Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂ NI A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENAL NR. 10/A/2009
Ședința publică din data de 5 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Șortan judecător
JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 632/4 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de condamnat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, aflat în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în vedere părților că în cauză s-au efectuat verificări cu privire la susținerile condamnatului, constatându-se că pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu apare ca fiind înregistrată vreo cerere de strămutare formulată de condamnat.
Condamnatul învederează instanței că a mai formulat încă două cereri de strămutare în urmă cu două săptămâni.
Curtea constată că nu există nicio dovadă în acest sens, iar în urma verificărilor efectuate nu s-a identificat nicio cerere de strămutare formulată de petent.
Apărătorul condamnatului solicită instanței a-l întreba pe condamnat care sunt motivele pe care-și întemeiază cererea de revizuire, întrucât conform actelor de la dosar nu a prezentat niciun motiv concret.
Curtea constată că revizuientul - condamnat nu a putut preciza niciun temei juridic în acest sens.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul condamnatului, din punctul său de vedere, apreciază că în cauză ar fi îndeplinite dispozițiile art. 394.pr.pen. fiind incidente lit. a sau b, mai ales a, existând discuții raportat la o eventuală schimbare de încadrare juridică din complicitate la infracțiunea de tâlhărie în favorizare a infractorului, existând totodată și indicii pentru a se putea dispune schimbarea încadrării juridice și reluarea cercetărilor. Pentru aceste motive, solicită admiterea în principiu în temeiul art. 403.pr.pen. și ulterior rejudecarea cauzei.
În subsidiar, raportat la faptul că Parchetul nu a efectuat o cercetat concretă, ci una abstractă cu privire la motivele pentru care s-a solicitat revizuirea, solicită restituirea dosarului la Parchet pentru verificarea în concret a motivelor indicate în cauză, poziția Parchetului nefiind întemeiată și existând posibilitatea de a se fi sărit peste cazurile legale.
Reprezentantul Parchetului constată că analizând cererea de revizuire formulată de către condamnat, Tribunalul Maramureșa constatat că nu sunt prezente cazurile de revizuire prev. de art. 394.pr.pen. soluția pronunțată fiind legală și temeinică, astfel că solicită respingerea apelului ca nefondat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că a formulat trei cereri de revizuire și nu a fost audiat cu privire la acestea de către Procuror. Solicită admiterea cererii de revizuire formulată în cauză, rejudecarea cauzei și schimbarea încadrării juridice.
CURTEA
Prin sentința penală nr.632 din 04 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 20.11.1957, deținut în Penitenciarul Baia Mare, privind revizuirea sentinței penale nr. 41 din 2.02.2005 a Tribunalului Maramureș.
În temeiul art. 192 al.2 pr.penală, a fost obligat condamnatul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin sentința penală nr. 41 din 2.02.2005 a Tribunalului Maramureș, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 26 rap. la art. 211 alin. 2 lit. a, b, c și alin. 21lit. a penal cu aplic. art. 37 lit. a penal.
În sarcina acestuia s-a reținut că în noaptea de 29/30 august 2004 i-a transportat cu autoturismul proprietate personală pe coinculpații și până în apropierea locuinței părții vătămate, știind că aceștia urmează să o atace mascați cu cagule, pentru a-i sustrage geanta cu bani, iar apoi i-a așteptat cu motorul autoturismului pornit și le-a asigurat fuga de la locul comiterii faptei, activitate pentru care a primit o parte din banii sustrași.
Apelul exercitat de revizuient a fost respins ca nefondat de către Curtea de APEL CLUJ prin decizia penală nr. 69/A/2005, iar recursul promovat de acesta a fost respins prin decizia penală nr. 4249/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând cererea condamnatului, în raport de motivele de revizuire invocate, instanța a constatat că aspectele semnalate nu se regăsesc printre situațiile prev. de art. 394.pr.penală.
Din actele dosarului reiese că susținerile condamnatului privind participația sa la comiterea faptei, modalitatea de comitere și încadrarea juridică dată acesteia au fost analizate de instanța fondului și de instanțele de control judiciar, condamnatul formulându-și aceleași apărări pe parcursul judecării cauzei. Prin urmare, aceleași aspecte, reiterate prin cererea de revizuire, nu pot fi considerate noi, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, câtă vreme condamnatul le-a învederat acestor instanțe și au fost analizate în raport de ansamblul probelor administrate.
Împrejurarea că, în dovedirea susținerilor sale, condamnatul a solicitat în revizuire reaudierea părții vătămate, nu poate determina admiterea cererii sale. În textul legal se cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte cunoscute și verificate de instanțe.
Reținând că revizuientul-condamnat nu a indicat aspecte noi, iar, în atare situație, pe calea revizuirii nu se poate obține reindividualizarea pedepsei, că a invocat formal cazurile prev. de art. 394 lit. b - d pr.penală, însă situațiile nu au fost dovedite în condițiile legii, cererea sa a fost respinsă.
În conformitate cu prev. art. 192 al. 2.pr.penală, condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat apel în termenul legal comdamantul solicitând desființarea hotărârii atacate deoarece în cauză sunt întrunite dispozițiile art.394 și C.P.P. ca atare poate fi dispusă schimbarea încadrării juridice din infracțiunea pentru care a fost condamnat aceea de tâlhărie in infracțiunea de favorizarea infractorului.
Analizând apelul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și al prevederilor art.371 și urm. C.P.P. Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr.41/2005 a Tribunalului Maramureș prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată prev. de art.26 raportat la art.211 alin.2 lit.a,b și c și alin.21lit.a cu Cod Penal aplicarea art.37 lit.a
Cod PenalÎn mod legal și temeinic instanță investită cu soluționarea cererii de revizuire a constatat că în speța dedusă judecății nu este incident nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.394 respectiv C.P.P. nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, nici un martor expert sau interpret nu a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, nici vreun înscris care a servit ca temein al hotărârii a cărei revizuire se cere, nu a fost declarat fals nici vreunul dintre membrii completului de judecată, procuror sau persoană care a efectuat acte de cercetare penală nu a comis vreo infracțiune în legătură cu această cauză și nici nu suntem în prezența situației în care două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.
Susținerile condamnatului cu privire la schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepsei aplicate nu pot fi primite având în vedere că ne aflăm în prezența unor hotărâri judecătorești intrate în autoritatea de lucru judecat.
Constatând că nu este incident nici unul din motivele mai sus enunțate, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat conform dispozitivului.
Văzând și prevederile art.189 și art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat fiul lui și, născut la data de 20 noiembrie 1957, împotriva sentinței penale nr. 632 din 4 noiembrie 2008 Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de e10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2009, in prezența apelantului arestat.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex./12.02.2009
PROCES VERBAL
Încheiat azi, 5 februarie 2009
, 5 februarie 2009, cu ocazia pronunțării minutei deciziei penale nr. 10/A/2009, prezent la pronunțate, condamnatul, personal, arată că înțelege să declare recurs împotriva hotărârii pronunțată în cauză.
PREȘEDINTE GREFIER
Președinte:Monica ȘortanJudecători:Monica Șortan, Săndel Macavei