Cerere de liberare provizorie pe cauțiune (art. 160 ind. 4 c.p.p.). Decizia 771/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 771/
Ședința publică de la 27 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mițamârza
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius Istrate
Grefier: - -
-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul T - Serviciul Teritorial Galați
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de inculpații -, - și împotriva încheierii din 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns inculpații în stare de arest, - asistat de apărători aleși și, - asistat de av., inculpatul asistat de avocat .
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, apreciază că încheierea instanței de fond este netemeinică și nelegală. motivarea, a putut observa că instanța de fond a apreciat că netemeinicia cererii de liberare provizorie pe cauțiune a fost motivată prin aceea că n-ar fi îndeplinite exigențele prev. de art. 1602alin. 2.pr.pen. S-a arătat modul concret de comitere a faptelor prin "natura unor asemenea infracțiuni cu amploare de fenomen național, atitudinea inculpaților" -elemente specifice eludării condițiilor procedurale prev. de art. 160 ind.2 alin. 2 raportat la art. 160 ind. 4.pr.pen. Cu privire la acest aspect, pune în discuție două chestiuni distincte. Pe de o parte, din punctul său de vedere exigențele prevăzute în art. 160 ind. 2 alin. 2 reprezintă o parte a condițiilor de admisibilitate - acest aspect rezultând în mod clar din contextul disp.art. 160 ind. 8 alin. 2.pr.pen. care fac referire la faptul că, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege anterior acestui text, instanța cu siguranță o admitea întrucât se referea la tot ce prevede textul ca și condiție la instituția liberării provizorii înainte de art. 160 ind. 8.pr.pen. Pe de altă parte, din punctul său de vedere instanța apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate s-a pronunțat și asupra îndeplinirii exigențelor art. 160 ind. 2 alin. 2, apreciind că nu mai era cazul să revină asupra acestor chestiuni când a apreciat temeinicia cererii.
Un alt aspect, al problemei respective, se referă la împrejurarea că exigențele la care face referire instanța - art. 160 ind. 2 alin. 2 în opinia sa, sunt prelucrarea literară a textelor de la art. 148 lit. b și c din pr.pen. Ele pe de o parte reprezintă o condiție de admisibilitate și trebuie îndeplinită iar pe de altă parte la art. 148 lit. b și c aceste chestiuni sunt preluate de legiuitor ca și temeiuri distincte la arestarea preventivă. Nu-și amintește faptul că din 23 ianuarie 2009, când a fost luată această măsură și până la acest moment când măsura a fost preluată succesiv și menținută de instanță după sesizarea cu rechizitoriul, ca vreodată procurorul de ședință ori procurorul de urmărire penală să susțină că in sarcina inculpaților - și - li s-ar imputa temeiurile prev. de art. 148 lit. b și Apreciază că acest aspect este incorect și inechitabil să se invoce la momentul când au fost epuizate toate argumentele avute să se vină cu o chestiune nouă care de fapt ar fi trebuit reproșată inițial. Când s-a pus problema că inculpații ar prezenta riscul să comită alte infracțiuni dacă ar fi lăsați în libertate, nu s-a pus niciodată problema dacă până la momentul depunerii cauțiunii a faptului că timp de 6 luni de la înregistrarea dosarului la instanța de fond nu s-a discutat nici măcar legalitatea măsurii. Abia acum s-a pus problema că inculpații în stare de libertate ar putea influența martori, experți, să distrugă mijloace de probă, chestiuni care nu rezultă în nici un fel din dosar, nici din conduita procesuală a inculpaților și nici din conduita lor anterioară luării măsurii arestării preventive, și din nici un vreun alt mijloc de probă administrat în cauză. Consideră că această chestiune greșită, iar aprecierea făcută de instanța de fond că cererea e neîntemeiată pe acest considerent nu este legală, nu este conform dispozițiilor legale. Argumentul în sine nu se bazează pe datele reale din dosar. Toată argumentația instanței de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor inculpaților. Această chestiune este lămurită de legiuitor când a stabilit un prag al acestui pericol social pentru admiterea unor asemenea cereri. La alin. 2 al art. 160 se spune "pentru infracțiunile pedepsite de legiuitor cu închisoare mai mari de 18 ani" -însă pentru pedepse mai mici de 18 ani se poate discuta în prezenta cauză atâta vreme cât legiuitorul permite acest lucru. Instanța de fond însă a respins o asemenea cerere arătând că asemenea infracțiuni, de asemenea natură, cu așa grad mare de pericol social este netemeinică. Dar, din spicuirea doctrinei și practicii judiciare, admiterea unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune se bazează pe ideea de încredere. Ideea de încredere se bazează pe faptul că inculpații la un moment dat puși în libertate în timpul judecății nu ar influența în vreun fel buna desfășurare a procesului penal, nu ar încerca să se sustragă de la judecată și de la executarea eventualelor pedepse stabilite, că sub garanția acestei cauțiuni și a instituirii unor obligații și restricții prevăzute de lege, procesul penal se poate desfășura în bune condițiuni în continuare. Aceste aspecte instanța ar trebui să analizeze, în contextul temeiniciei cererii, nu să se cantoneze într-o discuție interminabilă pe gradul de pericol social al faptei - lămurită de legiuitor pe natura unor astfel de infracțiuni, sau să stabilească ce anume fapte constituie fenomen național, regional, european sau mondial. Nu aceasta este rolul instanței, ci trebuie să soluționeze o cauză care este sesizată și legiuitorul stabilește clar și limitele judecății.
În aceste condiții, apreciază că erau îndeplinite toate exigențele prevăzute de lege, erau îndeplinite toate condițiile de practică și doctrină privind aprecierea ca fiind temeinică ori nu a cererii de liberare provizorie, cerere care în opinia sa trebuia admisă. Dar, se mai poate pune problema compatibilității temeiului prev. de art. 148 lit. f pr.pen. în baza căror temeiuri au fost arestați preventiv inculpații - și -, cu posibilitatea aprecierii ca fiind temeinică cererea de liberare pe cauțiune. Practica și doctrina au statuat că o asemenea posibilitate există și în cazul arestării pe temeiul art. 148 lit. f dacă a trecut o anumită perioadă de timp de la momentul luării măsurii arestării iar pericolul concret pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului s-a diluat, a dispărut cu totul - situație în care instanța ar trebui să dispună revocarea.
Practica și literatura de specialitate a statuat această chestiune și consideră că instanța de fond ar fi trebuit să se conformeze unui asemenea punct de vedere. Se poate discuta despre natura faptelor, despre cam ce probe sunt în dosar, dar instituția nu oferă posibilitatea aceasta astfel încât nici instanței nu i se permite în opinia sa să discute despre astfel de chestiuni, cum a făcut instanța de fond. Ceea ce textul prevede ca și elemente ce intră în discuțiune privind instituția liberării provizorii pe cauțiune ca și chestiune care ar contura până la urmă aceste temeiuri trebuie să justifice o eventuală soluție. Circumstanțele personale -au fost regăsite frecvent în defavoarea inculpatului precum că "nefiind la primul impact cu legea penală" arătată și în fișa de cazier judiciar a inculpatului precum și în rechizitoriu la datele despre inculpat. Inculpatul - este la primul impact cu legea penală, ca atare această afirmație nu se referă la inculpatul - - motiv invocat greșit de instanță. Este adevărat că inculpatul - a fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni, dar aceasta nu are nicio legătură cu genul de infracțiuni ce fac obiectul prezentului dosar. Dacă tot se discută de individualizarea circumstanțelor personale și individualizarea răspunderii fiecăruia în parte, aceasta trebuie să se facă corect.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie cu instituirea controlului judiciar și punerea în libertate a inculpaților.
Avocat, având în vedere că dl. av. a surprins majoritatea aspectelor care au fost de reliefat în cauză, solicită instanței a observa că judecătorul fondului a comis din punctul său de vedere un mic exces de putere în sensul că a motivat o instituție juridică cu considerente preluate din altă instituție juridică. Instituția liberării sub control judiciar sau pe cauțiune este foarte clar delimitată în Codul d e procedură penală, arătându-se ce anume trebuie discutat în cadrul acestei instituții. Instanța de fond a arătat cu totul altceva când s-a referit la pericolul social, la amploarea faptelor - afirmații nedovedite în acte statistice pentru a constata că toate infracțiunile au luat amploare așa cum a arătat Parchetul. Chiar dacă astfel de infracțiuni au luat amploare, nu asta este problema instituției liberării provizorii pe cauțiune, pentru că, așa cum a arătat si dl. av., legiuitorul a înțeles să indice un prag până la care se poate acorda, în care poate fi admisibilă această cererea, pragul de 18 ani. Instanța a făcut confuzie cu privire la antecedentele penale ale inculpatului -, având în vedere că această instituție pornește pe baza premizei de încredere pe care instanța o are în conduita ulterioară a inculpatului -prin instituirea tuturor măsurilor restrictive de libertate. În situația în care inculpatul respectă aceste condiții va putea să-și formeze opinia care poate conduce la soluționarea în mod corect a faptei, despre persoana inculpatul.
Solicită admiterea recursului, apreciind că motivarea instanței de fond este greșită și eronată aceasta preluând dintr-o altă instituție procedurală, ceea ce nu poate fi permis, și constatând că cererea de liberare pe cauțiune este temeinică și legală să se dispună în consecință prin punerea în sarcina inculpatului - a obligațiilor prevăzute de lege.
Avocatîn susținerea recursului inculpatului, solicită admiterea recursului apreciind că instanța de fond a amestecat puțin instituțiile procesuale. Inculpatul a solicitat tot o măsură restrictivă prin îndeplinirea unor obligații. Instanța de fond deși a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, ulterior a respins-o ca neîntemeiată. În opinia sa instanța a motivat în mare că această instituție se aplică pentru infracțiuni mai puțin grave - aspect contrazis, atâta vreme cât legiuitorul a stabilit doar limitele de pedeapsă și nu gravitatea pe care trebuie să o aibă sau nu anumite infracțiuni. Legiuitorul a stabilit foarte clar că această instituție se aplică unor infracțiuni care să aibă ca limită de pedeapsă până în 18 ani, condiție pe care inculpatul o îndeplinește.
Referitor la gravitatea faptei, legiuitorul, în instituția liberării provizorii pe cauțiune nu a precizat absolut nimic cu privire la gravitatea sau gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că instanța de fond eronat a considerat că nu există suficientă încredere pentru ca inculpatul să beneficieze de această măsură existând riscul ca acesta să săvârșească alte infracțiuni, sau să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea unor mijloace de probă ori prin influențarea unor părți din dosar.
Până la acest moment, și până la momentul solicitării admiterii acestei cereri nu s-a pus nici un moment problema dacă inculpat ar face aceste lucruri în situația în care ar beneficia de liberarea provizorie pe cauțiune. De asemenea, apreciază că și reținerea de către instanța de fond a unor antecedente penale pentru inculpat este eronată. Inculpatul, așa cum rezultă și din fișa de cazier, precum și în actul de sesizare, este la primul impact cu legea penală. De asemenea apreciază că acest aspect este foarte important pentru aplicarea sau nu a măsurii solicitate, întrucât disp.art. 136 alin. 8.pr.pen. stabilesc ca alegerea măsurii se face în funcție de anumite circumstanțe printre care se reamintesc antecedentele penale.
De asemenea, arată că sunt important de evidențiat și circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că are o familie, locuiește în mun. G, are 1 copil minor și până la momentul arestării era singurul întreținător al familiei. Abia după ce a fost arestat, soția sa cu un copil mic, a trebuit să se angajeze pentru a putea susține familia financiar. De asemenea, apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit un element în defavoarea inculpatului și anume atitudinea sa în fața instanței - atitudine procesuală apreciată ca justificată. Inculpatul a dat declarații atât în fața organelor de urmărire penală dar și în fața instanței de judecată, a motivat ce a făcut, ce nu a făcut și astfel, consideră că acesta a avut o atitudine corespunzătoare.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunal și în rejudecare, admiterea cererii apreciind-o ca întemeiată pentru toate considerentele arătate.
Reprezentantul Ministerului Publicapreciază că încheierea recurată de inculpați este legală și temeinică. Astfel, instanța de fond în mod corect a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a celor trei inculpați, întrucât în condițiile subzistenței temeiurilor de fapt și de drept, de la luarea măsurii arestării preventive, simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de lege nu pot conduce automat la admiterea cererilor.
De asemenea, instanța de fond la aprecierea temeiniciei cererilor inculpaților în mod corect a luat în considerare atât natura și gravitatea infracțională, cât și situația personală a fiecăruia făcându-se referire la inculpații - și - doar la ei, inculpați care nu se află la primul contact cu legea penală.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursurilor formulate de cei trei inculpat apreciindu-le ca nefondate.
Av., în replică, cu privire la subzistența temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive cât și la menținerea acestora acestea sunt în opinia sa chestiuni logice. Dacă nu ar mai fi subzistat temeiurile, automat instanța i-ar fi pus în libertate. Arată că nu se aflăm în cadrul instituției menținerii, hotărârea nu se poate motiva pe acest considerent.
Inculpatul -, în ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate cu obligația de a nu părăsi orașul sau țara.
Inculpatul -, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:
Prin încheierea de ședință din 18.11.2009 Tribunalul Galația respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpații -, - și și s-a restituit cauțiunea depusă.
Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea soluției date instanța de fond a reținut că cererea inculpaților trebuie analizată în mod deosebit prin prisma naturii și gravității activității infracționale deduse judecății dar și prin prisma analizei circumstanțelor personale ale inculpaților în general și în special pentru inculpații - și care nu se află la primul impact cu legea penală.
Se mai reține că fapta comisă de inculpați constituie un fenomen la nivel național prin amploarea luată și că, continuitatea măsurii preventive reprezintă o măsură legală, necesară și utilă desfășurării normelor în procesul penal.
Împotriva acestei soluții în termenul prevăzut de lege au declarat recurs inculpații.
Inculpații - și - prin apărători susțin că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege așa încât cererile formulate de inculpați sunt admisibile întrucât nu există riscul ca inculpații să comită noi fapte penale dacă aceștia vor fi lăsați în libertate, iar pedepsele aplicabile pentru faptele deduse judecății sunt mai mici de 18 ani.
Se solicită ca în rejudecare după casarea încheierii date de instanța de fond să se admită cererile de liberare pe cauțiune.
Inculpatul susține în motivele de recurs că instanța nu trebuie să aibă în vedere gravitatea faptelor ci condițiile prevăzute de lege și care se referă la limitele de pedeapsă care să nu fie mai mari de 18 ani, iar inculpatul îndeplinește această condiție.
Se mai susține că instanța trebuie să aibă în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta are o familie, un copil minor și este singurul întreținător.
Se solicită desființarea încheierii date de instanța de fond și admiterea cererii de liberare pe cauțiune.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.
Din verificarea încheierii recurate și analiza ansamblului probator existent la dosar Curtea constată că soluția dată de instanța de fond este temeinică și legală.
Este adevărat că legiuitorul a prevăzut și instituția liberării provizorii pe cauțiune ce apare ca un drept în procesul penal, precizând în acest sens și condițiile liberării pe cauțiune, dar acest drept invocat de inculpat în apărarea sa nu este și o obligație pentru instanța de judecată ce este investită cu astfel de cerere.
Judecătorul este acela care pentru o bună administrare a justiției, cu referire la rezonabilitatea și celeritatea judiciară urmează să aprecieze în contextul general probator, a circumstanțelor personale a fiecărui inculpat și acesta raportate la gravitatea faptelor, a condițiilor și conjuncturii în care acestea au fost comise, fără însă a evita contextul economico-social existent și rata criminalității atinsă de infracțiunile deduse judecății.
Faptul că legiuitorul a prevăzut limita maximă de 18 ani este un criteriu generos și larg, însă până la punerea în discuție doar acest criteriu instanța trebuie să aibă în vedere și cel puțin aspectele invocate în aliniatul precedent.
Faptele inculpaților sunt în viziunea legiuitorului cu un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect care se acutizează deci se are în vedere modalitatea de săvârșire a faptelor, gradul ridicat de organizare și scopul ilicit urmărit cu impact major asupra vieții sociale și economice.
La aceste aspecte se adaugă și activitățile procesuale ale fiecărui inculpat, cu tendințe de frânare a bunului mers al cercetării judecătorești.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpați.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. va fi obligat fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, ns. la 19.05.1965), ( fiul lui și, ns. la 14.06.1984) și ( fiul lui și, ns. la 01.10.1982) - deținuți în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii din 18.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
În baza art. 192 alin. 2 și 4.pr.pen. obligă pe fiecare dintre recurenții inculpați la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
-
Red.
Tehnored:
10.12.2009
Președinte:MițamârzaJudecători:Mițamârza, Ion Avram, Marcian Marius Istrate
