Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 387/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 387
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Membri George Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva deciziei penale nr. 22 de la 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpata, asistată de avocat ales -, lipsind Direcția Regională de Poștă
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a luat declarație inculpatei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței penale.
A arătat că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 2151alin.1 Cod penal, în art. 249 alin.1 Cod penal, întrucât din probele administrate nu se poate reține că inculpata și-a încălcat îndatoririle de serviciu, acționând din culpă.
Inculpata a rupt sigiliul deși știa că există o anumită procedură în deschiderea sacului cu bani, iar numărarea sumei de bani se putea face și manual fără a apela la sistemul electronic.
În urma verificărilor și vizionării înregistrărilor, s-a constatat că numerarul a fost introdus conform monetarului în sacul primit de inculpată.
Inculpata a încercat să ascundă adevărul, respectiv împrejurarea că avea împreună cu soțul mai multe credite bancare, conducând la ideea că nevoia de bani a determinat-o să săvârșească infracțiunea.
A mai arătat că fapta inculpatei nu poate fi apreciată ca lipsită de pericol social, întrucât s-au încălcat relațiile sociale cu caracter patrimonial cât și cele referitoare la activitatea de serviciu iar aprecierea gradului de pericol social se face și în raport cu prejudiciul produs în speță, nu este modică.
Avocat - a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.
A arătat că în cauză nu există probe carte care să dovedească, că inculpata și-a însușit suma de bani.
Inculpata a observat că lipsește o sumă de bani și a anunțat oficiul poștal.
Pe parcursul procesului inculpata a avut o atitudine sinceră, iar instanța de apel a apreciat că fapta inculpatei nu prezintă gradul de pericol social al unei fapte.
Intimata inculpată a arătat că își însușește concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința penală nr.45 din 14.04.2008 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr-, s-a respins cererea având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 215 ind.1 în infracțiunea prev. de art. 249.Cod Penal, cerere formulată de către inculpata prin apărătorul ales.
În baza art. 2151. s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 81 - 82. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani pentru inculpată.
S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83.
În baza art. 71. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. teza a II-a, lit. b și lit. c; în baza art. 71 alin. 5. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 346.C.P.P. rap. la art. 14.C.P.P. cu aplic. art. 998- 999.civ.
A fost admisă acțiunea civilă a părții civile Direcția Regională de Poștă C, cu sediul în C,-, jud. D și a fost obligată inculpata să-i plătească părții civile suma de 4570 lei despăgubiri civile, iar în baza art. 191 alin. 1. a fost obligată inculpata la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin rechizitoriul din 14.01.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași dat în dosarul nr. 251/P/2007, s-a dispus, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 2151alin. 1. împotriva părții vătămate Direcția Regională de Poștă
În ziua de 16.01.2007, inculpata care are calitatea de agent poștal la Agenția aparținând Oficiului Poștal F, în cadrul Direcției Regionale C, s-a prezentat la oficiul poștal anterior menționat pentru a ridica corespondența și monetarul de distribuit în cadrul atribuțiilor de serviciu pe care le exercită.
Potrivit procedurii existente la nivelul oficiului, inculpata a primit de la oficianta sacul cu seria A nr. -, sac pe care agenta l-a ridicat fără a-l deschide, deplasându-se la domiciliul său din satul, în jurul orei 11,00.
După circa o oră și J, inculpata s-a întors la sediul Oficiului Poștal F, unde a prezentat sacul cu bani pe care anterior îl primise, invocând lipsa din acesta a unei sume de bani față de datele înscrise în fișa de monetar, ulterior constatându-se lipsa sumei de 4.570 lei.
Din probele administrate, respectiv din declarațiile martorilor, înscrisuri și dispozitivul CD ce conține imaginile detaliate ale operațiunii de constituire a sacului cu seria A nr. -, Parchetul a reținut că inculpata a desfăcut sacul cu bani prin ruperea sigiliului acestuia contrar îndatoririlor de serviciu încălcându-se totodată normele de lucru ale care prevăd că până ce factorul poștal pleacă în teritoriu, acesta împreună cu casierul au printre atribuții și desfacerea gropurilor la sediul oficiului poștal în scopul de a se respecta o anumită publicitate și de a se verifica sumele existente în gropuri față de listele de monetar atașate.
S-a mai reținut că inculpata a profitat de o de curent la sediul Oficiului Poștal F și după venirea, a ridicat plicul și a plecat spre localitatea fără a-l desface și a-i verifica conținutul, revenind ulterior și reclamând lipsa unei sume din plic precum și lipsa a 14 banderole din cele 18 cu care au fost legate pachetul de bani din plic.
Lipsa sumei de bani îi este imputabilă inculpatei, fiind rezultatul activității infracționale întreprinse de către aceasta, între momentul plecării cu gropul de la Oficiul Poștal F și momentul revenirii acesteia pentru a afirma deficiența în privința sumei totale care trebuia să existe în plic.
Direcția Regională de Poștă C s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4570 lei reprezentând prejudiciul pe care i l-a pricinuit inculpata la data de 16.01.2007.
Instanța de fond a constatat că deși atribuțiile de serviciu i-ar fi impus inculpatei deschiderea plicului la ghișeu și verificarea conținutului acestuia pentru a se înlătura orice dubiu ulterior, inculpata, contrar obiceiului manifestat în cei 4 ani de activitate, a preluat plicul nedeschis și a plecat cu el la domiciliu cu bicicleta, întorcându-se apoi după scurt timp pentru a reclama inexistența întregii sume trecută în monetar. Ea și-a întemeiat apărarea în faza de urmărire penală în special pe depoziția soțului, arătând că a deschis plicul cu bani chiar în fața acestuia, a răsturnat conținutul în pat și amândoi au observat banii răvășiți și fără banderole.
Martorul a declarat că a ajutat-o pe inculpată în sortarea ziarelor și a corespondenței ce urma a fi distribuită în acea zi, iar în timp ce era preocupat de această activitate ce se desfășura pe o canapea, a auzit-o pe soția sa așezată pe aceeași canapea afirmând că din plic lipsesc bani, dar nu a observat exact momentul de deschidere a plicului și nici dacă plicul a fost adus acasă de către soția sa sigilat, întrucât verificarea sumelor era lăsată în sarcina ei, martorul ajutând-o numai în privința scrisorilor și ziarelor.
Cum instanța a reținut că inculpata a preluat plicul sigilat și cu un conținut intact de la oficiul din F, singura concluzie logică care se putea trage a fost aceea că suma de 4570 lei a lipsit din grop ca urmare a faptei ilicite a inculpatei care și-a însușit-o, deschizând plicul fie pe drumul către casă, fie imediat ce a ajuns acasă, dar în orice caz fără a fi observată de către soț.
Aspectul că în perioada respectivă inculpata și soțul său aveau în curs de derulare mai multe credite bancare a fost de natură să conducă la ideea că nevoia imperioasă de bani a determinat-o pe aceasta să comită infracțiunea prevăzută de art. 2151alin. 1 din care prevede că delapidarea presupune însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
În speță, modalitatea normativă de săvârșire a infracțiunii de delapidare a fost însușirea de către inculpată - funcționar care gestionează bani - a sumei de 4570 lei din plicul în care se aflau pensiile locuitorilor satului.
Instanța a apreciat că vinovăția inculpatei este pe deplin dovedită chiar și în lipsa unei probe nemijlocite din care să rezulte însușirea banilor, o asemenea probă fiind imposibil de prezentat în cauză, date fiind condițiile concrete în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatei.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanța de fond a avut în vedere pe de o parte, lipsa de antecedente penale, iar pe de altă parte, atitudinea nesinceră a inculpatei pe întreg parcursul procesului penal.
Față de criteriile de individualizare, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut delege a cărei executare să fie suspendată condiționat, este de natură să satisfacă cerințele art. 52 din
Împotriva acestei soluții au formulat apel Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași și inculpata, aceasta din urmă precizând că nu a comis fapta pentru care a fost trimisă în judecată.
În motivarea apelului declarat de parchet s-a arătat că hotărârea instanței este nelegală, întrucât s-a dispus condamnarea inculpatei pentru o infracțiune a cărei încadrare juridică nu a fost făcută în mod corect și există neconcordanță între minută și dispozitivul sentinței și nu s-a indicat în mod expres pedeapsa accesorie aplicată inculpatei.
Prin decizia penală nr. 22 de la 26 ianuarie 2009, Tribunalul Dolj, a dispus respingerea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași și admiterea apelul inculpatei; s-a desființat în parte sentința penală.
În baza art. 334 Cpp. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași nr. 251/P/2007 dintr-o infracțiune prev. de art. 2151alin.1 Cp într-o infracțiune prev. de art. 249 alin.1 Cp.
În baza art. 11 pct.2 lit.a Cpp rap. la art. 10 lit.1Cpp și art. 181Cp. a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin.1 Cp.
În baza art. 181alin.3 Cp rap. la art. 91 alin.1 lit. c Cp.s-a aplicat inculpatei sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 2151.Cod Penal, infracțiunile de delapidare constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
Deci elementul material al laturii obiective se poate realiza prin una din următoarele trei acțiuni alternative, însușirea, respectiv luarea în stăpânire a unui bun, folosirea respectiv întrebuințarea temporară a bunului unor operațiuni speculative.
Din probele administrate în cauză, nu s-a dovedit însușirea sumei de bani de 4.570 lei, ci doar lipsa sumei de bani din plicul respectiv.
Astfel, suma de bani nu s-a constatat a fi însușită de către inculpată, având în vedere intervalul scurt de timp de la momentul plecării din sediul Oficiului Poștal F și momentul reîntoarcerii înscrisurilor bancare, potrivit cărora creditele contractate de către inculpată sunt achitate conform contractelor la data scadentă, fără restanțe, dar și procesul verbal de efectuare a percheziției din 27.03.2007.
Potrivit art. 249.Cod Penal, infracțiunea de neglijență în serviciu constă în încălcarea din culpă, de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art.145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.
Prin îndatorire de serviciu se înțelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcționar sau a altui funcționar, potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv.
S-a constatat astfel că inculpata a procedat greșit în data de 16.01.2007 atunci când preluând de la oficianta geanta de valori nu a verificat, în privința monetarului dacă suma înscrisă în formular corespunde cu monetarul din grop și în monetarul primit la sediul Oficiului poștal F, în prezenta oficiantei de la care a primit, îndeplinindu-și în mod greșit atribuțiile de serviciu și prin aceasta cauzându- Direcției regionale de Poștă C prin oficiul poștal F o pagubă de 4.570 lei.
Pe considerentele arătate mai sus, tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu și nu delapidare, urmând ca în baza art. 334.C.P.P. să se schimbe încadrarea juridică din infracțiunea de delapidare prev.de art. 2151al.1 în Cod Penal infracțiunea de neglijență în serviciu prev.de art.249 al.1
Cod PenalAvând în vedere modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, procedura existentă la nivelul Oficiului Poștal F, urmarea produsă, valoarea prejudiciului, persoana și conduita inculpatei, respectiv vârsta, atitudinea sinceră, intervalul de timp scurt între momentul predării genții de valori și momentul comunicării Oficiului Poștal Fal ipsei sumei de bani, faptul că își desfășoară activ în cadrul Direcției Regionale de Poștă de circa 5 ani fără să mai săvârșească vreo abatere, tribunalul a mai constatat că prin săvârșirea faptei a fost adusă o atingere minimă valorii sociale ocrotite de lege, respectiv patrimoniu și prin conținutul ei concret este vădit lipsit de importanță, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Astfel, s-a apreciat că aplicarea unei sancțiuni administrative va realiza în mai mare măsură scopul preventiv - educativ prevăzut de legea penală.
În ceea ce privește apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași, tribunalul, având în vedere rezolvarea acțiunii penale prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 249 al.1 și Cod Penal constatarea incidenței disp. art.181rap.Cod Penal la art. 91.Cod Penal, a apreciat că motivele invocate nu mai pot face obiectul analizei instanței de control judiciar.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o în sensul că, în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 2151alin.1 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 249 alin.1 Cod penal.
Recursul formulat de parchet este nefondat.
Probele administrate în cauză nu dovedesc însușirea de către inculpată a sumei de 4570 lei.
Potrivit procesului verbal de percheziție întocmit la 27 martie 2007, la domiciliul inculpatei s-au găsit înscrisuri privind operațiuni bancare însă nu au fost identificate alte înscrisuri, bunuri sau valori care să privească soluționarea cauzei penale.
Potrivit adreselor emise de instituțiile bancare, respectiv și SA creditele contractate de inculpată sunt achitate conform contractelor, la data scadentă, fără restanțe.
Însă împrejurarea că inculpata își achită obligațiile ce rezultă din încheierea unor contracte de împrumut bancar, nu constituie o dovadă a săvârșirii infracțiunii de delapidare, respectiv a însușirii de către inculpată a sumei de 4570 lei.
Instanța de apel a apreciat în mod corect că omisiunea inculpatei de a nu verifica - în momentul preluării de la oficianta a genții de valori - dacă suma înscrisă în formulat corespunde cu monetarul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 249 alin.1 Cod penal.
Față de criteriile prev. de art. 181Cod penal, instanța de apel a apreciat în mod corect că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, raportându-se la modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, valoarea prejudiciului produs, conduita inculpatei și vârsta acesteia.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul formulat ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva deciziei penale nr. 22 de la 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de recurs, rămân în sarcina statului.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 14 aprilie 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.GC
IB
15 aprilie 2009,
F va încasa de la inc., suma de 150 RON cheltuieli judiciare statului și 1000 RON amendă administrativă.
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon, Membri George Ciobanu, Valentina