Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Sentința 69/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - conflict negativ de competență

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 69

Ședința publică de la 19 Martie 2008

PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Drobeta Turnu S și Tribunalul Mehedinți, privitor la cererea de reabilitare formulată de petentul GH. - domiciliat în comuna, sat, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul Gh..

Procedura de citare, este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, a solicitat să se stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dr Tr S, având în vedere și recursul în interesul legii pronunțat în această materie de ICCJ.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Din actele și lucrările existente în dosarul cauzei, reține următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta Turnu S la data de 12.11.2007, înregistrată sub nr-, petentul Gh. a solicitat reabilitarea sa față de condamnările aplicate prin sentințele penale cu nr. 1552/1991, nr. 1994/1998, nr. 1979/2001, nr. 2467/2002 și nr. 1706/2004 pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu S, precum și față de pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 102/1999 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Prin sentința penală nr. 1616 din 06 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulat de petentul Gh., în favoarea Tribunalului Mehedinți, constatându-se în acest sens că, printre condamnările pentru care se cere reabilitarea în speță, este și aceea pronunțată de Tribunalul Mehedinți prin sentința penală nr. 102/1999, fapt ce s-a apreciat că atrage competența tribunalului, conform dispozițiilor art. 494.C.P.P. potrivit cărora, competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești, este instanța care a judecat în primă instanța cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea.

Primind cauza spre soluționarea cererii de reabilitare formulată de petentul Gh., Tribunalul Mehedinția înregistrat-o la data de 18.12.2007, sub nr-, iar prin sentința penală nr. 77 din 28 februarie 2008, dispus în baza art. 42.C.P.P. declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de reabilitare formulată de petent, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu S.

În baza art. 43 alin. 1 C.P.P. s-a înaintat cauza la Curtea de APEL CRAIOVA, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 100 lei, s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Mehedinția avut în vedere decizia nr. 83/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 4142alin. 3.C.P.P. și împrejurarea că, în prezent, infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 102/1999 a Tribunalului Mehedinți (infr. prev. de art. 239 alin. 1.Cod Penal, art. 208-209 lit. a Cod Penal, art. 35 alin. 1, art. 35 alin. 2 și art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966) se judecă în primă instanță de judecătorie, ținând seama și de data introducerii cererii de reabilitare - 12.11.2007.

Astfel, s-a apreciat că, în speță, competentă cu judecarea cererii de reabilitare judecătorească formulat de petentul Gh., este Judecătoria Drobeta Turnu S și, ivindu-se un conflict negativ de competență, conform dispozițiilor art. 43 alin. 1 C.P.P. s-a dispus sesizarea Curții de APEL CRAIOVA - instanța superioară comună - în vederea soluționării acestui conflict.

Primind cauza spre soluționarea conflictului negativ de competentă apărut, Curtea de Apel a înregistrat-o sub nr-, la data de 04 martie 2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prin decizia nr. 83 din 2007 ICCJ a fost admis recursul în interesul legii și s-a statuat că dispozițiile art. 494 teza I se C.P.P. interpretează în sensul că, în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare în momentul introducerii cererii.

Or, la data introducerii cererii de reabilitare, competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor pentru care a fost condamnat petentul aparținea judecătoriei, astfel că, văzând și disp. art. 43.C.P.P. se va stabili competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul Gh. pentru condamnările aplicate prin sentințele penale nr. 1552/1991, nr. 1994/1998, nr. 1979/2001, nr. 2467/2002 și nr. 1706/2004 pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu S și sentința penală nr. 102/1999 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu S, județul

Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul GH. (domiciliat în comuna, sat, județul M) în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu S, județul

În baza art. 192 alin. 3 C.P.P.;

Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2008.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Dact. 3 ex./

27.03.2008

Președinte:Sorina Petria Mitran
Judecători:Sorina Petria Mitran

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de reabilitare (art.494 și următoarele c.p.p. art.134 și următoarele cod penal). Sentința 69/2008. Curtea de Apel Craiova