Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 227/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 227
Ședința publică de la 19 Martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Membri Sorina Petria
- - - - judecător
- judecător
Grefier a
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 306 de la 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns partea vătămată, asistată de avocat, apărător ales și inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost ascultat inculpatul, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, acestea fiind nelegale și netemeinice, deoarece martora a declarat că l-a văzut pe inculpat plecând de la locul faptei, declarație care se coroborează cu cea a martorului, instanțele nu au avut în vederea și cea de-a doua faptă în legătură cu care martorul a arătat că l-a văzut pe inculpat când a dat foc.
Avocat pentru partea vătămată, arată că achiesează la concluziile reprezentantului parchetului, precizând că instanțele au pronunțat hotărâri greșite în condițiile în care martora a susținut constant că l-a văzut pe inculpat plecând de la locul incendiului, declarație susținută și de martora. În concluzie, solicită admiterea recursului în baza art. 38515pct. 2 lit. d rap. la art. 3859pct. 18 cod pr.penală.
Avocat pentru inculpat, solicită respingerea ambelor recursului ca nefondate, instanțele au dat dovadă de rol activ, declarația martorei nu este suficientă pentru condamnarea inculpatului, doctrina stabilind că o persoană nu poate fi condamnată numai pe baza declarației unui singur martor. Pe de altă parte, declarațiile celorlalți martori sunt în contradicție cu declarația martorei, iar în procesul verbal întocmit de pompieri și semnat de martora, se arată drept cauză a incendiului, o țigară aruncată la întâmplare.
Inculpatul precizează că își însușește concluziile apărătorului și arată că martora a pus adevărul pompierilor.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 4143 din 29.09.2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 5219/P/2005, n baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. c C.P.P. s-a dispus chitarea inculpatul fiul lui și, născut la data de 31 08 1937 în com., jud. D, domiciliat în com., sat, pentru art. 217 alin. 1, 4 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp.
S-a respins acțiunea civilă a părții civile.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a onstatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. l459/P/2004 din data de 29 04 2004 fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii pr ev. și ped. de art. 217 alin. 1, 4 Cp, cauza înregistrându-se pe rolul Judecătoriei Craiova sub numărul 11 652/2004.
Din actul de sesizare a instanței s-a reținut că în noaptea de 14/ 15 nov. 2004 martorii și au observat că pe terenul părții vătămate, situat la ieșirea din satul, a izbucnit un incendiu. .-se spre locul incendiului, a observat o persoană de sex masculin care se îndepărta dinspre loc ul incendiului spre locuința lui, deci spre ieșirea din sat. Această persoană era îm brăcată în salopetă de culoare închisă și avea pe cap o de iarnă. Martora 1-a recunoscut pe inculpat și i-a spus și martorului acest lucru. artorul a observat, de asemenea, în aceeași noapte, la aceeași oră, un îmbrăcat în salopetă de culoare neagră și având o de iarnă pe cap, cu m se îndepărta dinspre locul incendiului, trecând pe lângă mașina sa. Martorul se afla pe drumul de exploatare, la ieșirea din satul, la aproximativ 300-400 distanță de locuința lui. Martorul, ajuns la locul incendiului a aflat de la martora ca acel se numea zis "". a fost stins de Grupul de pompieri Oltenia.
De asemenea, s-a mai reținut că în noaptea de 20/ 21 nov. 2006 partea vătămată a observat că o căpiță de fân de pe terenul său a luat foc și, ajungând la locul incendiului 1-a observat pe care se îndrepta spre ea. Acesta s-a speriat și a fugit spre râul Partea vătămata l-a trezit pe martorul căruia i-a povestit ce s-a întâmplat și pe cine a observat. Pompierii au intervenit pentru a stinge focul. În aceeași noapte partea vătămată a spus și martorei că 1-a observat lângă foc pe. Partea vătămată se află în relații de dușmănie cu inculpatul, având pe rolul instanței un proces cu termen la data de 21 nov. 2003. Aceasta afirmă că incendiul a fost produs de inculpat pentru aod etermina să-și retragă plângerea.
Starea de fapt reținută a fost probată cu: procesul-verbal de consemnare a plângerii orale, declarațiile părții vătămate, procesul - verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, procese-verbale de intervenție întocmite de Grupul de Pompieri Oltenia, procese-verbale de contravenție privind pe, declarațiile inculpatului.
În drept, organele de urmărire penale au apreciat că faptele realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 217 alin. 1, 4 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp și au dispus trimiterea inculpatului în judecată.
Prin sentința penală nr. 723 din 24 02 2005 Judecătoriei Craiovas -a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. c pentru C.P.P. art. 217 alin. 1, 4 Cp cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp și s-a respins acțiunea civilă a părții civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, susținând ca instanța de fond s-a bazat pe o situație de fapt eronată.
Prin decizia penala nr. 388 din 7 09 2005 Tribunalul Dolja admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, a desființat sentința Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu motivarea că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ și trebuie să reia o parte din cercetarea judecătorească și să audieze alți martori, a căror prezență la fața locului reiese din depozițiile martorilor deja audiați.
În rejudecare, potrivit probelor administrate, instanța reținut în fapt că n noaptea de 14/ 15 nov. 2003, în jurul orelor 24.00-1.00 martorii si au ieșit din locuința martorei și au observat un foc la căpițele de fân aflate pe terenul părții vătămate. Au țipat după ajutor și s-au îndreptat în fugă spre locul incendiului, fiind urmați la câteva minute și de martora care i-a auzit strigând. Toți trei s-au îndreptat spre locul incendiului pentru a ajuta partea vătămată și pompierii să-l. Cei trei au observat o persoană trecând în fugă spre satul, spre pădure. Martorul a declarat că nu poate preciza cine a fost acea persoană, nu a recunoscut-o, nu poate afirma cu certitudine dacă era un tânăr sau o persoană în vârstă. Martorul a fugit aproximativ 20 după acea persoană, după care a renunțat fiindu-i frică și pentru că era foarte întuneric. Acesta a declarat că martora nu a pronunțat nici un nume în acel moment și nu i- spus că acea persoană ar fi inculpatul. La locul incendiului, martorul a auzit-o doar pe partea vătămată spunând că autorul ar fi inculpatul, dar nu și pe martora. Pe de altă parte, martora, care s-a îndreptat alături de și spre locul incendiului, declarând contradictoriu că martorul nu a alergat după acea persoană fiindu-i frică. La fel a susținut și martora că acea persoană care a trecut în fugă pe lângă cei trei nu a fost recunoscută de, iar aceasta nu a pronunțat nici numele, nici porecla inculpatului. Martora bănuiește ca ar fi un mai tânăr, după felul în care alerga spre pădure și nu a reținut dacă purta o căciula pe cap sau nu. La locul incidentului, martora a afirmat că nu a auzit pronunțându-se numele inculpatului ca fiind principalul suspect.
Martora este singura care a afirmat că, alergând spre locul incidentului, împreună cu și, 1-a observat și recunoscut pe inculpat în lumina focului și că acesta purta o salopeta neagră și o căciula de iarnă cu. Aceasta a susținut că ar fi spus cine ste persoana care alerga spre, atât lui, cât și martorului la locul faptei.
S-a arătat că susținerile sale au fost contrazise atât de martorii și, dar și de către martorul. Acesta din urmă a declarat că a observat doar un care a trecut în grabă pe lângă mașina sa, pe câmp, dar nu 1-a recunoscut, nu poate afirma dacă era tânăr sau și nici cum era mbrăcat, ci doar că avea haine de iarnă. Mai mult, martorul contrazice cele declarate de, afirmând că nu i-a spus niciodată acesteia că l-ar fi observat pe inculpat. De asemenea, martorul a susținut că nici martora nu i-a spus,1a rândul său, că l-ar fi observat și recunoscut anterior pe inculpat. Martorul a declarat onsecvent aceste fapte, inclusiv la urmărirea penală începută împotriva sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Observând și conținutul procesului-verbal de intervenție încheiat de pompieri la de 15 nov. 2006 s-a constatat că nu a fost indicată nici o persoană suspectă, deși artora a semnat acest proces verbal și a declarat ca 1-a recunoscut pe incendiator și a spus mai multor persoane acest fapt.
În noaptea de 20/ 21 nov. 2003, partea vătămata a observat că pe terenul său a luat oc o căpiță cu fân. Aceasta s-a speriat și a strigat la vecinul său și au chemat pompierii. Părții vătămate s-a făcut rău și după ce a fost condusă în casă, a declar at în fața martorului că l-ar fi observat la locul faptei pe inculpat. Ma rtorul nu a fost martor ocular și a declarat că în fața pompierilor nu s-a vehi culat numele inculpatului ca fiind un posibil suspect, deși în procesul-verbal de contra venție apare numele inculpatului.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului, materialul probator administrat în cauză confirmând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, respectiv depozițiile martorei atât la urmărirea penală, cât și la instanță și ale martorilor și, date în faza de urmărire penală. Un alt argument pentru vinovăția inculpatului este, în opinia parchetului, atitudinea nesinceră a acestuia cu privire la locul unde s-a aflat în noaptea incendiilor, schimbându-și declarația pe măsură ce susținerile sale erau infirmate.
În motivele de apel depuse la dosar, partea civilă a criticat, de asemenea, sentința, considerând că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului și menționând depozițiile martorilor și, care au relatat că în noaptea incendiului se discuta că inculpatul ar fi pus focul. În plus, partea civilă a mai menționat și declarațiile neconstante ale inculpatului, care îi demonstrează vinovăția.
Prin decizia penală nr. 306 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, au fost respinse apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea civilă, fiind obligată apelanta - parte civilă la 10 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În motivare, tribunalul a arătat că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că apărările contradictorii ale inculpatului nu reprezintă o dovadă suficientă de vinovăție în comiterea infracțiunilor, cât timp singura probă care îl incriminează este depoziția martorei. acesteia nu se coroborează însă cu restul probelor aflate la dosar. Astfel, deși a pretins că le-a comunicat imediat martorilor și că persoana pe care aceștia o văzuseră pe lângă locul incendiului este inculpatul, nu a menționat această împrejurare nici măcar în declarația dată la urmărirea penală. Tânăra care îl însoțea pe acesta, audiată în faza de cercetare judecătorească, a arătat că nici ea nici nu au recunoscut persoana care fugea de la locul incendiului, dar a presupus că este de vârstă tânără după viteza cu care se deplasa și că nu li s-a precizat de către numele acestei persoane. Mai mult, a susținut, nu putea să vadă persoana respectivă, pentru că a ieșit mai târziu din casă. Martorul, audiat de mai multe ori în faza de cercetare judecătorească, a susținut constant că nu a recunoscut persoana pe care a văzut-o trecând pe lângă autoturismul său și a negat că i s-ar fi precizat de către că a recunoscut-o pe aceasta drept inculpatul.
S-a mai reținut de către tribunal, că în procesul verbal de intervenție întocmit la data de 15.11.2003 (data primului incendiu) de către Grupul de Pompieri "Oltenia" s-a menționat drept sursă probabilă a incendiului o țigară aruncată la întâmplare. Acest proces verbal a fost semnat în calitate de martor de către, care ar fi avut astfel posibilitatea să-l denunțe pe inculpat drept făptaș. De asemenea, partea civilă a formulat pentru prima dată plângere la poliție, reclamând incendierea căpiței de fân doar în data de 21.11.2003, după cel de-al doilea incendiu, când a declarat că l-a văzut prin preajma focului pe inculpat și a menționat și faptul că tot inculpatul ar fi declanșat incendiul din data de 15.11.2003.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și partea vătămată.
Recurenții au invocat motivul de recurs prev. de art. 3859pct. 18 cod pr.penală, arătând că în mod greșit inculpatul a fost achitat în condițiile în care a susținut că l-a văzut pe inculpat plecând de la locul incendiului, declarație care se coroborează cu întreg materialul probator administrat la urmărirea penală.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că sunt nefondate.
Singura martoră care susține că l-a văzut pe inculpat plecând de la locul incendiului din noaptea de 14/ 15 noiembrie 2003, este, însă aceasta a avut o atitudine oscilantă, în sensul că la instanța de fond, în cadrul primului ciclu procesual, a revenit asupra declarației dată în faza de urmărire penală, susținând că nu a observat nici o persoană în zonă și, implicit nu l-a identificat pe inculpatul. Totodată, a specificat faptul că declarațiile din faza de urmărire penală nu au fost scrise de ea, ci de lucrătorii de poliție.
În urma cercetării sale pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1384/P/2005, a arătat, cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond, că numai declarațiile date la urmărirea penală și la tribunal corespund adevărului.
Ori, o astfel de atitudine a acestei martore, a îndreptățit instanțele să nu se raporteze la declarația acesteia la stabilirea stării de fapt, în condițiile în care, celelalte probe nu susțin varianta prezentată de.
Astfel, martorii, au arătat că nu le-a spus că l-ar fi văzut pe inculpat plecând de la locul incendiului din noaptea de 14/ 15 noiembrie 2003.
Pe de altă parte, martora a precizat, că a presupus că persoana care fugea de la locul incendiului era o persoană tânără, după viteza cu care se deplasa, ceea ce întărește concluzia că inculpatul nu a fost prezent în acel loc, deoarece acesta are o vârstă înaintată. Martorul a arătat că el a ajuns primul la locul incendiului și nu a putut recunoaște dacă persoana care era în preajmă, era femeie sau, nu a putut distinge culoarea hainelor pe care le purta. A mai susținut, că a ajuns după el lângă incendiu, aspect care duce la concluzia că aceasta nu avea cum să observe acea persoană.
Declarația martorei nu se coroborează nici cu procesul verbal întocmit la data de 15 noiembrie 2003, de Grupul de Pompieri Oltenia, în care se menționează drept sursă probabilă a incendiului, o țigară aruncată la întâmplare.
Ori acest proces verbal a fost semnat în calitate de martor de către, care nu a făcut nici o precizare în sensul că l-ar fi văzut pe inculpat plecând de la locul incendiului.
În ceea ce privește incendiul din noaptea de 20/ 21 noiembrie 2003, singura persoană care a susținut că inculpatul este autorul, a fost partea vătămată, neexistând alte probe care să se coroboreze cu declarația acesteia, astfel, martorul, a arătat că nu a fost martor ocular și nici nu a auzit în acea seară că inculpatul ar fi persoana care ar fi incendiat bunurile părții vătămate.
Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe, iar în cauză, probele în acuzare nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința autorului faptei, în mod corect s-a dat eficiență regulii, potrivit căreia, "orice îndoială este în favoarea inculpatului - in dubio pro reo".
Deoarece nu există alte cazuri de casare din cele prev. de art. 3859cod pr.penală, care pot fi invocate din oficiu, ținând cont de dispoz. art. 38515pct.1 alin.1 lit. b cod pr.penală, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispoz. art. 192 alin2. cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 306 de la 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Obligă pe partea vătămată la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 19 martie 2008.
- - - - -
Grefier,
a
Red.jud.
IB/ 27.03.2008.
20 martie 2008,
C va urmări și încasa de la rec.văt.p., suma de 40 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Membri Sorina Petria
