Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 284/
Ședința publică din data de 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Liviu
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul C, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, împotriva deciziei penale nr. 46/R din 20 februarie 2009 Tribunalului Brăila.
La apelul nominal a răspuns recurentul contestator, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 1858/14.04.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului contestator a luat legătura cu acesta.
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de contestatorul
Având în vedere dispozițiile art. 3851lit. e Cod procedură penală, potrivit cărora se atacă cu recurs doar deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, precum și faptul că în prezenta cauză este vorba de o decizie penală pronunțată de Tribunalul Brăila în recurs, deci o decizie definitivă, consideră că recursul declarat de contestator urmează să fie respins ca inadmisibil.
Apărătorul recurentului contestator este de acord cu excepția invocată de reprezentantul Parchetului. Față de împrejurarea că decizia penală 46/20.09.2009 a Tribunalului Brăila este definitivă, lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat de condamnat, cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
Recurentul contestator, având ultimul cuvânt, consideră că excepția invocată nu este legală.
Susține că este frustrat de un drept inalienabil.
Arată că este arestat de 1 an și 4 luni și că mai are de executat 2 ani și 5 luni dintr-o pedeapsă anterioară.
Consideră că infracțiunea pe care a comis-o este cea prevăzută de art. 84 pct. 1 și 2 din Legea 59/1934 și nicidecum cea prevăzută de art. 215 alin. 4 Cod penal.
Solicită să fie pus în libertate întrucât a executat foarte mult din pedeapsă și până la expirarea celor 4 ani mai sunt 2-3 luni.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 46 din 20 februarie 2009 Tribunalului Brăilas -au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și de recurentul împotriva sentinței penale nr.1659/21.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-.
S-a casat în parte sentința atacată.
În baza art. 36 al.3 p, s-au dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare perioadele executate respectiv de la 15.01.2001-30.10.2001; 13.03.2002-4.11.2003; 09.01.2008- la zi.
În baza art.192 al.3 pr.pen. s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
S-a dispus virarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brăila cabinet avocatură cu titlu de onorariu apărător din oficiu pentru recurent.
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin cererea formulată la data de 25.11.2008 condamnatul Cac ontestat mandatul de executare nr. 2585/2005 emis de Judecătoria sect.4 În ședința publică din 12.decembrie.2008, cererea a fost calificată ca fiind recurs împotriva sentinței penale nr. 1659/21.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul penal nr-.
Ulterior, s-a dispus în temeiul art. 32 pr.pen conexarea dosarului nr- la dosarul nr- având în vedere că dosarul nr- are ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și recurentul C, împotriva aceleiași sentințe penale.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1659/21.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul penal nr- s-a dispus în baza art.449 alin.1 lit.a p admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicata prin nr. 1111/01.04.2005 a Judecătoriei sect.4 B - definitivă la 31.05.2005 prin neapelare, in pedepsele componente și anume: 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 215 al.1,3,4 p (fapta din 17.04.2000); 10 luni închisoare aplicată pentrru săvârșirea infracțiunii prev de art 84 al.1 pct.3 Lg 59/1934 (fapta din 17.04.2000). S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin nr. 2569/22.09.2003 a Judecătoriei Galați - def. la 17.10.2003 prin neapelare, in pedepsele componente și anume: pedepsele de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a și b p pe o durată de 2 ani aplicate prin 241/01.02.2002 a Judecătoriei Focșani; pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare aplicată prin p 2568/2001 a Judecătoriei Galați. S-a înlăturat sporul de 2 luni închisoare
În baza art.36 alin.2 rap.la art.33 lit.a si art. 34 lit.b p s-au contopit următoarele pedepse: 4 ani închisoare și 10 luni închisoare (p 1111/01.04.2005 a Judecătoriei sect.4 B) cu 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a și b p pe o durată de 2 ani (241/01.02.2002 a Judecătoriei Focșani ) și cu 1 an și 5 luni închisoare (p 2568/2001 a Judecătoriei Galați ) și s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, în total s-a dispus condamnatul să execute 6 ani închisoare și interzicerea ca pedeapsă complimentară drepturilor prev. de art 64 lit. a și b p pe o durată de 2 ani
În baza art.71 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 pe durata executării pedepsei și anume: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
În baza art. 36 al.3 s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată, de la 15.01.2001 - 30.10.2001; 13.03.2002 - 04.11.2003 și de la 06.06.2008 la zi. S-a dispus anularea vechilor mandate de executare și emiterea unui nou mandat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 542/13.03.2000 a Judecătoriei Galați, petentul Caf ost condamnat la 1 an și 5 luni închisoare. Conform referatului - 86, această sentință a fost desființată în apelul declarat peste termen de inculpat, s-a anulat mandatul de executare, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. În urma rejudecării s-a pronunțat sentința penală nr. 2568/2001 a Judecătoriei Galați definitivă la 22.10.2002 prin Decizia penală nr. 911/2002 a Tribunalului Galați, prin care inculpatul a fost condamnat tot la 1 an și 5 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune, fapta din 13.09.1999.
În cazierul petentului, au apărut atât sentința penală nr. 542/13.03.2000, cât și sentința penală nr. 2568/2001 ale Judecătoriei Galați, instanța a făcut abstracție de prima, întrucât aceasta a fost desființată. Totodată, s-a luat legătura cu Biroul Executări penale al Judecătoriei Galați pentru a efectua adresă la Serviciul de cazier în sensul înlăturării sentința penală nr. 542/2000.
Prin sentința penală nr. 241/01.02.2002 a Judecătoriei Focșani, definitivă la 19.02.2002 prin Decizia penală nr..940/2002 a Curții de APEL GALAȚI, petentul a mai fost condamnat la pedepsele de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b p pe o durată de 2 ani ( faptele din 2000).
Atât sentința penală nr. 241/01.02.2002 a Judecătoriei Focșani, cât și sentința penală nr. 2568/2001 a Judecătoriei Galați au fost contopite prin sentința penală nr. 2569/22.09.2003 a Judecătoriei Galați - definitivă la 17.10.2003 prin neapelare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Prin sentința penală nr. 1111/01.04.2005 a Judecătoriei sect.4 B - definitivă la 31.05.2005 prin neapelare, petentul a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă ce s-a compus din 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 al.1,3,4 p (fapta din 17.04.2000) și 10 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 al.1 pct.3 Lg 59/1934 (fapta din 17.04.2000).
În raport de datele comiterii faptelor si respectiv de datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare astfel cum au fost menționate, instanța a constatat că toate infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală susmenționate se aflau în concurs real.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și condamnatul
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăilaa invocat nelegalitatea sentinței atacate arătând că din actele existente la filele 5, 22-26 ale dosarului instanței de judecată a rezultat că după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 1111/01.04.2005 a Judecătoriei sector 4 B și emiterea mandatului de executare pedepsei de 4 ani închisoare petentul C părăsit țara, sustrăgându-se de la executare. Drept urmare, s- emis un mandat european de arestare în baza căruia a fost arestat în Franța la data de 09.01.2008, iar ulterior, la data de 06.06.2008 a fost extrădat în România și încarcerat într-un penitenciar din țară.
În cererile formulate, condamnatul, a invocat, pe de o parte, că prin sentința penală atacată i-ar fi fost contopite două pedepse deja executate, iar pe de altă parte că nu i-a fost dedusă perioada arestului provizoriu începând cu data de 09.01.2008 la zi.
Analizând sentința penală prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și în raport de prev.art. 385/6 pr.pen, tribunalul a constatat că recursurile sunt fondate numai în privința perioadelor deduse.
Astfel, instanța de fond trebuia să deducă din pedeapsa rezultantă de 6 ani aplicată condamnatului C prin prezenta hotărâre perioada executată din data de 09.01.2008, când a fost arestat în vederea extrădării, la zi și nu doar din 06.06.2008, când fost predat autorităților române la zi.
În ceea ce privește motivul invocat de condamnat, în sensul că s-au contopit pedepse executate, instanța de fond în mod legal constatat că faptele sunt concurente și dispus contopirea pedepselor, procedând ulterior la deducerea tuturor perioadelor executate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatulÎn scris, condamnatul a solicitat reducerea sporului de 2 ani închisoare, ce i-a fost aplicat în urma contopirii pedepselor, considerând că este exagerat. Cu ocazia dezbaterilor, la termenul de judecată din 27.04.2009, condamnatul a solicitat să fie pus în libertate întrucât a executat o mare parte din pedeapsa de 4 ani închisoare, care urmează să expire peste 2-3 luni.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 3851Cod procedură penală, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii, după caz.
Art. 417 Cod procedură penală, cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II din același cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele rămân definitive și executorii.
În cauză, Curtea de APEL GALAȚIa fost sesizată cu un recurs declarat împotriva unei decizii pronunțată de Tribunalul Brăila, ca instanță de recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 3851Cod procedură penală, nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
În consecință, conform art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul declarat de condamnatul C împotriva deciziei penale nr. 46/20.02.2009a Tribunalului Brăila, ca fiind inadmisibil.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariului cuvenit pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul C (fiul lui și, născut la data de 22.09.1950, în B, CNP -, domiciliat în B,-, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B) împotriva deciziei penale nr. 46/R/20.02.2009 a Tribunalului Brăila.
Obligă pe recurentul-contestator C la plata către stat a sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu și va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./tehnored.
2 ex./14.05.2009
Fond:
Recurs: - -
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu