Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 327/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 327/PI

Ședința publică din 7 decembrie 2009

PREȘEDINTE: G -

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Arad și Tribunalul Arad în cauza privind acțiunea penală pusă în mișcare prin rechizitoriul din 22.04.2009 din dosarul nr. 19/D/P/2007 al - Biroul Teritorial Arad, împotriva inculpaților, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, rap. la art. 323.Cod Penal, art. 260 alin. 1.Cod Penal, art. 264.Cod Penal și art. 261.Cod Penal

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul personal, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuterniciri avocațială la dosar, lipsind inculpații, și, pentru care se prezintă avocat ales din cadrul Baroului A, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind și inculpatul, pentru care se prezintă avocat în substituirea avocatului din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente la dezbateri.

Procurorul pune concluzii de trimitere a cauzei la Judecătoria Arad, care este competentă să soluționeze această cauză, conform art. 35 alin. 5.

C.P.P.

Apărătorii inculpaților, avocații, și solicită de asemenea, trimiterea cauzei la Judecătoria Arad, aceasta fiind competentă în soluționarea cauzei.

Inculpatul se declară de acord cu trimiterea cauzei la Judecătoria Arad.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1089 din 20.05.2009 a Judecătoriei Arad, pronunțată în dosar nr-, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii penale puse în mișcare prin rechizitoriul din 22.04.2009 din dosarul nr. 19/D/P/2007 al - Biroul Teritorial Arad, împotriva inculpaților, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 25, 26.Cod Penal rap. la art. 260 alin. 1.Cod Penal, art. 264.Cod Penal și art. 261.Cod Penal în favoarea Tribunalului Arad, arătându-se că în prezenta speță sunt aplicabile disp. art. 35 alin. 5 din Codul d e procedură penală, care stipulează că "tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care se referă".

Având în vedere că inculpații sunt trimiși în judecată în prezenta cauză și pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, cu referire la faptele pentru care au fost trimiși în judecată, în dosarul nr- al Tribunalului Arad, Judecătoria Arada apreciat că se impune ca această cauză să fie judecată în primă instanță de Tribunalul Arad.

Cauza de față a fost înregistrată sub același număr de dosar la Tribunalul Arad, care prin sentința penală nr. 257/7.10.2009 a dispus declinarea competenței de soluționare a acestei cauze la Judecătoria Arad și în același timp a constatat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, trimițând cauza la Curtea de APEL TIMIȘOARA pentru soluționarea acestuia.

În motivarea acestei soluții, tribunalul a arătat că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sunt de competența Judecătoriei Arad și nu sunt incidente disp. art. 35 alin. 5 din Codul d e procedură penală, deoarece în prezent dosarul nr- al Tribunalului Arad nu se află pe rolul Tribunalului Arad, ci se află în calea de atac a apelului pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA.

Examinând prezentul conflict negativ de competență între Judecătoria Arad și Tribunalul Arad, Curtea apreciază că competența de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Arad, pentru următoarele considerente:

În dosarul nr- al Tribunalului Arad, în care au fost judecați inculpații, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. 1.Cod Penal, art. 194.Cod Penal și art. 211.Cod Penal, s-a pronunțat sentința nr. 217/22.07.2008, dosarul în cauză în prezent fiind în judecarea căilor de atac promovate de către inculpați.

În prezentul dosar, inculpații, și, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 25, 26.Cod Penal rap. la art. 260 alin. 1.Cod Penal, art. 264.Cod Penal și art. 261.Cod Penal, faptele imputate fiind în legătură cu dosarul amintit mai sus.

Potrivit disp. art. 35 alin. 5.C.P.P. "tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă".

Instanța constată că acest text de lege se află în Capitolul "Competența în caz de indivizibilitate sau conexitate" a Codului d e procedură penală, astfel că incidența acestui text ar fi avut aplicabilitate în cazul în care, ambele dosare despre care s-a făcut vorbire, s-ar fi aflat în situația judecării de către instanța de fond, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dosarul nr- al Tribunalului Arad la care se referă faptele imputate inculpaților în prezenta cauză, se află în judecarea căilor de atac, astfel că nu se mai pune problema conexității sau indivizibilității.

Tribunalul Arad în mod judicios a stabilit că nu sunt incidente disp. art. 35 alin. 5 Cod proc.penală în prezenta speță tocmai pentru acest motiv, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, deoarece toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații în prezentul dosar sunt de competența judecătoriilor.

Mai mult decât atât, această teză este întărită și de deciziile penale nr. 58 și 59/R din 24.01.2008 pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA (vol. I dosar 384-385 și 421-423) care judecând recursurile formulate de și împotriva încheierilor prin care s-a dispus arestarea preventivă de către Tribunalul Arad în prezenta cauză, a dispus casarea acestor încheieri și trimiterea cauzelor spre rejudecare, respectiv a propunerilor de arestare preventivă la Judecătoria Arad, stabilind că aceasta este instanța competentă raportat la natura infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații.

Față de aceste elemente, respectiv inaplicabilitatea disp. art. 35 alin. 5.C.P.P. inexistența situației de conexitate sau indivizibilitate, natura obiectului cauzei, infracțiunile fiind de competența judecătoriilor, Curtea apreciază că prezenta cauză este de competența Judecătoriei Arad, care în mod greșit a aplicat și interpretat disp. art. 35 alin. 5.C.P.P. stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, unde se va trimite dosarul.

Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata sumei de 100 lei din fondul în contul Baroului T, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 7.12.2009.

PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky

G -

GREFIER,

- -

Red.Gh./23.12.2009

Tehnored./2 ex./23.12.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 327/PI

Ședința publică din 7 decembrie 2009

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata sumei de 100 lei din fondul în contul Baroului T, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 7.12.2009.

PREȘEDINTE,

G -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- .

CĂTRE,

JUDECĂTORIA ARAD

Conform deciziei penale nr. 327/PI din 07.12.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații a în favoarea Judecătoriei Arad.

Urmare acestei hotărâri, vă trimitem alăturat dosarul nr. de mai sus, spre competentă soluționare.

Dosarul, cusut și numerotat, conține 32 file și are atașate: dosarul nr- al Tribunalului Arad - 73 file; dosarul nr- al Judecătoriei Arad - 42 file; dosarul de urmărire penală nr. 19/D/P/2007 al DIICOT - Biroul Teritorial Arad - vol. I - 771 file + 48 file rechizitoriul, vol. II - 570 file.

PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- .

CĂTRE,

JUDECĂTORIA ARAD

Conform deciziei penale nr. 327/PI din 07.12.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații a în favoarea Judecătoriei Arad.

Urmare acestei hotărâri, vă trimitem alăturat dosarul nr. de mai sus, spre competentă soluționare.

Dosarul, cusut și numerotat, conține 32 file și are atașate: dosarul nr- al Tribunalului Arad - 73 file; dosarul nr- al Judecătoriei Arad - 42 file; dosarul de urmărire penală nr. 19/D/P/2007 al DIICOT - Biroul Teritorial Arad - vol. I - 771 file + 48 file rechizitoriul, vol. II - 570 file.

PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

- -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conflict de competență (pozitiv/negativ) (art. 43 c.p.p.). Sentința 327/2009. Curtea de Apel Timisoara