate în art.63 din același cod.
Nu au fost aplicate în mod riguros dispozițiile legale care reglementează luarea măsurilor de prevenție în procesul penal.
Încheierea recurată este criticabilă și sub aspectul că instanța nu a înlăturat apărarea făcută prin indicarea practicii judiciare recente în care se arată că acordarea liberării provizorie nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestare preventivă a inculpatului, întrucât nu există dispoziție legală care să condiționeze liberarea provizorie de încetarea sau schimbarea temeiurilor arestării preventive.
Pe de altă parte, în art.136 alin.2 Cod procedură penală se menționează că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului cu respectarea obligațiilor impuse de art.160/2 alin.3 Cod procedură penală obligații care, prin conținutul lor concret, se înfățișează ca o alternativă legală la măsura arestării preventive.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia nr.317/2007), statuând că liberarea provizorie presupune chiar prin ipoteză menținerea temeiurilor arestării preventive.
În raport de toate acestea, solicită admiterea recursului și a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului G.
Mai arată că tribunalul, atunci când a respins cererea, a omis și să se pronunțe cu privire la restituirea cauțiunii.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, apreciind ca legală încheierea pronunțată de instanța de fond, întrucât există temerea că, pus în libertate sub orice formă, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. De asemenea, în cauză cercetările nu sunt finalizate, faptele cercetate sunt numeroase, având în vedere că prin ordonanța nr.97/P/2008 din 28 mai 2009 au fost extinse cercetările penale față de inculpatul G și față de alți inculpați pentru infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003.
De asemenea, apreciază că instanța de judecată este cea care decide cu privire la liberarea provizorie. Dispozițiile legale prevăd că liberarea provizorie pe cauțiune poate fi acordată, nu este o obligație a instanței de judecată.
Mai mult decât atât, lăsat în libertate inculpatul ar putea continua activitatea infracțională, având în vedere faptul că aceasta a încetat odată cu intervenția organelor de urmărire penală.
Cu privire la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la restituirea cauțiunii, apreciază că aceasta este o omisiune ce trebuie îndreptată.
În replică, avocat, solicită ca instanța să țină seama că nici la momentul luării măsurii arestării preventive, nici când a fost prelungită această măsură nu a fost avut în vedere temeiul la care a făcut referire astăzi reprezentantul parchetului, ci doar cel prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală.
Recurentul inculpat G, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său și că va respecta întocmai obligațiile impuse de instanță, în cazul în care cererea sa va fi admisă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea nr.201 din 27 mai 2009, Tribunalul Argeș, în baza art. 1608aalin 6.C.P.P. a respins ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de petentul inculpat G, fiul lui - și, născut la 14.08.1967 în Pădureți, A, domiciliat în Mun. Pitești,-, județul A, CNP -, actualmente în Arestul IPJ.
În baza art. 192 alin 2 C.P.P.a obligat petentul inculpat la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, în raport de datele privind circumstanțele cauzei și persoana inculpatului și anume: de natura și gravitatea faptelor de corupție de comiterea cărora este acuzat inculpatul, fapte care în România au ajuns la rangul de cult, datorită vechimii și frecvenței acestui obicei nociv, generalizat inclusiv la nivelul serviciului public, repetativitatea acestor fapte pe un mare interval de timp și cu implicarea unui mare număr de persoane inculpate, la rândul lor, în cauză, valorile foarte ridicate ce constituie obiectul material al acestor infracțiuni, efectele extinse generate nu numai în planul fenomenului fotbalistic dar și în general, în plan social; date fiind și aspectele privind persoana inculpatului, notorietatea și influența socială, economică de care se bucură acesta, dar și poziția sa de negare oricărei forme de vinovăție, în contra indiciilor temeinice constatate deja, cererea este neîntemeiată, starea de libertate, în acest moment, nefiind compatibilă cu nevoile de adoptare a unor măsuri ferme și aspre, proporționale gravității și anvergurii faptelor cercetate, iar liberarea provizorie nu este aptă să asigure scopul măsurii preventive.
Împotriva acesteia a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând admiterea acesteia.
În susținerea recursului declarat de inculpat, se invocă următoarele critici:
- nu poate fi motivată menținerea arestării preventive prin
poziția de negare a oricărei forme de vinovăție, în raport de dispozițiile art.70 alin.2 Codul d e procedură penală;
- încheierea atacată conține enunțuri de ordin general care nu au
nicio relevanță în raport cu motivele invocate în susținerea liberării provizorii;
- iminența intrării în insolvență și apoi în faliment a societăților la
care inculpatul este acționar, demonstrează că vor fi efectuate interesele de ordin general și nu particular;
- nu au fost aplicate în mod riguros dispozițiile legale care
reglementează luarea măsurilor de prevenție în procesul penal;
- acordarea liberării provizorii nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursului, urmând a-l respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Situațiile în care liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda sunt limitativ prevăzute de dispozițiile art.160/2 Cod procedură penală.
Analizând situația judiciară a inculpatului, curtea reține că, sub aspectul formal, acesta are vocație la liberare provizorie pe cauțiune, în raport cu faptul că îndeplinește condițiile cerute de art.160/2 alin.1, iar pe de altă parte, nu se află în nici unul din cazurile exceptate expres în alin.2 al aceluiași text de lege.
Liberarea este însă facultativă pentru instanța care o va dispune și în raport cu celelalte elemente privind temeinicia cererii.
În acest sens, în acord cu dispozițiile art.160/9 alin.1 Cod procedură penală care prevăd posibilitatea respingerii, ca netemeinică, a cererii inculpatului, prima instanță a motivat judicios neacordarea liberării, în raport cu mai multe elemente care configurează amploarea participării infracționale a inculpatului, îngreunarea administrării probelor și aflării adevărului și menținerea temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive, examinând toate motivele invocate în susținerea cererii de liberare provizorie.
Prin urmare, este lipsită de fundament critica ce vizează, în mod subtil, nemotivarea hotărârii, dar și ignorarea motivelor incluse în cererea cu care instanța de fond a fost învestită.
Este adevărat că până la pronunțarea unei hotărâri definitive asupra vinovăției sau lipsei de temeinicie a acuzațiilor aduse inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă nu trebuie ignorat că unul din dezideratele procesului penal este acela al aflării adevărului.
Inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, însă în fața probelor de vinovăție el are dreptul să demonstreze că acuzațiile sunt nefondate.
În acest sens, trebuie amintite și dispozițiile art.136 Cod procedură penală, care se referă la asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
S-a susținut de către inculpat că vor fi afectate interesele de ordin general și nu particular prin inevitabilitate insolvență, respectiv falimentul societăților la care este acționar.
Nici acest argument nu este convingător întrucât, în opinia curții, situația prezentată nu se circumscrie dispozițiilor art.136 alin.8 Cod procedură penală care nu vizează aspecte referitoare la situația financiară a inculpatului ci la persoană.
Calitatea de acționar nu exclude posibilitatea luării, respectiv menținerii în detenție preventivă a unui om de afaceri pe considerentul survenirii falimentului firmelor sale, altele fiind cerințele ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de instituția liberării provizorii, așa cum s-a arătat anterior.
O altă critică se referă la superficialitatea de care a dat dovadă prima instanță care nu a aplicat în mod riguros dispozițiile legale care reglementează luarea măsurilor de prevenție în procesul penal.
Din nou, curtea reamintește că judecătorul fondului nu a scăpat analizei aspectele esențiale ce țin de instituția liberării provizorii sub control judiciar, motivând soluția de respingere a cererii și prin prisma necesității menținerii detenției preventive.
În fine, în analizarea ultimei critici aduse hotărârii recurate, curtea relevă că este exclusă liberarea provizorie în condițiile în care temeiurile arestării justifică în continuare privarea inculpatului de libertate.
În acest sens, s-a concluzionat în nenumăratele decizii de speță și acest raționament rezultă din conținutul sensibil diferit al arestării preventive în raport cu liberarea provizorie, ceea ce presupune că aceste două măsuri nu pot fi aplicate simultan, aceleiași persoane.
În concluzie, reținându-se argumentele ce preced, curtea constată caracterul inoportun al liberării provizorii pe cauțiune solicitată de inculpat.
Totuși, curtea surprinde caracterul nelegal al hotărârii pronunțată de prima instanță care a nesocotit dispozițiile art.160/5 alin.4 lit.f Cod procedură penală, în raport cu care, în mod obligatoriu, cauțiunea se restituie când cererea de liberare provizorie pe cauțiune a fost respinsă în condițiile art.160/8aalin.6 Cod procedură penală.
Așadar, în baza art.385/15 pct.1 lit. Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de inculpatul G, casată în parte, încheierea în sensul că va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 200.000 lei depusă pentru inculpatul G, conform chitanței nr.-/1 din 26.05.2009 a CEC Bank SA, în dosarul nr-.
Vor fi menținute în rest dispozițiile încheierii recurate.
Cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, în raport de dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G, fiul lui - și, născut la data de 14 august 1967, în prezent aflat în Arestul IPJ A, împotriva încheierii de ședință nr.201 din data de 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează în parte, încheierea în sensul că dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 200.000 lei depusă pentru inculpatul G, conform chitanței nr.-/1 din 26.05.2009 a CEC Bank SA, în dosarul nr-.
Menține în rest dispozițiile încheierii recurate.
Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./ 18.06.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Raluca Elena
