Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 160/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 234

Ședința publică de la 12 Februarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Ursulescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Adriana Elena

GREFIER-

____

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - este reprezentat legal prin procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale, având ca obiect recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței penale nr. 1215 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator, personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 12 februarie 2009, emisă de Baroul București Serviciul Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,

Recurentul contestator, prin apărător din oficiu, depune la dosar un memoriu.

Întrebate fiind, părțile declară că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea, constată cauza în stare de judecată și în temeiul disp art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu pentru recurentul contestator, arată că acesta critică sentința penală nr. 1215/2008 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală, prin care s-a respins ca fiind neîntemeiată contestația la executare, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, motivele prezentate sunt contrareitatea dintre mandatul de executare și datele de identificare ale petentului, considerând că nu există identitate între persoana condamnatului și mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat, ca fiind nefondat, arătând că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată contestația la executare. Această contestație a vizat faptul că în mandatul de executare locul nașterii a fost indicat corect. Prin încheierea de ședință din data de 02.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București Secția a II-a Penală, sa rectificat eroarea materială care era cuprinsă în acest mandat de executare, indicându-se corect locul nașterii. Însă, tot în această încheiere există o singură eroare, de dactilografiere, în ceea ce privește data emiterii acestui mandat.

Recurentul contestator, în ultimul cuvânt,arată că a fost pus în libertate la data de 08 noiembrie 2007 de către Curtea de Apel București, că s-a prezentat la toate termenele de judecată și de bună voie la., în vederea încarcerării.

Arată că este dreptul său de a fi pus în libertate, având în vedere neconcordanțele existente în mandatul de arestare preventivă, respectiv locul nașterii, date personale, apreciind că acest mandat este lovit de nulitate, întrucât figurează de trei ori înregistrat, având același număr dar date diferite, respectiv nr. 1975 din 17.09.2008, nr. 1975 din 30 noiembrie 2008 și nr. 1975 din luna octombrie 2007.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin sentința penală nr.1215 din 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul, cu obligarea acestuia la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 25.09.2008, sub nr-, condamnatul a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr.1589/2007 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.

În motivarea contestației, condamnatul a invocat dispozițiile art.461 alin.1 lit.d Cod procedură penală, solicitând punerea de îndată în libertate, apreciind că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică; de asemenea, a mai arătat că unele date de stare civilă menționate în mandatul de executare a pedepsei sunt eronate și reprezintă o împiedicare de punere în executare al acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.1589/2007, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.2786/15.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără modificări în calea de atac, inculpatul, în baza art.20 raportat la art.174-175lit.a și f Cod penal, a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare; s-a făcut aplicarea art.71,64 lit.a Cod penal; în baza art.65 Cod penal i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și b Cod penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale; în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii preventive de la 23.03.2006 la 8.11.2007; s-a emis nr.1975/30.11.2008.

Față de cele reținute, tribunalul a constatat contestația la executare neîntemeiată.

Astfel, contestatorul a arătat că în mandatul de executare al pedepsei s-a menționat în mod eronat locul nașterii condamnatului ca fiind comuna Păunești, județul V când, în realitate, aceasta este localitatea, județul

S-a constatat că prin încheierea din 2.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus rectificarea mandatului de executare în sensul menționării corecte a locului de naștere al comandantului ca fiind localitatea, județul

Împotriva acestei hotărâri declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, condamnatul a arătat că nu există identitate între persoana condamnatului și mandatul de executare, în sensul că s-a trecut greșit locul nașterii sale, iar mandatul a fost înregistrat de trei ori, de fiecare dată sub un alt număr.

Analizând recursul condamnatului în raport de critica formulată cât și din oficiu, Curtea constată că nu este întemeiat și îl va respinge în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Art.461 din Codul d e procedură penală arată situațiile când se poate formula contestație la executare.

Contestatorul și-a întemeiat contestația la executare pe prevederile art.461 lit.d Cod procedură penală, arătând că mandatul de executare cuprinde anumite inadvertențe în sensul că s-a trecut greșit locul nașterii și a fost înregistrat sub mai multe numere diferite.

Potrivit art.461 lit.d Cod procedură penală se poate formula contestație la executare atunci când intervine un incident în cursul executării.

Faptul că în mandatul de executare a fost trecută greșit localitatea de naștere a inculpatului condamnat, nu reprezintă un incident care să ducă la admiterea contestației la executare și la punerea în libertate a condamnatului.

Această inadvertență a fost rectificată prin încheierea din 2.10.2008 pronunțată în dosarul nr- în sensul că s-a dispus trecerea corectă în mandatul de executare a localității de naștere a condamnatului.

Este de observat din toate susținerile contestatorului recurent, precum și din actele dosarului că acesta nu a contestat faptul că una și aceeași persoană cu cea menționată în mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr.1975 din 17.09.2008 emis de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.

Din toate aspectele arătate mai sus, se constată că nu este vorba de îndeplinirea niciuneia dintre condițiile prevăzute de art.461 Cod procedură penală, astfel că în mod justificat contestația la executare a fost respinsă ca nefondată.

Recurentul contestator va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței penale nr.1215 din 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. AL 3 ex./18;20.02.2009

- jud..

Președinte:Elena Ursulescu
Judecători:Elena Ursulescu, Dumitru Mirancea, Adriana Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Bucuresti