Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 736/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.736/R/2009
Ședința publică din 25 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, împotriva deciziei penale nr.78 din 01 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev.de art.215/1 pen. cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței primei instanțe și rejudecând cauza, pronunțarea uneinoi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege, apreciind că în mod nelegal s-a dispus achitarea inculpatului, pe motiv că fapta este lipsită de pericolul social concret al unei infracțiuni, fiindu-i aplicată doar o amendă administrativă. Solicită a se avea în vedere gravitatea faptei comise, prejudiciul cauzat părții vătămate, perseverența inculpatului în comiterea acestui gen de infracțiuni, inculpatul săvârșind o nouă infracțiune, în perioada de liberare condiționată, ceea ce demonstrează că executarea unei pedepse în regim de detenție, liberarea condiționată cu un rest neexecutat de 560 zile și un loc de muncă nu au fost suficiente pentru îndreptarea acestuia. Aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nu este de natură să-și atingă scopul.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate anterior. Fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că în mod corect s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ. Solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, precum și concluziile din referatul de evaluare depus la dosar din care rezultă că inculpatul este bine integrat, are loc de muncă și are în îngrijire un copil minor de numai 4 luni. CU onorariu avocațial din.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul său, solicitând respingerea recursului declarat de Parchet.
CURTEA
Prin sentința penală nr.127 din 7 mai 2009, Judecătoria Zalău, în baza art.11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală și art.181Cod penal, l-a achitat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 22.05.1981 în municipiul Z, jud.S, cetățean român, studii medii, situația militară nesatisfăcută, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Z,-, -4,.C,.42, jud. S, CNP -), pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.2151Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.181alin.3 Cod penal, raportat la art.91 lit.c) Cod penal, inculpatului i-a fost aplicată o amendă administrativă în cuantum de 800 lei.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă -, cu sediul în municipiul Z, str.-.-, nr.2, jud.S iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.666 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
Conform art.192 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați S pentru apărătorul din oficiu av..
În considerentele acestei sentințe se arată că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 03.12.2007 din Dosar nr.378/P/2007, înregistrat pe rolul instanței la data de 12.12.2007 sub nr-, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.2151Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal. Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași învinuit pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal.
S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului că în perioada 01.05.2007-13.07.2007, învinuitul a fost angajat al - Z, în calitate de muncitor necalificat, așa cum rezultă din contractul individual de muncă nr.249/01.05.2007, însă cu atribuții de gestionar, având în gestiune barul de la terenul de fotbal " " Ca și atribuții de serviciu, învinuitul recepționa marfa intrată în gestiune, vindea produsele din gestiunea proprie și încasa contravaloarea acestora, elibera bonuri de casă și întocmea monetarul pentru sumele de bani încasate. La data de 13.07.2007, în prezența învinuitului, s-a făcut inventarul barului pe care îl gestiona la terenul de fotbal Z, ocazie cu care au fost întocmite listele de inventariere, iar la sfârșitul tuturor activităților de inventariere a rezultat în gestiune o lipsă în valoare de 3.013 lei. Învinuitul a fost sincer și a recunoscut lipsa în gestiune ca reală și a precizat că lipsa de 700 lei provine din vânzarea pe credit de mărfuri la diferite persoane, a căror identitate exactă nu și-o mai aduce aminte, iar restul lipsei, de 2.313 lei, a declarat că provine din faptul că în repetate rânduri și-a însușit din gestiune bunuri alimentare, pe care le-a folosit în interes personal, fără a achita contravaloarea acestora.
Situația de fapt descrisă în cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: raportul cu rezultatul verificărilor efectuate de organele de cercetare ale poliției la - Z (4), listele de inventariere întocmite în cauză (14-15), angajamentul de plată al învinuitului (17), contractul individual de muncă (18-19), statutul - (21-26), declarațiile martorului (10-11), declarațiile învinuitului (7, 9).
Prin adresele de la filele 13 și 50 din datele de 21.08.2007 și, respectiv 12.03.2008, partea vătămată - Z s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.666 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
Pe parcursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod procedură penală, la termenul de judecată din 02.04.2008, inculpatul a dat declarație în fața instanței, arătând modul cum s-a ajuns la lipsa în gestiune constatată cu ocazia efectuării inventarului.
La termenul de judecată din data de 04.06.2008, a fost audiat martorul A, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei la fila 102. La termenul de judecată din data de 16.07.2008, a fost audiat martorul, cu declarația la fila 105, iar la termenul de judecată din data de 29.04.2009, martorul, cu declarația atașată la dosar la fila 154. La termenul de judecată din data de 04.06.2009, s-a omis audierea martorului, instanța constatând că acesta are calitatea de administrator al părții civile.
Instanța a apreciat necesară efectuarea unui referat de evaluare cu privire la inculpat și a dispus în acest sens, pentru termenul de judecată din data de 29.04.2009 fiind depus la dosar referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, la filele 149-153.
De asemenea, la fila 137 fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut că în perioada 01.05.2007-13.07.2007, inculpatul aal ucrat la Z, în calitate de gestionar, având în gestiune barul de la terenul de fotbal Inculpatul avea printre atribuțiile de serviciu și recepționarea mărfii intrate în gestiune, vânzarea produselor și încasarea contravalorii acestora, eliberarea bonurilor de casă, întocmirea monetarului pe sumele de bani încasate și executarea oricăror alte dispoziții date de angajator. La data de 13.07.2007, în prezența învinuitului, i s-a făcut acestuia un inventar la barul de la terenul de fotbal, sens în acre au fost întocmite liste de inventariere, iar la sfârșitul activităților specifice s-a descoperit o lipsă în gestiune în valoare de 3.013 lei.
Prin depozițiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că lipsa în gestiune este reală și a declarat că din aceasta suma de 700 lei provine din vânzarea pe credit a unor mărfuri la diferite persoane, iar diferența de 2.313 lei provine din însușirea, în repetate rânduri, de bunuri alimentare folosite în interes personal și pentru acre nu a achitat contravaloarea aferentă.
Art.69 Cod procedură penală prevede că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.
În cauză, declarațiile inculpatului, atât din cursul urmăririi penale, cât și din cursul judecății, s-au coroborat cu celelalte probe administrate în legătură cu săvârșirea faptei, respectiv cu listele de inventariere, cu copia caietului de gestiune, cu declarația martorului A și parțial cu declarația martorului.
Instanța a reținut din declarația inculpatului și a martorului A, ca există suspiciuni cu privire la corectitudinea modului în care se încasau banii la societatea părții civile. Astfel, a rezultat din aceste declarații că se eliberau chitanțele pentru sumele încasate cu titlul de chirie pentru terenul de fotbal la începutul perioadei de închiriere, iar apoi, dacă persoanele respective nu foloseau terenul pentru tot acel interval, nu mai plăteau integral suma trecută pe chitanță, administratorul societății având cunoștință de aceste aspecte. De asemenea, instanța a reținut că vânzarea mărfurilor pe credit de către inculpat s-a făcut cu permisiunea administratorului părții civile, aspect confirmat atât de martorul A, cât și de martorul, contabil al societății.
În ceea ce privește declarația martorului, audiat la termenul de judecată din data de 29.04.2009, aceasta nu a fost luată în considerare de către instanță, întrucât, pe fondul refuzului manifestat anterior de a depune declarație în cauză, acest martor a declarat că nu cunoaște nimic legat de toate aspectele cu privire la care i-au fost puse întrebări.
De asemenea, declarația administratorului - Z, audiat în cursul urmăririi penale în calitate de martor, a fost apreciată de către instanță ca fiind o declarație de parte vătămată și nu una de martor, acesta fiind de fapt administratorul părții civile și, implicit, nefiind imparțial în declarațiile date.
S-a constatat că fapta inculpatului, în calitate de barman, de a-și însuși, în perioada 01.05.2007-13.07.2007, bunuri din gestiune, cauzând un prejudiciu total de 3.013 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.2151Cod penal.
Din cuprinsul probatoriului administrat, instanța a apreciat că starea de fapt reținută este dovedită și că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare în dauna părții vătămate - Z, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni, cu excepția gradului de pericol social al faptei, pe care instanța a apreciat că nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Potrivit art.181alin.1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar potrivit alin.2, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Raportat la criteriile menționate, în ceea ce privește săvârșirea faptei, instanța a reținut că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De asemenea, la aceeași concluzie s-a ajuns și raportat la persoana și conduita inculpatului care, așa cum a rezultat și din referatul de evaluare aflat la dosar, este bine integrat în societate, are preocupări și planuri de viitor dezirabile, are un loc de muncă și un venit sigur și prezintă interes pentru păstrarea unui statut social bun, având responsabilitatea întreținerii unei familii, având un copil în vârstă de 4 luni, astfel încât prezintă perspective crescute de reintegrare în societate. S-a remarcat în același sens și atitudinea inculpatului, care a recunoscut și regretat producerea lipsurilor în gestiune și a cooperat cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.
Față de aspectele reținute în cele ce preced, instanța a apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni, astfel încât urmează să dispună achitarea acestuia în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală și la art.181Cod procedură penală.
În baza art.181alin.3 Cod penal, instanța a aplicat inculpatului o sancțiune administrativă, constând în amendă, în cuantum de 800 lei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că, în baza art.346 Cod procedură penală și art.14 alin.3 Cod procedură penală, repararea pagubei se va realiza potrivit dispozițiilor legii civile, partea vătămată - Z constituindu-se parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 2.666 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
Legea civilă, mai exact, art.998-999 cod civil prevede că răspunderea civilă delictuală este incidentă în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiții: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală, dovedit de către partea vătămată, existența unei fapte ilicite, în speță săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de delapidare, fiind dovedită vinovăția acestuia și, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Pe cale de consecință, în baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998-999 Cod civil, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 2.666 lei către partea civilă - Z, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
Inculpatul fiind achitat în temeiul art.10 alin.1 lit.1Cod procedură penală, în baza art.192 alin.1 lit.d Cod procedură penală, a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 700 lei, din care suma de 100 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați S pentru apărătorul din oficiu av..
Contra acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, considerând că este nelegală, pentru următoarele motive:
În mod nelegal instanța a dispus achitarea inculpatului apreciind că fapta pentru care a fost judecat este lipsită de pericol social concret al unei infracțiuni, aplicându-i o amendă administrativă.
În acest sens, raportat la modul și mijloacele folosite, prejudiciul produs părții vătămate, precum și criteriile generale de individualizare, fapta de delapidare în formă continuată este o faptă care prezintă pericol social concret, motiv pentru care pentru atingerea scopului procesului penal inculpatul trebuia să fie condamnat și nu achitat cum greșit a procedat instanța de fond.
Astfel, inculpatul profitând de încrederea acordată de partea vătămată în ce privește gestionarea bunurilor sale, în perioada 01.05.2007 -13.07.2007 și-a însușit în interes propriu din bunurile pe care le gestiona producând un prejudiciu părții vătămate în sumă de 3013 lei. Din această perspectivă prejudiciul produs într-o perioadă relativ redusă nu poate fi apreciat ca fiind mic, dimpotrivă cuantumul acestuia este unul ridicat și deși de4 la data săvârșirii faptei a trecut mai mult de un an și J inculpatul nu a achitat prejudiciul, singura sumă recuperată fiind de 347 lei reținuți din salariul cuvenit inculpatului, aferent lunii iunie 2007, fapt ce este de natură să confere existența unui pericol social concret, iar din analiza persoanei și conduita inculpatului, chiar dacă acesta prezintă perspective crescute de integrare în societate, potrivit referatului de evaluare, trebuie să se țină seama de faptul că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală și potrivit fișei de cazier acesta a mai fost condamnat în trecut pentru comiterea infracțiunilor de furt și înșelăciune care au același obiect juridic special integritatea patrimoniului. Mai mult, inculpatul a fost liberat condiționat din penitenciar în data de 09.11.2005 având un rest de pedeapsă de executat de 560 de zile, astfel că la data săvârșirii faptei acesta se afla sub beneficiul liberării condiționate, aspect pe care instanța a omis să-l analizeze, astfel că și sub acest aspect fapta prezintă pericol social.
Criteriile de apreciere folosite de instanță putea fi folosite drept circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, nicidecum ca motiv pentru achitarea inculpatului.
În raport de statutul de recidivist și de conduita total negativă a inculpatului, noua faptă comisă prezintă pericolul social concret al infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.2151Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal (în acest sens Curtea de Apel Craiova, decizia penală nr.760 din 04.07.2001, revista "Dreptul" nr.8/2002, pagina 250).
Având în vedere motivele expuse, parchetul solicită admiterea apelului, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri în sensul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii în limitele legale.
Apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Desigur că, la o analiză sumară, făcută "in abstracto", criticile aduse de parchet soluției pronunțate de judecătorie în primă instanță, apar ca fiind pe deplin justificate dacă ne raportăm strict la "fapta" și "persoana făptuitorului" astfel cum sunt ele prezentate în actul de sesizare a instanței.
Numai că, potrivit art.3 și 4 Cod procedură penală, în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la "faptele și împrejurările cauzei" iar organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.
Verificând respectarea acestor principii, tribunalul constată că în faza de urmărire penală nu s-au cercetat deloc circumstanțele săvârșirii faptei reținută în sarcina inculpatului, deși acesta a declarat cu acea ocazie că "am lucrat efectiv la SC "SRL - Z din 12.12.2006 însă cu carte de muncă am lucrat numai din 01.05.2007 iar probleme nu au fost până când am spus administratorului că doresc să plec la altă societate" (9 - dosar judecătorie).
Drept urmare, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului -, s-a bazat doar pe listele de inventariere, contractul individual de muncă (unde apare angajat ca muncitor necalificat pentru un salariu lunar brut de 440 lei), denunțul administratorului, declarația de recunoaștere a lipsurilor în gestiune din partea inculpatului și angajamentul de recuperare a prejudiciului.
De asemenea se face mențiunea că învinuitul "este recidivist" fără a se preciza în ce anume constă starea de recidivă (27-30 - dosar judecătorie).
Audiat fiind în fața instanței, inculpatul și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, în sensul că nu contestă lipsa descoperită în gestiune însă a făcut precizarea că a luat mărfuri cu acordul administratorului, urmând a fi achitate ulterior sau la plecarea din societate; în situația în care avea nevoie de bani, inculpatul putea să apeleze la patron (administratorul - ) care îi dădea sub formă de avans la salariu iar în anumite situații avea și un "bonus" la sumele încasate din închirierea terenului.
În rest, inculpatul prezintă instanței o serie de aspecte din care rezultă că administratorul obișnuia să intervină în activitatea de la baza sportivă " ", privind încasarea unor sume de bani, din închirierea terenului sau contravaloarea consumației, când clienții erau "apropiați ai patronului", de două, trei ori pe săptămână se organizau și mese festive unde erau aduse ospătare care își desfășurau activitatea pe aproximativ 2 zile și care de regulă nu predau inculpatului banii încasați pe bază de bonuri (51 - dosar judecătorie).
Aceste împrejurări sunt confirmate de martorul A-, fost coleg de muncă cu inculpatul, (102 - dosar judecătorie) precum și într-o oarecare măsură, de martorul, contabil al firmei SC""SRL (105 - dosar judecătorie), propus spre audiere chiar de către administratorul.
În schimb, cel de-al doilea martor propus tot de, și anume, a învederat instanței, în ședința din 29.04.2009, că nu s-a prezentat pentru audieri (la șapte termene consecutive - ) întrucât nu a fost de acord să dea declarație în cauză (157 - dosar judecătorie).
Totuși, audiat fiind, a susținut că nu a fost intimidat în nici un fel de conducerea SC""SRL, că în perioada în care inculpatul a fost angajat la partea civilă, el a fost administratorul bazei sportive iar în rest, nu cunoaște cu privire la modul de gestionare a sumelor provenite din închirierea terenului și plata consumației de la bar respectiv dacă angajații aveau posibilitatea să ia bunuri din gestiune pentru consumul propriu urmând ca acestea să le fie deduse din salariul aferent (154 - dosar judecătorie).
Desigur că față de calitatea pe care o avea la acea epocă și depozițiile martorilor audiați anterior de instanță, declarația martorului este nesinceră, prin omisiune, însă nu îi poate fi imputată, acesta precizând instanței că dorește să se abțină de la a fi audiat ca martor.
Totuși, acest comportament denotă că martorul s-a aflat sub presiune, ca angajat sau fost angajat al SC SRL, atunci când s-a hotărât să dea o declarație, pentru a evita aplicarea unei amenzi procedurale.
Prin urmare, raportat la ansamblul probatoriului administrat în primă instanță, în mod corect judecătoria a reținut că există suspiciuni cu privire la corectitudinea modului în care se încasau banii la societatea părții civile.
Din aceste probe rezultă fără dubiu că administratorul societății, obișnuia să se implice în mod direct și repetat în activitatea de gestionare a bunurilor și încasare a banilor iar prin aceste practici îi determina și pe angajații societății, care aveau astfel de atribuții, să nu țină o evidență zilnică și riguroasă a actelor de gestiune.
Or, prin astfel de practici, angajații societății erau, pe de o parte, încurajați să consume pe datorie însă pe de altă parte ei puteau fi șantajați să-și continue activitatea în condițiile impuse, deoarece, la nevoie, ei puteau fi acuzați nu doar de lipsă în gestiune ci și mai grav, de săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În acest context, inculpatul se face vinovat de faptul că s-a lăsat antrenat în astfel de practici, deoarece necunoașterea legii nu absolvă de răspundere juridică, inclusiv penală, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art.2151Cod penal, cum bine a reținut prima instanță.
În ce privește latura subiectivă, este vorba despre o intenție indirectă, indusă de administratorul societății, așa încât răspunderea inculpatului în acest caz, poate fi mult diminuată, în condițiile prevăzute de art.181Cod penal, cum, de asemenea, în mod corect a apreciat prima instanță, atât cu privire la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei cât și cele personale ale făptuitorului.
În speță, dispozițiile art.181Cod penal sunt aplicabile, chiar dacă inculpatul ar fi recidivist, deoarece din referatul de evaluare depus la dosar de Serviciul de probațiune, rezultă că pedepsele anterioare aplicate acestuia și-au atins scopul propus, acesta având șanse mari de reintegrare socială, iar faptele reținute în prezenta cauză au fost comise pe fondul necunoașterii și nerespectării legislației fiscale - în circumstanțele deja arătate (150 - 153 - dosar judecătorie).
Față de toate aceste aspecte, tribunalul va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală și în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău împotriva Sentinței penale nr.127/07 mai 2009 Judecătoriei Zalău.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj solicitând casarea acesteia impreuna cu sentința penală nr.127 din 7 mai 2009 Judecătoriei Zalău și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev.de art.215/1 pen. cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.a pen.
În motivarea recursului, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art.18/1 pen. întrucât raportat la cuantumul prejudiciului cauzat de 3013 lei, la împrejurarea că infracțiunea a fost comisă în formă continuată, este recidivist, nu se poate aprecia că prin fapta sa s-a adus o atingere minimă cvalorilor ocrotite de legea penală și ar fi lipsite în mod vădit de importanță.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că cele două instanțe au stabilit o corectă stare de fapt, necontestată de inculpat și Parchet prin motivele de recurs, iar la aprecierea pericolului social al faptei, s-a ținut cont de urmările produse, persoana inculpatului, iar în raport de criteriile prev.de art.18/1C.pen. în mod judicios s-a apreciat că fapta inculpatului, prin conținutul său concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Astfel, inculpatul, chiar dacă este recidivist, a avut o conduită sinceră în cursul procesului, este angajat în muncă, căsătorit, având în întreținere un copil de 4 luni, prejudiciul cauzat părții vătămate este în cuantum de 3013 lei și a fost produs prin însușirea unor bunuri alimentare din gestiunea sa, împrejurări de natură a conduce la concluzia că fapta săvârșită este lipsită în mod vădit de importanță.
În consecință, soluția de achitare pronunțată în cauză este legală și temeinică, iar recursul Parchetul nefondat, urmând a fi respins în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.
Văzând și disp.art.192 alin.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul S împotriva deciziei penale nr. 78/A din 1 octombrie 2009 Tribunalului
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămin in sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
5 ex./14.12.2009
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Claudia Ilieș
