Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 287/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂN I

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 287/R/2008

Ședința publică din 6 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș

Președintele Curții de Apel Cluj

JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Maria Boer Vasile

: -

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.

S-au luat spre examinare recursul declarat de către contestatorul, împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, cauza având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul aflat în stare de detenție asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul contestatorului, raportat la memoriul formulat, pentru a nu se crea dubii, solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea acvirării dosarului de fond nr.1494/1998 a Tribunalului Botoșani în care s-a pronunțat sentința penală nr.116/1998, pentru a se verifica dacă se poate aplica disp. art.461 pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii formulate având în vedere motivele și temeiurile art.461 lit.d pr.pen. apreciind că instanța poate soluționa prezenta cauză și fără dosarul de fond.

Instanța, având în vedere calificarea dosarului și motivul invocat, apreciază că nu se impune acvirarea dosarului și nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, acordă cuvântul părților asupra recursului.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea recursului în măsura în care motivele invocate se circumscriu în disp.art.461 alin.1 lit.d pr.pen. arătând că solicitarea contestatorului este aceea de a se stabili că a fost nevinovat iar probele dosarului sunt contrafăcute. Cu onorar din.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât motivele invocate nu se circumscriu în disp.art.461 lit.d pr.pen. eventual se putea invoca o cauză de micșorare a pedepsei, ori, din memoriul depus de contestator, acesta solicită administrarea unor probe apreciind că pedeapsa este prea mare.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului arătând că dorește să rămână la pedeapsa executată.

CURTEA

Prin sentința penală nr.200 din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Clujs -a respins contestația la executare formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26.07.1954, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla cu privire la sentința penală nr. 116/1998 a Tribunalului Botoșani.

S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 40 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. ), sumă care s-a avansat din.

Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 116/1998 a Tribunalului Botoșania fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 pen.

Aflându-se în Penitenciarul Gherla în executarea acestei pedepse, condamnatul a formulat prezenta contestație la executare, susținând că probele de la dosar au fost contrafăcute de organele de urmărire penală și că este nevinovat, solicitând administrarea și a altor probe care să îi dovedească nevinovăția și diminuarea pedepsei care i-a fost aplicată prin sentința penală atacată.

Contestația contra executării unei hotărâri penale este posibilă în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, condamnatul întemeindu-și prezenta contestație pe dispozițiile art. 461 al. 1 lit. d pen.Cod Penal care se referă la intervenirea amnistiei, prescripției, grațierii sau a oricărei alte cauze de stingere ori micșorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării. Motivele invocate de revizuient referitoare la nevinovătia sa ori la existența unor probe contrafăcute, precum și cele referitoare la reducerea pedepsei aplicate nu se regăsesc printre cazurile cuprinse în art. 461 pen.Cod Penal, acestea putând eventual, să motiveze o cerere de revizuire a sentinței penale în discutie.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul prin care a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea administrării de probe pe fondul cauzei, întrucât nu se consideră vinovat de fapta pentru care a fost condamnat.

Recursul formulat de contestator urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

În mod corect a reținut instanța de fond că prin sentința penală nr.116/1998 a Tribunalului Botoșani, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev.de art.174 pen.

Contestatorul fiind în Penitenciarul Gherla, în executarea acestei pedepse, a formulat o contestație la executare pe motiv că probele de la dosar au fost contrafăcute de organele de urmărire penală și că este nevinovat, solicitând administrarea de noi probe pentru a-și dovedi nevinovăția și diminuarea pedepsei care i-a fost aplicată acestuia.

Contestația împotriva executării unei hotărâri penale este posibilă în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, contestatorul și-a întemeiat cererea pe disp.art.461 al.1 lit.d pr.pen. care se referă la intervenirea amnistiei, prescripției, grațierii sau oricărei alte cauze de stingere sau micșorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării.

Motivele invocate de contestator referitoare la nevinovăția sa ori la existența unor probe contrafăcute, precum și cele referitoare la reducerea pedepsei aplicate acestuia, nu se regăsesc printre cazurile expres prevăzute de disp.art.461 pr.pen. acesta putând eventual să formuleze o cerere de revizuire împotriva sentinței penale pronunțată pe judecata în fond a cauzei.

Având în vedere că motivele invocate de contestator nu sunt prevăzute expres în dispozițiile art.461 alin.1 pr.pen. și că aceste motive ar putea fi eventual analizate pe calea unei cereri de revizuire, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. recursul formulat de contestator împotriva sentinței penale nr.200 din 3.04.2008 a Tribunalului Cluj urmează să fie respins ca nefiind fondat.

În baza art.189 pr.pen. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 40 lei onorariu pentru apărător din oficiu.

Potrivit art.192 al.2 pr.pen. contestatorul urmează să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare din care suma de 40 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței penale nr. 200/D din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 40 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe contestator să plătească în favoarea statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 06.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

RED.VG/MR

15.05.08/4EX.

Președinte:Virgil Viorel Andreieș
Judecători:Virgil Viorel Andreieș, Maria Boer Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 287/2008. Curtea de Apel Cluj