Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 969/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 969

Ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.465/PI din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: condamnatul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul din oficiu al condamnatului recurent, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat în scris, și să se dispună în consecință, fiind întrunite condițiile prev.de art.461

C.P.P.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală, nefiind întrunite dispozițiile art.461

C.P.P.

Condamnatul, având cuvântul, depune la dosar un memoriu, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin SP. Nr. 465/PI din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art 461 cod pr pen s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul, fiul lui - și, născut la data de 06.07.1969, încarcerat în Penitenciarul Timișoara.

În temeiul art 192 alin 2 cod pr pen a fost obligat condamnatul sa achite in favoarea statului suma de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, deliberând asupra contestației la executare formulată de condamnatul, a constatat următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- la data de 07.02.2008, condamnatul, a formulat contestație la executarea pedepsei (art. 461.C.P.P.), de 3 ani închisoare aplicată prin nr. 703/06.03.2000 pronunțată în dosarul 17965/P/1999, prin care s-a dispus condamnarea contestatorului la 3 ani închisoare cu executare, iar în urma recursului declarat a beneficiat de suspendarea condiționată a pedepsei prin SP 115/R/12.02.2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA

În dosarul nr. 26779/P/2001 prin SP nr. 574/P/2003 a fost condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare și arată că în mod eronat i s-a revocat suspendarea condiționată din dosarul 17965/P/1999, iar în urma adunării celor două pedepse aceea de 3 ani și 3 luni și cea de 3 ani i s-a aplicat o pedeapsă de 6 ani și 2 luni prin SP 574/2003 a Tribunalului Timiș. În opinia sa pedeapsa a fost greșita aplicată deoarece toate faptele au fost săvârșite sub incidența art.33 și s-ar fi impus contopirea acestora și anularea suspendării și nu a revocării suspendării pedepsei, deoarece toate pedepsele sunt concurente.

Prin sentința penală nr. 582/05.03.2008 Judecătoria Timișoaraa declinat competența de soluționare a contestației la executarea pedepsei închisorii formulată de condamnatul în favoarea Tribunalului Timiș, constatând că petentul execută o pedeapsă aplicată de Tribunalul Timiș conform copiei mandatului de executare nr. 709/07 in data de 28.01.2008 emis de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, depus la dosar, rezultă faptul că acesta nu a fost condamnat niciodată de către Judecătoria Timișoara, ci de Tribunalul Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 17.03.2008 sub același număr unic de dosar.

S-a procedat la atașarea dosarului nr- al Tribunalului Timiș, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 541/PI/26.10.2007 prin care a fost admisă cererea de contopire a executării pedepselor închisorii formulată de condamnatul.

Ulterior declinării acesta a precizat cererea in tribunalului.

Prin precizarea făcută condamnatul s-a arătat nemultumit de mandatul de executare cu nr 709/07 din 28 01 2008, mandat care a fost emis in baza sentintei 541/26 10 2007 avand ca obiect cererea sa de contopire.

De asemenea critică modul cum s-a efectuat contopirea, aratand ca in mod gresit instanta initial a inlaturat revocarea suspendarii conditionate a pedepsei de 3 ani iar ulterior a dispus revocarea suspendarii conditionate a aceleiasi pedepsei.

Tribunalul a examinat cererea condamnatului prin raportare la prevederile art 461 cod pr pen.

Potrivit art 461 cod pr pen contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

In ceea ce priveste motivul enuntat initial in cerere de condamnat, raportat la revocarea gresita a suspendarii conditionate de catre instanta de fond care a pronuntata sentinta nr SP nr. 574/P/2003 a Tribunalului acest aspect nu poate fi examinat in procedura contestatiei la executare in conditiile in care a fost supus controlului judecatoresc in caile ordinare de atac si nu poate fi considerat un incident ivit in cursul executarii.

Cu privire la acea pretinsa eroare raportat la modalitatea de contopire tribunalul a arătat ca aceasta nu este reala, intrucat modalitatea inlaturarii suspendarii conditionate urmare a decontopirii mai multor pedepsei aplicate prin aceeasi sentinta cu scopul aplicarii regulilor concursului in vederea contopirii cu alte pedepse aplicate prin alta sentinta este perfect justificata iar aplicarea dispozitiilor art 83 cod penal privitoare la revocare este de asemeni justificata.

Pe de alta parte aspectele semnalate de condamnat in prezenta cerere au fost examinate si in recursul formulat de condamnat impotriva sentintei 541/2007 a Tribunalului T, astfel ca nu pot fi interpretate drept incidente invite in cursul executarii unei hotarari in sensul descris de art 461 lit d cod pr pen.

de considerentele de mai sus tribunalul a respins ca nefondata cererea.

In temeiul art 192 alin 2 cod pr pen a obligat condamnatul sa achite in favoarea statului suma de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței penale nr.465/PI din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat recurs condamnatul, arătând prin memoriul în scris depus la dosar că în mod greșit i s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei, deoarece toate faptele săvârșite sunt concurente, impunându-se contopirea acestora și anularea suspendării.

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința penală recurată, în raport cu susținerile inculpatului și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că instanța în mod corect, având în vedere dispozițiile art.461 C.P.P. privitoare la contestația la executare, a apreciat că motivul invocat nu poate fi examinat în procedura contestației la executare, ci numai în condițiile controlului judecătoresc, în căile de atac ordinare, motivul invocat nefiind un incident ivit cu prilejul executării hotărârii așa cum cere dispoz.art.461

C.P.P.

De altfel, condamnatul în căile ordinare de atac, a invocat același motiv cu privire la nelegalitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei, aspectul fiind rezolvat prin sentința penală nr. 541/PI/2007 și prin decizia penală nr. 39/R/24.01.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA.

Așa fiind, se apreciază că recursul declarat de condamnat este nefondat, urmând a fi respins potrivit art.38515pct.1, lit.b

C.P.P.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1, lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.465/PI din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.

Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.

În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky

- - - - G -

GREFIER

- -

RED: VI/29.10.2008

Dact: 2 exempl/ 29 Octombrie 2008

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Jud:

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 969/2008. Curtea de Apel Timisoara