Dare de mită (art. 255 cod penal). Sentința 61/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 61/ DOSAR NR-
Ședința publică din 21 iulie 2009
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Simona Franguloiu judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpații - cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea unei instigări la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, - cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită prevăzute de art. 255 alin.1 Cod penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 și a unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. Cod penal, - cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin. 1 din legea nr. 78/2000, - cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.2 Cod penal, raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și claudia - cercetată și trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 Cod penal, cu referire la art. 25 din Legea nr. 255/2004, a unei infracțiuni de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care;
Dezbaterile în fond în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din 6 iulie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 14 iulie 2009 și apoi pentru azi, data de 21 iulie 2009.
CURTEA
Asupra acțiunii penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, înregistrat la această instanță la nr. de mai sus, au fost trimiși în judecată inculpații: pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la dare de mită prevăzută de art. 25 rap. la art. 255 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000; inculpatul pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 și a unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale); și pentru săvârșirea câte a unei infracțiuni de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 Cod penal cu referire la art. 25 din Legea nr. 255/2004.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că inculpatul, ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ B, în data de 14 iulie 2007, luând cunoștință de faptul că inculpatul a fost depistat în trafic de un echipaj al poliției rutiere format din inculpații și (agenți de poliție în cadrul IPJ B), în timp ce conducea autoturismul pe raza localității cu o viteză peste limita legală, sub influența alcoolului și fără a poseda asupra sa actele de identificare personală, l-a îndemnat pe acesta să le ofere agenților de poliție suma de 200 lei (2.000.000 ROL) pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa.
Pentru inculpatul s-a reținut că la data de 14 iulie 2007, fiind identificat de agenții d epoliție rutieră și în timp ce conducea autoturismul - cu o viteză peste limita legală, sub influența alcoolului și fără a poseda asupra sa actele de identificare personală, le-a oferit acestora suma de 200 lei (2.000.000 ROL) pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa.
Pentru inculpații și s-a reținut că tot în data de 14 iulie 2007, în calitate de agenți ai poliției rutiere, fiind de serviciu pe raza localității, jud. B, au depistat pe inculpatul în timp ce conducea autoturismul - cu o viteză peste limita legală, sub influența alcoolului și fără a poseda asupra sa actele de identificare personală, au primit de la acesta suma de 200 lei (2.000.000 ROL) pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa.
Pentru inculpata s-a reținut că în data de 25 iulie 2007 s-a prezentat la sediul DNA, Serviciul Teritorial Brașov și deși nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea nr. 255/2004, și-a declinat calitatea de avocat în cadrul Baroului B, a depus împuternicirea avocațială nr. -/25.07.2007 și a acordat asistență juridică inculpatului cu prilejul ducerii la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare, semnând procesul verbal întocmit cu această ocazie.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe:declarațiile inculpaților, în calitate de învinuiți și inculpați, declarațiile martorilor, documente transmise de la IPJ B privind actele și registrele întocmite de agenții de serviciu, metodologie privind modul de folosire și exploatare a echipamentului video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor, buletin de verificare metrologică, tabel cu agenții planificați de serviciu și autoturismele din dotare, copie registru procese verbale ședință, copii ale altor acte de la IPJ B - registru lucrări și dosare penale cu AC, registru evidență accidente de circulație, registru certificate de înmatriculare reținute, registru de permise de conducere reținute registru, tabel repartizare a casetelor, registru predare-primire, grafic planificarea serviciilor pe perioada iulie 2007, buletinul postului pe mai multe zile, raport zilnic de activitate, procese verbale de contravenție, proces verbal de identificare a casetei ce a înregistrat activitatea din data de 14 iulie 2007 între orele 21,36-21,48 cu fotografiile judiciare executate la vizionarea casetei, fișele postului și buletin de verificare metrologică, fotografii executate de pe casta de supraveghere operativă a inculpatului în perioada 23-24 iulie 2007, actele întocmite în dosarul penal pe numele inculpatului, documente puse la dispoziție de Uniunea Națională a Barourilor din România și de Baroul Constituțional, acte eliberate de Universitatea - C N, procese verbale de transcriere a interceptărilor telefonice înregistrate în baza autorizațiilor emise de Curtea de APEL BRAȘOV.
Din probele administrate în cauză (în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești) instanța constată următoarea stare de fapt:
O primă chestiune ce se impune a fi lămurită și care ține de acuratețe juridică este posibilitatea de a se reține forma continuată a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Astfel, instanța are a constata că această infracțiune de pericol, nu este susceptibilă de a fi comisă în formă continuată, deoarece nu există posibilitatea reală și concretă de a exista o singură rezoluție infracțională și mai multe acte de executare a acesteia, ci de fiecare dată când persoana subiect activ conduce un autovehicul fără permis d conducere, este necesară o hotărâre infracțională. Altfel spus, la fiecare act de executare, de conducere a vehiculului se ia o nouă rezoluție infracțională, ceea ce înseamnă că infracțiunea nu poate fi comisă în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. 1 Cod penal.
La data de 14 iulie 2007 inculpatul a plecat din mun. B cu autoturismul nr. - spre jud. V, com., cu intenția de a ajunge l domiciliul părinților săi. Probele administrate în cauză nu confirmă că inculpatul era singur sau că acesta conducea autoturismul; astfel, există depoziția martorului (fila 202 dosar) care a arătat că a făcut servicii ocazionale ca șofer al inculpatului și că de multe ori a mers cu acesta în M la părinți și a fost oprit de poliție și că nu mai lucrează de un an și J deoarece este foarte bolnav și urmează un tratament sever împotriva leucemiei. Martorul a relatat că nu-și amintește să fi spus că inculpatul consumă alcool. Contrar celor afirmate în fața instanței, martorul a declarat la urmărire penală că în data de 14 iulie nu l-a însoțit pe inculpat în M, ci după data de 20 iulie a făcut acest lucru.
De asemenea, din fotografiile judiciare efectuate cu ocazia vizionării casetei montate pe autoturismul poliției în data de 14 iulie 2007 se constată că sunt imprimate imagini cu un îmbrăcat în uniforma de poliție și un alt în pantaloni scurți și maiou și datorită înregistrării lipsite de claritate nu se poate afirma că este inculpatul. Cum nu există imagini ale autoturismului, nu se poate susține fără putință de tăgadă că în mașină se mai afla sau nu o altă persoană, cu atât mai mult cu cât în mod constant, chiar de la urmărirea penală inculpații și au arătat că în acel autoturism se aflau două persoane.
Față de împrejurarea că probele nu confirmă dincolo de orice îndoială că inculpatul a condu autoturismul la momentul când a fost oprit de echipajul format din inculpații și, instanța constată că în speță există un puternic dubiu în legătură cu comiterea acestei infracțiuni și că reținerea sa în sarcina inculpatului s-ar putea, cu mare greutate, efectua, numai pe baza de deducții și supoziții, ceea ce este nepermis și în contradicție flagrantă cu principiile de drept penal care cer cu necesitate ca probele să confirme o anumită stare de fapt cu certitudine.
De altfel, martorii audiați în cauză au confirmat, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, că inculpatul se folosea de serviciile mai multor persoane în calitate de șoferi, inclusiv de cele ale martorului.
Cum în speță își găsește aplicarea principiul "in dubio pro reo" instanța va proceda la aplicarea sa și va dispune achitarea inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice, relativ la fapta din 14 iulie 2007, prin schimbarea încadrări juridice din infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, potrivit celor mai sus argumentate privind forma continuată a acestei infracțiuni.
În ce privește infracțiunea de dare de mită către inculpații și și infracțiunea corelativă de luare de mită de către aceștia din urmă, se constată că singura probă care ar putea conduce la concluzia că aceste fapte s-au comis sunt procesele verbale de transcriere a interceptărilor.
O primă precizare ce se impune a fi efectuată în legătură cu aceste interceptări este că au fost legal efectuate. Inculpații și au solicitat să se constate că acestea s-au efectuat cu încălcarea art. 91/1 alin. 1 și 2 Cod procedură penală în sensul că au fost ilegal obținute. Această apărare nu poate fi primită, deoarece interceptările au fost efectuate în baza unei autorizații emise într-un alt dosar penal și potrivit art. 91/2 alin. 5 Cod procedură penală au fost folosite într-o altă cauză penală, în opinia Ministerului Public, din cuprinsul lor rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea săvârșirea unei late infracțiuni dintre cele prevăzute de art. 91/1 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, astfel că nu se poate pune problema modului ilegal în care ar fi fost obținute.
În consecință, interceptările au fost legal efectuate și singura problemă care se pune este aceea de a vedea în ce măsură acestea se coroborează cu alte probe pentru a dovedi cu certitudine existența infracțiunilor de dare și luare de mită și a fundamenta o soluție de condamnare.
Analizând toate probele administrate în cauză, instanța are a constata că multe din actele depuse la dosar, exced cauzei, în sensul că nu dovedesc nimic altceva decât că inculpații și au fost de serviciu cu aparatul în data de 14 iulie 2007, în schimbul II, pe raza com., că în acea dată a plouat și aparatul nu a fost folosit câteva ore, precum și care erau atribuțiile lor de serviciu, că au aplicat în acea zi mai multe sancțiuni contravenționale, dar există asemenea acte și pentru alte zile și care nu fac obiectul prezentei cauze.
În consecință, singura probă ce ar tinde să dovedească existența acestor infracțiuni ar fi procesele verbale de transcriere a interceptărilor telefonice, din care se constată că a existat o discuție între inculpatul și, acesta din urmă a spus că a fost depistat în trafic și că nu are acte, că el conducea, pentru că șoferul ar fi fost beat și inculpatul i-a sugerat să le "pună unu J", "două, două J, pune două", "două și cevaîl pune așa" (toate la fila 302) și apoi tot o discuție între cei doi în cadrul căreia inculpatul afirmă "le-am pus unu J și" la care inculpatul răspunde "vezi să nufie cinciu așa pe-acolo,vezi cum, pune două acolo băi" -fila 310 dosar și apoi o altă conversație tot între acești inculpați, în cadrul căreia la întrebarea inculpatului "ai lăsat două acolo?", inculpatul a răspuns "am lăsat și am și plecat".
Aceste probe nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
În primul rând, acestea ar trebui să se coroboreze chiar cu fotografiile judiciare executate cu ocazia vizionării casetei din aparatul; în situația în care persoana de sex masculin îmbrăcată în pantaloni scurți și maiou este inculpatul ar fi trebuit să existe fotografii din care să reiasă actul material de înmânare, de remitere a sumei de bani, or din aceste fotografii rezultă că inculpatul nici nu s-a apropiat de agentul de poliție suficient de mult cât să se poată realiza o remitere.
dovedesc în mod cert că inculpatul l_a îndemnat pe inculpatul să ofere celor doi agenți o sumă de bani ce nu a putut fi stabilită (de la "unu J" la "două, două și ceva"), dar nu există nici o altă probe care să confirme că acesta a dat vreo sumă de bani agenților, astfel că instigarea nu a fost urmată de executare.
Mai degrabă probele confirmă că inculpatul a profitat de relația de fost coleg de școală între inculpatul și inculpatul, ceștia purtând o conversație la telefon referitoare la foștii colegi de școală, posibilitatea de a se revedea, dar nu se face nici o aluzie la împrejurarea că agenții nu au aplicat nici o sancțiune inculpatului în schimbul unor foloase materiale - bani sau alte bunuri (filele 304-309) și nici o aluzie referitoare la remiterea unor avantaje imediate, ceea ce conduce la concluzia că pur și simplu inculpatul a profitat de relația de colegialitate între aceștia.
Mai mult, inculpatul a negat tot timpul remiterea unor sume de bani către agenți, la fel ca și inculpații și care au arătat că nici un moment nu s-a pus problema ca să le dea vreo sumă de bani și că inculpatul a discutat la telefon cu inculpatul despre foștii colegi de școală și posibilitatea de a se revedea.
Împrejurarea valorificată bogat în actul de sesizare al instanței, că inculpatul a spus că "va face cinste" cu referire la șampanie, nu are legătură cu neaplicarea vreunei sancțiuni inculpatului, deoarece afirmația nu trebuie ruptă din contextul în care a fost făcută, or contextul este acela al revederii nor foști colegi de școală și nu poate fi trunchiată pentru a servi la dovedirea existenței vreunei fapte penale.
A se constata că totuși a existat o activitate de remitere a unei sume de bani (nici acesta stabilită) de către inculpatul către inculpații sau, ar echivala cu oferirea unei valențe probatorii supreme interceptărilor, chiar dacă acestea nu se coroborează cu alte probe.
Este adevărat că interceptările legal efectuate au valoare probatorie ridicată, dar este imperativ necesar ca acestea să se coroboreze și cu alte probe, pentru a se putea dovedi fără putință de tăgadă că fapta penală a fost comisă de persoana respectivă și a nu exista nici o îndoială care sentința penală lase loc incidenței principiului "in dubio pro reo".
În legătură cu împrejurările referitoare la faptul că inculpații și ar fi șters caseta, se impune observația că nu există dovada că acesta a fost ștearsă - dovadă fiind chiar imaginile în legătură cu care se afirmă că a fost filmat inculpatul. Dacă inculpații ar fi intenționat cu adevărat să șteargă caseta, ar fi efectuat ștergerea sa în totalitate, fără a mai rămâne imprimate alte imagini.
De altfel, martorul (fila 203 dosar) a relatat în fața instanței, dar și în cursul urmăririi penale (fila 156-158) că pe vreme de ploaie aparatul nu poate fi utilizat pentru că nu înregistrează. În legătură cu timpul de păstrare al casetelor s-a arătat că acestea se păstrează, de regulă, 60 de zile, pentru a se putea face dovada contravenției în cazul contestării sale în fața instanței și că în situația în care pe casetă nu există înregistrată nici o contravenție, caseta poate fi utilizată imediat, aceasta datorită lipsei resurselor.
Mai mult, în cazul constatării unei contravenții, aceasta este atât înregistrată de aparat, dar trebui să fie consemnată și în registrul, la sfârșitul zilei agenții având obligația de a face o sinteză a tuturor contravențiilor și infracțiunilor constatate.
În speță se constată că nu există nici o înregistrare a vreunei contravenții comise de inculpatul ori a vreunei infracțiuni, actele depuse de organul de urmărire penală dovedesc că în acea zi inculpații și au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale, dar nu inculpatului.
De altfel, în speță nici nu s-a făcut dovada clară că ar fi existat vreun motiv pentru care aceștia să aplica o sancțiune contravențională; tot timpul inculpații agenți de poliție,dar și inculpatul au relatat faptul că mașina a fost oprită la o distanță mai mare de echipaj, pentru că topografia locului nu permitea oprirea chiar lângă echipaj, astfel că mașina a fost oprită la o distanță de 30- 40 metri și că agenții nu și-au putut da seama dacă aceasta a fost condusă de inculpatul sau de cealaltă persoană care se afla în/lângă autoturism și despre care s-a afirmat că i s-a cerut să conducă.
A reține că inculpatul ar fi condus autoturismul când este cert că se mai afla cu încă o persoană în mașină care ar fi putut să conducă și cu atât mai mult cu cât acea persoană făcea servicii de șofer inculpatului și că acesta din urmă se mai afla și sub influența alcoolului, înseamnă a reține o stare de fapt doar pe bază de supoziții, ceea ce contravine tuturor principiilor dreptului penal și procesului penal, fiind în contradicție flagrantă cu dreptul la un proces echitabil sub toate aspectele sale, așa cum este prevăzut și reglementat de Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților sale fundamentale prin dispoziția art. 6.
Ceea ce dovedesc transcrierile convorbirilor telefonice purtate între inculpatul și și între inculpații și agenții de poliție, este că inculpatul l-a îndemnat pe inculpatul să ofere sume de bani agenților, dar că inculpatul a înțeles să profite de relația de colegialitate dintre "nașul" său și agenți și nu să nu ofere acestora nimic, pentru că nu se poate reține doar pe baza conversației purtate între inculpații și împrejurarea că agenții au primit mită, cu atât mai mult cu cât și inculpatul a negat tot timpul că ar fi remis agenților vreo sumă de bani.
Mai mult, nu se poate reține dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpații și în scopul de a se proteja și a ascunde dovezile incriminatoare existente (despre acestea din urmă se cuvine a preciza că nu există, deoarece s-au găsit imagini din momentele respective și nimic nu dovedește că inculpatul ar fi comis contravențiile și infracțiunile împotriva siguranței circulației ori că s-ar fi apropiat de agenți suficient de mult încât să le remită vreo sumă de bani), că nu au înscris evenimentul rutier în registrul sau în raportul de serviciu, de vreme ce nu s-a făcut dovada comiterii acestora, astfel că nu exista nici o justificare de consemnare a evenimentului în registrul.
În legătură cu folosirea casetei a doua zi, în data de 15 iulie 2007 de către inculpatul deși avea obligația să utilizeze o altă casetă, martorul a precizat că datorită lipsei mijloacelor materiale, casetele pe care nu erau înregistrate contravenții sau infracțiuni se puteau utiliza imediat, deoarece obligația de păstrare există doar pentru a se face dovada comiterii contravenției /infracțiunii în cazul contestării acesteia de către persoana surprinsă că a încălcat normele legale privind circulația pe drumurile publice. În consecință, utilizarea casetei a doua zi nu poate face dovada vinovăției acestora, câtă vreme nu s-a dovedit existența contravențiilor/infracțiunilor.
La fel și lipsa întocmirii unui proces verbal de contravenție, nu se poate constitui în dovadă a vinovăției celor doi inculpați agenți de poliție, din același considerent mai sus expus, cuvenindu-se a mai face precizarea căfapte negative/inacțiuni nu pot constitui probe sau dovezi în sprijinul unei acuzații în materie penală.
În ce privește propriu zisă, nici în actul de sesizare nu s-a stabilit cât ar fi primit inculpații, făcându-se vorbire "inițial de o sumă cuprinsă între 1,5 și 3 milioane ROL și, în final, stabilită la 2 milioane ROL (câte un milion pentru fiecare)", or, pentru a se reține existența infracțiunii este imperios necesar a se stabili exact valoare mitei, cu atât mai mult cu cât în cazul pronunțării unei soluții de condamnare aceste sume se impun a fi confiscate.
Ministerul Publica încercat să înlăture apărările inculpaților doar pe baza înregistrărilor convorbirilor telefonice însă, așa cum s-a arătat anterior, este necesar ca acestea să se coroboreze și cu alte probe, singure nefiind în măsură să fundamenteze o soluție de condamnare, iar simpla bănuială pe care o conturează convorbirile nu este suficientă pentru a se dispune condamnarea.
În acest context se impune o analiză a acestor mijloace de probă, deoarece modul în care au fost reglementate interceptările și înregistrările audio sau video, se înscriu pe linia art. 53 din Constituție, mai ales că reprezintă o restrângere a dreptului la inviolabilitatea secretului corespondenței/ comunicărilor persoanelor și această restrângere trebui sentința penală fie proporțională cu situația care a determinat-
De altfel, introducerea acestor restricții la inviolabilitatea convorbirilor telefonice și a comunicațiilor, la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și corespondenței, este prevăzută și de Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților sale fundamentale în art. 8 alin. 2 și în Declarația Universală a Drepturilor Omului în art. 29 par. 2, iar efectuarea și utilizarea acestora trebuie efectuată cu respectarea principiului general al proporționalității, adică restrângerea să fie necesară și adecvată într-o societate democratică. În speță nu se pune problema legalității și necesității efectuării acestor interceptări, acestea fiind, așa cum s-a motivat anterior, legale.
Problema care se ridică în speța dedusă judecății, este aceea a valorii probante a înregistrărilor respective, fiind înscrise de art. 64 Cod procedură penală printre mijloacele de probă, deși, în realitate, acestea sunt procedee probatorii, deoarece constau dintr-o serie de operațiuni tehnice, de înregistrare, de transcriere, efectuate de tehnicieni, cu certificări corespunzătoare, care se finalizează într-un proces verbal, devenit mijlocul de probă în care sunt consemnate convorbirile și comunicările ori în car sunt imprimate imaginile, care sunt probe.
Cum sunt trecute printre mijloacele de probă, acestea se înscriu în regula generală că probele nu au valoare dinainte stabilită, ceea ce înseamnă că pot contribui la aflarea adevărului numai în măsura în care formează încrederea că reflectă corect existența și conținutul unor convorbiri sau imaginea unor persoane, obiecte, locuri. De regulă, acestea produc încredere, deoarece au fost obținute fără ca persoanele înregistrate să știe și să ascundă fapte reale sau să inventeze fapte ireale.
În speță nu se pune această problemă, dar mai este necesar ca aceste mijloace de probă să se coroboreze și cu alte probe car să conducă la dovedirea unei stări de fapt stabilită pe baza faptelor și probelor, nicidecum a supozițiilor, bănuielilor sau deducțiilor.
Or, în speță, aceste mijloace de probă nu se coroborează cu alte probe care să conducă la formarea convingerii certe că inculpatul a oferit agenților bani și că aceștia au primit, pentru a se putea fundamenta o soluție de condamnare; în caz contrar, își găsește aplicarea principiul general că orice îndoială profită făptuitorului.
În acest context se mai impune precizarea că aceste înregistrări pot crea o bănuială, o prezumție, dar singura prezumție permisă în procesul penal este prezumția de nevinovăție.
În ce privește afirmația din actul de sesizare (fila 7 rechizitoriu) referitoare la faptul că "din conținutul convorbirii din 14 iulie 2007, ora 21:37:29 inculpatul le cere agenților de circulație să-l predea la telefon pe pentru a-i explica ce are de făcut pentru rezolvarea situației, lăsând astfel să se înțeleagă că vor fi recompensați (filele 297-309)", instanța constată cu evidență că este vorba de o simplă supoziție ce nu poate justifica nici într-o măsură extrem de redusă o soluție de condamnare, pentru că niciodată simple solicitare a unei persoane la telefon "pentru a-i explica ce are de făcut" nu poate echivala nici măcar cu o aluzie de recompensă înțeleasa ca atare de inculpați agenți și nici nu se face vorbire de modalitatea concretă în care s-ar fi remis aceste sume, ceea ce este de esența infracțiunii, or, actul de sesizare al instanței nu cuprinde nici o referire la modul concret de remitere a mitei.
Singura împrejurare ce poate fi reținută este aceea că inculpatul a formulat către aceștia o aluzie de a fi indulgenți cu finul său, în virtutea relației de colegialitate între polițiști și nu pentru remiterea vreunui folos material imediat. Această indulgență a agenților le-ar putea atrage răspunderea disciplinară, dar nu penală.
De altfel, se mai impun câteva precizări ce sunt de natură a clarifica starea de fapt și anume: autoturismul a fost oprit numai de inculpatul, celălalt inculpat, stătea de vorbă cu un cetățean din comună și nu de ambii inculpați așa cum s-a reținut în actul de sesizare al instanței, astfel că numai acesta putea să constate eventuale încălcări ale regulilor de circulație.
În acest sens, inculpatul a arătat că a aplicat lui un avertisment verbal, perfect legal, justificat de faptul că acesta a claxonat și a făcut semn cu farurile, dar și de faptul că părea să fi depășit viteza legală (acest aspect nu putea fi înregistrat pe aparatul din cauza condițiilor meteorologice, fiind doar o constatare personală a agenților și care nu poate reprezenta temei de sancționare contravențională) ceea ce nu poate echivala cu o justificare a bănuielii de luare de mită.
De altfel, chiar din fotografiile judiciare efectuate cu prilejul vizionării casetei, se poate constata că era vorba de orele 21, 38-21,42, iar aparatul nu este folosit de timp de noapte pentru că nu se înregistrează clar și chiar metodologia de utilizare a aparatului interzice acest lucru.
Prin urmare, singurul lucru pentru care putea fi sancționat inculpatul era lipsa actelor de identificare și din motiv inculpatul a susținut că a aplicat acestuia un avertisment verbal și a solicitat celeilalte persoane să conducă. În acest sens, declarațiile tuturor inculpaților sunt convergente și nici o probă nu este de natură să infirme acest aspect.
Așa fiind, prezumția de nevinovăție în ce privește pe inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și de dare de mită și a infracțiunilor corelative de luare de mită presupus a fi comise de către inculpații și, nu a fost răsturnată, în speță existând mari îndoieli cu privire la comiterea acestor fapte, fiind incident principiul in dubio pro reo cu privire la aceste fapte.
Cu privire la infracțiunea de care este acuzat inculpatul de instigare la dare d emită, instanța are a constata că acest inculpat are o situație diferită, în sensul că afirmațiile făcute de acesta sunt clare și neechivoce. Astfel, conținutul interceptărilor dovedește că acesta l-a îndemnat pe inculpatul să ofere bani celor doi agenți, împrejurarea că acesta din urmă a înțeles să profite de relația de colegialitate între polițiști, a determinat ca instigarea să nu fie urmată de executare.
În acest sens, afirmațiile inculpatului către inculpatul sunt fără echivoc; exemplificativ, "pune unu, unu J", "pune așa două, două și ceva", cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea că inculpatul nu are permis de conducere.
În speță nu se poate reține că acesta intervenea pe lângă alți polițiști agenți de poliție rutieră pentru a-i asigura protecția inculpatului, aceste fapte nu fac obiectul prezentului dosar șu nefiind stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, cu autoritate de lucru judecat, nu pot constitui temeiuri de valorificare și evaluare în stabilirea unei stări de fapt.
De asemenea, nu face obiectul prezentului dosar dacă acest inculpat l-a învățat pe inculpatul, în situația în car este oprit în trafic, să declare că nu are actele la el, să-și decline o identitate falsă ori să precizeze că posedă permis de conducere de tip vechi ce nu apare înregistrat în baza de date a MIRA și care impunea o deplasare și verificare personală în arhiva poliției din partea agentului constatator. În aceste condiții, alegațiile formulate în actul de sesizare al instanței cu privire la relațiile dintre inculpații și exced cadrul procesual și obiectul judecății, potrivit art. 317 Cod procedură penală.
Nu fac obiectul judecății în prezenta cauză nici împrejurările legate de atitudinea necorespunzătoare a inculpatului ce apar în interceptările și transcrierile de la filele 4-36 vol. I și filele 272-280, 283-286 și 291-292 vol. II și referitoare la intervenții efectuate în favoarea unor prieteni și nici nu pot fi luate în considerare în prezenta cauză ca fiind împrejurări de natură să contureze un anumit tipar de comportament infracțional.
În consecință, fapta cu care a fost sesizată instanța ca fiind comisă de către inculpatul este dovedită, deoarece chiar inculpatul a recunoscut că se cunoaște de mai mult timp cu inculpatul și astfel, având în vedere relația apropiată dintre aceștia (inculpatul se adresa acestuia cu apelativul "nașule"), inculpatul cunoștea că acesta nu posedă permis de conducere și chiar conținutul convorbirilor dintre cei doi demonstrează acest lucru; inculpatul îi tot spunea inculpatului să nu conducă el, să conducă șoferul. În acest context, este evidentă afirmația sa către inculpatul "să-i dea ceva agentului", astfel că îndemnarea la infracțiunea de dare de mită este evidentă, chiar dacă acest îndemn nu a fost urmat de executare.
în consecință, fapta inculpatului de a îndemna în repetate rânduri pe inculpatul să dea ceva agenților, "să pună unu, unu J" sau "să pună două, două și ceva, așa, că te-ai născut a doua oară" întrunește elementele constitutive ale instigării la dare d emită, prevăzută de art. 25 rap. la art. 255 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
Este dovedită și fapta inculpatului care în data de 24.07.2007 a condus autoutilitara pe drumurile publice din B fără a poseda permis de conducere.
Astfel, urmare a supravegherii operative a inculpatului, s-a dovedit că acesta a condus autoturismul înmatriculat sub nr. -, spre depozitul, în scopul aprovizionării cu marfă pentru magazinul său, fotografiile efectuate cu prilejul vizionării casetei pe care s-a stocat înregistrarea fiind evidente, imaginile reprezentându-l pe inculpat cum urcă la volan, în dreapta aflându-se o persoană de sex feminin, probabil soția sa (filele 173-194 vol. II dosar ).
Mai mult, aceste înregistrări se coroborează și cu faptul că inculpatul a fost depistat imediat în trafic, în timp ce rula pe Calea, de un echipaj al poliției rutiere, fiind întocmite și actele corespunzătoare de către agenții de circulație și aflate la filele 199-202 vol. II dosar De altfel, în declarația dată de inculpat cu acest prilej, chiar la data de 24 iulie 2007, recunoscut că a condus autoutilitara în zona de la trecerea de pietoni, după care a fost oprit după sensul giratoriu de echipajul poliției rutiere, fapta fiind confirmată și cu depoziția martorului asistent (fila 202) care a relatat că a văzut cum inculpatul a fost oprit de echipaj și că șoferul a declarat că nu are asupra sa documentele de identificare.
Prin urmare, fapta inculpatului care în data de 24 iulie 2007 condus autoturismul înmatriculat sub nr. -, spre depozitul, în scopul aprovizionării cu marfă pentru magazinul său, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.
În ce privește fapta de care este inculpata instanța are a observa că în sarcina acesteia s-a reținut prin actul de sesizare al instanței că a acordat asistență juridică inculpatului în fața DNA și a depus și împuternicirea avocațială, la data de 25 iulie 2007, susținând că are calitatea de avocat, deși nu era înscrisă în baroul Brașov ca parte a Uniunii Naționale a Avocaților din România.
Cu privire la aceasta, instanța consideră oportune următoarele precizări:
În primul rând, inculpata este absolventă a facultății de drept din cadrul Universității -, a lucrat în calitate de jurist și cadru didactic universitar, având și calitatea de doctor în drept, ceea ce echivalează cu pregătire juridică.
Inculpata s-a înscris în Baroul cunoscut sub numele de "Baroul Constituțional" înființat de, membrii acestuia având calitatea de "avocați".
Fără a intra în discuții cu privire la legalitatea acestui Barou de Avocați, la modul în care a fost autorizată funcționarea acestuia și dacă este posibilă funcționarea sa în paralel cu structura consacrată a Uniunii Naționale a Barourilor din România, instanța are a constata că inculpata îndeplinește toate condițiile de ordin subiectiv pentru a exercita profesia de avocat, cel puțin pentru a acorda asistență juridică soțului ei.
De altfel, legalitatea înființării și funcționării acestui Barou paralel nu a fost soluționată în mod unitar de către instanțele de judecată, existând încă discuții cu privire la aceasta iar obiectul judecății este reprezentat de o singură activitate de asistență juridică acordată la data de 25 iulie 2007 soțului ei.
Pornind de la conținutul normei de incriminare descrisă în art. 281 Cod penal, infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii este o infracțiune de obicei, astfel că presupune cu necesitate repetarea la anumite intervale de timp a actului de conduită interzis, fapta având caracter penal tocmai datorită acestui caracter de repetabilitate. În consecință, fiecare act material nu poate constitui o infracțiune de sine stătătoare, cum este în cazul infracțiunilor continuate.
Prin urmare, pentru existența infracțiunii este necesară o pluralitate de acțiuni caracteristice exercitării unei anumite profesii, în speță a profesiei de avocat, pentru a desemna elementul material al infracțiunii.
Nu este neglijat nici împrejurarea că inculpata a exercitat acest unic act material în favoarea soțului ei, astfel că se pune problema existenței și a laturii subiective a infracțiunii, deoarece infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii se comite numai cu intenție directă, autorul cunoscând că pentru exercitarea acesteia este necesară autorizarea specială sau îndeplinirea cerințelor prevăzute într-o lege specială.
Cum activitatea s-a mărginit doar la a acorda asistență juridică soțului, ca persoană având pregătirea juridică necesară (inculpata posedă și titlul științific de doctor în drept) nu se poate reproșa acesteia că ar fi exercitat fără drept profesia de avocat.
Mai mult, există anumite categorii de persoane cu pregătire juridică, dar care nu au calitatea de avocați și care au dreptul de a acorda asistență juridică soților sau rudelor, cum este cazul magistraților, despre care nu se poate susține că în aceste împrejurări ar exercita fără drept o profesie, ci pur și simplu se recunoaște dreptul unor persoane cu pregătire juridică de a acorda asistență juridică soțului sau rudelor.
În consecință, instanța constată că în speță, nu este îndeplinită nici condiția impusă de latura obiectivă a infracțiunii, dar nici a laturii subiective a acesteia, cu atât mai mult cu cât nefiind stabilită o practică unitară în materia persoanelor înscrise în baroul paralel cu baroul tradițional, se poate susține că inculpata a avut convingerea că are calitatea de avocat și astfel că nu exercită această profesie fără drept, soluția care se impune fiind aceea a achitării acesteia.
Față de cele mai sus expuse, urmează ca instanța să dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de dare de mită art. 25 rap. la art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
În procesul individualizării tratamentului penal, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal referitoare la gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă de comitere, scopul urmărit și rezultatul produs, precum și persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, astfel că instanța apreciază că o pedeapsă orientată spre limita minimului special prevăzut de lege, de un an închisoare, este suficientă și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală; ca modalitate de executare se constată că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 81 Cod penal și se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani și se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
Este adevărat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este infracțiune de pericol și de larg impact și că, în principiu, s-ar putea susține că acestea, datorită pericolului social abstract și generic pe care îl conțin prin simpla încălcare a normei penale, prezintă întotdeauna gradul de pericol social necesar aplicării unei sancțiuni mai ferme, totuși, în speța dedusă judecății nu se pot neglija împrejurările concrete în care inculpatul a comis faptele și care au fost pe larg expuse, împrejurări care concură și conturează un pericol social redus, iar cercetarea acestor aspecte se impune și pentru stabilirea întregului complex de împrejurări care au creat ambianța faptică, de o anumită semnificație proprie, cu implicații în evaluarea gravității acesteia.
În primul rând, pericolul social concret al faptei se stabilește în raport de întregul complex de împrejurări, stări, situații, întâmplări, în care s-a comis și care pot avea influență asupra gravității infracțiunii, care concretizează și individualizează fapta, făcând-o să se deosebească de celelalte infracțiuni concrete de același tip și aceasta este rațiunea pentru care instanța constată că în această speță concretă infracțiunea de pericol comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social destul de redus.
În acest context se mai impune și analiza evaluării cuantumului pedepsei ce va fi aplicate inculpatului și care ar fi eficiența acesteia, în raport de scopul general și special al prevenției penale și urmând linia acestui raționament, instanța are a observa că sistemul pedepselor în vigoare, deși a marcat un progres în evoluția dreptului penal român, evidențiază la un examen critic, numărul redus al pedepselor principale și mai ales caracterul accentuat represiv al acestora, ceea ce explică preocuparea prezentă a legiuitorului ca pedepsele de bază să fie dublate de sancțiuni alternative, iar mijloacele de individualizare și de executare a pedepselor să fie diversificate, potrivit standardelor europene.
Din acest punct de vedere, rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce privește adaptarea conduitei destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății și numai dacă, obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.
Din perspectiva rolului și scopului pedepsei trebuie precizat că pentru a-și îndeplini rolul de factor inhibitor în declanșarea activităților infracționale, pedeapsa trebuie să prezinte un anumit grad de severitate, ținând seama și de faptul că, pentru a acționa asupra conștiinței celui condamnat, pentru a-l determina să-și modifice comportamentul, să adopte conștient o altă atitudine față de regulile conviețuirii sociale, constrângerea trebuie să fie rațională și echitabilă, proporțională cu pericolul social al faptei, exercitându-se doar în formele și limitele necesare pentru ca pedeapsa să-și îndeplinească funcția principală, aceea de reeducare.
Acest deziderat poate fi atins numai prin promovarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care cuprinde principii generoase și raționale, atât în raport cu persoana care a comis o faptă penală, cât și în raport cu ceilalți membri ai societății, care au respectat legea, iar apărarea valorilor sociale ocrotite nu înseamnă aplicarea pedepselor cu aceeași intransigență, doar cu fermitate, prin fermitate înțelegându-se dacă o anumită pedeapsă este în măsură să-și atingă principalul scop, nu o pedeapsă severă; conceptul și cerința fermității în sensul dreptului penal, impune descoperirea infracțiunilor și judecarea făptuitorilor cu promptitudine, fără ca prin aceasta să se impieteze asupra imperativului descoperirii adevărului și respectării riguroase a legii.
Prin urmare, necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, nu înseamnă neapărat aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ - preventivă.
Din economia textului art. 52 alin. 1 Cod penal, în care se arată că "pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului" rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a pedepsei, deoarece examenul realist al conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile pedepsei; măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei, este însăși pedeapsa.
Or, dacă indiscutabil constrângerea constituie esența conținutului pedepsei, ea nu poate fi în același timp, și o funcție a acesteia, deoarece esența și funcțiile pedepsei sunt noțiuni distincte. Funcțiile sunt legate de esența pedepsei, își trag valoarea și eficiența din constrângerea pe care o implică orice pedeapsă, se realizează prin și în cadrul constrângerii, dar nu se confundă cu ea.
Primul scop al oricărei pedepse este prevenția specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârși din nou o infracțiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții: reeducarea și intimidarea. își produce efectul imediat, cât există și durează teama de pedeapsa, în timp ce reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conștiința subiectului și are un caracter relativ statornic, durabil.
Funcția de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul, luând cunoștință de constrângerea la care va fi supus, ca o consecință a infracțiunii, înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă și disciplinată.
Dar funcția de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepsei precum și cazul aplicării suspendării condiționate a executării acesteia care, are în esență același rol și aceeași funcție, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situația în care conștientizează natura și rolul acestei sancțiuni menite să-i influențeze pozitiv conștiința, caracterul și deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigențele vieții în societate, fără a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu societatea însăși.
Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81 Cod penal, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, atât față de modalitatea concretă de comitere, atingerea adusă valorii sociale ocrotite prin norma penală de incriminare, dar și față de persoana inculpatului care, nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr, are familie, astfel că va dispune suspendarea condiționată a executării acestei pedepse, stabilind un termen de încercare de 3 ani.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Din această perspectivă, instanța constată că aplicarea unei pedepse mult mai mari decât limita minimului special prevăzut de lege și executarea în alt regim decât suspendarea condiționată a executării potrivit art. 81 Cod penal, ar fi nu doar neoportună, dar și excesivă.
Cu respectarea acelorași criterii, se va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, (fapta din 24 iulie 2007), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, față de motivele mai sus expuse referitor la această schimbare a încadrării juridice.
Pentru aceleași considerente anterior expuse, se va dispune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, (fapta din 14 iulie 2007).
Față de cele menționate cu privire la inculpații și, constatându-se existența unui puternic dubiu, procedând la aplicarea principiului in dubio pro reo, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea acestor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de luare d emită, prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit acelorași considerente, în baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală se va dispune achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 Cod penal cu referire la art. 25 din legea nr. 255/2004, față de lipsa laturii obiective și a celei subiective a infracțiunii.
Cu aplicarea art. 191 Cod procedură penală pentru cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 25 rap. la art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, pentru săvârșirea infracțiunii de instigarea la infracțiunea de dare de mită, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15 iunie 1963 în P N, domiciliat în B,-, bloc 262,. B,. 1, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării acestei pedepse, stabilind un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
II. În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (fapta din 24.07.2007), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 4 octombrie l966 în comuna, județul V, domiciliat în comuna,-, județul B, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 - fapta din data de 14.07.2007.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală dispune achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării acestei pedepse, stabilind un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
III. În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpații, fiul lui și, născutla data de 22 martie l969 în comuna O, județul B, domiciliat în comuna O,-, B,. 10, județul și, fiul lui și, născut la data de 27 februarie l967 în B, domiciliat în O,-,. 17, pentru săvârșirea câte a unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
IV. În baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpata, fiica lui și, născut la data de 23 decembrie l960 în B, domiciliată în B,-, bloc 262,. B,. 1, pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 Cod penal cu referire la art. 25 din legea nr. 255/2004.
Obligă inculpații și să plătească statului sumele de câte 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul acestor cheltuieli rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare și de la comunicare cu inculpatul.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2009.
PREȘEDINTE: Simona Franguloiu
GREFIER,
Red. 31.07.2009
Dact.5.08.2009
3 ex.
Președinte:Simona FranguloiuJudecători:Simona Franguloiu, Cristina Dănescu
