Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 376/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (183/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.376
Ședința publică de la 09 martie 2009
PREȘEDINTE: Simona Encean
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror
Pe rol soluționarea recursului declarat de către condamnatul împotriva sentinței civile nr.504/13 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B în dosarul - și a deciziei penale nr.719/10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul condamnat personal și asistat de avocat oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al recurentului condamnatdepune la dosar acte.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului condamnat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de către condamnat. Din actele depuse la acest termen reiese faptul că nu este vorba de rea credință, singurul venit al acestuia este pensia în sumă de 293 lei. Solicită a se observa că la plata cheltuielilor de judecată condamnatul era obligat în solidar și cu alt inculpat, deci în sarcina sa nu se poate reține reaua credință. Pentru aceste motive, consideră că sunt îndeplinite condițiile reabilitării conform art.494 și următoarele din proc.pen.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, în temeiul art.38515pct.2 lit.c din proc.pen. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei pronunțate și, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București având în vedere Decizia nr.34/2007 a ICCJ - Secțiile Unite potrivit căreia hotărârile vizând cererile de reabilitare pronunțate după intrarea în vigoare a Legii 356/2006 sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului în condițiile art.3851alin.1 lit.f proc.pen. Apreciază că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.3 proc.pen. instanța nefiind compusă potrivit legii. Cu ocazia rejudecării, instanța care va soluționa recursul trebuie să aibă în vedere dispozițiile art.499 alin.2 din proc.pen. vizând stabilirea despăgubirilor pe care trebuie să le plătească un condamnat în condițiile în care obligația de plată a fost solidară și, de asemenea, dispozițiile art.498 proc.pen. privind completarea materialului în vederea dovedirii îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art.137 din Codul penal.
Apărătorul din oficiu al recurentului condamnat, având cuvântul, arată că este de acord cu cazul de casare invocat de reprezentanta parchetului.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, solicită reabilitarea sa.
CURTEA,
Prin sentința penală nr.504 din 13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr.-, s-a dispus, conform art.135, 137 Cod penal, respingerea, ca nefondată a cererii petentului, având ca obiect acordarea reabilitării judecătorești.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că în cauză deși petentul a fost obligat în solidar cu un alt inculpat la plata despăgubirilor civile către părțile civile, conform sentinței penale nr.1439/1996 a Judecătoriei Sectorului B, acesta nu s-a conformat, iar neîndeplinirea condiției stipulate de art.137 lit.d Cod procedură penală a fost apreciată de instanță ca fiind rea-voință.
Împotriva acestei soluții a declarat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate, motivat de împrejurarea ca în mod greșit i s-a respins cererea de reabilitare neluându-se în calcul că este handicapat gradul I și ignorându-se total declarația inculpatului, care a declarat la instanța fondului ca fapta a fost comisa fără participarea petentului.
Prin decizia penală nr.719 din 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1439/1996, pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, definitivă prin decizia penală nr.620/1997, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infr. prev de art.208 alin 1 -209 lit.a,g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal și a obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor către părțile civile astfel: 7000 lei către, 1500 lei către M, 350 lei către V, 1200 lei către Angliei
In cererea prin care a solicitat constatarea reabilitării sale judecătorești, deși i
s-a pus în vedere, petentul nu a făcut dovada achitării despăgubirilor la care a fost obligat, neîndeplinind în acest mod cerința impusa în art.137 lit.d Cod procedură penală.
S-a apreciat că nu are nici o relevanta susținerea petentului că fapta ar fi fost comisa doar de numitul, cercetat în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1439/1996, pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, definitivă prin decizia penală nr 620/1997, din vreme ce ambii au fost condamnați și obligați în solidar la plata despăgubirilor civile.
Împotriva acestor hotărâri a formulat recurs petentul condamnat arătând că instanța nu a avut în vedere împrejurarea că nu a fost de rea credință, veniturile de care dispune fiind insuficiente pentru achitarea cheltuielilor la care a fost oblicat, având în vedere că primește numai o pensie de aproximativ 300 lei.
Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, MINISTERUL PUBLICa invocat incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art.3859alin. 1 pct. 3.proc.pen. arătând că instanța nu a fost compusă potrivit legii, cauza fiind soluționată în complet de 2 judecători, în condițiile în care calea de atac a hotărârii era recursul, care trebuia soluționat în complet de 3 judecători.
Analizând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate dar și din perspectiva cazurilor de casare care pot fi analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Referitor la critica formulată de către parchet, Curtea reține că potrivit deciziei nr. 34/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, dispozițiile art. 501 din proc.pen. se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât și recursului iar hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în condițiile art. 3851alin. 1 lit. f) din proc.pen.
În cauză, fiind vorba despre o hotărâre pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii 356/2006, aceasta era supusă numai căii de atac a recursului, nu și a apelului.
Parchetul a invocat faptul că tribunalul ar fi soluționat cauza într-o compunere greșită, de doi judecători. Curtea constată că problema care se ridicăeste aceeacalificării căii de atacși nu a compunerii completului, căci Tribunalul nu a judecat un apel într-o compunere greșită,ci a soluționat un apel pe care legea nu îl prevede, sentința fiind supusă numai căii de atac a recursului.Așadar completul a fost legal compus raportat la calificarea care a fost dată căii de atac formulată de către condamnat, astfel că motivul de recurs invocat oral de către parchet nu poate fi analizat din prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 3.proc.pen.
Textul care permite cenzurarea hotărârilor sub acest aspect este art. 3859pct. 11.proc.pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța a admis o cale de atac neprevăzută de lege. dispoziției nu este de admitere a căii de atac, ci deacceptarea soluționării unei căi de atac neprevăzute de lege, indiferent dacă a fost admisă sau respinsă. Așadar, teoretic, critica formulată de către parchet ar putea fi analizată din perspectiva acestui caz de casare. Numai că, parchetul nu a formulat recurs în cauză, invocând aceste critici în recursul condamnatului, iar potrivit dispozițiilor art. 3859alin. 3.proc.pen. cazul de casare prevăzut de pct. 11 poate fi luat în considerare din oficiu numai cândacestaa influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Or, nu se poate considera că admiterea căii de atac neprevăzute de lege (în sensul arătat mai sus) a influențat hotărârea în defavoarea recurentului din prezenta cauză. Soluția de respingere a apelului pronunțată este urmarea analizării fondului cauzei, fără nicio legătură cu calificarea căii de atac.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că soluția pronunțată de către tribunal, ca instanță de apel nu mai poate fi cenzurată din prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 11.proc.pen.
În ceea ce privește criticile formulate de către recurent, Curtea le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de pct. 10.proc.pen. în condițiile în care se invocă faptul că instanța de apel nu a verificat în nici un fel dacă neachitarea despăgubirilor la care a fost obligat se datorează sau nu relei sale voințe.
Sub acest aspect Curtea reține că, într-adevăr, instanța de apel s-a limitat a constata faptul că petentul nu a făcut dovada achitării despăgubirilor la care a fost obligat, fără a analiza în nici un fel dacă neplata acestora se datorează sau nu relei voințe a condamnatului. Cercetarea acestor împrejurări, care au natura unor cereri esențiale, era obligatorie în cauză, întrucât, puteau conduce la o pronunțarea unei alte soluții (fixarea unei termen de până la 6 luni pentru a achita în întregime sau în parte suma datorată, sau chiar admiterea cererii). Pe de altă parte, având în vedere existența obligației solidare, exista și posibilitatea (art. 499 alin. 2.proc.pen.) ca instanța să stabilească o sumă pe care condamnatul să o achite în vederea reabilitarii.
Această analiză se impunea cu atât mai mult cu cât condamnatul invoca, prin cererea de apel aspecte care puteau conduce la formarea unei concluzii în ceea ce privește veniturile sale (acesta arăta că este handicapat de gradul 1 grav).
Curtea reține că nepronunțarea asupra acestor aspecte de către instanța de apel atrage incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 10.proc.pen. situație ce conduce la admiterea recursului, casarea deciziei recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Imposibilitatea cenzurării deciziei pronunțate de către instanța de apel din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859pct. 11.proc.pen. cât și principiul non reformatio in pejus, aplicabil și cu ocazia rejudecării după casare, vor conduce la rejudecarea cauzei tot ca apel, nelegalitatea deciziei sub acest aspect nemaiputând fi înlăturată.
Cu ocazia rejudecării tribunalul urmează să aibă în vedere și actele depuse de condamnat în fața instanței de recurs.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.504 din 13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B și a deciziei penale nr. 719 din 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /23.03.2009
Dact. 2 ex./18.03.2009
Președinte:Simona EnceanJudecători:Simona Encean, Silvia Cerbu, Lucia Rog
