Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 137/

Ședința publică din data de 23 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Liviu

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva sentinței penale nr. 509 din 12 noiembrie 2008 Tribunalului Galați.

La apelul nominal a răspuns recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 359/19.01.2009 emisă de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Recurentul condamnat precizează că își retrage recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 509/2008 a Tribunalului Galați.

Apărătorul recurentului condamnat solicită să se ia act de retragerea recursului; cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea recursului, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act că își retrage recursul declarat în cauză.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 509 din 12.11.2008 a Tribunalului Galațis -a luat act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul privind executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința Penală nr.519/2006 pronunțată de Tribunalul Galați, definitivă prin la data de 26.01.2007 prin retragerea apelului.

Potrivit disp.art.189 Cod procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 40 lei - avocat - să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

Conform dispozițiilor articolului 192 alin 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- condamnatul a formulat contestație la executare împotriva Sentinței Penale nr. 519/2006 a Tribunalului Galați, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin 1 și 2 lit. c CP, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal;

În drept, au fost invocate dispozițiile articolului 461 Cod procedură penală, însă condamnatul nu a precizat care sunt motivele pentru care a formulat prezenta contestație la executare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 491/2.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infr. prev. de art. 211 alin 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b CP.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 08.06.2006 la zi.

Petentul condamnat, la termenul de judecată din 10.11.2008, a precizat că nu mai insistă în soluționarea contestației și înțelege să-și retragă cererea.

Potrivit disp. art. 461 Cod procedură penală, contestația contra executării hotărârii se poate face:

- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării;

Cum în cauza de față petentul condamnat nu a invocat nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de aceste dispoziții legale, având în vedere și poziția procesuală a petentului condamnat, s-a luat act de retragerea contestației formulate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând rejudecarea cauzei deoarece partea vătămată, care nu s-a prezentat la judecarea cauzei la fond, s-a întors în țară.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 23.02.2009, condamnatul, prezent în instanță, a făcut cunoscut că își retrage recursul declarat.

Potrivit art. 3854alin. 2 Cod procedură penală, părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor în instanța de apel, fiecare dintre părți își poate retrage apelul declarat.

Retragerea trebuie să fie făcută personal de părți sau prin mandat special, iar dacă partea se află în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere.

Având în vedere că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că, prezent în instanță, condamnatul și-a exprimat dorința de a retrage recursul declarat, urmează a se lua act de această cerere și a dispune în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza prevederilor art. 3854Cod procedură penală raportat la art. 369 Cod procedură penală, ia act de retragerea recursului formulat de contestatorul (fiul lui și, născut la data de 02.03.1973 în comuna, județul I, CNP -, cu domiciliul în comuna Podu, sat, județul I, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva sentinței penale nr. 509/12.11.2008 a Tribunalului Galați.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu și va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red./tehnored.:

2 ex./13.03.2009

Fond:

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Galati