Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 72

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN:06.05.2008

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Adrian Bogdan JUDECĂTOR 2: Nimineț Ștefan

- -- JUDECĂTOR 3: Popescu Elena

-- - - grefier

********************

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU este reprezentat legal de - procuror

La ordine au venit spre soluționare apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și inculpații, împotriva sentinței penale nr. 29/D din 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții inculpați, asistat de avocat ales, în stare de arest asistată de avocat ales, stanislava kirilova în stare de arest asistată din oficiu de avocat, dl. M pentru intimata parte vătămată SC "M- " SRL B, dl. interpret, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este completă.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

S- procedat la legitimarea d-lui interpret, fiul lui și, CNP -, domiciliat in B, sect. 2,-,.29C,. C,. 92.

Întrebați fiind apelanții inculpați precizează că nu înțeleg să dea declarații în fața instanței de apel.

Apărătorii apelanților inculpați, dl. M pentru intimata SC M- SRL și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul invocă nelegalitatea sentinței apelate întrucât nu s-a aplicat pedeapsa complementară interzicerii unor drepturi.

Pentru ambele infracțiuni legea prevede și aplicarea pedepsei complementare, în condițiile în care pedeapsa principală a închisorii stabilită de instanța de fond a fost în cuantum de cel puțin 2 ani pentru ambele infracțiuni în cazul inculpatei și și de cel puțin 2 ani în cazul inculpatului

Instanța de fond invocat în motivare faptul că inculpații sunt cetățeni- din 16.04. 2007 ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Consideră că în cauză se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-2-a și lit. b față de faptul că inculpații ar avea posibilitatea să solicite recunoașterea hotărârii sau transferarea în vederea executării pedepsei.

În concluzie solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, desființarea sentinței apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond aplicarea pedepsei complementare și accesorii a interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 lit. a teza a-2-a si lit. b

Concluziile reprezentantului parchetului au fost traduse de dl. - interpret.

Avocat având cuvântul pentru apelantul inculpatsolicită respingerea ca nefondat apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău având în vedere și decizia de îndrumare invocată în motivarea sentinței și practica CEDO, menținerea sentinței sub acest aspect ca fiind legală și temeinică, având în vedere și cetățenia inculpatului.

În ceea ce privește apelul inculpatului invocă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii apelate.

Referitor la nelegalitatea hotărârii apelate arată că prin dispozitiv instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la măsura preventivă. La fond inculpatul a fost arestat timp de 4 luni și s- înlocuit măsura.

Consideră că instanța era obligată să se pronunțe cu privire la toate măsurile.

În concluzie solicită admiterea apelului și înlăturarea acestei măsuri.

Depune la dosar o decizie a Curții de Apel Iași și 6 fotografii.

În ceea ce privește netemeinicia sentinței apelate, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a,c cod penal și reducerea pedepsei aplicată inculpatului la 2 ani și aplicarea art. 81

În subsidiar solicită aplicarea art. 86/1 și urm. cod penal.

Din probele administrate în cauză rezultă că în cauză se poate face aplicarea art. 81 cod penal, având în vedere și limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul.

Invocă în susținerea concluziilor alin. 2 al art. 7 din Legea specială.

La instanța de fond s-au reținut dispozițiile privind înjumătățirea pedepsei, arătând că inculpatul înțeleg să solicite aplicarea acestui articol întrucât a denunțat liderul grupării, a colaborat cu organele de cercetare penală și s-a produs și efectul.

Precizează că în prezent inculpatul locuiește cu chirie și îi este greu. La a doua prelungire a măsurii arestării preventive nu a fost prezent translatorul iar inculpatul nu a profitat de această situație. În cauză au avut loc 4 prelungiri a măsurii arestării preventive cu care inculpatul a fost de acord, a adus interpret pe cheltuiala sa, asigurându-i acestuia transportul precum și martori din Bulgaria.

Inculpatul venit în România în luna iulie și a aderat la comiterea faptei. A recunoscut comiterea acesteia, fapta constând în aceea că a asigurat transportul.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul a regretat fapta comisă, are doi copii în întreținere dintre care unul are probleme de sănătate.

De asemenea solicită a se avea în vedere că în momentul înlocuirii măsurii arestării preventive parchetul nu declarat recurs, iar în momentul în care a solicitat să i se permită să petreacă sărbătorile în familie, instanța a fost de acord, fapt ce denotă că inculpatul a avut o conduită bună pe parcursul cercetărilor.

Mai arată că la instanța de fond s-a dispus confiscarea telefonului mobil și o cartelă telefonică, solicitând înlăturarea acestei dispoziții, deoarece acest telefon nu a fost folosit și nu există nici un apel către acest număr.

Solicită a se lua act că a fost apărător ales.

Concluziile apărătorului au fost traduse de dl. L - interpret.

Avocat având cuvântul pentru apelanta inculpată. solicită admiterea apelului declarat de inculpată, desființarea sentinței apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. a C.P.P. pentru infractiunea prev. de Art.7 alin. 1,3, din L 39/2003 iar pentru cea de a doua faptă aplicarea unei pedepsei cu suspendare.

Precizează că hotărârea instanței de fond este o copie a rechizitoriului, neexistând o motivare a judecătorului, considerând că acesta nu a manifestat rol activ în motivarea hotărârii.

Consideră că în ceea ce o privește pe inculpată, nu este vorba de un grup organizat în sensul art. 2 din L 39/2003, deoarece inculpata a venit în România de 2 ori.

Din declarațiile martorilor audiați și inculpaților rezultă că este vorba de nașterea unui grup pentru săvârșirea unor infracțiuni, nefiind un grup cu o structură bine determinată.

Când inculpata a venit a doua oară în România, a fost obligată de numitul, acesta făcând presiuni asupra inculpatei, astfel că nu s- putut opune.

În cazul unui grup organizat activitatea infracțională trebuie să se întindă pe parcursul a 2-3 luni și să se creeze un prejudiciu.

Din actele dosarului rezultă că inculpata nu a profitat de pe urma comiterii faptelor, considerând că nu se poate reține infracțiunea prev. de art. 7 alin. 1,3, din Legea 39/2003, neexistând probe în acest sens.

În ceea ce privește cea de a doua faptă arată că inculpata a recunoscut comiterea acesteia, este la prima abatere, nu posedă antecedente penale, după arestarea acesteia numitul s-a dus la mama acesteia și a amenințat-

Consideră că inculpata a fost doar " un pion în mâna numitului ".

Apreciază că perioada arestării inculpatei este îndestulătoare pentru a-i atrage atenția acesteia să nu mai comită alte fapte, în cauză putându-se dispune aplicarea art. 81, inculpata nemaiprezentând un pericol atât de mare pentru ordinea publică.

Referitor la apelul parchetului solicită respingerea acestuia ca nefondat, menținerea sentinței apelate sub aspectul invocat.

Concluziile apărătorului au fost traduse de dl. L - interpret.

Avocat având cuvântul pentru apelanta inculpată Ksolicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, reținerea dispozitiilor art. 74 lit. a și c și coborârea celor două pedepse aplicate, acestea fiind concurente, spre 2 ani și aplicarea art. 81

Solicită a se avea în vedere probatoriul administrat în cauză, împrejurarea că inculpata a recunoscut comiterea faptelor, a arătat că nu a participat de buno vie la comiterea acestora, fiind atrasă de numitul, în sensul că acesta a amenințat-o pentru aod etermina să continue activitatea infracțională.

În ce privește apelul declarat de parchet, lasă soluția la aprecierea instanței.

Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al MJ.

Concluziile apărătorului au fost traduse de dl. L - interpret.

Dl. M pentru intimata parte vătămată Sc M- SRL, precizează că prejudiciul a fost recuperat, lăsând la aprecierea instanței apelurilor formulate în cauză.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul cu privire la apelurile declarate de cei trei inculpați, precizează că, instanța de fond în mod corect a apreciat probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpații făceau parte dintr-un grup organizat.

În ce privește motivul de nelegalitate invocat de dl. avocat L precizează că instanța nu avea obligația de a se pronunța asupra măsurii deoarece aceasta durează până la rămânerea definitivă hotărârii. Eventual în apelul parchetului s-ar putea mențiune măsura cu privire la inculpatul

Totodată arată că pedepsele aplicate inculpaților sunt modice, bine individualizate având în vedere natura infracțiunilor, împrejurările comiterii acestora și impactul social.

În concluzie solicită respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpați, menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică sub aspectele invocate de apărătorii apelanților inculpați, menținerea stării de arest a celor două inculpate și deducerea din pedeapsa de executat a perioadei executate.

Apelantul inculpatavând ultimul cuvânt, prin interpret, precizează că este cea mai mare greșeală a sa, regretă fapta comisă, deoarece cel mai mult suferă familia sa, iar afacerile i-au fost distruse. Pentru faptul că se află în această situație nici măcar nu poate declara faliment. Solicită a se avea în vedere faptul că părinții sunt bolnavi, nu are cine- îngriji, are doi copii în întreținere, băiatul are probleme grave la școală având și afecțiuni psihice, lipsa sa din familie agravându-i boala, iar fiica sa nici nu îl cunoaște deoarece avea 3 luni.

În concluzie arată că regretă mult fapta comisă.

Apelanta inculpatăavând ultimul cuvânt prin interpret L și personal, arată că este arestată de 1o luni, părinții săi nu au posibilități materiale pentru aov izita.După arestarea sa au fost dați afară din casă și au rămas pe stradă. A greșit când a comis fapta însă a fost amenințată de numitul. regretând fapta comisă.

Apelanta inculpatăîn ultimul cuvânt, prin interpret, precizează că regretă fapta comisă și că dorește să ajungă acasă.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra apelurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpații, și, împotriva sentinței penale nr. 29 D din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-, constată următoarele:

Prin sentința penală mai sus arătată s-au dispus următoarele:

1. În baza art.282 alin.2 Cod penal cu referire la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, condamnarea inculpatei, fiica lui și, născută la 10.12.1986, domiciliată în republica Bulgaria, localitatea,-,.B,.1, fără forme legale-, CNP--, la pedeapsa de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare sau alte valori.

În baza art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, condamnarea aceleiași inculpate la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art.33 lit."a" și 34 lit."b" Cod penal, s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 3 ani închisoarea.

2. În baza art.282 alin.2 Cod penal cu referire la art.284 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, condamnarea inculpatei, fiica lui și, născută la 29.08.1986, domiciliată în Republica Bulgaria, localitatea, cartierul, nr.32,.1,.4,.19, CNP--, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede sau alte valori.

În baza art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, condamnarea aceiași inculpate la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni.

În baza art.33 lit."a" și 34 lit."b" Cod penal, s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod penal, a achitat aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive.

3. În baza art.26 raportat la art.282 alin.2 Cod penal cu referire la art.284 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, a condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 21.04.1974, domiciliată în Republica Bulgaria, localitatea,-,.B,.5,.40, CNP--, la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la falsificare de monede sau alte valori.

În baza art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, a condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.

În baza art.33 lit."a" și 34 lit."b" Cod penal, a contopit cele 2 pedepse în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii și a arestului preventiv de la 15.07.2007 la 02.11.2007, pentru inculpatul, și de la 15.07.2007 la zi, pentru inculpatele și.

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv pentru inculpatele și.

În baza art.118 alin.1 lit."f" Cod penal și art.13 din Legea nr.39/2003, s-a dispus confiscarea a 123 de bancnote contrafăcute din cupiura de 200 de euro, aflate la dosarul cauzei.

În baza art.118 alin.1 lit."b" Cod penal și art.13 din Legea nr.39/2003, s-a dispus confiscarea telefoanelor și a cartelelor, folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunilor, aflate la camera de corpuri delicte a B, cu sigiliul MI-51484.

În baza art.15, 346 Cod procedură penală, s-a luat act că părțile vătămate"M-" B, " " B, " Candy" B, Bank B, "Euro "P N, " "P N, ""P N și ""Târgunu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.14 și 346 Cod procedură penală, raportat la art.998, 999 și 1000 alin.3 Cod civil, au fost obligă inculpații, în solidar, la plata a 5400 euro către" ", 200 euro către BCR, Sucursala, 1000 euro către"", 200 euro către,1800 euro către și 5400 euro către"".

S-a constatat că inculpații și au fost asistați de apărători aleși.

În baza art.189 Cod procedură penală, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 150 lei onorariu avocat oficiu,.

În baza art.190 Cod procedură penală, s-a dispus plata de îndată din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei pentru martorul, precum și plata a 680 lei, reprezentând onorariu interpret, pentru termenele din 04.12.2007 și 08.01.2008.

În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare inculpat la plata a 1500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

La data de 14.07.2007 lucrătorii de poliție din cadrul B s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de 14.07.2007, persoane necunoscute, acționând în cadrul unui grup infracțional organizat, au pus în circulație pe raza municipiului B mai multe bancnote false din cupiura de 200 euro.

Demersurile de investigare penală au fost declanșate de sesizările telefonice efectuate de la data de 14.07.2007 de către personalul angajat al " " B, punct de lucru 13 și "M-" B, punct de lucru nr.4.

S-a stabilit că inculpata, de cetățenie bulgară, a încercat să plaseze fraudulos la."M-" din B 3 bancnote contrafăcute din cupiura de 200 de euro, având seriile X -, X -, ambele cu număr de tipar și S- cu număr de tipar, iar inculpata, de aceeași cetățenie, având sprijinul infracțional al coinculpatei, a încercat să pună în circulație la." " B, 3 bancnote false cu seriile X -, X - și X -, toate cu număr de tipar.

În ambele cazuri au procedat la abandonarea valutei în cauză.

La casa de schimb valutar " " Baf ost reținută inculpata, coinculpata, asigurându-și scăparea, prin părăsirea imediată a locului faptei.

Verificările penale ulterioare au avut ca rezultat și reținerea coinculpaților și, care au fost identificați în punctul de G, în timp ce încercau să părăsească teritoriul României, folosind pe rutele accesate succesiv, două taxiuri. În cel din urmă mijloc de transport - autovehiculul marca Mercedes cu număr de înmatriculare B 29722/09/01, s-au găsit 46 de bancnote contrafăcute, ascunse într-un pachet de țigări inscripționate "" pe fond alb și argintiu, valută care au fost abandonată de susnumiții, prealabil identificării de către autoritățile române.

Din procesele verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, autorizate provizoriu de procuror și ulterior confirmate de către instanța de judecată, cu referire la numărul de telefon 0768.395.382 (folosit de inculpata ) rezultă că liderul grupării, respectiv numitul (interlocutorul inculpatei) a fost cel care a coordonat și demersurile de retragere din România ai celorlalți membri ai grupării, ulterior reținerii de către autorități a inculpatei. Acesta a indicat în concret traseul de urmat de către ceilalți membri, ulteriorul punct de reîntâlnire, iar în eventualitatea unui control al autorităților să dea date false privind scopul deplasării lor pe teritoriul României, aceasta întrucât îi abandonase pe ceilalți membri ai grupării în localitatea B, asigurându-și scăparea folosind mașina personală un BMW X5 Jeep cu nr.

Constatându-se pe întreg teritoriul românesc amploarea activității infracționale de plasare de bancnote, ce fac parte din tipul de fals cu indicativul European 0200P3 (imprimare offset) țară de origine Bulgaria, acțiuni ilicite care identifică valențe de fenomen infracțional, s-au făcut demersuri de investigare penală la nivelul României, identificându-se că persoanele cercetate în cauză sunt autorii materializării și a altor tranzacții ilicite pe raza localităților B, B, Pitești, P N și Tg.

A rezultat că inculpații au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat cu caracter transfrontalier, cu atribuții concret și bine determinate, sub coordonarea unui lider al grupării, un anume - și acesta cetățean bulgar, identificat sub aspectul datelor de stare civilă.

De menționat că, s-a stabilit probațional că, în cadrul acestei grupări infracționale inculpatul a aderat în cursul lunii iulie 2007, având cunoștință de scopul infracțional al deplasării acte de complicitate, conducând autoturismele aparținând acestuia din urmă, astfel facilitând materializarea activității infracționale.

A rezultat că, ca membru al grupării infracționale, s-a deplasat în două rânduri în România, la datele de 08.07.2007 și 12.07.2007 și, conform atribuțiilor care îi reveneau, a asigurat transportul pe teritoriul românesc, în localitățile B, Pitești, P N și Tg.M, în care coinculpatele și au plasat false sub directa coordonare și supraveghere a numitului.

La data de 08.07.2007 numita a sesizat organele de poliție B - Secția 7, în calitate de reprezentant legal al " "L cu punct de lucru în-, că în ziua de 02.07.2007 o persoană de sex feminin, care s-a prezentat ca fiind " " din Bulgaria, a solicitat operatorului efectuarea unei tranzacții de schimb valutar cu referire la suma de 3400 euro, conținută în 17 bancnote din cupiura de 200 euro.

S-a stabilit că persoana care a procedat la plasarea ilicită a bancnotelor menționate, sub identitatea falsă atribuită (în acest sens fiindu-i întocmit două bonuri de tranzacție pe numele " " - pentru sumele de 500 euro, respectiv 2800 euro), este inculpata (fl.106 vol.I dosar urmărire penală).

De precizat că, din probatoriul cauzei rezultă că la această activitate infracțională realizată de inculpata menționată, cu aportul material și moral al inculpatei, a numitului și a altor membri ai grupării, nu a participat inculpatul.

Membrii acestei grupări infracționale au desfășurat activități de plasare frauduloase a 12 bancnote din cupiura de 200 de euro și pe raza municipiului B, valuta falsă fiind identificată după cum urmează:

- la data de 13.07.2007 la punctul de schimb valutar " Candy" B, au fost depistate 3 bancnote abandonate din cupiura de 200 de euro cu seriile: X-, X- și X-, toate cu tipar - tranzacție neefectuată pe motiv de suspicionare de fals;

- la data de 13.07.2007 la Bank Sucursala Baf ost depistată o bancnotă din aceeași cupiură, cu seria - nr. tipar, despre care s-a stabilit că a fost încasată la aceeași dată la casa de schimb valutar aparținând " Transfer" B - punct de lucru B - tranzacție efectuată;

- la data de 14.07.2007 a BCR Sucursala Baf ost depistată o bancnotă contrafăcută din cupiura menționată, cu seria -, număr tipar, despre care s-a stabilit că a fost încasată la data de 13.07.2007 la casa de schimb valutar " Transfer" B - punct de lucru B - tranzacție efectuată;

- la data de 18.07.2007 la."" B punct de lucru B au fost depistate 7 bancnote din această cupiură cu seriile: S-, S-, S-, S-, S-, S- și S-, toate cu numărul de tipar contrafăcute, despre care s-a stabilit că au fost încasate în ziua de 13.07.2007 șa casa de schimb valutar " Transfer" B - punct de lucru B - tranzacție efectuată;

Referitor la contrafăcute identificate la instituțiile bancare Bank și BCR - Sucursala din B, s-a constatat că acestea, anterior au fost în posesia a două persoane fizice, respectiv părțile vătămate și e, care le-au achiziționat de la." Transfer" B - punct de lucru

Din probele administrate în cauză, cu referire la activitatea de plasare de bancnote contrafăcute pe raza municipiul B s-a stabilit că inculpata materializat aceste acțiuni ilicite în cadrul grupului infracțional, fiind identificată de personalul angajat al casei de schimb valutar după recunoașterea de planșe foto și înregistrărilor video puse la dispoziție de " Transfer" B - punct de lucru

Verificările penale efectuate fiind continuate cu privire la activitatea infracțională identificată ca fiind materializată de către persoanele cercetate în cauză, s-a stabilit că acestea au desfășurat acțiuni de plasare frauduloasă și pe raza municipiului Pitești, județul A, a unui număr de 36 de bancnote contrafăcute din cupiura de 200 de euro.

S-a stabilit că aceste bancnote au fost plasate direct de inculpata, având cooperarea ilicită a celorlalți membri, respectiv inculpații și, sub coordonarea directă a liderului grupării numitul.

De menționat că, dintre identificate ca plasate pe raza municipiului Pitești, un număr de 27 bancnote au fost identificate la casa de schimb valutar "" Pitești la data de 11.07.2007 și, la aceeași dată, 9 bancnote la Banca Comercială Română - Sucursala Pitești, județul A, reprezentând depunerea efectuată de persoana fizică.

Din cercetările penale a rezultat că persoana fizică menționată a intrat în posesia bancnotelor contrafăcute urmare a unei tranzacții efectuate la casa de schimb valutar menționată anterior, la data de 11.07.2007, când a solicitat schimbul sumei de 5323,20 RON, în valută fiindu-i predată suma de 1800 euro, respectiv puse în circulație frauduloasă de către inculpata, care s-a prezentat sub o identitate falsă, respectiv cu numele de " ", operatorului de schimb valutar, care i-a eliberat bonuri de tranzacție pe această identitate pentru sumele de 3000 euro, respectiv 2400 euro (fl.177 vol.I dosar urmărire penală).

Martora a recunoscut-o pe inculpată după planșa foto, ce i-a fost prezentată de către organele de anchetă, ca fiind cea care a procedat la plasarea frauduloasă succesivă a bancnotelor contrafăcute.

Urmare a continuării cercetărilor penale s-a stabilit că persoanele cercetate în cauză au mai încercat plasarea, la data de 14.07.2007, a unui număr de 3 bancnote contrafăcute din cupiura de 200 de euro, pe raza municipiului P N, județul N, respectiv acestea solicitând efectuarea unei tranzacții operatorului de schimb valutar din cadrul "Euro ", punct de lucru nr.1 și pentru motivul că a fost sesizat aspectul de contrafacere, inculpata împreună cu inculpata au procedat la abandonarea valutei.

S-a stabilit că, la data de 14.07.2007, la punctul de lucru nr.1 - aparținând " " P N și punctul de schimb valutar aparținând "" de pe raza aceleiași localități, inculpata și ulterior cu colaborarea inculpatei, au solicitat efectuarea de tranzacții pentru sumele de 3000-1500 de euro, neefectuate pentru motivul că acestea nu au prezentat documente de identitate.

Activitatea infracțională de pe raza acestei localități desfășurată de membrii grupării a fost confirmată și prin constatarea prezenței acestora în zona P N, respectiv într-o locație de cazare, aparținând " " - Pensiunea "", aspecte ce rezultă din audierea de martori, care expun detalii privind grupul celor patru cetățeni bulgari, respectiv inculpata, inculpata, inculpatul și liderul.

Lucrătorii de poliție din cadrul Tg.M, la data de 14.07.2007 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 13.07.2007, numitul, angajat al casei de schimb valutar "" din municipiul Tg.M, județul M, a depistat 3 bancnote contrafăcute, respectiv cu seriile X -, X - și X - emisie 2002, rezultat al unei tranzacții solicitate de o tânără de cetățenie străină.

Schimbul valutar nu a fost realizat întrucât operatorul de schimb valutar a solicitat actele de identitate inculpatei, stabilindu-se că aceasta este autoarea actului ilicit de plasare a celor trei bancnote false, cu concursul inculpatei, inculpatului și liderul.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că grupul infracțional, obiect de cercetare în cauză, a plasat în perioada 02.07.-14.07.2007 un număr de 77 de bancnote contrafăcute din cupiura de 200 de euro în valoare de 15.400 euro, identificându-se și un număr de 46 de bancnote de același gen - valoare 9.200 euro - pe care membrii grupării le-au abandonat, în timp ce încercau să-și asigure scăparea, la punctul de graniță G, totalul sumelor plasate și deținute în vederea plasării fiind de 24.600 euro.

De menționat că, cercetările penale efectuate în cauză subliniază faptul că această activitate infracțională a fost identificată ca fiind materializată într-o perioadă scurtă de timp - un interval de 12 zile - respectiv ocazie a deplasării membrilor grupării de trei ori în România, în condițiile în care aceștia pătrundeau în țară săptămânal ( o dată sau de mai multe ori) pentru acest scop infracțional.

În condițiile în care, ambele inculpate și au menționat în declarații că au plasat pe teritoriul românesc prima aproximativ 60.000 euro și cea de-a doua aproximativ de 10.000 euro, se apreciază că o parte din aceste bancnote circulă încă în sistemul monetar, creând consecințe juridice.

De menționat că inculpatul a desfășurat acte de complicitate privind activitatea de plasare a unui număr de 60 de bancnote contrafăcute - valoare de 12.000 euro - de către membrii grupului infracțional din care făcea parte.

Conform declarațiilor inculpaților, și rezultă că, se identifică ca fiind membri ai unui grup infracțional organizat, cu caracter transfrontalier, la care au aderat conștient și în perioade diferite de timp, având atribuții concret și bine determinate, rezultat al unui consens manifest, privind acțiunile ilicite vizat a fi întreprinse, sub coordonarea liderului grupării numitul și acesta cetățean bulgar.

Grupul infracțional specializat în plasarea de bancnote contrafăcute din care fac parte susnumiții, s-a stabilit că a fost constituit pe teritoriul Bulgariei, a conținut și conține mai mulți membri care, o perioadă îndelungată de timp, au plasat bancnote contrafăcute pe teritoriul bulgăresc și românesc, anterior aderării la gruparea infracțională a persoanelor cercetate în cauză.

Conform probațiunii rezultă că numitul a fost cel care a coordonat activitatea infracțională, cooptând succesiv membrii grupării, identificați și neidentificați, organizând un plan de acțiune, privind derularea activității de plasare de bancnote contrafăcute, împărțind sarcini concrete între membrii grupării și stabilind traseul infracțional.

S-a stabilit că deplasările în România, pe care le gestiona, se realizau în principal cu autoturismele proprietate, respectiv Audi A6, BMW și Jeep BMW X5, pe care le șofa atât personal, cât și, cu ocazia drumurilor în România efectuate la datele de 08 și 12.07.2007, acesta din urmă având atribuția strict determinată de conducător auto, stabilită de liderul grupării.

Conform declarațiilor coinculpaților s-a stabilit că, de fiecare dată numitul înainte de a pătrunde pe teritoriul României îi solicita inculpatei, să preia toate asupra ei, și să le treacă prin punctul de graniță folosind un taxi, după care, ținând contact telefonic stabilea cu aceasta punctele de reîntâlnire (cazul identificării stației G), după care proceda la distribuirea bancnotelor celor două plasatoare, înmânându-le în plicuri albe.

Având în vedere declarația inculpatei a rezultat că aceasta a fost cooptată în grupul infracțional de către, liderul grupării, de circa trei luni de zile de la momentul identificării activității infracționale, perioadă în care a plasat pe teritoriul României, săptămânal, bancnote din cupiura de 200 de euro contrafăcute, suma totală prezumat pusă în circulație de aceasta fiind de aproximativ 60.000 euro.

De asemenea, referitor la inculpata s-a stabilit că aceasta s-a angrenat în grupul infracțional, asimilându-și conștient atribuția de punere în circulație directă de bancnote contrafăcute, pe teritoriul românesc, la propunerea inculpatei, conform dispozițiilor numitului, punând în circulație, în diferite localități din România, bancnote din cupiura de 200 de euro contrafăcute, în valoare de aproximativ 10.000 euro.

Beneficiul ilicit promis membrilor grupării, în principal cu privire la persoanele care realizau plasarea directă de bancnote contrafăcute, consta într-o parte de 30 euro pentru fiecare bancnotă de 200 de euro plasată. Până la momentul reținerii de către autoritățile române inculpata a primit suma de 3.000 euro, inculpata, care devenise între timp concubina numitului, beneficiind doar de obiecte de îmbrăcăminte și având promisiunea privind achiziționarea unei mașini.

Toate depistate până în prezent ca fiind puse în circulație de această grupare pe teritoriul României au fost expertizate, stabilindu-se că nu sunt autentice, reprezintă contrafaceri și cănu au putere circulatorie.

În urma consultării programului ( pentru Analiza Euro) s-a concluzionat că puse în circulație de inculpați fac parte din tipul de fals cu indicativul european, țara de origine fiind Bulgaria. Până la data de 01.03.2007 a fost descoperit și retras din circuitul monetar european un număr de 8529 bancnote din acest tip de contrafacere.

Datorităcalității deosebite a contrafaceriiacest tip de fals a fost pus în circulație atât la nivelul caselor de schimb valutar, cât și la nivelul instituțiilor bancare,prezentând un grad deosebit de risc pentru circuitul monetar.

Faptele descrise se probează cu: procesul-verbal întocmit de lucrători din cadrul B, procese-verbale întocmite urmare a sesizărilor telefonice efectuate de angajați ai " " B și "M-" B și planșele foto aferente extrase de pe camerele de supraveghere în incinta acestor unități, adrese emise de Oficiul Național Central pentru Combaterea de și Cecuri de Călătorie - privind detalii cu referire la tipul de fals al bancnotelor obiect de cercetare în cauză, buletine de expertiză emise de Banca Națională a României,procese-verbale de recunoaștere după planșe foto, proces-verbal întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul IGPR - - B privind identificarea bancnotelor abandonate de către inculpații și, rezultatele expertizei criminaliste privind urmele papilare identificate spre exploatare pe abandonate, bon fiscal care atestă că s-a achiziționat de membrii grupării infracționale o rovinietă pentru autoturismul cu număr de înmatriculare, procese-verbale privind demersurile de verificare a unor camere de supraveghere de la Stația și Lukoil G, proces-verbal de sesizare din oficiu întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul B privind plasarea a 17 bancnote contrafăcute pe raza municipiului B la data de 02.07.2007, proces-verbal conex întocmit de lucrători de poliție din cadrul DGPM B privind identificarea bancnotelor menționate anterior la." " B, înscrisuri privind la." " B și identitatea operatorului de schimb, a tranzacțiilor efectuate, procese-verbale de recunoaștere după planșă foto, procesul-verbal întocmit de organele de poliție din cadrul B, privind identificarea bancnotelor plasate pe raza municipiului B, consecință a comisiei rogatorii dispusă în cauză la data de 30.07.2007, proces-verbal de sesizare întocmit de organele de poliție din cadrul B, consecință a denunțului formulat de "Candy " B, procese-verbale privind ridicarea conform art.96-97 Cod procedură penală a trei bancnote "Candy " și a 7 bancnote de la." Transfer" B, punct de lucru B, proces-verbal privind ridicarea unui --R conținând înregistrări a imaginilor surprinse de camera video de supraveghere amplasată în cadrul "Candy " B - și planșa foto aferentă, procese-verbale de constatare a de al Bank B, BCR Sucursala B, BCR Sucursala A Pitești, formular de acceptare a schimbului valutar întocmit de " Transfer" B, punct de lucru B cu referire la tranzacția efectuată cu persoana fizică, formular de acceptare a schimbului valutar întocmit de " Transfer" B, punct de lucru B cu referire la tranzacția efectuată cu persoana fizică - e și bonul fiscal reprezentând efectuarea tranzacției, proces-verbal de sesizare întocmit de organele de poliție din cadrul B, consecință a denunțului formulat de " Transfer" B punct de lucru B, proces-verbal de sesizare întocmit de organele de poliție din cadrul Pitești, consecință a denunțului formulat de "" Pitești, proces-verbal întocmit de organele de poliție privind verificarea bonurilor fiscale gestionate de "" Pitești cu referire la tranzacția efectuată cu persoana fizică, bonuri fiscale care atestă tranzacțiile efectuate la."" Pitești, proces-verbal întocmit de organele de poliție din cadrul Pitești privind identificarea inculpaților la."" Pitești și documentele de identificare și formularele specifice completate și depuse de inculpatul și, înscris olograf de identificare a identității " ", proces-verbal întocmit de organele de poliție din cadrul P N - privind punerea la dispoziție a cinci fișiere stocate pe calculatorul instalat, proces-verbal întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul PNp rivind sesizarea telefonică efectuată de angajați din cadrul "Euro ", procese-verbale de constatare a de P N, proces-verbal de sesizare din oficiu întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul Tg.M privind sesizarea telefonică efectuată de angajați din cadrul "", proces-verbal întocmit de organele de poliție din cadrul Tg.M - privind punerea la dispoziție a unui - conținând înregistrări efectuate de către camerele video de supraveghere ale "", xerocopii ale sesizărilor și verificărilor penale efectuate în cauză cu referire la persoanele care au desfășurat activități infracționale de plasare de bancnote contrafăcute din aceeași cupiură, care constituie obiect de disjungere a prezentei cauze, procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în baza ordonanței provizorii emise de procuror și - - înregistrări, procese-verbale privind recunoașterea după planșă foto a numitului de către inculpați și martori, declarații și adrese părți vătămate/părți civile, persoane fizice și juridice, declarații de martori - a, ,; declarații de martori asistenți -, coroborate cu declarațiile inculpaților, și, prin care recunosc comiterea faptelor ce li s-a reținut în sarcină.

Faptele inculpatelor și întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunilor de falsificare de monede sau de alte valori, prevăzută de art.282 alin.2 Cod penal, cu referire la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la falsificare de monede sau alte valori și art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

În ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, instanța constată că, într-adevăr, inculpata s-a prezentat la casele de schimb valutar " " B și "" Pitești sub numele de " ", numai că aceste persoane juridice în mod clar nu fac parte din instituțiile la care se referă art.145 Cod penal.

Astfel, de principiu, societățile comerciale sunt persoane juridice de drept privat, urmărind un interes privat și asigurând un serviciu de interes privat.

Ca excepție, există și regii autonome sau societăți comerciale de interes public, însă acestea sunt subordonate unor autorități administrative publice, iar casele de schimb valutar nu se numără printre ele.

Legiuitorul penal a limitat pericolul social al unor astfel de fapte, la gravitatea ce rezidă din urmările produse prin atribuirea unei identități false în fața unor autorități în care se identifică puterea de stat și interesul public, iar nu profitul urmărit de persoane private.

În consecință, pentru această infracțiune, în baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, s-a dispus achitarea acestei inculpate, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive.

Pentru celelalte infracțiuni pentru care au fost găsiți vinovați, la individualizarea judiciară a pedepselor s-a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, dar și contribuția concretă a fiecăruia la săvârșirea faptelor pentru care sunt condamnați.

Astfel, inculpații au recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor, de altfel o negare a lor în fața evidenței probaționale le-ar fi fost nefolositoare, au participat la identificarea întregului ansamblu infracțional desfășurat, la denunțarea și a altor persoane care nu au fost prinse de autoritățile române și care au avut un rol mult mai important, dar mai puțin vizibil pentru succesul acțiunii de plasare a bancnotelor contrafăcute și, ulterior, de obținere a produsului infracțiunii. În aceste condiții, instanța își însușește propunerea procurorului de reținere a cauzei de reducere a limitelor pedepsei la J, în conformitate cu prevederile art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, pentru fiecare din infracțiuni.

Pe de altă parte, faptele săvârșite au avut urmări grave, afectând numeroase persoane fizice și juridice, pe un teritoriu destul de întins al țării, iar numai întâmplarea a făcut ca activitatea inculpaților să fie stopată, prin prezența de spirit a funcționarilor unei case de schimb valutar din B, care au reținut pe una din inculpate.

Se poate deci presupune că, în lipsa unei asemenea rețineri, activitatea de plasare ar fi continuat cu celelalte bancnote găsite asupra lor la graniță și, ulterior, după alte alimentări din Bulgaria.

În consecință, urmările care s-ar fi putut produce ar fi fost mult mai grave, putându-se ajunge până la perturbări ale circuitului monetar financiar, în moneda euro.

Raportat la prefigurarea unui grup de criminalitate organizată cu o anvergură mult mai mare și în care atribuțiile inculpaților apar ca fiind dintre cele puțin însemnate, trebuie observat că fără îndeplinirea lor întregul angrenaj ar fi fost lipsit de rezultatul urmărit, obținerea de foloase materiale în mod injust.

În ceea ce privește participația efectivă a fiecărui inculpat, s-a constatat că, dintre cele două inculpate, a efectuat mai multe acțiuni de plasare de bancnote, că aceasta a recrutat-o pe inculpata, aspecte ce se vor reflecta în cuantumul pedepselor orientat spre limita minimă. De asemenea, inculpatul și-a realizat atribuțiile care-i reveneau, de a deplasa inculpatele și pe v în diferite localități și la casele de schimb valutar, realizând acest lucru pe parcursul a 2 trasee urmate în România din Bulgaria, în datele de 08.07.2007 și 12.07.2007. Rezultă că acesta a aderat în mod conștient la grupul criminal și a continuat activitatea infracțională și după prima deplasare în țară, perseverând, în unor câștiguri financiare facile.

Infracțiunile comise de cei 3 inculpați sunt în concurs, astfel că în baza art.33 lit."a" și 34 lit."b" Cod penal, s-a realizat contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce privește aplicarea pedepselor complementare și a celor accesorii, instanța a constatat că inculpații sunt cetățeni bulgari, fiindu-le interzis dreptul de a alege, de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prin legea română ce reglementează aceste instituții, precum și scrutinul electoral.

Pe de altă parte, atragerea fără distincție de astfel de pedepse, precum și a celor prevăzute de art.64 lit."d" și "e" Cod penal, ar rupe justul echilibru ce trebuie respectat între natura și gravitatea infracțiunilor comise și natura juridică a drepturilor arătate la art.64 Cod penal.

Inculpații nu se fac nedemni, raportat la caracteristicile infracțiunilor comise, de a-și exercita aceste drepturi.

Trebuie observat că nici nu s-au folosit de vreo funcție, profesie sau activitate la comiterea infracțiunilor.

Pentru aceste considerente și în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, nu li s-au aplicat inculpaților pedepse accesorii și complimentare, deși acestea, potrivit legislației naționale, sunt obligatorii.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii și a arestului preventiv de la 15.07.2007 la 02.11.2007, pentru inculpatul, și de la 15.07.2007 la zi, pentru inculpatele și.

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv pentru inculpatele și.

În baza art.118 alin.1 lit."f" și art.13 din Legea nr.39/2003, s-a dispus confiscarea a 123 de bancnote contrafăcute din cupiura de 200 de euro, aflate la dosarul cauzei, iar, în baza art.118 alin.1 lit."b" Cod penal și art.13 din Legea nr.39/2003,s-a dispus confiscarea telefoanelor și a cartelelor, folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunilor, aflate la camera de corpuri delicte a B, cu sigiliul nr.MI-51484 (fl.132 vol.I dosar instanță).

contrafăcute nu reprezentă înscrisuri în sensul art.14 sau 348 Cod procedură penală, pentru a se proceda la desființarea lor.

În baza art.15, 346 Cod procedură penală, s-a lua act că părțile vătămate "M-" B, " " B, " Candy" B, Bank B, "Euro "P N, " "P N, ""P N și ""Târgu M nu s-au constituit părți civile în cauză.

În activitatea lor infracțională mai multe case de schimb valutar au fost prejudiciate ca urmare a efectuării tranzacțiilor de schimb valutar, în care s-au dat bancnote cu valoare circulatorie în locul celor false. De asemenea, partea vătămată a cumpărat astfel de bancnote, în valoare de 200 euro în schimbul valorii lor în lei.

Pentru aceste motive, în baza art.14 și 346 Cod procedură penală, raportat la art.998, 999 și 1000 alin.3 Cod civil, au fost obligați inculpații, în solidar, la plata a 5400 euro către " " B, 200 euro către BCR, Sucursala B, 1000 euro către "" B, 200 euro către, 1800 euro către și 5400 euro către "".

Împotriva sentinței penale a declarat apel în termen legal Parchetul și inculpații.

În motivarea apelului său Parchetul a arătat următoarele:

S-a invocat nelegalitatea hotărârii pentru toți cei trei inculpați deoarece în cauză nu s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturi.

S-a constatat că pentru ambele infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea celor trei inculpați legea prevede pe lângă pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară, astfel că aplicarea pedepsei complementare era obligatorie în condițiile în care pedeapsa principală a închisorii stabilită de instanță a fost în cuantum de cel puțin 2 ani pentru ambele infracțiuni în cazul inculpatelor și și de cel puțin 2 ani pentru infracțiunea prevăzută de art.7 al.1,3 din Legea 39/2003 în cazul inculpatului.

Față de cele arătate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.65 Cod penal, în cauză se impunea aplicarea pedepsei complementare chiar dacă inculpații sunt cetățeni străini, în acest sens s-a invocat decizia nr. XXIV/16.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie.

Inculpații nu și-au motivat în scris apelurile făcute.

Cu ocazia dezbaterilor au solicitat următoarele:

Inculpatul a invocat nelegalitatea sentinței întrucât prima instanță nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra măsurilor preventive, solicitând obligarea de a nu părăsi țara.

A mai solicitat reducerea pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante, revocarea arestării preventive cu aplicarea art. 81 Cod penal sau 861Cod penal.

A cerut să i se restituie telefonul mobil confiscat, întrucât în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 118 lit. b Cod penal, telefonul respectiv nefiind folosit la săvârșirea infracțiunilor.

Inculpata a solicitat să fie achitată pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 al. 1,3 din Legea nr. 39/2003, întrucât aceasta nu există.

Pentru cea de-a doua infracțiunea solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare conform art. 81 Cod penal.

A mai susținut că hotărârea nu este motivată în ceea ce o privește, fiind o copie a rechizitoriului.

Inculpata a solicitat reducerea pedepselor prin reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea art. 81 Cod penal.

Instanța de control judiciar examinând hotărârea atacată în temeiul art. 378 Cod procedură penală pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate și din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 al. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este nelegală și netemeinică referitor la criticile făcute de parchet și legală și temeinică în raport de criticile făcute de inculpați.

Prima instanță a greșit atunci când nu a aplicat pedepse complementare inculpaților în raport de prevederile art. 65 Cod penal.

Potrivit art. 65 Cod penal, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, când legea prevede această pedeapsă și când pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.

Împrejurarea că inculpații nu sunt cetățeni români fiind cetățeni bulgari nu este de natură a face inaplicabile dispozițiile art. 65 Cod penal, așa cum de altfel s-a stabilit și prin decizia nr. XXIV din 16.IV.2007 a prin care s-a admis un recurs în interesul legii.

În ce privește criticile făcute de inculpați, acestea nu sunt întemeiate, motiv pentru care nu vor fi primite.

Prima instanță nu era obligată să se pronunța prin dispozitiv asupra măsurii privind obligarea de a nu părăsi țara, întrucât art.350 prevede C.P.P. această situație numai în ipoteza "luării" sau "revocării", ceea ce nu a fost cazul în speță.

În raport de gravitatea infracțiunilor săvârșite și de faptul că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu privare de libertate, în mod întemeiat nu s-a revocat măsura "obligării de a nu părăsi țara" și nici instanța de apel nu consideră justificată cererea inculpatului de a se revoca această măsură.

În cauză sunt îndeplinite prevederile art.7 al.1,3 din Legea 39/2003 privind existența unui grup infracțional organizat așa cum s-a motivat în detaliu de prima instanță, considerente pentru care nu poate fi primită cererea inculpatei de a fi achitată pentru această infracțiune.

În ce privește pedepsele aplicate celor 3 inculpați acestea au fost bine individualizate în raport cu prevederile art.72 și 52 Cod penal, fiind îndreptate spre minimul special, motiv pentru care nu se impune reducerea acestora.

În cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art.81 și 861.Cod Penal, în raport de gravitatea deosebită a infracțiunilor prin care s-au pus în pericol valori sociale deosebite, legate de siguranța circuitului financiar și a încrederii cetățenilor în monedele aflate în circulație.

În mod legal s-a dispus și confiscarea telefonului mobil al inculpatului, întrucât acesta a fost folosit la săvârșirea infracțiunilor, fiind astfel aplicabile prevederile art.118 lit.b Cod penal.

Față de cele ce preced urmează a se admite apelul declarat de parchet, a se desființa sentința sub aspectul neaplicării pedepsei complementare și procedând la rejudecare în limita casării se va aplica inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a 2-a și lit.b Cod penal.

Se vor face aplicabile prevederile art.35 și 66 Cod penal.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

În baza art.350 se C.P.P. va menține arestarea preventivă a celor două inculpate, întrucât se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inițială și în plus, au fost condamnate de prima instanță la pedepse cu închisoarea privative de libertate.

Se va computa detenția în continuare pentru cele două inculpate, până la zi.

Onorariul av.oficiu în sumă de 150 lei pentru inculpata se va suporta din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.

Se va constata că ceilalți doi inculpați au avut apărători aleși.

Se va dispune plata de către Departamentul Economico Financiar al Curții de APEL BACĂUa sumei de 360 lei către d-nul interpret și a sumei de 587,60 lei către d-nul interpret.

Văzând și prevederile art.192 al.2 și 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

1) În baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentința penală nr 29/D din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos. nr- pe care o desființează sub aspectul neaplicării pedepsei complementare inculpaților.

cauza și face în cauză aplicarea art.65 Cod penal la fiecare inculpat,în sensul că aplică inculpatelor și câte o pedeapsă complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza 2-a și lit. b Cod penal de câte 2 ani pentru fiecare infracțiune pe care le contopește conf. art. 35 Cod penal în pedepse de câte 2 ani ce urmează a fi executate în condițiile art.66 Cod penal și inculpatului aceeași pedeapsa complementară de 2 ani numai pentru infracțiunea prevăzută de art.7alin.1 și 3 și art.9 al 2 din 39/2003 pe care o va executa în condițiile art.66 Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art 192 al 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare se suportă de stat.

2) În baza art.379 al.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de cei trei inculpați arătați mai sus împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 350 Cod procedură penală menține arestarea preventivă a inculpatelor și și în baza art.381 Cod procedură penală compută detenția în continuare începând cu 23.01.2008 la zi.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 150 lei pentru inculpata se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Constată că ceilalți inculpați au avut apărători aleși.

Conf. art.192 al.2 Cod procedură penală obligă pe inculpata la 400 lei cheltuieli jud. către stat în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu iar pe ceilalți inculpați la câte 250 lei cheltuieli jud. către stat.

Dispune plata de către Departamentul economic și financiar al Curții de APEL BACĂU către traducător a sumei de 360 lei iar către traducător a sumei de lei.587,60 lei.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpați și partea vătămată KS."M-" și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi 06.05.2008 în prezența inculpatelor arestate.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt. GREFIER,

aflat în semnează

Grefier șef secție

Red. -

Red. - Șt.

Tehnored. - - 3 ex.

24/26.05.2008

Președinte:Adrian Bogdan
Judecători:Adrian Bogdan, Nimineț Ștefan, Popescu Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Constituire grup infractional organizat Aderare. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Bacau