Cerere de transfer de procedură în materie penală (legea 302/2004). Sentința 227/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. -

2052/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 227

Ședința publică de la 18 septembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru

GREFIER: - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea cererii de revizuire a sentinței penale nr. 7 din data de 14.01.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II a Penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr-, formulată de către revizuientul.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuientul, personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București -

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosar se află atașată o adresă emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind cererea de revizuire formulată de către revizuient.

Revizuientul, având cuvântul, declară că insistă în soluționarea prezentei cereri, deoarece este nevinovat.

Curtea,din oficiu, pune în discuție admisibilitatea prezentei cereri de revizuire.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de către revizuient, având în vedere dispozițiile art. 122 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Apărătorul din oficiu al persoanei condamnate, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii formulată de către condamnat în raport de susținerile acestuia.

Revizuientul, având ultimul cuvânt, solicită revizuirea sentinței de condamnare pronunțată în străinătate și nu a sentinței de transfer în România.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. 1259/VIII-1/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.08.2009, cu numărul -, a fost înaintată, spre competentă soluționare, cererea de revizuire formulată de către condamnatul cu privire la sentința penală nr. 7/14.01.2008 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală.

Condamnatul nu a motivat cererea scrisă de revizuire, invocând însă oral, în fața Curții, împrejurarea că este nevinovat de faptele reținute prin hotărârea de condamnare.

Prin referatul înaintat odată cu cererea de revizuire, procurorul a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 (modificată), competența de soluționare a cererii de revizuire aparține autorităților competente din statul de condamnare, respectiv autorităților spaniole.

În vederea soluționării cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr- al Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuireîn raport de ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/14.01.2008 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2500/30.07.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 6/2005 din 06.05.2006 a Tribunalului Provincial din - Secțiunea a III-a, prin care numitul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 cu privire la conversiunea condamnării și, în baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 6/06.05.2006 a Tribunalului Provincial din - Secțiunea a III-a, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, cu aplicarea unui spor de 5 ani, persoana condamnată având de executat, în final, 15 ani închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România.

În fapt, în sarcina condamnatului s-a reținut, în esență, săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, lipsire de libertate și viol, în perioada august-octombrie 2003.

Cererea scrisă de revizuire formulată de către condamnatul a vizat în mod expres sentința penală pronunțată de autoritatea judiciară română de executare în procedura transferării condamnatului într-un penitenciar din România.

În acest context, raportându-se la dispozițiile Legii nr. 302/2004 incidente în materie și la caracterul special al procedurii reglementate de art. 127 și urm. din acest act normativ, Curtea constată că autoritatea judiciară română ca autoritate de executare are competența de a dispune doar asupra legalității executării hotărârii de condamnare pronunțate în străinătate și recunoscute în România, iar nu asupra chestiunilor ce tind la reformarea sau retractarea condamnării înseși.

O atare competență constituie apanajul exclusiv al statului de condamnare, dispozițiile art. 122 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 stabilind în mod expres că acest stat este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat.

De altfel, o cerere similară de revizuire formulată de condamnatul (trimisă la procuror prin sentința penală nr. 217/24.08.2009 a acestei instanțe), a fost înaintată de către Ministerul Public Ministerului Justiției, în vederea efectuării demersurilor necesare eventualei revizuiri.

Pentru aceste considerente, Curtea concluzionează că statul român, ca stat de executare a unei hotărâri penale pronunțate în străinătate, nu are competența legală de a decide, prin autoritățile sale judiciare, asupra revizuirii hotărârii, urmând ca, în baza art. 403 alin. 3.C.P.P. și art. 122 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, cererea formulată de să fie respinsă ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga condamnatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul cu privire la sentința penală nr.7 din 14.01.2008 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

Obligă revizuientul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședință publică azi, azi, 18 septembrie 2009.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./28.09.2009

Președinte:Simona Cîrnaru
Judecători:Simona Cîrnaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cerere de transfer de procedură în materie penală (legea 302/2004). Sentința 227/2009. Curtea de Apel Bucuresti