Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 5 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Șortan judecător
JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinareapelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 115/ 3 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj,cauza având ca obiect contestația la executare formulată de condamnat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, aflat în state de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, condamnatul, întrebat fiind de către instanță, arată că nu-și menține calea de atac formulată.
Curtea, raportat la modificările aduse de Legea nr. 356/2006 Codului d e procedura penală, referitor la hotărârile supuse recursului prev. de art. 385 ind. 1 lit. f pr.pen. care precizează că " pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate in materia executării hotărârilor penale, afara de cazul când legea prevede altfel, precum si cele privind reabilitarea.", deci inclusiv cele care au ca obiect contestația la executare, astfel că se pune în discuție recalificarea caii de atac a apelului in recurs și implicit constituirea completului legal de judecată.
Apărătorul condamnatului apreciază că, calea legală de atac în cauză este recursul.
Reprezentatul Parchetului solicita recalificarea căii de atac în recurs și constituirea unui complet legal de judecată.
Condamnatul arată că nu are nimic de declarat cu privire la acest aspect.
CURTEA
Deliberând, având în vedere dispozițiile art. 385 ind. 1 lit. f, pr.pen. așa cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, recalifică calea de atac în recurs, urmând a se constitui un complet legal de judecată prin completarea cu un judecător de pe lista de permanență,
Pentru aceste motive,
DISPUNE
Recalificarea căii de atac a prezentei cauze din apel în recurs și constituirea unui complet de judecată legal, format din judecătorii, și - judecător de serviciu aflat pe lista de permanență a instanței.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 78/R/2009
Ședința publică din data de 5 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: - -, judecător
JUDECĂTORI: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinarerecursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 115/ 3 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj,cauza având ca obiect contestația la executare formulată de condamnat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, aflat în state de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială la dosar, în substituirea av., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în vedere părților că în cauză s-a recalificat calea de atac în recurs și s-a dispus constituirea unui complet legal de judecată formulat din judecători, și - judecător de pe lista de permanență.
Condamnatul, întrebat fiind de către instanță, arată că își retrage calea de atac formulată în cauză, poziția sa fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosar.
Apărătorul condamnatului solicită a se lua act de retragere. Cu onorariu din.
Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea cererii.
CURTEA
Prin sentința penală nr.115/2008 a Tribunalului Sălaj, s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Concret acesta a fost condamnat la rezultanta de 23 ani închisoare, prin sentința penală nr.49/2002 a Tribunalului Sălaj, rămasă definitivă iar motivele contestației se invocă aspectul că nu ar fi vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, instanța constatând că nu se întrunesc cerințele impuse de art.461 pr.pen.
Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat o cale de atac de către condamnat, calificată de Curtea de apel ca fiind recurs, în funcție de disp.art.385/1 lit.f pr.pen.
Cu ocazia instrumentării recursului la termenul de judecată din 5.02.2009, condamnatul invederează expres instanței că înțelege să-și retragă calea de atac urmând a se pronunța o hotărâre în consecință grefată pe disp.art.385/4 pr.pen.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul, născut la 28 iulie 1975, aflat în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.115/2008 a Tribunalului Sălaj.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 100 lei onorariu avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
RED.SM/MR
06.02.09/4 EX.
Președinte:Monica ȘortanJudecători:Monica Șortan, Săndel Macavei