Furtul (art.208 cod penal). Decizia 84/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 84/

Ședința publică din 28 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana

GREFIER: BECHE

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 299/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, lipsind părțile vătămate și.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocatul din oficiu solicită admiterea recursului declarat de inculpat și reducerea pedepsei aplicate acestuia, avându-se în vedere că prejudiciul a fost recuperat iar inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat, pedeapsa aplicată acestuia fiind corect individualizată.

Inculpatul recurent depune un memoriu la dosar și solicită admiterea recursului.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1703 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.04.1973 în A, cetățean român, domiciliat în A, str. -, -.20,. A,.11, județul A, CNP--, recidivist, la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, modificată și republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat același inculpat, la 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate în privința pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 2551/21.10.2008 a Judecătoriei Arad, și s-a dispus executarea acestei pedepse pe lângă pedeapsa mai sus aplicată inculpatului, acesta urmând să execute în total o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza și pe durata prev. de art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 11.06.2009 la zi.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, ca urmare a reparării integrale prin restituirea in natură a prejudiciului cauzat.

A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cheltuieli judiciare. S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați Aa2 00 lei onorar avocat oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 04.06.2009, inculpatul a pătruns prin forțarea ușii de acces în incinta atelierului de tinichigerie auto aparținând părții vătămate, unde a fost angajat anterior, și cunoscând locul unde se păstrează cheile autoturismelor aflate în atelier, a sustras autoturismul VW cu nr. B 99, aparținând părții vătămate, în scopul însușirii pe nedrept, conducându-l apoi pe drumurile publice din municipiul A, fără ca inculpatul să posede permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Fiind surprins în pădurea de un echipaj al Poliției Rutiere, inculpatul a abandonat în pădure autoturismul sustras și a fugit de organele de poliție.

Prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii, în valoare de 80.000 lei, a fost reparat prin restituirea autoturismului sustras, de către organele de poliție, astfel încât partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând prin motivele depuse în scris reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră mult prea mare.

Prin decizia penală nr. 299/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1703 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 11.06.2009 până la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de avocați Aas umei de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada avut în vedere faptul că prima instanță, pe baza probelor de la dosar, și anume - proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de verificare, dovadă de ridicare - predare, planșa fotografică, raport de constatare tehnico-științifică, proces verbal de conducere în teren, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, în mod corect a reținut vinovăția acestuia în comiterea infracțiunilor pentru care l-a condamnat și cărora le-a dat încadrarea juridică legală.

Faptele inculpatului care, în data de 4.06.2009, prin efracție, din atelierul de tinichigerie auto situat pe str. - din A, a sustras cheile autoturismului marca VW cu număr de înmatriculare B 99 și folosind aceste chei, a sustras autoturismul proprietatea părții vătămate, pe care l-a condus pe raza municipiului A, fără a poseda permis de conducere constituie infracțiunile de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Tribunalul a apreciat că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum și persoana inculpatului, în privința căruia s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie în care se află, vârsta acestuia, având 36 ani la data comiterii faptei, nivelul de instruire școlară, ca absolvent a 10 clase, lipsa unui loc de muncă, atitudinea procesuală a acestuia.

Instanța de apel a considerat că în cauză nu pot fi reținute împrejurări posibil să fie valorificate pentru atenuarea pedepsei, astfel că s-a apreciat că în cuantumul și modalitatea de executare prin regim de detenție, pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare va asigura îndeplinirea scopului preventiv - educativ, astfel cum este definit de art. 52 Cod penal.

Tribunalul a apreciat că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, cu împrejurările comiterii faptelor și cu importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, astfel că a menținut starea de arest a inculpatului și a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 11.06.2009 până la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei reprezentând onorar avocat din oficiu

Împotriva deciziei penale nr. 299/A/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și urmare a rejudecării diminuarea cuantumului pedepsei aplicate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că decizia atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesele verbale de cercetare la fața locului, depozițiile inculpatului, ale martorilor, planșe foto care se coroborează cu plângerea părții vătămate din care reiese că inculpatul recurent a comis un act material de sustragere unui autoturism VW aflat în atelierul de tinichigerie al părții vătămate, în scopul însușirii pe nedrept, pe care l-a condus pe drumurile publice, deși nu poseda permis de conducere. Raportat la starea de fapt reținută, instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptei comise de inculpat, respectiv infracțiunea de furt calificat în varianta reglementată de art. 208 al. 1, 209 lit. i pen. și art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, forma de vinovăție fiind intenția directă, în sensul reprezentării că bunurile sustrase aparțin altuia, bunuri pe care și le însușește fără consimțământul proprietarului, dorind să comită fapta știind că astfel îl pune pe proprietarul bunurilor în imposibilitatea de a-și exercita drepturile asupra acelor bunuri, cauzându-i astfel o pagubă, urmare pe care o dorește, precum și a reprezentării lipsei permisului de conducere, ceea ce excludea posibilitatea rulării cu autoturismul pe drumurile publice, urmărind însă săvârșirea faptei. În susținerea vinovăției inculpatului sunt depozițiile martorului - fila 46 dosar fond - care l-a văzut pe inculpat rulând cu autoturismul marca VW despre care inculpatul îi spusese că l-a achiziționat, ale martorei - fila 20 dosar fond - care susține cele relatate de martorul anterior menționat.

În conformitate cu dispozițiile art. 72. pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Pedeapsa aplicată în condițiile art. 72. pen. este bine dozată și individualizată, în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52. pen. Ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare, pedeapsa aplicată de prima instanța și confirmată de instanța de apel este just stabilită, față de modul de săvârșire al faptei, personalitatea inculpatului și întreaga modalitate de organizare a activității ilicite recunoscute de altfel de acesta.

Față de cele de mai sus, soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești în cele două grade de jurisdicție, fond și apel, fiind legale și temeinice, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b se C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 299/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art. 350.C.P.P. se va menține măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 88.Cod Penal se va deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 16.11.2009 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 299/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art. 350.C.P.P. menține măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 88.Cod Penal deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 16.11.2009 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

BECHE

Red. /28.01.2010

Tehnored./2 ex./03.02.2010

Prima instanță:

Inst. de apel:,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 84/R

Ședința publică din 28 ianuarie 2010

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 299/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art. 350.C.P.P. menține măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 88.Cod Penal deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 16.11.2009 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Codrina Iosana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 84/2010. Curtea de Apel Timisoara