Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.165/R/2008
Ședința publică din 05 martie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Vasile Goja
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 266/A din 26 octombrie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev.de art.2151alin.1 pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av. din Baroul, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul inculpatului arată că din cauza stării de sănătate, inculpatul nu se poate prezenta la termenul de astăzi. Solicită amânarea cauzei pentru că inculpatul dorește să recupereze prejudiciul și are această posibilitate.
Reprezentanta Parchetului arată că nu se opune amânării cauzei pentru motivul invocat.
Deliberând, instanța respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, cu motivarea că acesta a avut timp suficient să achite prejudiciul, fiind acordate mai multe termene de judecată pentru diverse motive. Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza să se dispună reducerea și mai mult a cuantumului pedepsei aplicate, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului. Solicită a se reține că starea de sănătate a inculpatului este destul de gravă, a făcut eforturi pentru recuperarea prejudiciului și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, respectiv că și-a însușit o parte din sumele de bani provenite din asigurările pe care le-a încheiat. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, solicită menținerea disp. art.81 pen.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. Tribunalul Maramureșa redus corect pedeapsa, raportat la pericolul social concret al infracțiunii. Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 293 din 22 februarie 2007, pronunțată în dosar nr- a Judecătoriei Baia Mare, a fost condamnat inculpatul ( fiul lui G și, născut la 04.08.1957 în, Jud. M ) la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art.215/1 pen. cu aplicarea aert.41 alin.2 pen.
În temeiul art. 81-82.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 2 luni.
S-a făcut aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a-c pen. și, respectiv art.71 alin.5 pen.
În baza art. 14.pr.pen. art.998 civ. a fost obligat inculpatul să plătească despăgubiri civile către partea civilă Asigurări - Sucursala M, în sumă de 8321,83 lei, din care suma de 2439,7 lei cu penalități de 0,4 % pe zi de întârziere, de la data de 08.02.2005 până la achitarea integrală.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 29 noiembrie 2004 inculpatul a încheiat cu SC - ASIGURĂRI SA - Sucursala B M un contract de agent de asigurare, care-i conferea dreptul de a încheia asigurări în numele și pe seama societății de asigurare susmenționate. Printre obligațiile agentului de asigurare menționate în contract figurează și obligația de a încasa primele de asigurare și ratele de primă în numerar și să le depună în aceeași zi sau cel mai târziu a doua zi la casieriile Asigurări - SA. sau în conturile bancare ori colectoare Asigurări - SA.
In caz de nedepunere a sumelor de bani sus menționate, sancțiunea financiară prevăzută în contract pentru agent este penalizarea cu 0,4% pe zi de întârziere pentru sumele nedepuse (40 - dosar urmărire penală).
După semnarea contractului de agent și instruirea cu privire la încheierea asigurărilor RCA de către inspectorul de asigurări, inculpatul a intrat în contact cu diverse persoane cărora le-a prezentat calitatea sa de agent de asigurări și le-a propus să le facă polițe de asigurare RCA pe autoturismele deținute de aceștia.
Astfel, în urma demersurilor întreprinse, inculpatul a încheiat:
- un număr de 4 asigurări fratelui său pentru autoturisme aflate în proprietatea sau posesia sa, ori în proprietatea SC SRL B M, firmă al cărei administrator este susnumitul ( polița RCA nr.- - asigurat; nr.- - asigurat, fiica lui; nr.- - asigurat, proprietarul autovehiculului aflat în posesia lui; nr.- - asigurat SC SRL). Pentru cele 4 asigurări încheiate, numitul i-a achitat inculpatului suma totală de 939,6 RON
- un număr de două asigurări RCA martorului (polița nr.- - asigurat:; nr.- asigurat SC SRL, societate administrată de susnumit. Inculpatul a încasat de martorul pentru cele două polițe de asigurare suma de 415 ON
- un număr de 3 asigurări RCA martorului (polița nr.- asigurat; nr. - - asigurat; nr. -asigurat: SC SRL B M, societate administrată de susnumit). Totalul sumei încasate de inculpat de la martorul a fost de 862,8 RON.
Suma totală încasată de inculpat în urma încheierii polițelor de asigurare a fost de 2217,4 RON, sumă pe care nu a depus-o la casieria SC Asigurări și pe care a folosit-o în interes personal.
În momentul în care una din persoanele asigurate și-a radiat din circulație autoturismul și s-a prezentat la sediul firmei pentru a-i fi restituită prima de asigurare, conducerea societății a aflat de activitatea infracțională desfășurată de inculpat.
Suma totală încasată de inculpat în numele societății și nedepusă în casierie a fost de 2317,4 RON. SC Asigurări SA - Sucursala M s-a constituit parte civilă față de inculpat cu suma de 8321,83 RON, reprezentând atât sumele încasate de acesta și nedepuse în casierie, cât și sumele reprezentând despăgubiri acordate de societate.
Față de această stare de fapt, judecătoria a apreciat că față de inculpat sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal pentru care i-a aplicat pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei judecătoria a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, prejudiciul produs și nerecuperat și persoana inculpatului (nu are antecedente penale și a recunoscut fapta în faza de urmărire penală).
S-a dat eficiență prevederilor art. 81 Cod penal cu motivarea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei și că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul legal menționat.
S-a făcut aplicarea și a art. 71 alin. 1, 5 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a reținut faptul că pretențiile părții civile sunt justificate și în consecință l-a obligat pe inculpat la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 2.439,7 lei cu penalități de 0,4% pe zi de întârziere de la data de 8 februarie 2005 până la plata efectivă, conform art. 4 lit. h și contractul de agent de asigurare nr. 10102.9.11.2004 și 5.882,1 lei reprezentând despăgubiri acordate de societate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei (spre minimul general) și respingerea despăgubirilor civile solicitate, cu motivarea că și partea civilă se află în culpă, pentru că nu și-a luat măsuri minime de prevedere la angajarea apelantului-inculpat, acesta a avut probleme de sănătate, există o convenție care stinge latura civilă a cauzei urmând aod epune la dosar.
Prin decizia nr. 266 din 26 octombrie 2007, Tribunalul Maramureșa respins excepția tardivității apelului declarat de inculpat și, în temeiul art. 379 pct.2 lit.a pr.pen. a admis apelul inculpatului împotriva sentinței penale nr. 293/22.02. 2007 Judecătoriei Baia Mare, pe care a desființat-o în parte și, în consecință, a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de delapidare, la 10 luni închisoare și, totodată, a redus cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Asigurări - Sucursala M, la suma de 8021,82 lei ( din care suma de 2289,7 lei cu penalități de 0,4 % pe zi de întârziere, de la data de 08.02.2005 până la achitarea integrală), constatând că inculpatul a achitat suma de 300 lei cu același titlu.
S-a apreciat de către instanța de apel că, în mod nejustificat, prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, în condițiile în care acesta nu are antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței de apel și a recunoscut comiterea faptelor, achitând o parte din prejudiciu. S-a considerat în consecință că, o pedeapsă de 10 luni închisoare corespunde gradului de pericol social al faptelor comise, reținând împrejurările de mai sus ca circumstanțe atenuante și constatând achitarea sumei de 300 lei la data de 18 octombrie 2007, din totalul sumei reprezentând prejudiciul cauzat. S-a menținut modalitatea de executare a pedepsei - suspendarea condiționată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 pen.
Împotriva deciziei Tribunalului Maramureș, în termen legal a declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărătorul ales, s-au reiterat motivele de apel, respectiv critica privind cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, faptul că nu s-a dat eficiență mai M circumstanțelor atenuante reținute de instanța de apel în favoarea inculpatului, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, a făcut eforturi pentru recuperarea prejudiciului, are grave probleme de sănătate. S-a solicitat, așadar, rejudecarea cauzei și, aplicarea unei pedepse mai mici, păstrându-se modalitatea de executare a pedepsei.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 pr.pen. Curtea constată următoarele:
Ambele instanțe, în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, au stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității, necontestată de altfel de către inculpat, constând în aceea că, în perioada decembrie 2004 - februarie 2005, inculpatul, în baza aceleași rezoluții infracționale, și-a însușit din gestiunea - Asigurări, Sucursala B M, suma de 2317,4 lei reprezentând contravaloarea polițelor de asigurare încheiate în calitate de agent de asigurări la această societate, sumă pe care nu a depus-o la casieria unității.
S-a dat faptei încadrare juridică corectă în infracțiunea de delapidare prev. de art.215/1 pen. cu aplicarea art.41 alin.1 pen. având în vedere că fapta a fost comisă în formă continuată.
Reținând deci vinovăția inculpatului, valorificând criteriile prev. de art.72 pen. prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni închisoare, pedeapsă ce a fost redusă, în mod întemeiat, de către instanța de apel la 10 luni închisoare, urmare a reținerii justificate în favoarea inculpatului a unor împrejurări (atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale) ca circumstanțe atenuante și dându-se eficiență dispozițiilor art.76 lit.d pen.
De asemenea, constatând și ea, îndeplinirea condițiilor prev. de art.81 pen. instanța de apel a menținut modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță - suspendarea condiționată, însă a omis a modifica corespunzător și durata termenului de încercare a suspendării condiționate.
Nu este întemeiată critica inculpatului privind netemeinicia deciziei atacate, pe motiv că nu a redus mai mult cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță, deoarece s-au valorificat judicios criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art.72 pen. s-au avut în vedere împrejurările invocate de inculpat și, drept urmare, s-a redus pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, dar s-a urmărit totodată, ca pedeapsa de executat, prin cuantum și modalitate de executare să fie în măsură să realizeze scopul prev. de art.52 pen. Starea de sănătate precară invocată de inculpat, și pentru dovedirea căreia s-au depus acte medicale, nu poate fi în nici un caz motiv de micșorare a pedepsei, mai ales în contextul în care aceasta nu va fi executată efectiv.
Așa fiind, recursul inculpatului este fondat pentru alte motive decât cele invocate, respectiv sub aspectul duratei termenului de încercare a suspendării condiționate.
În consecință, în baza art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. recursul inculpatului va fi admis, decizia atacată va fi casată doar sub aspectul, mai sus menționat și, rejudecând, în baza art.82 pen. se va stabili termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului, la durata de 2 ani și 10 luni.
Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei atacate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat în B M-/A jud.M, împotriva deciziei penale nr. 266 din 26 octombrie 2007 Tribunalului Maramureș, pe care o casează doar cu privire la durata termenului de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei, și rejudecând:
In baza art. 82 Cod penal, stabilește termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului, la o durată de 2 ani și 10 luni.
Menține restul dispozițiilor din decizia atacată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 05 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.AC
Dact.NM/3ex./20.03.2008
Președinte:Claudia IlieșJudecători:Claudia Ilieș, Ana Covrig Vasile Goja