Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 17/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 17/PI
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria Arad și Tribunalul Arad, în cauza privind judecarea contestației la executare formulată de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 2046 din 26 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- și împotriva sentinței penale nr. 2530/15.11.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul contestator personal și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente la dezbateri.
Avocatul din oficiu solicită ca dosarul să fie trimis Judecătoriei Arad, aceasta fiind competentă să soluționeze contestația la executare formulată de condamnat.
Procurorul pune concluzii de stabilire a competenței judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, fiind incidente în speță dispozițiile art. 418.C.P.P. această instanță fiind competentă să soluționeze contestația la executare.
Condamnatul este de acord cu stabilirea competenței judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1903 din 22.10.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- s-a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare inițiată de judecătorul delegat cu executarea penală a sentinței nr. 2046/26.09.2007 și a celei cu nr. 2530 din 15.11.2007, pronunțate de Judecătoria Arad, în favoarea Tribunalului Arad.
Prin sentința penală nr. 310 din 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad și urmare a conflictului negativ de competență constatat, s-a trimis cauza instanței ierarhic superioare celor două instanțe care și-au declinat reciproc competența, respectiv Curții de Apel Timișoara.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara apreciază că, în prezenta cauză, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Arad, instanță căreia i se va trimite cauza spre competentă soluționare.
Astfel, potrivit art. 418 Cod proc.penală, hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată, la instanța de apel sau la instanța de recurs, se pune în executare de către prima instanță de judecată.
Articolul menționat nu face referire la instanțele de judecată care au pronunțat față de contestator măsurile procesuale ce nu se pot concilia, în speță, competența de a soluționa o cauză stabilindu-se în funcție de natura infracțiunii comise și regulile generale cuprinse în art. 25 și urm. Cod procedură penală.
Astfel, în temeiul art. 43.C.P.P. rap. la art. 418.C.P.P. se va stabili competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul în favoarea Judecătoriei Arad.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 43.C.P.P. rap. la art. 418.C.P.P. stabilește competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul în favoarea Judecătoriei Arad.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red. /28.01.2010
Tehnored./2 ex./01.02.2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 17/PI
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
În temeiul art. 43.C.P.P. rap. la art. 418.C.P.P. stabilește competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul în favoarea Judecătoriei Arad.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
PREȘEDINTE,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- .
CĂTRE,
JUDECĂTORIA ARAD
Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 17/PI din 28 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. de mai sus, a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Arad, competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 2046 din 26 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- și împotriva sentinței penale nr. 2530/15.11.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
Urmare celor mai sus dispuse, vă trimitem alăturat dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara, împreună cu anexele, spre a proceda la judecarea cauzei.
Dosarul, cusut și numerotat, conținefile și are atașate: dosarul nr- al Tribunalului Arad - 8 file; dosarul nr- al Judecătoriei Arad - 12 file; dosarul nr- al Tribunalului Arad - 51 file; dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara - 9 file; dosarul nr- al Judecătoriei Arad - 51 file; dosar nr. 2255/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad - 34 file; dosarul nr- al Tribunalului Arad - 77 file; dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara - 15 file; dosar nr- al Curții de Apel Timișoara - 16 file; dosar nr- al Tribunalului Arad - 32 file; dosar nr- al Judecătoriei Arad - 121 file; dosar nr. 2364/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad - 66 file; dosar nr- al Judecătoriei Arad - 16 file.
PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,
- -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu