Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 850/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.850
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Gabriela Diaconu
- - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul - fiul lui și, născut la data de 27 februarie 1968, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva sentinței penale nr.366 din data de 07 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de contestație la executare formulată de condamnat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - contestator, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației avocațiale nr.6460/2009, fila 20 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul pentru recurentul -contestator, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, a arătat că nu mai are alte cereri de formulat ori excepții de invocat și a solicitat acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat și a solicitat acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat având cuvântul pentru recurentul - contestator, a susținut că prin decizia nr.112/27 mai 1007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost computată la zi detenția acestuia începând cu 16 martie 1003, iar prin sentința penală nr.139 din 17 decembrie 1996 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a dedus din pedeapsă timpul executat începând cu 16 martie 1993, însă prin sentința penală nr.68 din 10 aprilie 1998 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost admisă contestația formulată de către parchet și s-a dedus arestul preventiv începând cu 05 mai 1995 și nu cu 16 martie 1993, astfel cum s-a reținut prin sentința penală nr.139/1996.
Față de aceste motive, a solicitat instanței admiterea recursului, casarea sentinței atacate și computarea perioadei executate de la data de 16 martie 1993 și nu din 05 mai 1995.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de contestator ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică, deoarece, în mod corect prin sentința penală nr.68 din 10 aprilie 1998 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost admisă contestația formulată de parchet și s-a dedus arestul preventiv începând cu 05 mai 1995 și nu cu 16 martie 1993, astfel cum s-a reținut prin sentința penală nr.139/1996.
Recurentul - contestator având ultimul cuvânt, a arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 20 ani închisoare și că trebuia să fie internat medical în baza disp.art.114 Cod penal.
Solicită instanței computarea pedepsei de la 16 martie 1993, iar în subsidiar, reducerea acesteia.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr.366/07 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a respins ca nefondată cererea de contestație la executare formulată de către condamnatul, fiul al, născut la data de 27.02.1968 în P, județul P, deținut în Penitenciarul Mărgineni și a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut de către tribunal că sus-numitul contestator a formulat contestație la executare, solicitând deducerea din pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare în a cărei executare se află, a perioadei executate, începând cu 16 martie 1993 și nu începând cu 5 mai 2005, așa cum în mod greșit s-a dispus în mandatul de executare.
Tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 139 din 17.12.1996 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a dispus în baza art.174, 175 lit. d rap. la art. 176 lit. c cu aplic. art. 73 lit. b și art. 37 lit. a Cod penal, aplicarea față de contestator, a unei pedepse rezultante de 20 de ani închisoare, s-a menținut starea de arest a contestatorului și s-a dedus în baza art. 88 Cod penal timpul executat (începând cu 16.03.1993), soluție rămasă definitivă prin decizia penală nr.112 din 27.05.1997, pronunțată în dosarul nr.591/1997 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, emițându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 256 din 26.06.1997.
De asemenea, s-a observat că prin sentința penală nr.68 din 10.04.1998, s-a dispus de aceeași instanță ( Tribunalul Dâmbovița ), în baza art. 461 lit. c Cod proc. penală, admiterea contestației la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, și în consecință, deducerea arestului preventiv începând cu 05.05.1995 și 16 martie 1992, cum s-a reținut prin sentința penală nr.139 din 17.12.1996, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 6492/1995, conform mandatului de arestare nr. 336 din 05.05.1995, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, privindu-l pe contestatorul.
Această soluție a rămas definitivă prin decizia penală nr.3307 din 16.12.1998 pronunțată în dosarul nr.2495/1998 de (fostă Curtea Supremă de Justiție a României) și prin care a fost respins recursul declarat de contestator împotriva deciziei penale nr. 212 din 16.06.1998, pronunțată în dosarul nr.3392/1998 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, (dosare și ele atașate prezentei cauze).
S-a mai reținut că dispozițiile art.461 Cod proc. penală, reglementează instituția contestației la executare ca instrument jurisdicțional de rezolvare a incidentelor care apar în cursul executării pedepsei, prevăd limitativ și expres 4 cazuri de aplicare, printre care și cel prevăzut de litera "c" - "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare", iar în speță nu există acest caz invocat de condamnat, întrucât deducerea arestului preventiv a fost greșit determinată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, începând cu 16.03.1993, corect și legal fiind conform art. 39 alin.2 Cod penal, ca deducerea să înceapă cu data de 5.05.1995.
Aceasta deoarece, ca situație de fapt s-a reținut că în noaptea de 3/4.05.1995 contestatorul aflându-se din data de 16.03.1993 în Penitenciarul Mărgineni în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare aplicată de Tribunalul Prahova prin sentința penală nr.186 din 18.10.1994 tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, a înjunghiat cu un cuțit în zona gâtului pe deținutul, provocându-i decesul.
S-a apreciat de tribunal că starea de fapt mai sus arătată nu putea să atragă decât reglementarea prevăzută de art.39 alin.2 Cod penal, conform căreia "dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior".
Cum instanța de fond în baza art. 39 alin.2 Cod penal a contopit pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată pentru comiterea faptei de omor deosebit de grav în noaptea de 3/4 1995, cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de Tribunalul Prahova prin sentința penală nr.186 din 18.10.1994, în mod greșit s-a dedus detenția de la 16.03.1993 legal fiind să se compute timpul după comiterea celei de-a doua fapte, adică începând cu 5.05.1995 când contestatorul a fost reținut (pentru fapta de omor deosebit de grav) conform mandatului de arestare nr.336 din 05.05.1995 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit a fost respinsă contestația sa la executare, aceasta având ca obiect deducerea din pedeapsa în a cărei executare se află, a timpului executat începând de la 16 martie 1993, când a fost arestat în executarea pedepsei.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în principal computarea perioadei executate de la data de 16 martie 1993 și nu din 05 mai 1995. În subsidiar a arătat că în mod greșit a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare deși trebuia să se dispună internarea medicală potrivit dispozițiilor art.114 penal.
Curtea examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Condamnatul contestator se află în executare mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.553/22 noiembrie 1999 emis de Tribunalul Dâmbovița, cu privire la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prv. De art.64 penal.
Acest mandat de executare a fost emis în executarea sentinței penale nr.387/2 noiembrie 1999 Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin neapelare, sentință prin care a fost admisă cererea de contopire a mai multor pedepse și după descontopirea acestora în componentele lor, s-a stabilit spre executare pedeapsa rezultantă arătată mai sus.
Într-adevăr, se observă că prin sentința penală nr.139/17.12.1996 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr.112/27.05.1997 a Curții de APEL PLOIEȘTI, contestatorului i-a fost aplicată pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.174 - 175 lit.d rap. la art.176 lit.c penal, cu aplicarea art.73 lit.b și art.37 lit.a penal.
S-a reținut în esență că la data de 3/4.05.1995 contestatorul, aflat de la data de 16.03.1993 în executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani închisoare, ce-i fusese anterior aplicată prin sentința penală nr.186/18.10.1994 a Tribunalului Prahova, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, a aplicat lovituri cu un cuțit în zona gâtului unui alt deținut, producându-i decesul.
Ca atare, pedeapsa de 15 ani închisoare a fost reținută a prim termen al recidivei postcondamnatorii în săvârșirea celei de-a doua infracțiuni, astfel încât s-a dispus conform art.39 alin.2 penal, contopirea celor două pedepse și stabilirea pedepsei rezultante cea mai grea, computându-se perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 16 martie 1993 la zi.
Ulterior însă, s-a formulat contestație la executare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, astfel că prin sentința penală nr.68/10.04.1998 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, rămasă definitivă decizia penală nr.3307/16.12.1998 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție a României, după admiterea contestației la executare, s-a dedus în mod corect pedeapsa cu începere de la 05.05.1995 și nu cu începere de la 16 martie 1993, observându-se incidența în cauză a disp. art.39 alin.2 penal.
Ca atare, cum hotărârea prin care s-a dispus asupra deducerii perioadei executate ca arest preventiv, a rămas definitivă prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, instanțele legal sesizate sub acest aspect, verificând criticile formulate în legătură cu această deducere a arestării preventive, Curtea observă că nu se mai poate pune în discuție existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau a unei împiedicări la executare.
Așadar, câtă vreme computarea timpului scurs în executarea pedepsei, s-a dispus a se face începând cu data de 05.05.1995, dat fiind aplicarea în cauză a disp. art.39 alin.2 penal, Curtea observă că hotărârea atacată în prezent este legală ți temeinică, în cauză nefiind vorba de existența cazului de contestație la executare prev. de art.461 lit.c pr.penală.
Cu atât mai mult, existența acestui caz de contestație la executare nu poate fi reținută în cauză, câtă vreme mandatul în executarea căruia se află în prezent contestatorul a fost emis în baza unei sentințe ce a avut ca obiect contopirea mai multor pedepse, sentință ce a rămas definitivă fără exercitarea vreunei căi de atac, deci fără ca recurentul contestator să considere ca fiind greșită deducerea operată prin această sentință cu începere de la 5 mai 1995 la zi.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care privește greșita condamnare a recurentului pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, dat fiind faptul că nu s-a dispus internarea medicală a acestuia, nu este fondat.
Recurentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, astfel încât aplicarea sau neaplicarea în cauză a unei măsuri de siguranță cum este internarea medicală, nu poate constitui obiect al unei contestații la executare ci reprezintă o problemă de fond, care poate fi pusă în discuție doar în cadrul soluționării cauzei ce a avut ca obiect antrenarea răspunderii penale a autorului faptei respective, precum și cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul contestatorului, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul contestator - fiul lui și, născut la data de 27.02.1968 deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.366 din data de 07 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Gabriela Diaconu
Grefier
Red.CG
Tehnored.
4 ex./ 03.12.2009
dos.f- Tribunalul Dâmbovița
G
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Gabriela Diaconu
