Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 111/
Ședința publică din 12 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul, deținut în penitenciarul Colibași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul, personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza delegației de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura personal cu contestatorul.
Avocatul din oficiu arată că petiționarul are avocat ales.
Contestatorul precizează personal că are avocat angajat în persoana domnului și solicită să fie asistat de acesta.
Curtea, constată că la dosar nu există împuternicirea avocațială a avocatului, motiv pentru care respinge cererea contestatorului de amânare a cauzei pentru lipsa apărătorului său ales.
Totodată, curtea pune în discuția părților excepția de necompetență materială a soluționării cauzei.
Avocatul din oficiu, având cuvântul pentru contestator, solicită respingerea excepției de necompetență materială, apreciind că unul dintre motive atrage competența materială de soluționare a cauzei de către Curtea de APEL PITEȘTI.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, față de disp.art.460 Cod procedură penală, consideră că se impune declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, astfel că pune concluzii de admiterea excepției.
Contestatorul, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită amânarea cauzei.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2009, la această instanță, petentul a formulat contestație la executare, invocând în drept dispozițiile art.461 din Codul d e pr.penală.
In motivarea contestației, s-a arătat că petentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d și e Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001, modificată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, prin sentința penală nr.13/MF din 30 octombrie 2007 Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr.2954 din 23 septembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, și că în momentul pronunțării hotărârii judecătorești, nu s-au aplicat dispozițiile art.73, 74, 76 din Codul penal, neținându-se seama de circumstanțele atenuante, datorită lipsei antecedentelor penale și a stării sale de sănătate.
A arătat, de asemenea, că dincolo de faptul că pedeapsa nu a fost corect individualizată, el nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa și că încadrarea juridică dată faptei este greșită. S-au invocat și nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută.
S-au depus la dosar, în copie, sentința penală nr.70 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș (4), sentința penală nr.13/MF din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș (6) și decizia penală nr.23/A/MF din 4 martie 2008 Curții de APEL PITEȘTI (13). De asemenea, s-a întocmit de către Biroul de Executări penale al Curții de APEL PITEȘTI, un referat din care rezultă că decizia penală nr.23/A/MF din 4 martie 2008 Curții de APEL PITEȘTI, a rămas definitivă prin decizia penală nr.2954 din 23 septembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având în vedere motivele de contestație invocate, dar și faptul că petentul a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul Argeș, iar la momentul formulării contestației la executare condamnatul se află în penitenciarul Colibași, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Argeș, aceasta fiind instanța de executare la care se referă dispozițiile art.460 Cod pr.penală.
Pentru considerentele de mai sus, instanța va declina competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Argeș.
Imprejurarea invocată de petent că este nelămurit cu privire la modificarea deciziei nr.23/A/MF din 4 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, nu constituie, în sensul legii, o nelămurire privind hotărârea ce se execută și, astfel, nu poate atrage o altă competență decât cea statuată prin această hotărâre.
In speță, întrucât instanța de executare este Tribunalul Argeș, iar condamnatul este deținut în penitenciarul Colibași, situat în raza acestei instanțe, potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art.42 Cod pr.penală, rap. la art.460 Cod pr.penală, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.42 Cod procedură penală, declină competența materială de soluționare a cauzei privind pe condamnatul, născut la data de 17 1966 în comuna, județul A, fiul lui și, -, în favoarea Tribunalului Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
- Grefier,
Red.-
Tehnored./ex.3/23.11.2009
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu