Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Decizia 599/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 41930/3/2008
772/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 599
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.04.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 303/F/19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspunde recurentul condamnat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședința, după care:
Constatând că nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat, hotărârea fiind legală și temeinică, în sensul respingerii cererii de reabilitare, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art.137 alin.1 lit.d pr. pen. respectiv acesta nu a făcut dovada achitării a despăgubirilor la plata cărora a fost obligat prin sentința de condamnare.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.303 din 19.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună reabilitarea sa judecătorească din condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 182 din 08.10.1996 a Tribunalului București, Secția I penală.
În motivarea cererii, petentul a arătat în esență că prin sentința penală nr. 182 din 08.10.1996 a Tribunalului București, Secția I Penală a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. și b în condițiile art. 65.pen, cu aplicarea art. 71 și 64.pen. Pedeapsa aplicată a fost executată în perioada 10.07.1995 - 10.01.1998, iar de la data executării și până în prezent nu a mai suferit nicio condamnare, astfel încât în intervalul de timp prevăzut de art. 135.pen nu a suferit o nouă condamnare și a avut asigurată existența prin muncă cinstită. De asemenea, în toată această perioadă, a avut o bună conduită, achitându-și obligațiile ce-i revin.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 137.pen și art. 494-498. pr. pen.
În dovedirea cererii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori.
Petentul a depus la dosar sentința penală nr. 182 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală la data de 08.10.1996 în dosarul 3135/1995 (filele 5-6 dosar) și certificat de cazier judiciar (fila 7 dosar).
La termenul de judecată din data de 27.11.2008, petentul a depus o completare scrisă la cererea de reabilitare prin care a arătat că are domiciliul în Comuna, Jud. I, iar din anul 2001 și până în prezent este angajat ca șofer la SC SRL. De asemenea, a mai depus o caracterizare eliberată de SC SRL (fila 12 dosar).
La solicitarea instanței, IGPR - Serviciul Judiciar a comunicat relațiile solicitate. De asemenea, a mai fost atașată sentința penală nr. 182 din 08.10.1996 a Tribunalului București, Secția I Penală cu un referat întocmit de grefierul delegat la Biroul de executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum și stadiul pedepsei executate, precum și un certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale (fila 23 dosar).
La termenul de judecată din 22.01.2009, petentul a învederat instanței faptul că a înmânat personal numitele și suma de 5000 USD, arătând însă că a pierdut chitanța care atesta plata acestei sume.
În aceste condiții, la solicitarea petentului, instanța a dispus emiterea unei adrese la Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor pentru identificarea domiciliului numitele și, însă față de insuficiența datelor avute la dispoziție, relațiile solicitate nu au putut fi obținute.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 182 din 08.10.1996 a Tribunalului București, Secția I Penală, petentul condamnat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b pen. Conform art. 350. pr. pen. a fost menținută starea de arest preventiv, dispunându-se computarea prevenției de la 10.07.1995 la data de 08.10.1996. Sub aspectul laturii civile s-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 5000 USD către numitele și, iar în baza art. 191. pr. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În executarea acestei pedepse a fost emis nr. 249/26.11.1996, pedeapsa aplicată fiind executată în intervalul 10.09.1995-09.01.1998.
Examinând cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul, instanța a reținut că termenul de reabilitate era împlinit la data introducerii cererii de reabilitare judecătorească. De asemenea, din actele de la dosar rezultă că petentul nu a suferit o nouă condamnare în cursul termenului de reabilitare, a avut o bună conduită și își are asigurată existența prin muncă, fiind angajat în funcția de conducător auto la o societate comercială.
Din analiza succintă a dispozitivului sentinței penale de condamnare rezultă însă că petentul a fost obligat la plata sumei de 5000 USD către numitele și, or, potrivit art. 137 alin. 1 lit. d pen.cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat a achitat în întregime cheltuielile de judecatăși despăgubirile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunțat la despăgubiri sau când instanța constată că cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile referitoare la dispozițiile civile din hotărârea de condamnare.
Petentul a susținut că a achitat suma de bani la plata căreia a fost obligat prin hotărârea de condamnare, însă nu a administrat nici un mijloc de probă în dovedirea acestor afirmații.
În consecință, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de lege pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească.
Împotriva sentinței penale a declarat recurs condamnatul, fără să expună motivele.
Examinând din oficiu cauza în temeiul art.3856alin.1 și 3. pr. pen. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a apreciat în mod corect că cererea de reabilitare nu este întemeiată, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art.135 Cod penal, reabilitarea judecătorească este supusă unor condiții cumulative, iar în speță aceste condiții nu au fost îndeplinite în totalitate.
Așa cum instanța de fond a reținut în concordanță cu actele și lucrările dosarului, condamnatul nu a achitat cheltuielile de judecată și despăgubirile stabilite prin hotărârea de condamnare, limitându-se să afirme că a plătit aceste cheltuieli, fără să dovedească însă această împrejurare.
O asemenea dovadă nu a fost făcută nici în fața instanței de recurs în fața căreia, deși legal citat, condamnatul nu s-a prezentat pentru susținerea căii de atac exercitate.
După terminarea ședinței de judecată, la dosar au fost depuse note scrise prin care apărătorul care s-a prezentat în fața instanței de fond, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua legătura cu condamnatul, precum și recalificarea căii de atac ca fiind apel, în conformitate cu disp.art.501 pr. pen.
Față de momentul la care a fost depusă cererea, respectiv după închiderea dezbaterilor și în lipsa dovezii referitoare la încheierea contractului de asistență juridică (la dosar nefiind depusă împuternicire avocațială pentru judecarea recursului) cererea nu poate fi luată în considerare.
Chiar și în atare condiții, Curtea ține să precizeze referitor la calificarea căii de atac, că în interpretarea dispozițiilor art.501 și art.3851alin.1 lit.f pr. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2008, prin Decizia în interesul legii nr. XXXIV din 7 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 501 din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că:
1. Hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse apelului cât și recursului.
2. Hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în condițiile art. 3851alin. 1 lit. f din Codul d e procedură penală.
În speță, sentința recurată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr.356/2008, așa încât nu poate fi atacată decât cu recurs.
Față de cele reținute, în baza art.38515pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat, iar în temeiul art.192 alin.2 pr. pen. va obliga recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 303 din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex.
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera
