Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

(Număr în format vechi 535/MF/2007)

-contestatie la executare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE Nr. 2

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Stan Judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

- - - - JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

Grefier: -

Ministerul Public reprezentat prin procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

****************

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul-condamnat, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, împotriva sentinței penale nr.184 din 06 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-contestator condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru contestator, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului precizând că art.461 p, precizează cazurile în care se poate formula contestație la executare, iar motivele formulate de contestator nu se încadrează în aceste cazuri.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului, întrucât motivele contestatorului nu se încadrează în dispozițiile art.461

C.P.P.

Recurentul contestator, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Prin sentința penală nr.184 din 6 noiembrie 2007 a Tribunalului O l t, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul - - fiul lui și, născut la 5 iulie 1988 în S județul O, domiciliat în S,-, bloc 14,.B,.3 județul O, în prezent deținut în S

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că la 17.10.2007 a fost înregistrată contestația condamnatului la executarea sentinței penale nr. 200 /2005 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 2456/2005, arătându-se că pedeapsa este prea mare și de asemenea că faptei i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța a dispus atașarea dosarului nr. 2456/P/2005,din care rezultă că prin nr. 200 inculpatul a fost condamnat în baza art. 211 alin. 2 lit. b, cu aplic.art.99 și urm., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu aplic.art.71, pedeapsă ce a început să se execute la data de 4 aprilie 2005.

Analizând dispozițiile art. 461, s-a constatat că se poate formula contestație la executare atunci când s-a pus în executare o hotărâre, care nu era definitivă, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, când i se ivește vre-o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vre-o împiedicare la executare, când se invocă amnistia, prescripția, grațierea, sau orice altă cauză de respingere ori de micșorare a pedepsie, precum și orice alt incidente ivit în cursul executării.

Practic, petentul este nemulțumit de modul în care a fost soluționată cauza în care a avut calitatea de inculpat, iar aceste motive reprezintă unele pentru exercitarea căilor de atac ordinare.

S-a constatat că motivele invocate de către petent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 461, și în consecință a fost respinsă cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, arătând că pedeapsa aplicată de Tribunalul Olt este prea mare, întrucât la comiterea faptei a fost un minor.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

În mod corect, instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.461 p, care prevăd cazurile în care se poate formula contestație la executare, respectiv când s-a pus în executare o hotărâre, care nu era definitivă, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, cînd i se ivește vre-o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vre-o împiedicare la executare, când se invocă amnistia, prescripția, grațierea, sau orice altă cauză de respingere ori de micșorare a pedepsie, precum și orice alt incidente ivit în cursul executării.

Motivele invocate de contestator nu se încadrează în aceste cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, ci vizează fondul cauzei, respectiv împrejurarea că pedeapsa aplicată este prea mare, fapta fiind săvârșită în perioada minorității.

Ori, aceste motive vizează fondul cauzei, respectiv individualizarea judiciară a pedepsei și puteau fi analizate de instanță numai cu ocazia exercitării căilor de atac ordinare.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit.b p, recursul declarat de condamnat va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul-condamnat, fiul lui și, născut la 5 iulie 1988 în S judetul O, domiciliat în S-,.14,. B,.3 Județul O, în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, împotriva sentinței penale nr.184 din 06 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 180 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2008.

Judecător Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier,

Red.jud/-

F/

Ex.2/11.01.2008

Președinte:Elena Stan
Judecători:Elena Stan, Ligia Epure, Carmen Tomescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Craiova