Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 171/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 171
Ședința publică de la 30 2009
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Strehaia și Tribunalul Mehedinți, privind plângerea penală formulată de petentul, împotriva intimatului, pentru anularea rezoluțiilor nr. 124/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și nr. 195/II/2/2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul și intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului a pus concluzii în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență;
Prin sentința penală nr. 167 de la 28 octombrie 2009, Judecătoria Strehaiaa declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petentul, domiciliat in,-,. 8,. 1,. 5, jud. H, in contradictoriu cu intimatul, cu domiciliu procedural la Postul de politie Brosteni, jud. M, pentru anularea rezoluțiilor nr.124/P/2008 a Parchetului de pe langa Tribunalul M și nr.195/II/2/2009 a prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul M, în favoarea Tribunalului M; a constatat ivit conflict negativ de competenta.
Prin plangerea inregistrata sub nr- la Tribunalul M, petentul a solicitat, in contradictoriu cu intimatul, anularea rezoluțiilor nr.124/P/2008 a Parchetului de pe langa Tribunalul M și nr.195/II/2/2009 a prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul
In motivarea plângerii, petentul a susținut că rezoluțiile sunt nelegale, intimatul savarsind infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prin aceea ca, in calitate de agent de politie in cadrul Postului de politie Brosteni, a efectuat cercetari în mod nelegal și netemeinic in dosarele nr. 59/P/2008 si 191/P/2008.
Prin decizia penala nr. 204/28.05.2009 Tribunalul Mad eclinat competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Strehaia, retinand ca plangerea este formulata impotriva solutiilor pronuntate in dosarele nr. 59/P/2008 si 191/P/2008, iar competentă cu soluționarea plângerii este Judecătoria Strehaia, deoarece acesteia i-ar reveni potrivit legii competența de a judeca infracțiunile ce au făcut obiectul cercetărilor penale în dosarele mai sus menționate.
In sedinta publica din 28.10.2009 instanta din oficiu a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei.
Analizand exceptia, instanta a retinut că numitul a solicitat efectuarea de cercetari impotriva agentului de politie din cadrul Postului de politie Brosteni pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, constand in aceea ca a efectuat cercetari în mod nelegal și netemeinic in dosarele nr. 59/P/2008 si 191/P/2008.
Prin rezolutia nr. 124/P/29.08.2008 a Parchetului de pe langa Tribunalul M s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de faptuitor, in temeiul art. 10 lit.a
C.P.P.Impotriva solutiei a formulat plangere la prim-procuror petentul, respinsa prin rezolutia nr. 195/II/2/2009 a prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul
In temeiul disp. art.278 ind.1 p petentul a formulat plangere la Tribunalul M inregistrata sub nr-.
Potrivit art. 278 ind. 1 al.1 C.P.P. după respingerea plângerii făcute conformart. 275- 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivitart. 277și278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Conform art. 27 al.3 lit.a din legea 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către tribunal, în cazul polițiștilor prevăzuți înart. 14alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (agent-șef principal de poliție, agent-șef de poliție, agent-șef adjunct de poliție, agent principal de poliție, agent de poliție).
In speta, faptuitorul este agent sef adjunct de politie si are calitatea de organ de cercetare a politiei judiciare, asa cum reiese din comunicarile IPJ M, aflate in dosarul de urmarire penala.
In consecinta, competent de a judeca in prima instanta infractiunea prev. de art. 246C.p. savarsita de intimat este Tribunalul
Fiind investită cu soluționarea conflictului negativ de competență intervenit în cauză, instanța potrivit art. 43 cod pr.penală, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Se constată că intimatul face parte din categoria organelor de cercetare penală al Poliției Judiciare și, în conformitate cu art. 27 alin.3 lit. a din Legea nr. 219/2002 rap. la art. 14 alin.2 pct. II din legea nr. 360/2002 și, în această calitate, competența cercetării infracțiunilor săvârșite de către aceștia, aparțin Tribunalului Mehedinți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționarea cauzei prind plângerea penală formulată de petentul, împotriva intimatului, pentru anularea rezoluțiilor nr. 124/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și nr. 195/II/2/2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 30 2009.
- - -
Grefier,
- -
Red.jud.
IB/08.12.2009
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu