Cerere de restituire a lucrurilor (art.169 c.p.p.). Decizia 185/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 205/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 185/
Ședința publică de la 01 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată- -
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București - reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursului declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din 15.01.2010, pronunțată de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a-II- Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat intimata-petentă, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.56/01.02.2010, atașată la fila 4/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei-petente solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia dorește să depună copie de pe contractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în satul, comuna, jud.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC,având cuvântul, arată că nu se opune.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorul intimatei-petente și ia act de depunerea la dosar a copiei de pe contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în satul, comuna, jud.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC,având cuvântul, solicită să se constate că încheierea de ședință din 15.01.2010, pronunțată de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a-II- Penală în dosarul nr- este nelegală și netemeinică, întrucât prin aceasta a fost admisă cererea formulată de către prin care aceasta a solicitat restituirea bunurilor ridicate din dormitorul său, cerere care în opinia sa nu este justificată.
La acest termen de judecată s-a depus un înscris dar, în opinia sa, nu justifică sumele de bani ridicate cu ocazia efectuării percheziției, nu au fost administrate probe, nu s-a făcut dovada că este o persoană interesată și că ar avea vreo calitate în acest dosar.
Mai susține că, s-a arătat de către această persoană că bunurile îi aparțin pentru că acestea au fost găsite în dormitorul acesteia, dormitor care se află în casa în care locuiește împreună cu. Or, bunurile au fost ridicate în scopul indisponibilizării pentru dovedirea legăturii cu faptele pentru care este cercetat și anume infracțiunea de sprijinire a unui grup organizat constituit de ceilalți coinculpați din dosar având ca scop săvârșirea de infracțiuni grave.
Potrivit art. 169/1 teza ultimă Cod procedură penală orice altă persoană care pretinde un drept asupra bunurilor ridicate poate cere potrivit art. 168 Cod procedură penală stabilirea acestui drept și apoi restituirea acestor bunuri.
Motivarea tribunalului este în sensul că bunurile nu au legătură cu obiectul cauzei pentru care este cercetat inculpatul, dar nu stabilește dreptul numitei asupra acestor bunuri de a-i fi restituite petentei.
În acest sens, invocă decizia penală nr.10/2010 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a-II-a Penală, cu solicitarea de a se constata că TRIBUNALUL BUCUREȘTI nu s-a conformat recomandărilor acestei instanțe și nu a administrat probe în dovedirea calității acestei persoane cu privire la bunurile solicitate.
Ca atare, în temeiul art. 385/9 pct.10 și 18 Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea în partea a încheierii de ședință atacată în ce privește cererea de restituire a bunurilor formulată de către petenta și reținerea cauzei spre rejudecare.
Apărătorul intimatei-petente, având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca nefondat și menținerea încheierii de ședință atacată ca legală și temeinică.
Cu privire la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțată de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI, precizează că din concluziile puse de către MINISTERULUI PUBLIC nu a rezultat în ce constă această nelegalitate
În ce privește susținerea reprezentantului MINISTERULUI PUBLIC în sensul că nu s-au administrat probe, solicită să se observe că prin decizia 10 instanța de recurs spune că nu s-a cercetat îndeajuns și nu s-a motivat pe ce se întemeiată restituirea făcută către.
Or, în încheierea dată ulterior, instanța de fond a motivat, a dovedit și a făcut aprecieri foarte clare cu privire la probele administrate, întrucât la dosar există aceste dovezi.
Referitor la susținerea în sensul că, contractul de vânzare-cumpărare nu are nici o legătură cu prezenta cauză dedusă judecății, precizează că acest contract a fost ridicat din casa petentei la data de 09.02.2007 și există specificația acestui înscris încă din procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Or, în aceste condiții consideră că reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC ori se află într-o gravă eroare, ori în necunoașterea dispozițiilor legale în vigoare, având în vedere că poate face asemenea afirmații, pentru că un act ce este ridicat de organul care efectuează o cercetare la fața locului sau o percheziție, este constituită ca și probă, odată ce a fost menționată în acel proces-verbal de percheziție.
Mai mult decât atât, la momentul efectuării percheziției parchetul avea obligația potrivit art. 109 Cod procedură penală să constate care documente, bunuri sau valori au sau nu legătură cu cauza și care nu au și după aceea aveau obligația să restituie bunurile ridicate ce s-au dovedit a nu avea legătură cu cauza.
La momentul ridicării sumei de bani, s-a făcut dovada prin acel contract de vânzare-cumpărare găsit la momentul efectuării percheziției și până în prezent și el nu este luat în seamă, consideră că nu este vina nici a apărării și nici a instanței de fond.
Prin urmare, în ceea ce privește bunurile respective, odată ce apare în procesul-verbal de percheziție și se menționează că se ridică bunurile din domiciliul acesteia, poate fi domiciliul mai multor persoane, însă odată ce sunt în domiciliul său are legătura cu cauza și este făcută dovada suficientă a dreptului său de a solicita restituirea. Nu contează că în această cauză mai sunt alte persoane care sunt cercetate. Petenta nu este cercetată și calitate de persoană interesată.
Mai arată că, parchetul trebuia să facă dovada că acele bunuri nu îi aparțin petentei și că nu are dreptul să solicite aceste bunuri, dar și în această situație există prevederile art. 168 și 169 Cod procedură penală care prevăd că poate face cerere de restituire și persoana care le deține în acel moment.
În acest sens, solicită să se constate că există și dreptul și calitatea în privința petentei.
Mai mult decât atât, solicită să se observe că parchetul nu a făcut nici o referire în rechizitoriul întocmit, fiind și aceasta o încălcare flagrantă a legii, câtă vreme acel act a fost verificat și poartă semnătura procurorului ierarhic superior și pentru acest aspect s-a dispus restituirea a cauzei către parchet pentru motive pentru care unul dintre ele vizează tocmai acest aspect.
Pe fondul cererii, solicită să se constate că este legală și temeinică încheierea de ședință atacată.
Solicită să se observe că TRIBUNALUL BUCUREȘTI potrivit art. 169 alin.1 Cod procedură penală spune că dacă parchetul constată că dacă bunurile ridicate de la orice persoană pe care le-a primit spre a le păstra vor fi restituite în cazul în care acestea nu duc la acea tergiversare și nu aduc atingere aflării adevărului.
Totodată, solicită să se observe și motivarea, potrivit căreia ridicarea acestor bunuri au fost ridicate cu încălcarea prevederilor legale în materie și nu se mai impune păstrarea acestora în custodia statului.
Pe de altă parte instanța de fond arată că aceste bunuri au fost ridicate fără a avea legătură cu faptele săvârșite de și s-a bazat pe această afirmație pe faptul că aceste bunuri nu aparțin nici unei persoane care au calitate de părți vătămate sau reclamante, că în ceea ce îl privește pe acesta este cercetat doar pentru ultraj contra bunurilor moravuri și deranjarea ordinii și liniștii publice fiind implicat într-o altercație și nici o persoană care fac parte din acest incident nu s-a prezentat să se constituie ca parte civilă.
Or in aceste condiții, consideră că cererea formulată de persoana interesată este întemeiată și se impune admiterea acesteia, iar recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este neîntemeiat și nefondat, motiv pentru care solicită respingerea acestuia ca nefondat și neîntemeiat.
Referitor la dispozițiile art. 385/18 Cod procedură penală consideră că, având în vedere felul în care a motivat și a dovedit instanța de fond că există această cercetare făcută, scoțând în evidență inclusiv această administrare de probe făcută anterior în ceea ce privește procesul-verbal de percheziție precum și acest contract de vânzare care era la dosar încă din data de 09.02.2007, nu mai era nevoie să se administreze alte probe, consideră că s-a răspuns iar această invocare a textului de lege nu este temeinică.
CURTEA
Prinîncheierea din data de 15.01.2010 a Tribunalului București - secția I penală, pronunțată în dosarul penal nr-, s-a dispus, printre altele, restituirea către și păstrarea în custodie, până la rămânerea definitivă a hotărârii, a următoarelor bunuri:
- bijuteriile menționate în cerere și evidențiate la pagina 2 din procesul-verbal de percheziție domiciliară încheiat la 09.02.2007 de - Serviciul de Investigații Criminale, respectiv: un colier din aur cu șase zale în formă de stea, o brățară din aur alb și aur galben cu zale, cu trei inimi, o brățară cu model, cu patru zale, iun lanț de 50 cm, model zale cu bile, un lanț de 60 cm, o brățară model platband și împletitură, una pereche cercei model răsucit, o pereche cercei model împletitură răsucită, un breloc mercedes, un inel model cerc cu piatră bleu, un inel model delfin, un inel oval cu piatră roșie, un inel din aur alb cu galben cu patru strasuri, un inel model trei inimioare, un inel în formă de "S", un inel model broderie cu piatră roșu-violet.
- sumele de bani găsite în șifonier și evidențiate în: 4800 euro, 25.500 euro, 2.700 euro, 850 euro, cu seriile menționate la pagina 2 verso din cadrul aceluiași proces-verbal.
- 9 telefoane mobile găsite în dormitorul apartamentului din B,-, - se. 1,. 1, sector 2, respectiv: un telefon mobil marca NOKÎA 8800, un telefon mobil marca NOKIA 62301, un telefon mobil marca NOKIA 8800, nr. -, un telefon mobil marca, un telefon mobil marca i, un telefon mobil marca NOKIA 1600, un telefon, un telefon mobil SAMSUNG, un telefon mobil marca NOKIA, un telefon mobil NOKIA 1800, un telefon mobil NOKIA -, toate cu menționat în pagina 3 din procesul verbal mai sus precizat.
- o cameră video mini marca SONY 202
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că art.169 alin.2Cod procedură penală prevede că dacă procurorul sau instanța de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanelor vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozițiilor art. 168 Cod procedură penală, stabilirea acestui drept și restituirea.
Conform alin. 2 aceluiași articol prevede că restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu stingherește aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze la rămânerea definitivă a hotărârii.
În prezenta cauză, în raport de actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că măsura asiguratorie a indisponibilizării acestor bunuri, a fost luată cu încălcarea prevederilor legale în materie și nu se mai impune menținerea acestor bunuri în custodia statului.
Constatând ca in faza procesuala in care se afla prezenta cauza, o parte din aceste bunuri nu stingheresc justa soluționare a cauzei sau aflarea adevărului, si mai mult decât atât, o parte din acestea au fost luate dintr-un șifonier situat in dormitorul numitei, Tribunalul a apreciat ca cererea este întemeiata, in baza art. 169 pct. 2.
C.P.P.Astfel, s-a apreciat ce sumele de bani găsite in dormitor, consemnate la pagina 2 vreso din procesul - verbal mai sus menționat, nu au legătura cu infracțiunile pentru care inculpatul, soțul numitei, este cercetat.
De asemenea, se constata ca bijuteriile menționate in cererea de restituire si evidențiate la pagina 2 din procesul - verbal de percheziție domiciliara încheiata la 09.02,2007 de DGPMB nu an legătura cu infracțiunile pe care este cercetat pana in prezent inculpatul si vor fi restituite numitei, cu obligația de a fi păstrate in custodie, pana rămânerea definitiva a hotărârii,
Același regim juridic, Tribunalul a constatat ca au si cele 9 telefoane mobile găsite în dormitorul apartamentului B- - 24 se 1 1 sector2,precum si o camera video mini marca Sony 202 E, deoarece bunurile respective nu au legătura cu infracțiunile pentru care este cercetat in prezenta cauza inculpatul, soțul numitei, si pe cale de consecința, si acestea vor fi restituite, cu obligația de fi păstrate până la rămânerea definitiva a hotărârii.
Chiar daca DGPMB, Serviciul Investigații Criminale a menționat in procesul - verbal de percheziție domiciliara încheiat la 09.02.2007, prin care au fost ridicate bunurile de mai sus, în vederea cercetării, ca i s-a solicitat numitului "să predea toate bunurile, valorile sau înscrisurile ce au legătura cu cauza ori pe care le deține contrar dispozițiilor legale in vigoare" nici organul de percheziție domiciliara si nici organul ele urmărire penala, nu au demonstrat, pana in aceasta faza procesuala ca bunurile solicitate a fi restituite de, in calitate de persoana interesata, sunt deținute de Serviciul de Investigații Criminale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, s-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile deciziei de casare nr.10/2010 a Curții de APEL BUCUREȘTI - secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare constatând că nu a fost motivat dreptul petentei asupra bunurilor și nu s-au administrat probe pe cererea de restituire. S-a arătat că, procedând astfel, Tribunalul a încălcat dispozițiile art.385/18 Cod procedură penală.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
În dosarul penal nr- aflat pe rolul Tribunalului București - secția a II a penală, petenta a formulat o cerere de restituire a unor bunuri ridicate în faza de urmărire penală de organele de poliție, de la locuința sa și a soțului său, inculpatul.
Prin încheierea de ședință din data de 15.12.2009, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II a penală a admis această cerere și a dispus restituirea bunurilor solicitate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Ministerul Public, recurs ce a fost admis prindecizia penală nr. 10/2010 a Curții de APEL BUCUREȘTI - secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de restituire bunuri formulată de petenta la aceeași instanță. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat că instanța de fond și-a însușit cererea petentei, dispunând restituirea bunurilor, fără a administra probe în acest sens și fără a motiva dreptul intimatei față de aceste bunuri, conform art.169 Cod procedură penală.
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II a penală, fără a aștepta să îi fie comunicatăin extensodecizia de casare nr.10/2010 a Curții de APEL BUCUREȘTI - secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a considerat reinvestită și a procedat la termenul din 15 ianuarie 2010 la rejudecarea cererii de restituire a bunurilor formulată de petenta, cu toate că nu cunoștea, în concret, motivele pentru care s-a casat încheierea anterioară.
Ca atare, la pronunțarea încheierii recurate în prezenta cauză, din 15 ianuarie 2010, Tribunalul nu a ținut seama de aceste motive, încălcând astfel dispozițiile art.385/18 alin.1 Cod procedură penală (la care corect s-a raportat Ministerul Public ), conform cărora instanța de rejudecare este ținută să se conformeze hotărârii instanței de recurs. În această împrejurare, singurul remediu procesual constă, evident, în trimiterea cauzei, din nou, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Apărătorul ales al petentei intimate a susținut că, în fapt, aceste aspecte au fost totuși acoperite de prima instanță, care și-a întemeiat soluția de admitere a cererii de restituire pe contractul de vânzare cumpărare existent la dosar încă din faza de urmărire penală. Curtea constată însă că invocarea de către prima instanță a acestui contract (depus în copie și la dosarul de recurs) nu este în măsură să răspundă exigențelor deciziei de casare, dacă ar fi să ne raportăm doar la faptul că suma obținută de petentă și soțul său în urma vânzării imobilului respectiv (22150 euro) este cu mult mai mică decât suma restituită de instanță (4800 euro, 25500 euro, 2700 euro, 850 euro), fără a mai face vorbire de faptul că au fost restituite și alte bunuri.
În altă ordine de idei, Curtea constată că trimiterea cauzei spre rejudecare se impune și din perspectiva contradicțiilor sesizate în considerentele încheierii atacate, din motivarea soluției de admitere a cererii de restituire reieșind faptul că prima instanță se află într-o confuzie privind existența sau nu în cauză a unor măsuri asigurătorii cu privire la bunurile solicitate (relevantă fiind fila 8 încheierii, în care Tribunalul vorbește despre "nelegalitateamăsurii asigurătoriia indisponibilizării bunurilor"). Or, în cazul în care organele de urmărire penală ar fi instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor respective, instanța ar fi trebuit să se pronunțe în mod expres asupra acestor măsuri, restituirea bunurilor fiind doar o consecință firească în ipoteza ridicării măsurilor.
Mai mult, dacă aprecia că măsura asigurătorie estenelegală(deși nu s-a arătat care sunt considerentele avute în vedere în acest sens), Tribunalul nici nu mai era obligat să procedeze la analizatemeinicieicererii de restituire a bunurilor.
Pe de altă parte, în situația în care în cauză existau măsuri asigurătorii, instanța era ținută să le analizeze și prin prisma dispozițiilor art.13 din Legea nr.39/2003, având în vedere natura infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul (art.7 din din Legea nr.39/2003).
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa în parte încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, menținând celelalte dispoziții care nu au legătură cu cererea de restituire bunuri formulată de petenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT
Caseazăîn parteîncheierea de ședință din data de 15.01.2010 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, doar în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de restituire de bunuri formulată de numita.
Trimite cauza spre rejudecarea acestei cereri la aceeași instanță.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
RED.
Dact.
2 ex.-10.02.2010
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Luciana Mera, Lucia Rog
