Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 459/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 459

Ședința publică de la 01.09.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 302 din data de 05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect contestație la executare (art. 461 cod pr. penală).

În conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat - în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr. 3950/2009, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Recursul este declarat în termen potrivit art. 3853cod pr. penală și motivat conform art. 38510cod pr. penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală,

Întrebat fiind, recurentul condamnat - arată că își menține recursul.

Curtea întreabă părțile dacă mai au cereri, excepții de invocat și văzând că nu sunt, în baza art. 38511cod pr. penală constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul potrivit art. 38513cod pr. penală.

Apărătorul recurentului condamnat solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca netemeinică și nelegală și pe fond, admiterea contestației la executare în baza art. 461 al.9 lit. a și d cod pr. penală, întrucât exista un incident care s-a ivit în cursul executării, iar hotărârea pusă în executare nefiind definitivă, nu-și poate produce efectele.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului și a respins contestația la executare, hotărârea care a fost pusă în executare fiind definitivă.

Având ultimul cuvânt, recurentul condamnat arată că lasă la aprecierea instanței.

- CURTEA -

-

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 302 din 5 august 2009, Tribunalul Constanța, în baza art.460 alin.4 proc.pen. in referire la art.461 lit.a si d proc.pen. a respins contestația la executare, formulata de petentul condamnat - fiul lui și, născut la data de 20.03.1977, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, ce vizează sentința penala nr.203/03.05.2001 a Tribunalului Constanta, pronunțata in dosarul nr. 60/2001, ca nefondata.

In baza art.192 alin 2.proc.pen. a obligat petentul condamnat la plata sumei de 60 lei, cheltuielile judiciare catre stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Din actele dosarului rezulta ca, petentul - a fost condamnat in lipsa, la pedeapsa de 9 ani si 6 luni inchisoare, pentru infractiunea de talharie, in baza sentintei penale nr. 203/03.05.2001 a Tribunalului Constanta, sentinta ramasa definitiva, emitandu-se mandatul de executare nr. 298/30.09.2002, iar ulterior a fost emis mandat european de arestare.

In baza acestuia din urma mandat, condamnatul - a fost incarcerat la data de 17.01.2008, in vederea extradarii, iar in urma realizarii procedurii extradarii petentul - a formulat o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 5221.proc. pen. prin care solicita rejudecarea cauzei, intrucat procesul s-a derulat in lipsa cu procedura nelegal indeplinita, in acel interval de timp fiind incarcerat in Turcia.

Instanta, in dosarul nr- al Tribunalului Constantaa admis, in principiu cererea privind rejudecarea cauzei, apreciind ca sint indeplinite conditiile prevazute de lege, pentru a se proceda la rejudecarea acesteia, cu garantarea drepturilor procesuale, prin incheierea din data de 04.06.2009.

de aceasta imprejurare, petentul condamnat a apreciat ca odata admisa in principiu, cererea privind rejudecarea, se impune si anularea mandatului de executare, emis in baza sentintei initiale pronuntata in cauza, nr. 203/3.05.2001, cu consecinta punerii de indata in liberate deoarece aceasta sentinta si-ar pierde carcterul definitiv, atata timp cat argumentele petentului condamnat au fost acceptate, iar cauza urmeaza a fi rejudecata cu respectarea tuturor regulilor prevazute de judecata in fond.

Nu poate fi primit acest punct de vedere, dat fiind imprejurarea ca, dispozitiile art.5221Cproc.pen. prevad ca, in cazul unei persoane extradate, ce a fost judecata si condamnata in lipsa, cauza poate fi rejudecata de catre instanta care a judecat cauza in prima instanta, urmand sa fie aplicabile dispozitiile art.405-408.proc.pen. care vizeza rejudecarea dupa admiterea in principiu, a cererii de revizuire.

Prin urmare, nici in cazul revizuirii, dupa admiterea in principiu, nu se procedeaza la o anulare a mandatului emis in baza sentintei a carei revizuire se cere, ci cel mult in cazul acestei cai extraordinare de atac se poate uzita de dispozitiile art. 404.proc.pen. care fac referire la suspendarea motivata in tot sau in parte a executarii hotararii supuse revizuirii.

In cazul cererii de rejudecare, nu se prevede nici macar aceasta posibilitate, cu atat mai putin este prevazuta anularea mandatului de executare emis, ca urmare a admiterii in principiu a cererii privind rejudecarea dupa extradare.

Atata timp cat nici un text de lege nu prevede o modalitate de anulare sau suspendare a efectelor unei hotarari judecatoresti, considerata definitiva pana la pronuntarea unei sentinte in cazul cererii de rejudecare, cand exista intr-adevar posibilitatea anularii primei hotarari si pronuntarea unei alte hotarari, ocazie cu care instanta poate sa adopte una din solutiile de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, nu se poate accepta ca sentinta penala nr. 203/2001 si-a pierdut efectele si implicit caracterul definitiv.

Nu se poate accepta nici punctul de vedere privind ivirea unui incident pe parcursul executarii pedepsei, legat de admiterea in principiu a cererii de rejudecare, deoarece aceasta procedura nou introdusa are menirea de a asigura garantarea drepturilor procesuale ale unei persoane judecate si condamnte in lipsa, insa in lipsa unor dispozitii legale exprese nu se poate proceda pe calea contestatiei la executare la anihilarea efectelor unei hotarari, atata timp cat mandatul de executare s-a emis in baza unei hotarari judecatoresti definitive.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul -, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul greșitei respingeri a contestației la executare.

Verificând hotărârea recurată, curtea constată că recursul este nefondat, întrucât aplicarea procedurii de rejudecare după extrădare nu constituie unul din incidentele care să poată constitui vreo împiedicare a executării unei hotărâri rămase definitive.

Rejudecarea prevăzută de art. 5221cod pr. penală, are natura juridică a unei căi de atac extraordinare, prevăzută de lege într-o situație premisă distinctă și pentru implementarea Deciziei Cadru ce reglementează Cooperarea Comunitară în materie judiciară penală din cadrul III.

Ca atare, promovarea acestei proceduri speciale, nu lipsește de caracterul definitiv și executoriu hotărârea pronunțată înaintea extrădării, iar similitudinea procedurii de rejudecare după extrădare cu procedura de rejudecare în cadrul revizuirii hotărârilor definitive, ar conduce la concluzia că mai curând de lege ferenda sau prin aplicarea directă de către instanțe a unor principii generale de drept, aptitudinea de a verifica executarea pedepsei și de a se pronunța asupra suspendării executării ar trebui să revină instanței de fond investite cu cererea de rejudecare, în condițiile art. 404 cod pr. penală.

Ca atare, întrucât recursul nu este fondat, va fi respins, cu aplicarea art. 192 cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul fiul lui și, născut la 20.03.1977, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 302 din data de 05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului apărătorului din oficiu avocat, în sumă de 100 lei.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2009.

Președinte, Judecători,

- - - - -

-

Pentru grefier

aflată în, cf. art. 312 cod pr. Penală

Semnează

Grefier șef secție

Red.jud.fond.

Red.dec.-

Tehnored.

2ex./17.09.2009

Președinte:Viorica Lungu
Judecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 459/2009. Curtea de Apel Constanta