Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 12/

Ședința publică din 07.04. 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secție

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de condamnatul, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva sentinței penale nr. 513/F/13.11.2008 Tribunalului Galați.

Se constată că dezbaterea apelului a avut loc la data de 19.03.2009, când părțile prezente și reprezentanta Ministerului Public au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei pe data de 27.03.2009 și ulterior la 31.03.2009, 03.04.2009 și 07.04.2009.

CURTEA:

Asupra apelului penal de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105/25.02.2005 a Tribunalului Galați, inculpații și au fost condamnați la:

- câte o pedeapsă principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 15 al. 2 in ref. la art. 12 al. 1 și 2 din Legea 678/2001;

- câte o pedeapsă principală de 6 ani și 2 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b și e pen pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 15 al. 2 in ref. la art. 13 al. 1,3 și 4 din Legea 678/2001.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35.pen s-au contopit pedepsele aplicate și s- dispus ca inculpații și să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 6 ani și 2 luni închisoare, sporită la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b și pen pe o durată de 4 ani.

Prin aceeași sentință penală, pentru același gen de infracțiuni, au fost condamnați inculpați, și la câte o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, inculpata - la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și inculpatul - la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare.

În fapt, s-a reținut că in cursul anului 2002, inculpații, -, - și, la solicitarea inculpaților și au racolat un număr de șase tinere dintre care două minore, pe care au încercat să le transporte in Spania, in vederea practicării prostituției pentru inculpații și.

Sentința penală nr. 105/25.02.2005 a Tribunalului Galația rămas definitivă la data de 01.02.2006 și pentru inculpatul s-a emis mandatul de executare nr. 139/15.02.2006.

La data de 14.02.2007, condamnatul a formulat contestație la executare și a solicitat ca din pedeapsă să i se deducă durata arestării provizorii luate in Spania in vederea extrădării.

La termenul din 06.06.2007, apărătorul condamnatului a precizat că este vorba despre o cerere de rejudecare a cauzei după extrădare, întemeiată pe disp. art. 522 ind. 1.pr.pen și art. 74 și 78 din Legea 302/2004.

În motivarea cererii de rejudecare, condamnatul a susținut că nu a avut nici o legătură cu ceilalți inculpați, nu a obținut profituri din exploatarea martorelor, declarațiile celorlalți inculpați nu se coroborează cu alte probe și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. a Cod proc. penală.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 15 alin. 2 în ref. la art. 13 alin. 1, 3 și 4 Teza I din Legea nr. 678/2001, a susținut că numitele și erau minore.

Prin sentința penală nr. 316/14.06.2007 a Tribunalului Galați, cererea de rejudecare cauzei formulată de inculpatul fost respinsă ca nefondată.

Prin decizia penală nr. 62 din 28.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI in dosar nr- a fost admis apelul declarat de condamnatul, a fost desființată sentința penală nr. 316/14.06.2007 a Tribunalului Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că prima instanță nu a soluționat cauza in fond deoarece nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru condamnat, de natură să garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția procesului.

Astfel, instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea prin care condamnatul a solicitat să se deducă din pedeapsă durata arestării provizorii luate in vederea extrădării in România pentru executarea pedepsei.

In ceea ce privește cererea de rejudecare, instanța trebuia să analizeze mai întâi dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, după care era obligată să procedeze la audierea persoanei condamnate, care trebuie să-și precizeze motivele pentru care solicită rejudecarea, să se pronunțe asupra probelor solicitate și abia după aceasta să procedeze la analiza cauzei pe fond.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr- din 19.12.2007.

Prin încheierea de ședință din data de 14.04.2008 fost admisă în principiu cererea formulată de condamnatul, privind rejudecarea cauzei ce format obiectul dosarului nr. 1467/P/2004 al Tribunalului Galați, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv: judecata a avut loc in lipsa condamnatului, hotărârea de condamnare este definitivă, fiind exercitate de către inculpat toate căile de atac iar din adresa nr. -/27.03.2008 a Biroului Național Interpol rezultă că extrădarea a fost dispusă in vederea executării pedepsei aplicate prin sentința penală mai sus menționată.

În rejudecare a fost audiat inculpatul condamnat, au fost audiați ceilalți inculpați condamnați in aceeași cauză, respectiv (fost ) -, și.

Nu s-a putut proceda la audierea inculpatei condamnate in cauză - întrucât din procesul verbal de căutare a rezultat că aceasta nu a putut fi identificată pe raza comunei, jud. B (domiciliul indicat in cursul procesului).

Deși s-a încuviințat audierea in calitate de martori numitelor -, și, aceasta nu s-a putut realiza întrucât primele două sunt plecate din țară, iar cea de a treia martoră nu a putut fi identificată. În ceea ce o privește pe martora, s-a renunțat la audierea acesteia de către condamnat prin apărător.

Prin sentința penală nr. 513/F/13.11.2008 a Tribunalului Galați, contestația la executare formulată de condamnatul fost admisă și, în baza art. 461 alin. 1 lit. d Cod proc. penală și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare durata arestului provizoriu efectuat în Spania în vederea extrădării cu începere de la data de 05.10.2006 până la data de 12.02.2007 și durata executată cu începere de la data de 12.02.2007 la zi.

Prin aceeași sentință penală cererea de rejudecare cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1467/P/2004 al Tribunalului Galația fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Galația reținut că hotărârea pronunțată în primă instanță este legală și temeinică, iar probele administrate in cererea de rejudecare nu sunt de natură a conduce la reținerea unei alte situații de fapt ori nevinovăției inculpatului, iar susținerile inculpatului în sensul că nu-i cunoaște pe ceilalți inculpați și că nu a săvârșit faptele sunt infirmate de probele ce au fost administrate in primă judecată.

Astfel, in declarațiile date in cursul urmăririi penale, inculpații, și - au recunoscut săvârșirea faptelor, pe baza declarațiilor acestora stabilindu-se și activitatea inculpatului.

Astfel, inculpatul a relatat cum i-a fost propus de către și să racoleze fete în vederea transportării acestora in Spania unde urmau să practice prostituția. Că ținea legătura telefonic cu inculpatul și că racolat pe victimele - și, aceasta din urmă fiind minoră, arătându-le inculpatului. Acesta i-a dat 100 euro pentru a cumpăra de mâncare celor două tinere și a le caza.

Tot inculpatul i-a spus inculpatului să ia legătura cu inculpatul care urma să se ocupe de procurarea pașapoartelor pentru fete dându-i 50 de dolari pe care urma să îi dea inculpatul.

Tot inculpatul a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul - care a spus că are cunoștință la Serviciul Pașapoarte G și că poate obține un pașaport turistic pentru victima - într-un termen mai scurt pretinzând și primind pentru aceasta suma de 50 dolari SUA.

Cu acea ocazie inculpatul i-a spus inculpatului că victima urmează să plece în Spania pentru a practica prostituția în beneficiul fraților și iar inculpatul s-a arătat interesat să participe și el la grupul infracțional astfel constituit.

Ulterior arată inculpatul inculpatul - a discutat direct cu inculpatul și din acel moment s-a ocupat activ de racolarea, transportul și cazarea fetelor ce trebuiau să ajungă în Spania.

Declarația inculpatului se coroborează cu declarația inculpatei - și cu declarația victimei aceștia relatând că inculpatul i-a propus inculpatei verișoara sa, să caute în O fete care doresc să meargă în Spania pentru a practica prostituția, inculpata aflând cu această ocazie că cei care organizau această operațiune erau frații "" și "Romi" respectiv inculpații și.

Inculpata a reușit să racoleze pe victimele și respectiv "", dintre care prima era minoră și l-a anunțat pe inculpatul care i-a spus inculpatului despre ce este vorba, cei doi plecând împreună la O pentru a aduce fetele în

Atât inculpații și cât și victima arată că inculpatul cunoștea că fetele urmau să practice prostituția în Spania și că victima era minoră întrucât inculpatul le-a luat actele celor două fete.

De asemenea cei doi inculpați și victima au relatat că pe drumul de întoarcere la G inculpatul a ținut legătura telefonică cu inculpatul care a organizat preluarea fetelor de la O de către inculpații și.

Potrivit declarațiilor date de inculpații și inculpații și le-au propus să îi ajute în activitatea de recrutare, cazare și transport a unor tinere care urmează să plece în Spania pentru a practica prostituția în folosul celor doi frați.

Inculpații și au fost de acord și au ținut permanent legătura telefonic cu inculpații.

La solicitarea acestora inculpații au preluat și au dus în apartamentul închiriat de inculpatul pe victima -, încuind-o pe aceasta înăuntru pentru a nu fugi.

De asemenea, cei doi inculpați au preluat de la inculpații, și pe victimele și "" pe care le-au dus în apartamentul inculpatului unde le-au ținut încuiate pentru a nu fugi.

Inculpații au aflat că una dintre fete este minoră și le-au ținut încuiate la solicitarea inculpatului -.

În cursul judecății inculpații și și-au schimbat întrucâtva declarațiile susținând că nu le-au încuiat pe tinere în apartament însă aceste afirmații sunt contrazise de declarațiile victimelor.

Inculpații și au relatat că cei doi frați le-au propus să recruteze fete pe care să le convingă să meargă în Spania pentru a practica prostituția. De asemenea, inculpații au arătat că frații au organizat activitatea de transport și cazare a fetelor ce urmau să plece in Spania ținând permanent legătura telefonică cu ei și oferindu-le bani in acest sens direct sau prin intermediul inculpatului -.

Martora - a arătat că a vorbit la telefon cu inculpatul iar acesta i-a confirmat că urma să practice prostituția in folosul său in Spania.

Martora arătat in fața instanței că a fost sunată din Spania de persoană pe nume "" care s-a interesat de fratele său și a întrebat- dacă are fete in gazdă. Ulterior, același "", respectiv inculpatul a amenințat-o prin telefon, spunându-i să transmită inculpatului să aibă grijă ce declară în fața organelor de poliție.

Cât privește declarațiile date de inculpații și care au arătat in fața instanței că nu îl cunosc pe inculpatul, precum și declarația inculpatului care a susținut că inculpatul nu a fost implicat in niciun fel in activitatea de racolare, transport, cazare ori in alte activități în vederea practicării prostituției, nu pot fi reținute ca fiind corespunzătoare realității, întrucât aceștia nu au justificat in niciun fel revenirea asupra declarațiilor anterioare.

Cât privește declarația inculpatului condamnat - care a susținut in mod constant că nu îi cunoaște pe frații, aceasta este combătută de declarația inculpatului .

S-a reținut că cererea de achitare in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e pr.pen, întrucât a existat eroare de fapt cu privire la vârsta victimelor, este nefondată fiin contrazisă de probele administrate în cauză.

Astfel, din probele administrate in cauză rezultă că in anul 2002 inculpații și au venit in țară pentru a racola tinere in vederea practicării prostituției in Spania, luând in acest sens legătura cu inculpații, și.

Inculpatul, in iulie 2002, racolat- pe minora, in acest scop, prezentându-i-o inculpatului, care văzând că nu poate obține pașaport pentru minoră, nu a mai luat-o în Spania.

Ulterior, a fost racolată in același scop minora . Pe timpul deplasării cu aceasta și alte fete, de la O la G, inculpatul - i-a luat actele, aflând astfel că este minoră, ținând legătura la drumul de întoarcere la G telefonic cu inculpatul, care se afla in Spania.

au fost preluate de inculpații și, care le-au adus in apartamentul închiriat de, aceștia ținând permanent legătura telefonic cu inculpații și știind că una din fete, respectiv este minoră.

Față de probele administrate in cauză, in mod corect s-a reținut că inculpatul cunoștea că una dintre martorele ce vor fi trimise in Spania pentru practicarea prostituției este minoră.

Raportat la natura și gravitatea infracțiunilor reținute in sarcina inculpatului, la condițiile in care au fost săvârșite, având in vedere conduita procesuală a inculpatului care s-a sustras judecății iar ulterior avut o atitudine nesinceră, s-a reținut că pedepsele au fost judicios individualizate și că nu se impune reducerea pedepselor, prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Împotriva sentinței penale nr. 513/13.11.2008 a Tribunalului Galația declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ca motive de nelegalitate a susținut că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 15 alin. 2 în ref. la art. 13. alin. 1,3 și 4 Teza I din Legea nr. 678/2001, deoarece nu a cunoscut că martorele și erau minore, și a solicitat ca pentru această infracțiune să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a în ref. la art. 10 lit. e Cod proc. penală.

De asemenea, a susținut că nu-i cunoaște pe ceilalți inculpați și nu a avut nici o contribuție la săvârșirea faptelor și pentru infracțiune prev. de art. 15 alin. 2 în referire la art. 12 alin. 1 și 2 lit. a cod penal a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. a Cod proc. penală.

Ca motiv de netemeinicie a susținut că pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni cât și pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare sunt prea mari. Sub acest aspect a susținut că inculpatului -, care, pe lângă cele două infracțiuni, a săvârșit și o infracțiune de trafic de influență și este și recidivist i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, ținând cont că nu are antecedente penale, că nu s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată și că nu a fost audiat deoarece s-a aflat în Spania, unde s-a stabilit din anul 1991.

Apelul este nefondat.

Analizând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpatul, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. 2 Cod proc. penală, se constată că, în mod corect, prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate a reținut că cererea de rejudecare a cauzei este nefondată și a respins-o ca atare.

Apărările condamnatului în sensul că nu a săvârșit faptele și că nu-i cunoaște pe ceilalți inculpați sunt nefondate fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, din declarațiile inculpaților, -, declarațiile victimelor, - și și declarațiile martorilor, și rezultă cu certitudine că cei care au inițiat, coordonat și finanțat întreaga activitate de recrutare a victimelor au fost inculpații și.

Inculpatul a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul prin intermediul unui vecin și că inculpatul " m-a întrebat dacă pot racola fete pentru a practica prostituția în Spania. Totodată mi-a spus că el are acte de Spania și că poate desfășura această activitate". Arătă că inculpatul s-a oferit să-i cumpere un telefon mobil pentru a ține legătura și că inculpatul îl suna foarte des și-l întreba dacă a contactat vreo fată. Precizează inculpatul că prima deplasare la O făcut-o "împreună cu, cu autoturismul lui, un Renault Laguna cu număr de Spania". Precizează inculpatul că, la O, inculpatul i-a dat suma de 200.000 lei pentru cheltuielile zilnice.

Faptul că inculpatul s-a deplasat la O este confirmat și de inculpata - care a declarat că pentru faptul că le-a racolat pe "" și a primit suma de 200 USD.

De asemenea, inculpatul a declarat că în timp ce se afla, împreună cu martorul și victimele și - în parcarea de la Casa Sindicatelor a fost "sunat de, fratele lui. Romi se afla în După câteva momente a venit Romi. Romi Mi-a dat 100 EURO pentru a le procura hrană celor două fete și a le caza".

Tot inculpatul a declarat că, atunci când a aflat de la un taximetrist "" că în satul există o fată care dorește să meargă în Spania și să practice prostituția, s-a hotărât să meargă să o vadă "întrucât eu aveam cereri de la Romi și " - inculpații Și.

Inculpatul a declarat că știa de "faptul că " ( ) și fratele lui Romi care sunt în Spania recrutează fete din România și le obligă să practice prostituția în Spania. Arată martorul că, în ziua de 5 august 2002 fost sunat de din Spania care i-a spus că cele două fete pe care trebuia să le preia el și inculpatul "urmau să ajungă în Spania la Și Romi în vederea practicării prostituției".

Victima - a declarat că în momentul în care a fost contactată de sa și cu victima acestea i-au adus la cunoștință că o va trimite în Spania la un băiat pe nume "" și că "la începutul lunii august a primit suma de 700 dolari SUA de la din Spania" pentru a-i face pașaportul.

Victima a arăta că în timp ce se afla în apartamentul din 21 sunat de "" din Spania, a vorbit personal cu acesta și că acesta i-a confirmat că urmează să ajungă în Spania la el pentru a practica prostituția și că îi va trimite banii necesari pentru pașaport, transport și mâncare prin inculpatul. Varianta că în Spania urma să se practice prostituția pentru "" este susținută și de victima.

Inculpatul arată că l-a cunoscut pe inculpatul în luna iulie 2002 și din discuțiile pe care le-a purtat cu acesta a aflat că în Spania se ocupă cu traficul de persoane, în sensul că racolează fete din România și le obligă să practice prostituția în Spania.

Martora arătat in fața instanței că a fost sunată din Spania de persoană pe nume "", care s-a interesat de fratele său și a întrebat- dacă are fete in gazdă. Ulterior, același "", respectiv inculpatul a amenințat-o prin telefon, spunându-i să transmită inculpatului să aibă grijă ce declară în fața organelor de poliție.

Cât privește declarațiile date de inculpații și care, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, au arătat in fața instanței că nu îl cunosc pe inculpatul, precum și declarația inculpatului, care a susținut că inculpatul nu a fost implicat in niciun fel in activitatea de racolare, transport, cazare ori in alte activități în vederea practicării prostituției, nu pot fi reținute ca fiind corespunzătoare realității, întrucât aceștia nu au justificat in nici un fel revenirea asupra declarațiilor anterioare.

Nici cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. în ref. la art. 10 lit. e Cod proc. penală pentru infracțiunea prev. de art. 15 alin. 2 în ref. la art. 13 alin. 1, 3 și 4 Teza I din Legea nr. 678/2001 nu este fondată.

Sub un prim aspect, cu privire la această cerere se reține că chiar dacă ar fi fost real că condamnatul nu a cunoscut că victimele și erau minore, nu poate fi vorba de o achitare în temeiul art. 10 lit. 2 Cod proc. penală, ci eventual de o schimbare de încadrare juridică, din două infracțiuni, respectiv infracțiunea prev. de art. 15 alin. 2 în ref. la art. 12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 și infracțiunea prev. de art. 15 alin. 2 în ref. la art. 13 alin.1 3 și 4 teza I 2 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în sensul reținerii că recrutarea celor două victime prezintă alte acte materiale ale infracțiunii prev. de art. 15 alin. 2 în ref. la art. 12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001.

Tot cu privire la acest aspect se constată că în mod greșit pentru ambele infracțiuni nu au fost reținute dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod proc. penală, în condițiile în care în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acțiuni repetate,în cauză au fost recrutate două victime minore și și două victime majore - și "", aceasta din urmă reușind să plece în Spania.

Nici pe fond susținerile condamnatului în sensul că nu a cunoscut că cele două victime erau minore nu sunt fondate.

În ceea ce o privește pe victima se constată că aceasta este născută la data de 23.03.1986, deci la data la care a fost racolată avea 16 ani și 4 luni. Martora arată că în momentul în care se afla împreună cu inculpatul și cu - în Gav enit "Romi" inculpatul, care a studiat-o atât pe ea cât și pe - și, fiind mulțumit de felul în care arată, Romi i-a dat 100 Euro pentru a le cumpăra de îmbrăcat și de mâncare. Din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că inculpații și obișnuiau să analizeze victimele înainte de a le recruta: inculpatul a mers împreună cu inculpatul la O pentru a le vedea pe și numita ", inculpatul s-a deplasat în parcare de la Casa de Cultură a Sindicatelor și abia după ce le-a analizat pe victimele și - a dat inculpatului suma de 100 Euro.

Faptul că ulterior inculpatul a refuzat să o mai ia pe în Spania nu se datorează faptului că ar fi aflat că aceasta este minoră ci datorită faptului că acesteia nu i s-a putut scoate pașaport deoarece nu avea buletin de identitate și certificat de naștere, aspect confirmat de martora -.

În ceea ce o privește pe victima din declarațiile inculpatului rezultă că la O inculpata - le-a prezentat "două fete una majoră - și care avea pașaport și una minoră - 16 ani". Cele două fete au fost prezentate lui ( -) care a fost de acord să le preia doar după ce a constatat că fetele corespund fizic și după ce a dat câteva telefoane la G și în Spania.

Evident că inculpații au cunoscut că este minoră în condițiile în care tot timpul actele acesteia s-au aflat la inculpați. Plecarea numitei în Spania nu a fost posibilă deoarece, în G, acesteia nu i s-a putut obține pașaportul într-un termen util și întrucât avea domiciliul în O, urma ca inculpatul - să-i obțină un pașaport fals.

Având în vedere modul și împrejurările concrete în care condamnatul a săvârșit faptele, respectiv că inculpatul a fost unul dintre inițiatorii, coordonatorii și finanțatorii activității infracționale activității infracționale, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, faptul că în activitatea infracțională au fost antrenate victime în vârstă de 16 și respectiv 17 ani, amploarea pe care traficul de persoane a avut-o în ultimii 10 ani, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională cât și circumstanțele personale ale condamnatul, care s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată, iar cu ocazia rejudecării cauzei a negat săvârșirea faptelor, se constată că pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune cât și pedeapsa rezultantă au fost corect individualizate și nu se impune reducerea acestora.

Față de considerentele de mai sus, având în vedere că toate aspectele invocate în apărare în susținerea prezentei cereri de rejudecare au fost invocate de apărătorii aleși ai inculpatului atât la urmărirea penală cât și la judecarea cauzei în fond și în căile de atac, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul (fiul lui și, ns. la 28.07.1968 în G, cu domiciliul în G, III, -.4,.41, județul G, CNP -), în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva sentinței penale nr. 513/F/13.11.2008 Tribunalului Galați.

În baza art. 383 alin. 2.C.P.P. deduce din pedeapsă durata executată cu începere de la data de 05.10.2006 până la data de 07.04.2009.

În temeiul art. 192 alin.2 C.P.P., obligă pe condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru condamnatul .

Pronunțată în ședința publică azi 07.04.2009.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

red. - tehnored. /3 ex/17.04.2009

jud.fond. -

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Daniela Liliana Constantinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Galati