Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 738/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 738/R/2008
Ședința publică din 10 decembrie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, SERVICIUL TERITORIAL CLUJ, REPREZENTAT PRIN PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva Încheierii penale nr.122 din 4 decembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie pe cauțiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ S, asistat de apărători aleși, av., din Baroul Suceava, cu delegație la dosar și av., din Baroul Arad, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av., care solicită acordarea onorariului avocațial pentru studiul dosarului și prezența la acest termen de judecată.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat, cu consecința punerii acestuia în libertate. Tribunalul Sălaja respins cererea, reținând că deși formal sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea disp.art.160/2 pr.pen. cererea este neîntemeiată întrucât faptele pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social datorită modalității în care au fost săvârșite, cât și scopului urmărit și a prejudiciului produs. Soluția primei instanțe este greșită în primul rând prin prisma motivării acesteia. Potrivit art.5 par.3 din CEDO, persoana privativă de libertate poate fi pusă în libertate, existând posibilitatea impunerii unor garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Problema liberării pe parcursul procedurii este distinctă de analiza legalității privării de libertate și se antamează numai după stabilirea existentei unor baze legale și a unui motiv din care să rezulte conformitatea detenției cu prevederile CEDO. Refuzul liberării pe cauțiune este incompatibil cu scopul reglementat de art.5 par.3, solicitând a se vedea în acest sens hotărârea CEDO din 08.02.2000 în cauza Caballero contra Marii Britanii. Există patru motive pentru care se poate refuza liberarea pe cauțiune și anume: riscul ca persoana să nu se prezinte la proces; riscul ca odată eliberat, să comită alte fapte; prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și apărarea ordinii publice. Potrivit art.160/1 și urm.pr.pen. pentru a se dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite următoarele condiții și anume să existe o stare de arest legală și temeinică a învinuitului sau inculpatului, deci să existe un proces penal pe rol, iar învinuitul sau inculpatul să fie în stare de arest preventiv. Starea de arest preventiv trebuie să fie legală și temeinică, întrucât în caz contrar, judecătorul sau instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie are obligația să dispună din oficiu revocarea sau înlocuirea acestei măsuri. A doua condiție este ca pedeapsa să nu depășească 18 ani și a treia, să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți. Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai este necesară. Instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie cu motivarea identică din hotărârea de prelungire a arestării preventive. Din actele dosarului rezultă că inculpatul a avut o poziție procesuală corectă, dând în fața organului de urmărire penală declarații detaliate care au relevat fapte noi și împrejurări noi, precum și implicarea altor persoane încă nedescoperite, nu a încercat să influențeze pe ceilalți coinculpați și s-a prezentat la toate chemările organului judiciar. Din dosar nu rezultă că, în libertate, inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau că va zădărnici aflarea adevărului. În hotărârea CEDI din 12.12.1991, cazul Lettelier contra Franței, s-a arătat că detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este amenințată în mod efectiv, iar continuarea detenției nu poate să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate. În speță, această amenințare efectivă a ordinii publice prin lăsarea inculpatului în libertate nu a fost dovedită de organele judiciare, hotărârea primei instanțe fiind astfel netemeinică. Solicită a se avea în vedere Încheierea penală nr.118/R din 24 noiembrie 2008 Curții de APEL CLUJ.
Apărătorul inculpatului, av. arată că recursul vizează doar temeinicia hotărârii primei instanțe. Sub acest aspect, încheierea este netemeinică, deoarece nu a avut în vedere elemente de fapt obiective care reprezintă criterii de care instanța trebuie să țină seama. Art.160/4 și art.160/2 pr.pen. nu prevăd criterii speciale de determinare a oportunității în aprecierea instanței cu privire la temeinicia cererii. În absența unor asemenea criterii, care pun în valoare dreptul de apreciere al judecătorului, în consens cu doctrina și jurisprudența în materie, singurele criterii sunt cele prev.de art.136 pr.pen. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, dar și situația personală a inculpatului, conduita pozitivă avută până în prezent, atitudinea sinceră a acestuia și faptul că a răspuns chemărilor organului de urmărire penală. Deși este cercetat pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedepse mari, inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale. Deși avea cunoștință că este începută urmărirea penală pentru infracțiuni grave, cu toate că nu a fost luată nicio măsură preventivă, acesta aflându-se la domiciliu când s-a emis mandatul de aducere, a fost adus în fața procurorului, și pe urmă reținut și arestat. Pentru aprecierea cu privire la temeiurile arestării, trebuie să se țină seama de scopul măsurilor preventive și anume asigurarea normalei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului. Trebuie să se țină seama și de stadiul dosarului, în speță fiind finalizată urmărirea penală. Punerea în libertate provizorie a inculpatului nu poate aduce atingere scopului procesului penal. Inculpatul a dat declarații și toate probele care-l privesc au fost administrate. Nu poate fi ignorat un alt element de fapt care este determinant pentru aprecierea judecătorului cu privire la temeinicia cererii și anume poziția procesuală a inculpatului. Inculpatul a recunoscut de la început fapta comisă, a contribuit la aflarea adevărului și la identificarea și prinderea altor făptuitori. Față de prevederile art.5 alin.5 pr.pen. și art.160/4 și 160/2 pr.pen. liberarea provizorie pe cauțiune este un drept al inculpatului care poate fi acordat de judecător la cererea expresă a inculpatului. Aceasta este deosebirea între liberarea provizorie pe cauțiune, care este cea mai restrictivă și liberarea sub control judiciar, care poate fi acordată și din oficiu, în absența unei cereri din partea inculpatului. Liberarea provizorie pe cauțiune este asociat cu controlul judiciar. Această cerere nu privește revocarea măsurii arestului preventiv, nu se contestă temeiurile arestării, ci doar se solicită înlocuirea unei măsuri preventive - arestarea - cu o altă măsură preventivă, care este liberarea pe cauțiune însoțită de un control judiciar. Sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii. Cauțiunea și controlul judiciar sunt suficiente pentru a garanta participarea inculpatului la desfășurarea procesului penal. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului, cu consecința punerii în libertate a inculpatului.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect s-a apreciat că deși formal sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii, aceasta nu este întemeiată, raportat la gravitatea faptei, la natura acesteia, la urmări și la modalitatea de comitere. Inculpatul aparține unui grup infracțional organizat, fiind 10 inculpați arestați în acest dosar. Referitor la situația inculpatului, acesta a avut o atitudine sinceră în ce privește o mică parte din faptele pentru care este cercetat. Se impune ca toți membrii grupului să se afle în stare de arest preventiv pe parcursul procesului penal. Solicită a se avea în vedere că prejudiciul cauzat este de peste 2 milioane de euro, iar faptele au fost comise pe teritoriul mai multor state europene. Pe cale de consecințe, apreciază încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, solicitând respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului, av. arată că la dosar există doar o copie a volumului 2 din dosarul de urmărire penală. Inculpatul a făcut declarații sincere, și complete și nu rezultă de nicăieri că prejudiciul cauzat este de peste 2 milioane euro.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită liberarea provizorie pe cauțiune, cu mențiunea că se va prezenta la fiecare solicitare a instanței. Arată că faza de urmărire penală este finalizată, nu mai poate influența părțile, apreciind că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA
Prin încheierea penală nr.122 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Sălaj, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 18.12.1984 în municipiul O, județul B, domiciliat în municipiul O,-, -B-58,.1, județul
S-a dispus restituirea cauțiunii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea depusă de inculpatul -, acesta solicită liberarea provizorie pe cauțiune.
În motivarea cererii se arată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.23 alin.10 din Constituția României "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune", dispoziții reiterate și în art.160/4 și următoarele Cod procedură penală. De asemenea, conform art.5 alin.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană arestată sau deținută legal are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Însă potrivit art.136 alin.2 Cod procedură penală statuează că scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justificând luarea unor măsuri preventive, se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune.
S-a susținut că măsura arestării preventive reprezintă o restrângere importantă a libertății omului și din reglementarea actuală decurge principiul conform căruia într-un proces penal cercetarea făptuitorului se face în stare de libertate, această măsură preventivă având un caracter excepțional. Privarea de libertate a unei persoane are consecințe deosebite deoarece o împiedică pe aceasta să-și desfășoare activitățile obișnuite, se ajunge la perturbarea sistemului rațional aducându-se atingere interesului său personal și a celor cu care se află în diferite raporturi având un impact negativ asupra inculpatului. Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile indiferent dacă ea se va computa sau nu din pedeapsă.
S-a solicitat ca instanța să aibă în vedere atitudinea inculpatului, care din primul moment în care a fost audiat la DIICOT a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Acest lucru s-a întâmplat încă din data de 6 septembrie 2008, cu aproape două luni anterior reținerii și arestării sale. La acel moment nu s-a dispus nici măcar reținerea inculpatului și nu s-a luat față de acesta nici o măsură preventivă, respectiv interzicerea de părăsire a țării, interzicerea de părăsire a localității sau arestarea preventivă. Inculpatul s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat și anterior arestării sale s-a mai prezentat de două ori pentru realizarea unor percheziții informatice. În acest interval de două luni de zile, inculpatul nu a săvârșit alte infracțiuni și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Inculpatul nu are antecedente penale, a cooperat cu organele de urmărire penală ajutând la identificarea și tragerea la răspundere a altor participanți.
În drept, cererea de liberare pe cauțiune este întemeiată pe dispozițiile art.1604și urm. Cod procedură penală.
S-a solicitat admiterea cererii și punerea în libertate provizorie pe cauțiune a inculpatului -.
Asupra cererii de față s-au reținut următoarele:
Inculpatul - este cercetat în dosarul - Biroul Teritorial Sălaj nr. 5/D/P/2008 pentru infracțiunile prevăzute de art.42 alin.1,2 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.24 alin.1,2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu art.41 alin.2 Cod penal și art.7 din Legea nr.39/2003, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, alături de alți inculpați.
În sarcina inculpatului s-a reținut că acesta s-a asociat cu alți inculpați constituind un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, au falsificat instrumente de plată electronice cu care, ulterior au retras numerar din bancomate de pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei.
Prin încheierea penală nr.36/C din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului -, pe o durată de 29 de zile începând cu data de 28.10.2008 ora 2100până la data de 25.11.2008 ora 2100.
Prin încheierea penală nr.39/C din 19 noiembrie 2008 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului - pe o perioadă de încă 30 de zile începând cu data de 25.11.2008 ora 2100până la data de 24.12.2008 ora 2100.
Recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive a fost respins prin încheierea penală nr.119/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
Examinându-se cererea formulată de apărătorul inculpatului și însușită de acesta precum și dovada de depunere a cauțiunii, se constată că deși formal sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea textelor de lege menționate, cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din probele existente la dosarul cauzei până la această dată, se constată că rezultă indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală și presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care este cercetat.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut că acesta s-a asociat cu alți inculpați constituind un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, au falsificat instrumente de plată electronice cu care, ulterior au retras numerar din bancomate de pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei.
Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.
Art.1602alin.1 Cod procedură penală condiționează admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe cauțiune de maximul special al pedepsei ce nu poate depăși 18 ani iar încadrarea juridică pentru infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 este închisoare de la 5 la 20 de ani însă alin.2 al art.7 din Legea nr.39/2003 prevede că pedeapsa nu va putea depăși maximul special al infracțiunii scop. În cazul de față pedeapsa maximă pentru infracțiunea scop reținută în sarcina inculpatului - este mai mică de 18 de ani, sens în care cererea de liberare provizorie pe cauțiune este admisibilă.
Instanța a constatat însă că faptele pentru care este cercetat inculpatul - și ceilalți coinculpați prezintă un grad sporit de pericol social atât datorită modalității în care au fost săvârșite cât și scopului urmărit, a perseverenței inculpaților în comiterea acestor fapte și prejudiciului mare produs.
În raport de gravitatea faptei care așa cum s-a arătat denotă un pericol social ridicat, de complexitatea și anvergura cercetărilor care se efectuează, de natura faptelor care determină consecințe grave inclusiv pentru imaginea țării, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Acordarea liberării provizorii pe cauțiune este facultativă, fiind atributul instanței de a aprecia dacă liberarea provizorie pe cauțiune poate constitui o alternativă a măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie admisă cererea de liberare provizorie pe cauțiune.
In motivele de recurs inculpatul a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât potrivit art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană, persoana privată de libertate poate fi pusă în libertate, existând posibilitatea impunerii unor garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Problema liberării pe parcursul procedurii este una distinctă de analiza legalității privării de libertate și se antamează numai după stabilirea existenței unor baze legale și a unui motiv din care să rezulte conformitatea detenției cu prevederile Convenției Europene.
Refuzul automat al liberării pe cauțiune este incompatibil cu scopul reglementat de art.5 paragraful 3 din CEDO, indicându-se hotărârea din 8.02.2000 în cauza Caballer contra Marii Britanii.
Din jurisprudența Curții Europene se desprind patru motive principale pentru care se poate refuza liberarea pe cauțiune în condițiile art.5 paragraful 3.
a) riscul ca persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni să nu se prezinte la proces
b) riscul ca acuzatul o dată eliberat, să comită fapte care aduc atingere administrării justiției
c) prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni
d) apărarea ordinii publice.
Curtea Europeană analizează această prevedere prin raportare la eliberarea pe cauțiune impusă în scopul asigurării prezenței persoanei eliberate în fața instanței și apreciază cuantumul cauțiunii prin raportare la persoana privată de libertate, la patrimoniul acesteia, deci la gradul de încredere cu privire la faptul că perspectiva pierderii cauțiunii sau a executării acesteia în cazul neprezentării în fața autorităților va acționa asupra sa, pentru a preveni orice dorință de a se sustrage.
Potrivit art.160/1 și urm. pr.pen. pentru a se dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a) să existe o stare de arest legală și temeinică a învinuitului sau inculpatului, deci să existe un proces penal aflat în faza urmăririi penale fie în faza judecății, iar învinuitul sau inculpatul să fie în stare de arest preventiv.
Starea de arest preventiv trebuie să fie legală și temeinică, întrucât în caz contrar judecătorul sau instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie are obligația să dispună din oficiu revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive.
b) suspiciunea rezonabilă ca temei al arestării preventive, să vizeze săvârșirea unor infracțiuni din culpă sau a unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depășească 18 ani.
c) să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea nor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.
Din analiza condițiilor impuse de textul menționat mai sus, rezultă că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea fiind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții, starea de libertate fiind cea firească iar măsura arestării preventive fiind în lumina prevederilor Convenției Europene.
Recursul formulat de inculpat urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect că inculpatul este cercetat în dosarul DIICOT Biroul Teritorial Sălaj, cu nr.5/D/P/2008 pentru infracțiunile prev.de art.42 al.1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic.art.41 al.2 pen. art.24 al.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu aplic.art.41 al.2 pen. art.27 al.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu aplic.art.41 al.2 pen. și art.7 din Legea nr.39/2003, alături de alți inculpați.
În sarcina inculpatului se reține că acesta s-a asociat cu alți inculpați, constituind un grup infracțional organizat, având ca obiect săvârșirea de infracțiuni prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații.
Astfel, aceștia au utilizat instrumente de plată electronice sau date de identificare ale unor deținători de instrumente de plată electronice, au falsificat instrumente de plată electronice cu care ulterior au retras sume în numerar din bancomate amplasate pe teritoriul României, Franței, Olandei și Germaniei.
Prin încheierea penală nr.36 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 28 octombrie 2008 și până la data de 25.11.2008.
Ulterior prin încheierea penală nr.39 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25.11.2008 și până la data de 24.12.2008.
art.160/4 al.1 pr.pen. liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și a judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.160 al.1 și 2 iar potrivit art.160/2 al.1 și 2 pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În prezenta cauză pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 este închisoarea de la 5 la 20 ani, ceea ce nu ar permite admiterea cererii formulată de inculpat insă potrivit art.7 al.2 din Legea nr.39/2003, pedeapsa aplicată nu va putea depăși maximul special al infracțiunii scop, sens în care pedeapsa maximă ce poate fi aplicată inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia este închisoarea sub 18 ani, de unde rezultă că pe motive de legalitate cererea inculpatului este admisibilă.
Cererea formulată de inculpat nu este însă întemeiată raportat la faptele pentru care acesta este cercetat, împreună cu alți inculpați, fapte care prezintă un grad de pericol social sporit, prin modalitatea de comitere a acestora, de perseverența inculpaților, de scopul urmărit, de prejudiciul cauzat, de complexitatea cauzei, de numărul mare de participanți la săvârșirea infracțiunilor, de faptul că acestea au fost comise pe teritoriul mai multor state, respectiv România, Franța Olanda și Germania, iar prin atitudinea sa inculpatul a adus prejudicii inclusiv României, care este percepută negativ datorită faptului că cetățenii acestei țări se afirmă înafara țării în special prin fapte antisociale, ceea ce nu justifică admiterea cererii formulate de inculpat.
Punerea în libertate pe cauțiune este facultativă fiind lăsată la aprecierea instanței și nu obligație așa cum neîntemeiat susține inculpatul în motivele de recurs, întrucât atât dispozițiile CEDO art.5 paragraful 3, cât și dispozițiile art.160/4 al.1 și art.160/2 al.1 pr.pen. folosesc expresia "poate" care este o apreciere subiectivă lăsată la latitudinea instanței în funcție de anumite împrejurări și nu o obligație.
Susținerile inculpatului din motivele de recurs referitoare la faptul că nu are antecedente penale, că a recunoscut comiterea infracțiunilor, că este tânăr și că a dat declarații complete ajutând la descoperirea celorlalți inculpați, nu pot fi luate în considerare în această fază a procesului de recurs la încheierea prin care s-a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune.
Toate aceste împrejurări referitoare la personalitatea inculpatului și la comportamentul acestuia în cursul procesului urmează să fie avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
Având în vedere gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpatului, numărul participanților la comiterea infracțiunilor, modalitatea de săvârșire a acestora, aria de desfășurare a activității infracționale (pe teritoriul mai multor state), prejudiciul cauzat și urmările produse, motive pentru care instanța de fond în mod întemeiat a respins cererea formulată de inculpat privind liberarea provizorie a acestuia pe cauțiune, sens în care în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. recursul formulat de inculpat împotriva încheierii penale nr.122 din 4.12.2008 pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Sălaj, urmează să fie respins ca nefondat.
În baza art.192 al.2 pr.pen. inculpatul urmează să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 18.12.1984, aflat în Arestul IPJ S, împotriva încheierii penale nr. 122 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Sălaj.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VG/MR
19.12.08/3 EX.
Președinte:Luminița HanzerJudecători:Luminița Hanzer, Vasile Goja Ana Covrig
