Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1375/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-(1491/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1375
Ședința publică de la 28 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpata împotriva sentinței penale nr.420/02 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 și a deciziei penale nr.299/19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta inculpată în stare de arest și asistată de avocat ales, lipsind intimatele părți civile și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art.38515pct.2 lit. c Cpp întrucât, raportat la art.3859pct.8 Cpp, în opinia sa, nu a fost efectuată expertiza psihiatrică obligatorie.
În subsidiar, raportat la motivele de recurs prevăzute de art.3859pct.9 Cpp, solicită casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
De asemenea, în temeiul art. 3859pct.14 și 17 Cpp, solicită casarea deciziei penale atacate și reținerea cauzei spre competentă soluționare.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, în opinia sa, neefectuarea expertizei psihiatrice în condițiile în care existau la dosar acte de natură a demonstra că inculpata suferă de o boală psihică este de natură a atrage nulitatea absolută. Art.117 alin.1 teza finală Cpp prevede cu titlu imperativ faptul că ori de câte ori instanțele de judecată sau organele de urmărire penală au îndoieli cu privire la starea psihică a inculpatei sunt obligate să dispună efectuarea unei expertize psihiatrice. La dosar, încă din faza de urmărire penală, inculpata a depus documente care atestă că suferă de retard mintal și tulburări de comportament și a fost internată în spitale de psihiatrie de la o vârstă fragedă. În opinia sa, legiuitorul nu a intenționat să dea curs arbitrariului sau să legitimeze soluțiile abuzive, ci să ofere niște pârghii legale atât instanțelor cât și inculpatului pentru a se stabili existența sau absența discernământului. Mai mult, textul de lege vorbește de două cazuri distincte atunci când este obligatorie expertiza psihiatrică, și anume în cazurile când se săvârșește infracțiunea de omor deosebit de grav și atunci când există această stare de îndoială cu privire la sănătatea psihică a inculpatului. Consideră că și această îndoială trebuie fundamentată pe probe. În acest sens, invocă decizia ICCJ nr.7/1992 în care se menționează faptul că în cazul în care au fost depuse la dosar acte medicale din care să rezulte că făptuitorul suferă de o boală psihică atunci expertiza psihiatrică este obligatorie.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, care vizează casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, solicită a se observa că decizia instanței de apel nu este motivată. Nu s-a făcut decât să se încorporeze textual sentința Judecătoriei Sector 4, fără a se indica argumentele în baza cărora apelul inculpatei a fost respins. Se menționează doar faptul că situația de fapt este judicios reținută de către instanța de fond în urma unei elaborate analize a probatoriului administrat. De asemenea, consideră că instanța de apel a făcut o gravă confuzie asupra elementului material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatei, în sensul în care ar fi vorba despre o vătămare a integrității corporale a părților vătămate, deși toate instanțele care s-au pronunțat în această cauză au menționat că ar fi vorba de o amenințare. În egală măsură, apreciază că instanța de apel în mod greșit a menționat temeiul în baza căruia a respins apelul inculpatei, și anume 38515pct.1 lit. b Cpp, dispoziție legală care vorbește despre respingerea recursului și nu de respingere a apelului.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că a fost încadrată în mod greșit fapta reținută în sarcina sa, în sensul în care ar fi vorba despre o infracțiune de tâlhărie și nu una de furt. Solicită a se observa că singurele mijloace de probe care au fundamentat soluțiile instanțelor au fost, pe de o parte, declarațiile inculpatei și, pe de altă parte, declarațiile părților vătămate, declarații contradictorii sub aspectul exercitării unor acte de amenințare. În aceste condiții, consideră că instanțele trebuiau să se raporteze la dispozițiile art.63 alin.2 și art.75 Cpp, care menționează cu titlu imperativ că probele nu au valoare dinainte stabilită și declarațiile părților vătămate sunt de natură a fundamenta o soluție de condamnare doar în măsura în care se coroborează cu alte fapte și alte împrejurări ce decurg din alte probe. Ori, alte probe nu există. Practic, instanțele care au soluționat această speță până la acest moment nu au făcut altceva decât să coroboreze declarațiile părților vătămate cu antecedentele penale ale inculpatei și să pronunțe o soluție de condamnare. Din punctul său de vedere, consideră că această manieră este atât nelegală cât și netemeinică întrucât încalcă în mod grav principiul prezumției de nevinovăție. În aceste condiții, consideră că este întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, care vizează greșita individualizare judiciară a pedepsei, solicită a se avea în vedere, ca și elemente în circumstanțiere, documentele medicale depuse la dosar de către inculpată și care atestă faptul că aceasta suferă de o boală psihică destul de gravă, ancheta socială efectuată în cauză, dar și o serie de alte elemente, precum faptul că inculpata a fost abandonată în spital la naștere, provine dintr-o familie numeroasă, nu a avut șansa unei familii închegate și a unui trai decent. Consideră că o pedeapsă mai mică i-ar oferi șansa inculpatei să se reintegreze în societate. Depune concluzii scrise.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpată, ca nefondat pentru următoarele considerente.
Cu privire la primul motiv de recurs, care vizează omisiunea efectuării unei expertize psihiatrice, îl consideră neîntemeiat având în vedere faptul că documentația la care face referire nu poate conduce la concluzia că inculpata ar fi suferindă de o afecțiune psihică, cel mult o constatare medicală care este de natură să aprecieze gradul de inteligență și cu atât mai puțin asupra aspectului sănătății psihice a acesteia.
În ceea ce privește critica vizând nemotivarea deciziei pronunțate de către instanța de apel, consideră că este o critică nefondată. Solicită a se observa din lecturarea considerentelor deciziei instanței de apel faptul că aceasta nu purcede numai la o simplă încorporare a hotărârii instanței de fond, ci răspunde în mod motivat asupra criticilor care au fost formulate. Ca atare, consideră decizia dată de instanța de fond ca fiind motivată în drept și în fapt, cenzura neimpunându-se a fi făcută de către instanța de recurs.
Cu privire la critica vizând încadrarea juridică greșită a faptei, consideră că este o critică neîntemeiată având în vedere situația de fapt din data de 05 octombrie care a făcut obiectul încadrării juridice. Din probele aflate la dosar rezultă faptul că, coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatei, asupra celor două părți vătămate au fost exercitate acte de violență psihică. Solicită a se avea în vedere, pe de altă parte, și fișa de cazier judiciar ca a condus la reținerea art.37 lit. a Cod penal.
Recurenta inculpată, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prinsentința penală nr. 633/14.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul penal nr-, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat solicitată de inculpată.
În baza art. 211 alin. 1 și 2 lit. c cu Cod Penal aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal, a fost condamnată inculpata la 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
S-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei prin nr. 399/2007 a Tribunalului București secția a II-a penală definitivă prin nr. 333A/22.10.2007 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, în pedepsele componente, respectiv două pedepse de 2 ani închisoare pentru tâlhărie și pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin nr. 1279/09.11.2006 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală.
S-a menținut anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare stabilită cu autoritate de lucru judecat, prin nr. 333A/22.10.2007 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală.
În temeiul art. 36 alin. 2 rap. la art. 34 lit. b cu Cod Penal aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele anterioare pe care inculpata le avea de executat, respectiv două pedepse de 2 ani închisoare și o pedeapsă de 4 ani închisoare, în final, inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71.Cod Penal s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b
Cod PenalConform art. 350.p Cod Penal s-a menținut starea de arest a inculpatei în vederea executării pedepsei.
S-a anulat nr. 526/03.03.2008 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada considerată executată de la 04.05.2006 la 10.11.2006 și de la 16.10.2007 la zi.
Conform art. 14.C.P.P. rap. la art. 346.C.P.P. s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 14.C.P.P. rap. la art. 346.C.P.P. și la art. 998-999.civ. s-a admis acțiunea părții civile prin reprezentant legal și a fost obligată inculpata la plata sumei de 120 lei către aceasta.
În temeiul art. 118 lit. e s Cod Penal-a confiscat de la inculpată suma de 105 lei obținută de pe urma infracțiunii săvârșite, sumă care nu a fost folosită pentru repararea pagubei.
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Prindecizia penală nr. 537A/29.09.2008, Tribunalul București secția I penalăa admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului IV B și inculpată, a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.
În baza art. 383 alin. 2.C.P.P. a apreciat drept ultim act rămas valabil, încheierea din data de 17.03.2008 a Judecătoriei sectorului IV
A reținut instanța de apel că, față de pluralitatea de patrimonii din care inculpata a sustras bunurile în cauză și pluralitatea de persoane față de care actele de amenințare s-au efectuat, instanța de fond trebuia să rețină săvârșirea în concurs a două infracțiuni de tâlhărie, și nu a unei infracțiuni unice. În consecință, regulile aplicabile în sancționarea faptelor săvârșite ar fi altele, iar față de necesitatea respectării celor două grade de jurisdicție, se impune admiterea apelurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, în soluționarea cauzei, instanța urmând să ia în considerare și celelalte motive de apel invocate de apelanți.
În urma rejudecării, prinsentința penală nr.420/02.03.2009, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, în dosarul penal nr-, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată.
În baza art. 334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei dintr-o singură infracțiune de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit.c Cod penal, cu aplic, art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, în două infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit.c Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
În baza art. 211-alin. 1 și alin. 2 lit.c Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru - săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă comisă la 05,10.2007 în dauna părții vătămate ).
În baza art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit.c Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă comisă la 05.10.2007 în dauna părții vătămate ).
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 399/15.03.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 718/28.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de:
- 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal (faptă comisă la 14.04.2006);
- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal (faptă comisă la 14.04.2006);
- 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1279/09.11.2006
Tribunalului București - Secția a II-a Penală, definitivă la 23.04.2007 prin
nerecurarea deciziei penale nr. 113/02.04.2007 a Curții de Apel București -
Secția a II-a Penală, pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c și alin. 2/1
lit. b Cod penal, cu referire la art. 13 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a, c și art. 74 lit. a, c și art. 76 lit. b Cod penal (faptă comisă la 05.04.2006).
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 856/09.05.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă la 12.11.2008 prin nerecurarea deciziei penale nr. 664/17.10.2008 a Tribunalului București - Secția a H-a Penală, în pedepsele componente de:
- 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă comisă la 24.03.2007);
- 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă comisă la 27.03.2007);
- 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1279/09.11.2006
Tribunalului București - Secția a II-a Penală, definitivă la 23.04.2007 prin
nerecurarea deciziei penale nr. 113/02.04.2007 a Curții de Apel București -
Secția a II-a Penală, pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c și alin. 2/1
lit. b Cod penal, cu referire la art. 13 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a, c și art. 74 lit. a, c și art. 76 lit. b Cod penal (faptă comisă la 05.04.2006);
- sporul de 6 luni închisoare.
In baza art. 39 Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare din prezenta cauză (pentru tâlhăria comisă la 05.10.2007 în dauna părții vătămate ) cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1279/09.11.2006 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală și aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.
In baza art. 39 Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare din prezenta cauză (pentru tâlhăria comisă la 05.10.2007 în dauna părții vătămate ) cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1279/09.11.2006 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală și aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 33 lit. a-34 lit. b Cod penal, contopește cele două pedepse din cauză a câte 5 ani și 6 luni închisoare (rezultate în urma aplicării art. 39 Cod penal, cu pedeapsa 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 399/15.03.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin aceeași sentință, pedeapsa 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 856/09.05.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 B și cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin aceeași sentință.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare la care menține sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 856/09.05.2008 a judecătoriei Sectorului 5 B, inculpata având de executat în final o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare.
In baza art. 71 alin. 1, 2 Cod penal, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata pedepsei principale rezultante.
In baza art. 36 alin. 3 și art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioadele executate de la 04.05.2006 la 09.11.2006, de la 28.03.2007 la 29.03.2007 și de la 16.10.2007 la zi.
In baza art. 35 Cod penal, s-au menținut măsurile de siguranță privind confiscarea sumelor de 174 lei și 24 lei și obligarea la tratament medical, luate prin sentința penală nr. 399/15.03.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
S-a anulat nr.526/03.03.2008 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și nr.942/12.11.2008 emis de Judecătoria Sectorului 5 B și dispune emiterea unui nou mandat de executare.
În baza art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 346 Cod procedură penală, s-a admis acțiunea formulată de partea civilă, prin reprezentant legal și a fost obligată inculpata la plata sumei de 120 lei, reprezentând despăgubiri.
S-a luat act că partea vătămată, prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, s-a confiscat de la inculpată suma
totală de 130 lei, dobândită din săvârșirea infracțiunii comise în dauna părții vătămate.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 05.10.2007,
în jurul orei 12,00, în timp ce se afla în tramvaiul nr. 23 în zona bd. -, inculpata le-a acostat pe părțile vătămate și ambele în vârstă de 13 ani, cărora le-a cerut să coboare la prima stație că, altfel, le va lovi. De teamă, cele două au coborât în stația, inculpata le-a dus în spatele unui bloc din apropiere, pe o stradă lăturalnică și
le-a cerut telefoanele mobile și banii pe care îi aveau asupra lor. i-a înmânat inculpatei telefonul mobil marca Samsung și suma de 120 lei, iar telefonul mobil marca Sony Ericson și suma de 30 lei, după care inculpata a urcat într-un taxi condus de martorul și a plecat, valorificând ulterior cele două telefoane mobile.
Situația de fapt astfel relatată a reieșit din declarațiile părților vătămate
audiate de organele de urmărire penală (declarație 29-30
u-p și declarație 31-32 u-p). Ambele au susținut că, aflate
în tramvai inculpata le-a întrebat cât este ceasul pentru ca la refuzul de a-i răspunde, aceasta să le amenințe cu bătaia și să le îndemne să coboare la următoarea stație -. Sub aceleași amenințări, inculpata le-a condus pe o stradă lăturalnică și i-a cerut mai întâi telefonul mobil părții vătămate sub pretextul de a da un bip unui prieten, "", pentru ca ulterior să-i ceară sub amenințare telefonul mobil și celeilalte părți vătămate,. în continuare, la aceeași solicitare a inculpatei, cele două minore i-au dat și sumele de bani pe care le aveau asupra lor, respectiv suma de 30 de lei ( ) și suma de 120 lei ( ). Ambele părți vătămate au recunoscut inculpata după planșe foto ( 44-45, 49-51 u-p), pentru ca minora să fie audiată în ședință secreta (la recomandarea psihologului) și de către prima instanță și să-și mențină declarațiile, cu aceeași mențiune a folosirii de către inculpată a amenințărilor.
Însăși inculpata a recunoscut în declarațiile sale sustragerea telefoanelor mobile și a banilor, aducând la cunoștința organelor judiciare că cele două minore i-au dat telefoanele pentru a efectua un apel, a căror înapoiere a fost refuzată, cu toate că părțile vătămate i-au adresat rugăminți în acest sens. Și solicitarea și remiterea sumelor de bani a fost recunoscută de inculpată; cu toate acestea, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, aceasta a negat folosirea de amenințări în acest scop (al sustragerii bunurilor mobile). De asemenea, aceasta a insistat că, după ce s-a îndepărtat cu taxi-ul de la locul săvârșirii faptei, s-a întors în vederea restituirii bunurilor către cele două minore pe care însă nu le-a mai găsit ( 67-68, 17 dosar prima instanță).
Susținerea inculpatei în sensul că părțile vătămate i-au dat telefoanele și banii de bunăvoie sunt neverosimile, fiind combătute de întreg ansamblul probator administrat în cauză, în mod special de declarațiile părților vătămate. In plus, inculpata nu a fost în stare să indice numărul de telefon al așa numitului căruia i-ar fi dat un bip de pe unul din telefoanele sustrase. Remiterea de bunăvoie a bunurilor mobile apare ca neveridică în contextul în care inculpata și părțile vătămate nu se cunoșteau, ulterior coborârii din mijlocul de transport în comun conducerea părților vătămate s-a făcut pe o stradă lăturalnică (sub pretextul prezentat de inculpată cum că în stație era prea aglomerație, ceea ce ar fi împiedicat-o să vorbească la telefon). Vârsta părților vătămate era de doar 13 ani la data săvârșirii faptei, iar instanța constată că din sentințele penale atașate dosarului cauzei, în trecut, inculpata a mai fost condamnată pentru mai multe infracțiuni de tâlhărie săvârșite asupra unor minori (elevi), și exact în aceeași modalitate: prin folosirea amenințării în vederea remiterii silite a telefoanelor mobile și banilor de către părțile vătămate.
Pentru considerentele sus-menționate, cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei dintr-o infracțiune de tâlhărie într-o infracțiune de furt calificat, reiterată de aceasta și în fond după casare, la termenul din data de 15.01.2009, apare ca neîntemeiată, motiv pentru care instanța o va respinge.
Pe de altă parte însă, în ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei dintr-o singură infracțiune de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, în două infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, și art. 37 lit. a Cod penal, pusă în discuția părților din oficiu, instanța constată că cele două telefoane mobile și suma de 150 lei au fost sustrase de inculpată din două patrimonii distincte, respectiv din patrimoniul părții vătămate și din patrimoniul părții vătămate. De asemenea, amenințările au fost îndreptate de aceeași inculpată și în scopul sustragerii bunurilor de mai sus tot împotriva acelorași două minore. In consecință, în raport de aceste date, în sarcina inculpatei se reține săvârșirea în concurs real (art. 33 lit. a Cod penal) a două infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, pentru care instanța va schimba încadrarea juridică a faptei în consecință. Starea de recidivă postcondamnatorie există față de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1279/2006 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
În drept, fapta inculpatei care la data de 05.10.2007, în jurul orelor 12:00, prin folosirea de amenințări a determinat părțile vătămate și să coboare din tramvaiul 23 ce venea dinspre Pasajul - și se îndrepta spre Parcul, în stația pentru ca, sub folosirea acelorași amenințări, pe o stradă lăturalnică, să le sustragă două telefoane mobile (marca Samsung și marca Sony Ericson ) și suma de 150 lei, prin remiterea silită a acestora, întrunește elementele constitutive a două infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Pe latură subiectivă, inculpata a săvârșit cele două infracțiuni cu intenție directă. Astfel, prin acțiune săvârșită (amenințarea părților vătămate în scopul remiterii silite a bunurilor mobile), acesta a prevăzut rezultatul faptei sale (paguba și atingerea adusă integrității psihice) și urmărit producerea lui.
Pentru considerentele expuse, instanța a condamnat-o pe inculpată pentru săvârșirea în concurs real (art. 33 lit. a Cod penal) a două infracțiuni de tâlhărie (din data de 05.10.2007), infracțiunea prev. de art.211 alin. 1,2 lit.c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.
La alegerea pedepselor și individualizarea cuantumului acestora, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, infracțiunile săvârșite de inculpată sunt sancționate de lege cu pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 20 ani. In concret, gradul de pericol social al faptelor săvârșite este unul ridicat (reținând în special locul în care a fost săvârșită - mijloc de transport în comun, respectiv într-un loc public și vârsta părților vătămate - de doar 13 ani), inculpata recunoscând doar faptul sustragerii bunurilor, nu și folosirea amenințărilor în acest scop. De asemenea, potrivit fișei de cazier judiciar acesta are numeroase antecedente penale, fiind condamnată în trecut pentru fapte de aceeași natură (chiar și în aceeași modalitate de operare). Antecedența penală denotă perseverență infracțională. Pentru același motiv, instanța va face și aplicarea dispozițiilor art.39 Cod penal, care reglementează sancționarea recidivei postcondamnatorii și dispozițiile art. 34 Cod penal, care
sancționează concursul real de infracțiuni.
■ *
Pe de altă parte, prejudiciului creat părților vătămate este unul relativ redus, unul din telefoanele mobile sustrase fiind recuperat.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că două pedepse a câte 5 ani și 6 luni închisoare sunt de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal.
Prindecizia penală nr.299/A din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva sentinței penale nr.420 din 2.03.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, cu obligarea acesteia la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că situația de fapt a fost reținută în mod judicios de instanța de fond în urma unei elaborate analize a probatoriului administrat, dându-se relevanța probatorie cuvenită declarațiilor concordante ale părților vătămate, care au relatat în detaliu modalitatea în care inculpata le-a deposedat, prin violență, de telefoanele mobile și sumele de bani aflate asupra lor.
Față de aceste mijloace de probă, Tribunalul a constatat că apărările inculpatei, formulate și în apel, în sensul că nu ar fi exercitat nici acte de violență și nici acte de însușire fără drept, iar fapta ar trebui încadrată în dispozițiile art. 213 Cod penal, sunt vădit nereale, exercitarea actelor de presiune și de amenințare asupra părților vătămate rezultând în mod cert din declarațiile acestora, de altfel ipoteza inculpatei în sensul că cele două părți vătămate minore s-ar fi desesizat de bună voie de bunurile lor fiind lipsită de suport logic.
Și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanța de fond a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 71 cp. pedeapsa aplicată reflectând antecedentele penale ale inculpatei ce s-a specializat în acest modus operandi, gravitatea faptei relevată de modalitatea de săvârșire, vârsta părților vătămate, poziția procesuală nesinceră a inculpatei.
Instanța de fond a dat cuvenita relevanță recidivei mari condamnatorii și
concursului real de infracțiuni, aplicând un spor de 6 luni de pedeapsă, pedeapsa
rezultantă fiind aptă să satisfacă scopul reeducativ și de exemplaritate al
pedepsei. Din aceste considerente, nu s-ar justifica reducerea cuantumului
pedepsei aplicate.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpata, invocând următoarele cazuri de casare:
- motivul prev. de art.385/9 pct.8 Cod procedură penală, efectuarea unei expertize psihiatrice în vederea stabilirii discernământului impunându-se cu necesitate în cauză în raport de înscrisurile medicale depuse la dosar;
- motivul prev. de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală - pedeapsă greșit aplicată, în raport de afecțiunile psihice de care suferă, de celelalte circumstanțe personale (vârstă, situația familială etc.);
- motivul prev. de art.385/9 pct.17 Cod procedură penală, fapta săvârșită de inculpată fiind încadrată greșit în drept, nefiind dovedită exercitarea de amenințări de către inculpată;
- motivul prev. de art.385/9 pct.9 Cod procedură penală, în hotărârea instanței de apel se face o gravă confuzie, menționându-se că inculpata ar fi exercitat acte de violență împotriva părților vătămate, deși în rechizitoriu și în hotărârea de primă instanță se reținuse doar proferarea de amenințări.
Examinând hotărârile atacate în conformitate cu dispozițiile art.385/6 alin.2 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.385/10 alin.1 și 2 Cod procedură penală, recursul trebuie să fie motivat, motivele de recurs putând fi formulate în scris, prin cererea de recurs, fie printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În speță, inculpata nu a motivat recursul prin cererea declarativă, ci printr-un memoriu separat, din data de 1.07.2009 (data poștei). Primul termen de judecată în recurs a fost fixat la data de 3.07.2009; așadar, inculpata trebuia să motiveze recursul declarat în cauză cel mai târziu la data de 26.06.2009, lucru pe care însă nu l-a făcut, așa cum s-a arătat mai sus. Ca atare, Curtea ar trebui să nu ia în considerare decât acele motive de casare care pot fi examinate și din oficiu, conform art.385/9 alin.3 Cod procedură penală rap. la art.385/10 alin.2 Cod procedură penală, respectiv doar critica referitoare la aplicarea unei pedepse greșit individualizate (pct.14). Totuși, având în vedere că recurenta inculpată a fost citată pentru primul termen de judecată abia la data de 25.06.2009 (vezi dovada de la fila 10), ceea ce înseamnă că mai avea la dispoziție doar o singură zi pentru redactarea și depunerea motivelor de recurs în termen, și luând în considerare și starea de arest în care se găsea aceasta, Curtea apreciază că intervalul de timp arătat era insuficient pentru ca recurenta să se conformeze rigorilor art.385/10 Cod procedură penală. Ca atare, neputându-se reține vreo culpă procesuală în sarcina recurentei, Curtea va proceda la analiza în integralitate a criticilor formulate de aceasta.
Dintre aceste critici se impune examinarea cu prioritate a celei circumscrise cazului de casare prev. de art.385/9 pct.8 Cod procedură penală ("când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile și în condițiile prevăzute de art.117 alin.1 și 2 Cod procedură penală), căci în cazul în care se constată temeinicia sa, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, conform art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, ceea ce face inutilă examinarea și a celorlalte critici.
Analizând susținerile recurentei în acest sens, Curtea constată că ele sunt confirmate de probatoriul administrat, căci din copiile actelor medicale depuse la dosar, precum și din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București (în urma contactării medicilor de la Spitalul, în ale cărei evidențe figurează inculpata), reiese că aceasta a fost diagnosticată cu "retard mintal și tulburări de comportament", făcând frecvent crize ce au necesitat internarea ei în mai multe rânduri în unități spitalicești de specialitate. Or, în aceste condiții, se ridica problema existenței discernământului (adică a capacității psihice a inculpatei de a-și da seama de urmările faptei sale și de a-și manifesta conștient voința, în raport cu acea faptă), în lipsa căruia nu putea fi antrenată răspunderea penală a inculpatei, conform art.48 Cod penal.
Curtea remarcă faptul că încă din faza de urmărire penală inculpata a adus la cunoștința organelor judiciare aceste împrejurări, depunând în acest sens copiile unor acte medicale doveditoare, și a solicitat efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice pentru stabilirea discernământului, probă asupra căreia însă organele de urmărire penală au omis să se pronunțe. Nici instanțele judecătorești nu au încuviințat solicitarea inculpatei privind administrarea acestei probe, considerându-se fie că nu este utilă cauzei, fie că nu este susținută de actele dosarului.
Curtea consideră însă că înscrisurile medicale depuse la dosar, coroborate cu comportamentul inculpatei în cursul procesului penal (care, fiind audiată în apel, a declarat că "nu a spânzurat pe nimeni"), ar fi trebuit să creeze instanțelor o serioasă îndoială asupra stării sale psihice, fiind astfel obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice, conform art.117 alin.1 teza a II a Cod procedură penală.
Cât privește împrejurarea că inculpata a mai suferit anterior condamnări (ceea ce implică faptul că la momentele respective a acționat cu discernământ), aceasta este irelevantă, câtă vreme, pe de o parte, organele judiciare sunt ținute a examina existența discernământuluiîn raport de fiecare faptă în parte, iar pe de altă parte, afecțiunile de care suferă inculpata pot evolua în timp, ajungându-se la o degradare tot mai mare a stării psihice a acesteia.
Curtea mai arată că stabilirea existenței, inexistenței discernământului ori diminuării acestuia prezintă o deosebită însemnătate nu doar din perspectiva angrenării răspunderii penale a inculpatei, dar și din alte perspective, cum ar fi cea a individualizării pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de inculpată, va casa decizia recurată și va trimite cauza la Tribunalul București spre rejudecarea apelului formulat de inculpată. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel va lua în examinare toate celelalte critici formulate de recurenta inculpată. Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Se va lua act că inculpata este arestată în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de inculpata împotriva deciziei penale nr.299/A din 19.05.2009 a Tribunalului București - Secția I penală.
Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul București spre rejudecarea apelului declarat de inculpată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Ia act că inculpata este arestată în altă cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 3 ex./2.10.2009
-; jud.:;
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Andreea Cioată
