Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 1376/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-(1686/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1376
Ședința publică de la 28 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de partea vătămată - INTERNATIONAL SRL împotriva deciziei penale nr.284/29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pentru recurenta parte vătămată- Internațional SRLavocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.14/2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pentru intimatul inculpat, lipsă fiind, avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul recurentei părți civile, având cuvântul, invocă cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct. 9, 10 și 17 Cpp.
În ceea ce privește pct.9, apreciază că dispozitivul deciziei pronunțate de instanța de apel nu se înțelege întrucât aceasta a dispus achitarea inculpatului, însă nu a prevăzut și în baza cărui text de lege îl achită. Din considerentele hotărârii rezultă că ar fi incidente dispozițiile art.181Cp, însă în dispozitivul hotărârii s-a omis să se facă referire la art.11 pct.2 lit. a cu raportare la art.10 alin.1 lit.1Cpp.
Cu privire la pct.10, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale, apreciază că instanța de apel, achitându-l pe inculpat, ar fi trebuit să se pronunțe și cu privire la încheierea dată de instanța de fond prin care a fost reținută cauza spre judecare. Or, nepronunțându-se asupra acestei încheieri, consideră că există două hotărâri judecătorești contradictorii. Pe de o parte, a rămas în ființă încheierea prin care cauza a fost reținută spre judecare și, pe de altă parte, inculpatul a fost achitat.
O altă cerere esențială cu privire la care nu s-a pronunțat instanța de apel este soluționarea laturii civile a cauzei întrucât recurenta s-a constituit parte civilă în termenul legal, a solicitat la momentul respectiv și cheltuieli de judecată, instanța de apel a reținut că fapta există și a fost săvârșită de inculpat, însă a omis să se pronunțe cu privire la soluționarea laturii civile.
Apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.181Cod penal. Instanța de apel a motivat faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de delapidare profitând de anumite nereguli existente la nivelul societății, însă, din punctul său de vedere, profitarea de respectivele nereguli trebuie reținută ca o circumstanță agravantă și nu ca o circumstanță care să justifice conduita infracțională. Mai mult, nu s-a avut în vedere nici faptul că infracțiunea a fost săvârșită în mod continuat. Prejudiciul poate fi apreciat modic, însă doar din perspectiva timpului scurt în care acesta s-a produs. De asemenea, inculpatul a avut declarații oscilante, nu a făcut demersuri pentru acoperirea prejudiciului, deși acesta a fost demonstrat și activitatea sa infracțională nu a încetat din proprie inițiativă, ci în momentul în care reprezentanții societății i-au adus la cunoștință faptul că înțeleg să formuleze plângere penală împotriva sa.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de partea civilă, considerând că în mod corect instanța de apel a apreciat că prejudiciul este modic. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul are un copil minor, are un loc de muncă stabil, iar fapta comisă de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de partea civilă, ca nefondat având în vedere motivarea care este dată în considerentele hotărârii instanței de apel.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prezenta cauză are ca obiect plângerea formulată în temeiul art.278/1 Cod procedură penală de către - International SRL împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 B din 6.02.2006, dată în dosarul nr.2025/P/2005, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative de 100 RON. De menționat că soluția arătată a fost menținută prin ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 B din 10.03.2006 cu nr.481/II-1/2006.
Plângerea formulată de - International SRL a fost admisă prinîncheierea din 23 mai 2006 Judecătoriei sectorului 1 B, dată în dosar nr-, prin care s-au desființat ordonanțele atacate și a fost reținută cauza spre soluționare, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.2151alin.l din Codul penal.
Prinsentința penală nr.731 din 15.03.2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B în dosarul mai sus arătat, s-au dispus următoarele:
În baza art.334 din Codul d e procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.2151alin.l din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.2151alin.l cu aplic, art.41 alin.2 din Codul penal.
În baza art.2151alin.l cu aplic, art.41 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
In baza art.81-82 din Codul penal, suspendă condiționat executarea
acestei pedepse pe un termen de încercare de 3 ani.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art.83 din Codul penal.
În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil, admite în parte acțiunea civilă și a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.360,6 RON, reprezentând daune materiale către partea civilă - INTERNAȚIONAL SRL.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat și a sumei de 2.000 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă.
Respinge ca neîntemeiată, cererea inculpatului de acordare a cheltuielilor judiciare.
Prindecizia penală nr.748/A din data de 26 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale anterior menționate, a desființat atât sentința respectivă, cât și încheierea din data de 23 mai 2006 și, rejudecând cauza în fond, a decis astfel:
A respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta - INTERNAȚIONAL SRL împotriva Ordonanței nr.2025/P/2005 din data de 06 februarie 2006 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
A obligat pe petentă la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, constatând că vinovăția inculpatului a fost temeinic dovedită prin probele administrate în cauză, a apreciat însă că fapta săvârșită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în raport cu criteriile prevăzute în art.181din Codul penal, sens în care a avut în vedere împrejurări concrete de comitere a faptei (pe fondul neregulilor existente la nivelul societății parte vătămată, cât privește modul de întocmire și de utilizare a formularelor referitoare la activitatea financiar-contabilă), intervalul scurt de timp în care a fost săvârșită, valoarea modică a prejudiciului cauzat, precum și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă, este căsătorit, are un copil minor în întreținere și a avut o conduită anterioară exemplară.
În concluzie, instanța de apel a opinat că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, scopul legii penale, de reeducare a acestuia, putându-se realiza și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, astfel că ordonanța procurorului - de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei astfel de sancțiuni - este legală și temeinică, situație în care se impune respingerea plângerii formulate împotriva ordonanței respective de către partea vătămată.
Instanța de apel a apreciat că, urmare a admiterii căii de atac cu care a fost sesizată, trebuie desființată nu numai sentința atacată, dar și încheierea din data de 23 mai 2006, prin care au fost desființate actele parchetului, în condițiile în care obiectul dosarului 1-a format inițial plângerea părții vătămate, întemeiată pe dispozițiile art.2781din Codul d e procedură penală, iar prima instanță, prin încheierea respectivă, a apreciat netemeinică și nelegală soluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală, reținând cauza spre judecare, conform art.2781alin.8 lit.c din Codul d e procedură penală.
Prindecizia penală nr.242/R din data de 21 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penalăa admis recursul declarat de către partea civilă - INTERNAȚIONAL SRL împotriva deciziei din apel, hotărâre pe care a casat-o în întregime, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că încheierea de amânare a pronunțării nu a fost semnată de către președintele completului de judecată din apel, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii respective.
In rejudecarea apelului declarat de inculpat, prinecizia penală nr.510/A din data de 19 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penalăa admis apelul declarat de inculpatul împotriva Sentinței penale nr.731/F din data de 15 martie 2007 Judecătoriei Sectorului 1 B, a desființat acea sentință și, pe fond, a decis următoarele:
În baza art.2781alin.8 lit.a din Codul d e procedură penala, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta - INTERNAȚIONAL SRL împotriva ordonanței nr.2025/P/2005 și ordonanței nr.481/II-1/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
A menținut rezoluția și ordonanța anterior menționate.
In baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, reevaluând întregul material probator al cauzei, a apreciat că nu există dubii asupra săvârșirii de către inculpat a unei fapte penale, fiind cert că acesta a comis o astfel de faptă, constând în aceea că nu a predat părții civile sumele rezultate din activitatea de taximetrie desfășurată în perioada lunilor decembrie 2004 - ianuarie 2005.
Acest fapt a rezultat atât din susținerile reprezentantului părții civile, cât și din declarațiile inculpatului care a recunoscut că își însușea sumele peste plan, precum și din declarațiile martorilor și respectiv din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Expertiza a relevat o serie de nereguli și în activitatea părții civile, cu privire la modul de întocmire și utilizare a formularelor referitoare la activitatea financiară și contabilă a societății, întrucât la nivelul acesteia sumele de bani încasate de șoferi din activitatea de taximetrie erau predate reprezentantului societății, de predare semnându-se într-un caiet, în dreptul indicativului mașinii, fără să fie emisă însă vreo chitanță, deși acest lucru era obligatoriu.
Instanța de apel a constatat că, deși aceste nereguli nu au putut crea un avantaj inculpatului în desfășurarea activității infracționale, ele se pot totuși constitui în elemente circumstanțiale, pe fondul cărora inculpatul să fi fost tentat ori determinat să nu mai predea anumite sume de bani din gestiune.
Instanța de apel nu și-a însușit însă soluția de condamnare a inculpatului, apreciind că aceasta nu este temeinică în raport cu circumstanțele reale ale faptei și datele personale ale făptuitorului.
Astfel, în evaluarea instanței de apel, contextul în care faptele s-au săvârșit (favorizate de neregulile existente la societatea parte vătămată), urmările produse, concretizate în valoarea modică a prejudiciului, intervalul relativ scurt de timp, de aproape două luni, în care s-au înregistrat nedepunerile de bani, dar și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, exemplificate prin lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că are o familie, un copil minor, un loc de muncă, o conduită corectă în societate, au justificat concluzia că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social necesar pentru existența unei infracțiuni.
In consecință, instanța de apel a apreciat că trebuie aplicată inculpatului o sancțiune administrativă, astfel cum a fost stabilită de către procuror, aceasta fiind aptă și suficientă pentru ca scopul ei să fie atins prin raportare la efectele și urmările faptei.
Prindecizia penala nr. 1575/8.12.2008 pronunțata de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penalăs-au admis recursurile declarate de inculpatul si de partea vătămata - INTERNATIONAL SRL împotriva deciziei penale nr.510/A/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penala în dosar nr-.
S-a casat, în întregime decizia penala recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de apel, Tribunalul București.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că în speță, este incident cazul de casare prevăzut de art.385 alin.l pct. 10 din Codul d e procedură penală, întrucât, în raport cu soluția adoptată, instanța de apel a omis în mod nelegal să se pronunțe asupra unui act procedural esențial, respectiv încheierea din data de 23 mai 2006 Judecătoriei Sectorului 1 B, prin această omisiune ajungându-se la influențarea soluției procesului, ca urmare a pronunțării în prima cale ordinară de atac a unei hotărâri vădit contradictorii.
Astfel, prin încheierea din data de 23 mai 2006, procedând conform art.278 alin.8 pct.c din Codul d e procedură penală, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis, în primă instanță, plângerea formulată de petenta parte vătămată - INTERNAȚIONAL SRL împotriva ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului, pe temeiul art.10 lit.1din Codul d e procedură penală, și de aplicate față de acesta a unei sancțiuni administrative, potrivit art.181alin.3 rap. la art.91 din Codul penal, a desființat ordonanța respectivă, precum și ordonanța prim-procurorului de menținere a acesteia și, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente, a reținut cauza spre judecare pe fondul acesteia, devenind astfel aplicabile în mod corespunzător dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac.
In aceste condiții, încheierea astfel pronunțată era supusă apelului, o dată cu sentința pronunțată în primă instanță pe fondul cauzei, conform art.361 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Tribunalul, fiind sesizat cu apelul declarat numai de către inculpat împotriva sentinței de condamnare a primei instanțe, în rejudecarea acestuia după casare, admițând calea de atac cu care a fost sesizat, a desființat sentința respectivă și, în temeiul art.2781alin.8 lit.a din Codul d e procedură penală, a respins ca nefondată plângerea petentei parte vătămată împotriva ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală, menținând în consecință ordonanța respectivă, fară a decide însă asupra încheierii din data de 23 mai 2006, prin care, în contradicție cu cele statuate în apel, prima instanță admisese aceeași plângere, desființând ordonanța procurorului și reținând cauza spre judecare pe fondul ei.
S-a constatat astfel că, drept consecință a deciziei pronunțate de către instanța de apel, sunt în ființă două hotărâri judecătorești ce conțin dispoziții contradictorii asupra aceluiași aspect (încheierea din data de 23 mai 2006 Judecătoriei Sectorului 1 B, nedesființată și respectiv Decizia nr.510/A din data de 19 septembrie 2008 Tribunalului București - Secția I-a Penală), fapt în mod evident inacceptabil și total nelegal.
Curtea a observat și faptul că, neatacând cu plângere, conform dispozițiilor art.2781din Codul d e procedură penală, ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală și, de asemenea, neexercitând recurs împotriva primei decizii din apel, prin care a fost respinsă plângerea exercitată pe temeiul acelorași dispoziții numai de către petenta parte vătămată, prezentul recurs al inculpatului este admisibil doar în raport cu cazul de casare reținut din oficiu în considerentele anterior expuse, prevăzut de art.3859alin.l pct.10 din Codul d e procedură penală, iar nu și în raport cu cazul de casare susținut de acesta, prevăzut de art.3859alin.l pct. 18 din Codul d e procedură penală (prin care se tinde la achitarea sa, în temeiul art.l 1 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală), întrucât, altfel, ar însemna a se accepta agravarea situației petentei parte vătămată în propria cale de atac, fapt inadmisibil.
Curtea a mai subliniat că, cu ocazia rejudecării, instanța de apel va trebui să se pronunțe și asupra cererii petentei parte vătămată privitoare la soluționarea în procesul penal a acțiunii civile formulate de aceasta, conform art.346 alin.2 Cod procedură penală, chiar și în ipoteza menținerii ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală pe temeiul art.10 lit.b/1 Cod procedură penală rap. la art.18/1 Cod penal.
În urma rejudecării apelului inculpatului, Tribunalul București - secția a II a penală a pronunțatdecizia penală nr.284/A din 29.04.2009, atacată în prezenta cauză. Prin această hotărâre, a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.731/15.03.2007 a Judecătoriei sectorului 1 B, a fost desființată sentința penală apelată și rejudecând, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta - International SRL împotriva rezoluției nr.2025/P/2005 și ordonanței nr.481/II-1/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 B, menținându-se aceste acte ale procurorului.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că în perioada 14 decembrie 2004-26 ianuarie 2005, inculpatul, angajat la - INTERNATIONAL SRL, în calitate de șofer taxi, și-a însușit suma de 13.606.000 lei ROL, provenind din încasările obținute din activitatea de transport efectuată în regim de taximetrie pe lunile decembrie 2004 și ianuarie 2005, prin nedepunerea încasărilor zilnic.
Vinovăția inculpatului a fost corect reținută de instanța de fond, martorii audiați au confirmat susținerile părții civile în sensul că inculpatul nu a predat încasările rezultate din activitatea sa. Această împrejurare martorii o cunosc din susținerile patroanei firmei angajatoare, iar atitudinea adoptată de inculpat în perioada decembrie 2004- ianuarie 2005,de a lipsi de la serviciu, de a nu răspunde la telefon și de a schimba cartela telefonică în condițiile în care i se ceruse să predea banii, iar acesta a promis că va restitui încasările când soția sa va lua salariul, vin să susțină probatoriul acuzării de la urmărirea penală.
De observat este și poziția inculpatului, prin declarațiile ce le dă în faza de urmărire penală, când recunoaște că avea obligația ca la sfârșitul fiecărei zile, să depună la societate anumite sume de bani, numite de acesta " planul", stabilite de conducerea societății și că ceea ce depășea această sumă fixă, și-o însușea, cu acordul societății, aspect ce nu a fost probat pe parcursul procesului penal.
Toate aceste probatorii coroborate cu concluziile raportului de expertiză și completările ulterioare sunt în măsură să dovedească că inculpatul nu a efectuat depuneri de numerar în fiecare zi de activitate, așa cum se prevedea prin contractul individual de muncă și fișa postului, depunând în perioada cît a funcționat ca angajat al societății, suma totală de 6.923.614 lei ROL, sumă depusă sub semnătură la sediul firmei, așa cum rezultă și din adresa nr. 56/8. 07. 2005, fila 29
In raport de actele prezentate de societate și de inculpat, expertul a fost în măsură să calculeze numărul de km ocupați, parcurși în perioada de referință ( 2.337.628 Km ) cantitatea de combustibil utilizată și valoarea carburantului achiziționat din încasări cu bonuri fiscale, valoarea totală a cheltuielilor și în raport de aceste elemente, valoarea prejudiciului cauzat.
Având în vedere toate aceste considerente cât și lămuririle date în instanță de doamna expert, care a menționat că societății i s-a produs un prejudiciu-însă termenul folosit în expertiză de "prejudiciu presupus" este ca urmare a modului în care au fost stabilite obiectivele expertizei la urmărirea penală, Tribunalul a considerat că inculpatul se face vinovat de însușirea în folosul său a sumelor de bani obținute din încasări, așa cum a reținut și instanța fondului.
Nu poate fi însușită însă argumentarea instanței de fond cu privire la aplicarea unei pedepse, chiar si în condițiile alegerii ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, întrucât s-a apreciat că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 18/1 Cod penal.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei se va ține seama de modul și mijloacele de comitere a acesteia, împrejurările faptei, în speță, inculpatul profitând de neregulile existente la nivelul societății în ce privește modul de întocmire si utilizare a formularelor privind activitatea financiară și contabilă întrucât la nivelul societății sumele de bani încasate de șoferi din activitatea de taximetrie erau predate reprezentantului părții civile, de predare semnându-se într-un caiet în dreptul indicativului mașinii, fără să fie emisă vreo chitanță, documente ce nu au putut fi luate în considerație la efectuarea expertizei nefiind documente financiare contabile potrivit art.6 din Legea nr.82/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen - International SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, au fost invocate dispozițiile art.385/9 pct.10 Cod procedură penală, susținându-se că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unui act procedural esențial, respectiv încheierea din 23 martie 2006, în pofida dispozițiilor exprese ale deciziei de casare. În aceste condiții, s-a ajuns la o soluție vădit contradictorie, căci, pe de o parte, au fost menținute soluțiile de netrimitere în judecată, iar pe de altă parte, a rămas în vigoare încheierea Judecătoriei prin care actele procurorului au fost infirmate. Tot astfel, s-a arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe și cu privire la acțiunea civilă formulată de petentă.
De asemenea, au fost invocate cazurile de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.17 și 18 Cod procedură penală, arătându-se că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică și că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra despăgubirilor civile și cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă și acordate în primă instanță.
Cu ocazia dezbaterilor orale, s-a făcut referire și la cazul de casare prev. de art. 385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, instanța de apel neprevăzând în temeiul cărui text de lege îl achită pe inculpat.
Curtea constată că recursul nu a fost motivat de - International SRL în termenul prevăzut de 385/10 alin.2 Cod procedură penală, iar dintre cazurile de casare la care s-a raportat recurenta, doar cel prev. de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală face parte dintre cele care, potrivit dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală se iau în considerare din oficiu întotdeauna. Cât privește celelalte cazuri de casare invocate, acestea nu vor putea fi examinate, în lumina celor de mai sus. Oricum, Curtea nu poate să nu remarce faptul că ele se raportează la o pretinsă achitare a inculpatului, deși o astfel de soluție nu a fost pronunțată în cauză în niciuna dintre etapele procesuale parcurse.
Examinând hotărârea recurată conform art.385/6 Cod procedură penală, Curtea constată întemeiate criticile formulate de recurenta - International SRL referitoare la omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra încheierii din 23 mai 2006, prin care se desființase ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală a numitului.
Într-adevăr, în pofida faptului că tocmai acesta a fost motivul pentru care, prin decizia penală nr.1575/2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI dispuse trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului, Tribunalul București nu a respectat dispozițiile instanței de control judiciar (deși acestea erau obligatorii, conform art.385/18 alin.1 Cod procedură penală) și a omisdin nousă se pronunțe cu privire la încheierea din 23 mai 2006. Ca atare, în urma soluției pronunțate de instanța de apel (constând în admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței penale atacate și, pe fond, în respingerea plângerii formulate de - International SRL, cu consecința menținerii soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată) s-a ajuns iarăși în situația paradoxală în care coexistă două hotărâri contradictorii. Astfel, pe de o parte, prin încheierea din 23 mai 2006, încă în ființă, se desființează soluția procurorului, iar pe de altă parte, prin decizia recurată se respinge plângerea petentei și se menține aceeași soluție a procurorului, de scoatere de sub urmărire penală.
Omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra unui act procedural esențial, respectiv încheierea din 23 mai 2006 Judecătoriei sectorului 1 B, omisiune care a condus la influențarea procesului, prin pronunțarea în apel a unei decizii vădit contradictorii, se circumscrie în drept cazului de casare prev. de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală.
Și tot prin ignorarea dispozițiilor deciziei de casare, Tribunalul Bucureștia omis să se pronunțe asupra acțiunii civile formulate în cauză de - International SRL. Este drept că soluția pronunțată pe latură penală, de respingere a plângerii formulate conform art.278/1 Cod procedură penală și de menținere a ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală, nu permitea o dezlegare "pe fond" a acțiunii civile, aceasta fiind de competența instanțelor civile. Cu toate acestea, instanța de apel era obligată să se pronunțe în mod explicit asupra acestei acțiuni civile cu care fusese învestită, prin lăsarea ei nesoluționată, cu indicarea motivelor avute în vedere.
La final, Curtea nu poate să nu remarce că s-a ajuns în situația mai sus expusă datorită faptului că instanța de apel nu a procedat la o analiză proprie a motivelor de recurs, ci a preluatîn integralitatemotivarea din hotărârea pronunțată prima oară în apel, respectiv decizia penală nr.748/A/2007 a Tribunalului București -secția a II a penală.
Pentru toate considerentele ce preced, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală Curtea va admite recursul declarat de petenta Internațional SRL împotriva deciziei penale nr.284/A din 29.04.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, de 200 lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta Internațional SRL împotriva deciziei penale nr.284/A din 29.04.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, de 200 lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex.
- II.; jud.:;
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Andreea Cioată
